ICCJ. Decizia nr. 2265/2011. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2265/2011
Dosar nr. 5985/110/2008
Şedinţa publică de la 9 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 480, 481, 1075 şi 1076 C. civ. şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Oneşti sub nr. 2675/270 din 9 mai 2007, reclamanta SC F.P. SRL Oneşti a chemat în judecată pârâta SC C. SRL. - Oneşti, solicitând să fie obligată pârâta să-şi ridice construcţia amplasată pe peretele exterior al proprietăţii reclamantei, iar în caz de refuz, să fie autorizată să ridice construcţia pe cheltuiala pârâtei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara spaţiului comercial situat în Oneşti, str. Oituz şi că, pe peretele exterior al proprietăţii sale, pârâta a construit un modul demontabil ancorat de platforma care acoperă proprietatea sa, ceea ce provoacă degradarea acesteia şi împiedică pătrunderea luminii naturale în spaţiul său. De asemenea, a susţinut că pârâta SC C. SRL. a construit fără acordul său şi că, în 2004 a extins modulul cu încă 0,50 m., încălcând normele Legii nr. 50/1991, afectându-i dreptul de proprietate şi vederea piezişă din interiorul spaţiului său.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a arătat combătut susţinerile reclamantei, afirmând că la edificarea construcţiei a respectat dispoziţiile Legii nr. 50/1991 şi că nu afectează proprietatea acesteia.
Prin sentinţa nr. 3358 din 26 octombrie 2007, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 52/2008, Judecătoria Oneşti si-a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, reţinând că obiectul cererii de chemare în judecată are natură comercială, competenţa fiind cea stabilită de art. 2 alin. (1) C. proc. civ.
Pe rolul Tribunalului Bacău cauza a fost înregistrată sub nr. 5985/110/2008 din 10 octombrie 2008.
Reclamanta SC F.P. SRL şi-a precizat acţiunea introductivă la data de 6 noiembrie 2008, arătând că pârâta a edificat construcţia fără a avea autorizaţie de construcţie, motiv pentru care a fost sancţionată contravenţional pentru nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1991 privind disciplina în construcţii.
În cauză a fost administrată o expertiză tehnică.
Prin sentinţa nr. 47 din 28 ianuarie 2010, Tribunalul Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, a respins acţiunea reclamantei ca nefondată şi a obligat-o să plătească pârâtei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 lei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
SC C. SRL Oneşti a edificat în anul 1996, în baza autorizaţiei de construcţiei din 10 iulie 1996 şi certificatului de urbanism din 05 iulie 1996, un spaţiu comercial cu structura din elemente demontabile, cu caracter provizoriu având dimensiunile de 1,20x6,00 m, amplasat pe domeniul public - pe trotuarul pietonal, în vecinătatea magazinului reclamantei şi care, conform proiectului, trebuia amplasată „lipit de peretele de cărămidă ce se află în zona colţului clădirii Oituz”, perete aparţinând magazinului SC A.I. SA Bacău (spaţiul deţinut în prezent, cu chirie de la SC E. SRL) însă, a fost executată astfel încât, depăşea lungimea acestui perete, afectând şi o parte din peretele magazinului vecin, aparţinând actualmente reclamantei, situaţie recunoscută de pârâtă şi menţionată în notele de constatare ale Inspectoratului de Stat în Construcţii, aflate la dosar.
Ulterior, pârâta a efectuat modificări la acest spaţiu, în sensul că s-a retras de pe peretele reclamantei, dar a mărit lăţimea construcţiei, astfel că, în prezent are tot o lungime de 6,00 m, dar o lăţime de 2,70 m, în loc de 1,20 m cât era prevăzut iniţial. Prin această modificare a fost demolată vechea construcţie şi construită alta nouă, din aluminiu şi sticlă, racordată la utilităţi, fără a avea o nouă autorizaţie de construcţie. Construcţia avea şi o copertină fixată în aticul clădirii, dar ulterior a fost desfiinţată.
Din concluziile expertizei tehnice şi fotografiile anexate, a rezultat că pârâta, în luna iulie 2007, şi-a retras modulul de pe peretele exterior al reclamantei şi de atunci proprietatea reclamantei nu mai este afectată în nici o modalitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, susţinând că, în mod greşit a reţinut prima instanţă că pentru construcţia în litigiu nu ar fi necesară autorizaţie de construcţie, înscrisurile reţinute de instanţă neavând forţă probantă în acest sens;
De asemenea, a arătat că a invocat nelegalitatea construcţiei raportat la art. 3 din Legea nr. 50/1991 şi că pârâta a fost sancţionată pentru nerespectarea prevederilor actului normativ menţionat; că pârâta a recunoscut acest lucru la concilierea din 2 aprilie 2007; că reaua-credinţă a SC C. SRL Oneşti, a fost dovedită de numeroasele modificări practicate la construcţia sa; că prejudiciul creat prin lipsa autorizaţiei este prezumat de legiuitor; că modul de amplasare al construcţiei pârâtei îi împiedică exploatarea spaţiului său; că sunt prezente infiltraţii; că îi îngustează calea de acces.
La prima zi de înfăţişare SC F.P. SRL şi-a completat motivele de apel, arătând că instanţa de fond a ignorat nota de constatare a Inspectoratului de Stat în Construcţii nr. 15074 din 21 septembrie 2007, în care se consemna necesitatea autorizaţiei de construcţie; că instanţa de fond nu a avut rol activ prin aceea că a ignorat cele două modificări ale spaţiului, realizate de pârâtă tot fără autorizaţie de construcţie şi faptul că uşa construcţiei se deschide pe peretele proprietăţii sale; că a fost analizată sumar expertiza şi planşele foto.
A mai arătat că amplasamentul construcţiei pârâtei este provizoriu, iar în autorizaţiile de funcţionare emise de primărie sunt trecute suprafeţe diferite, că ea deţine spaţiul învecinat acesteia din 1998, fiind proprietară din 1999 şi că a solicitat la rândul său, concesionarea terenului din faţa proprietăţii sale, pe care se află situată construcţia pârâtei, dar a fost refuzată.
Prin Decizia nr. 79/2010 din 30 septembrie 2010, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul reclamantei ca nefondat, reţinând următoarele:
Prima instanţă a consemnat corect că modulul - construcţie demontabilă a fost edificat de pârâtă în 1996, cu respectarea dispoziţiilor legale ale Legii nr. 50/1991. Reclamanta a devenit proprietara spaţiului învecinat construcţiei pârâtei în 2002 (filele 6 dosar judecătorie), iar pârâta, în 2003 şi-a refăcut şi extins construcţia proprie, fără autorizaţie de construire, ocupând şi o parte din peretele exterior al spaţiului reclamantei.
La data promovării acţiunii 9 mai 2007, construcţia în litigiu ocupa o parte din peretele exterior al spaţiului reclamantei însă, în aceeaşi lună, pârâta a început refacerea (modernizarea) construcţiei sale, retrăgând partea tangentă la peretele spaţiului reclamantei, împrejurare ce a rezultat din schiţa proiectului de modernizare (realizat în lipsa unei autorizaţii de construire), conform căreia, peretele lateral al construcţiei pârâtei se afla la o distanţă de 1,52 m de limita zidită a peretelui spaţiului reclamantei.
Din procesul-verbal de cercetare la faţa locului întocmit la 3 octombrie 2007, (fila 56 dosar judecătorie) a rezultat că, de la uşa de acces şi până la geamul reclamantei era o distanţă de 1,2 m, că circulaţia în zona chioşcului (construcţiei în litigiu) nu era obturată, coşul de evacuare era orientat în partea opusă spaţiului şi uşii reclamantei, iar construcţia era prinsă de spaţiul vecin celui al reclamantei.
Din expertiza efectuată în cauză (filele 71-74 dosar tribunal), la data de 29 mai 2009, a rezultat că pârâta a realizat modernizarea construcţiei din structuri demontabile, din aluminiu şi sticlă şi că actuala construcţie nu este edificată în zona peretelui exterior al spaţiului reclamantei (fila 73 - planşele realizate în cadrul expertizei - faţa 1), iar copertina ce era prinsă de aticul clădirii a fost desfiinţată.
Potrivit art. 480 C. civ., proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de bunul său în mod exclusiv şi absolut, în limitele determinate de lege. Caracterul exclusiv al dreptului de proprietate impune celorlalţi obligaţia de a nu aduce nici o atingere proprietăţii, doar titularul dreptului putând exercita atributele acestui drept.
În fapt, pârâta a încălcat caracterul exclusiv al proprietăţii reclamantei şi obligaţia de a nu aduce atingere acesteia prin edificarea construcţiei sale provizorii, folosindu-se de peretele exterior al proprietăţii reclamantei prin ancorare de aticul acesteia.
Potrivit art. 1076 C. civ., creditorul poate cere distrugerea (ridicarea) a ceea ce s-a făcut cu încălcarea obligaţiei de a nu face şi poate cere autorizarea de a distruge el însuşi pe cheltuiala debitorului, ceea ce s-a făcut în astfel de condiţii.
Pârâta a recunoscut implicit încălcarea obligaţiei de a nu aduce atingere dreptului reclamantei şi, prin desfiinţarea părţii de construcţie a restabilit ordinea de drept încălcată anterior prin edificarea acesteia. Construcţia în litigiu a fost edificată cu încălcarea dispoziţiei Legii nr. 50/1991, însă reclamanta ar fi îndreptăţită să obţină ridicarea construcţiei edificate ilegal, numai în măsura, în care ar dovedi că aceasta îi produce o vătămare, ori, în cauză, vătămarea pretinsă a fost înlăturată încă din 2007, aspect constatat cu ocazia cercetării locale din 3 octombrie 2007.
Din probele administrate, instanţa de control a reţinut că nu mai erau întemeiate afirmaţiile reclamantei referitoare la împiedicarea accesului în spaţiul proprietatea sa şi nici pătrunderea luminii naturale, iar referitor la pretinsele deteriorările ale spaţiului reclamantei, a reţinut că nu există suport probator în cauză, în acest sens.
Restul motivelor de apel, vizând edificarea construcţiei pârâtei, în lipsa autorizaţiei de construcţie, au fost înlăturate, reţinându-se că, chiar ilegal ridicată, construcţia pârâtei, nu poate fi dezafectată decât dacă aduce atingere drepturilor recunoscute ale celui care solicită desfiinţarea, în toate celelalte situaţii, înlăturarea construcţiei realizându-se în condiţiile legii speciale (Legea nr. 50/1991 - cap. 3, Răspunderi şi sancţiuni). Reclamanta, căzând în pretenţii, în baza art. 274 C. proc. civ. a fost obligată către pârâtă, la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocatului.
Împotriva Deciziei nr. 79/2010 din 30 septembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC F.P. SRL Oneşti, criticând-o pentru nelegalitate, subsumându-şi criticile motivelor prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi pe fond admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Acest memoriu de recurs a fost înregistrat în termen legal, respectiv la 26 noiembrie 2010, în raport de data comunicării hotărârii atacate - 17 noiembrie 2010 şi a fost semnat de avocat A.D.B., conform art. 69 alin. (2) C. proc. civ., aceasta reprezentând reclamanta în faza procesuală a apelului, având împuternicire avocaţială la fila 10 dosar apel.
Referitor la motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia, prin hotărârea atacată, instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, Înalta Curte constată că, din dezvoltarea motivelor de recurs formulate de reclamantă, nu se poate reţine că în cauză se regăseşte cazul prevăzut de norma legală.
În considerarea celor de mai sus, criticile reclamantei vor fi analizate doar din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
1. Prima dintre criticile invocate de SC F.P. SRL Oneşti, vizează greşita apreciere a instanţelor de fond că pentru edificarea construcţiei pârâtei nu ar fi fost necesară obţinerea autorizaţiei de construire, apreciere în raport de care, reclamanta susţine că decizia instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind disciplina în construcţii. De asemenea, în cadrul aceleiaşi critici recurenta a susţinut că au fost greşit apreciate probele vizând legalitatea construcţiei în litigiu, proprietatea pârâtei SC C. SRL Oneşti, făcând o serie de consideraţii în privinţa forţei probante a unor înscrisuri depuse la dosar, precum şi referitor la expertiza tehnică construcţii administrată, precizând totodată că ar fi trebuind înlăturate apărările pârâtei privind aplicabilitatea în speţă a art. 11 din actul normativ mai sus indicat.
2. Ultima critică formulată de reclamantă se referă la aprecierea instanţei de control potrivit căreia nu ar fi dovedit existenţa prejudiciului ce i-a fost cauzat prin edificarea construcţiei pârâtei cu nerespectarea legislaţiei în construcţii, respectiv în lipsa unei autorizaţii de construire.
Recursul este nefondat şi va fi respins, în considerarea următoarelor argumente.
1. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 51/1991, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a făcut o judicioasă analiză a cauzei, pe care a soluţionat-o cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, în raport de materialul probator administrat şi în limitele învestirii.
Astfel, din verificarea lucrărilor dosarului şi analiza hotărârii atacate, Înalta Curte reţine că reclamanta, aşa cum rezultă din petitul acţiunii introductive, a formulat o cerere în obligaţie de a face, întemeiată pe dispoziţiile art. 480, 481, 1075 şi 1076 C. civ., prin care a solicitat să fie obligată pârâta să-şi ridice construcţia amplasată pe peretele exterior al proprietăţii reclamantei, iar în caz de refuz, să fie autorizată ea însăşi să ridice construcţia pe cheltuiala pârâtei.
Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel s-au pronunţat în limitele acestei învestiri, conform principiului disponibilităţii, reclamantul, în speţă reclamanta SC F.P. SRL Oneşti fiind cea care a stabilit cadrul procesual.
Astfel, instanţa de control, prin hotărârea atacată a dispus cu privire la ce s-a cerut, raportat la temeiurile de drept invocate, iar susţinerile reclamantei referitoare la ignorarea aplicabilităţii în cauză dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 51/1991 sunt nefondate, având în vedere că aceasta nu a solicitat instanţei să dispună asupra legalităţii edificării construcţiei pârâtei, sau asupra încălcării autorizaţiei de construire de către aceasta, caz în care ar fi trebuit să se adreseze instanţei de contencios administrativ şi să cheme în judecată şi autoritatea emitentă a actului administrativ.
Cum, în speţă, instanţa a fost chemată să stabilească încălcarea dreptului de proprietate al reclamantei, prin construirea spaţiului comercial al pârâtei, Înalta Curte, apreciază că instanţele de fond au apreciat corect şi legal asupra situaţiei, din materialul probator rezultând că, la data soluţionării cauzei, construcţia pârâtei nu afectează şi nu îngrădeşte reclamantei exercitarea atributelor dreptului său de proprietate.
Soluţia cuprinsă în hotărârea atacată este corectă şi din perspectiva prevederilor art. 1075 şi 1076 C. civ., instanţa neputând dispune cu privire la dezafectarea unei construcţii care nu afectează dreptul reclamantei.
2. Înalta Curte va înlătura şi critica formulată de SC F.P. SRL Oneşti referitor la aprecierea eronată a instanţei de apel, că reclamanta nu a dovedit prejudiciul ce i-a fost cauzat, reţinând că această apreciere se referă la nedovedirea încălcării dreptului de proprietate al reclamantei prin edificarea construcţiei pârâtei şi nicidecum la determinarea unui prejudiciu efectiv, întrucât reclamanta nu a formulat un capăt de cerere vizând stabilirea sau acoperirea prejudiciului cauzat şi nici o acţiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., care ar fi impus instanţei să analizeze săvârşirea de către pârâtă a unei fapte ilicite şi a unui eventual prejudiciu generat reclamantei.
3. Referitor la criticile asupra administrării şi interpretării probelor, Înalta Curte le va respinge, în considerarea faptului că nu constituie motiv de nelegalitate, instanţa de recurs, fiind ţinută să cenzureze hotărârea atacată exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
La dosarul cauzei, reclamanta SC F.P. SRL Oneşti a mai depus, la data de 22 decembrie 2010, un set de motive de recurs, semnate de avocat G.V., care nu a reprezentat partea în faza de căii de atac ordinare a apelului şi nici în recurs, în prezenta cauză. Acest memoriu a fost depus cu încălcarea termenului prevăzut de dispoziţiile art. 310 C. proc. civ., motiv pentru care criticile dezvoltate în cuprinsul său nu vor fi analizate.
Faţă de considerentele expuse, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F.P. SRL Oneşti şi având în vedere că recurenta a că căzut în pretenţii, în temeiul dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., va respinge cererea acesteia de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC F.P. SRL Oneşti împotriva Deciziei nr. 79/2010 din 30 septembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 966/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2269/2011. Comercial → |
|---|
