ICCJ. Decizia nr. 2449/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2449/2011
Dosar nr. 2157/30/2009
Şedinţa publică din 22 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, la data de 8 aprilie 2009, sub nr. 2157/30/2009, reclamanta SC V.I. SRL Arad a chemat în judecată pe pârâta R.S.S., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună: în principal, excluderea acesteia din societate, iar, în subsidiar, structura capitalului social ca fiind următoarea: P.M. va deţine un număr de 814 părţi sociale, reprezentând 20 % din capitalul social; P.O. va deţine un număr de 407 părţi sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; B.O. va deţine un număr de 407 părţi sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; G.B. va deţine un număr de 407 părţi sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; Z.G. va deţine un număr de 814 părţi sociale, reprezentând 20 % din capitalul social; N.M. va deţine un număr de 407 părţi sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; S.R. va deţine un număr de 407 părţi sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; V.C. va deţine un număr de 407 părţi sociale, reprezentând 10 % din capitalul social, şi compensarea sumei rezultate din datoria/ obligaţia asociatei cu raportare la valoarea capitalului social; cu cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din data de 16 iunie 2009, pârâta R.S.S. a depus la dosar întâmpinare şi cerere reconvenţională, prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca fiind inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată, nedovedită şi neîntemeiată, şi, pe cale reconvenţională, excluderea din societatea comercială V.I. SRL a asociatului Z.G.; stabilirea, ca urmare a excluderii asociatului Z.G., a structurii participării la capitalul social a celorlalţi asociaţi, şi obligarea pârâtului Z.G. la cheltuieli de judecată.
La acelaşi termen de judecată, reclamanta SC V.I. SRL Arad, prin reprezentant, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Timiş în soluţionarea cauzei, arătând că, în speţă, competenţa revine tribunalului de la sediul reclamantei, respectiv, Tribunalul Arad, invocând dispoziţiile art. 15 C. proc. civ. şi art. 63 din Legea nr. 31/1990.
Prin sentinţa civilă nr. 583, pronunţată la data de 16 iunie 2009, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Tribunalului Timiş şi a declinat competenţa de soluţionarea a cauzei privind pe reclamanta SC V.I. SRL Arad, în contradictoriu cu pârâta R.S.S., având ca obiect excludere asociat, în favoarea Tribunalului Arad.
În motivarea acestei hotărâri, Tribunalul Timiş, faţă de prevederile art. 63 din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, republicată văzând şi dispoziţiile art. 15 şi art. 159 pct. 3 C. proc. civ., a apreciat că, în cauză, competenţa de soluţionare aparţine tribunalului pe raza căruia se află sediul societăţii, Tribunalul Arad, reţinând, în esenţă, că textul art. 63 din Legea nr. 31/1990 are în vedere sediul principal al societăţii menţionat la Registrul Comerţului, iar, în speţă, potrivit adresei cu nr. 37224 din 28 mai 2009, sediul SC V.I. SRL este în municipiul Arad.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Arad, secţia comercială, la data de 3 august 2009, sub nr. 2157/30/2009.
Prin sentinţa comercială nr. 3710, pronunţată la data de 30 noiembrie 2009, Tribunalul Arad, secţia comercială, a respins acţiunea formulată de reclamanta SC V.I. SRL Arad împotriva pârâtei R.S.S., pentru excludere asociat; a admis excepţia de netimbrare a acţiunii reconvenţionale formulată de pârâta - reclamantă reconvenţională R.S.S. şi, în consecinţă: a anulat, ca netimbrată, acţiunea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă reconvenţională R.S.S. împotriva pârâtei reconvenţionale SC V.I. SRL Arad pentru excludere asociat.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Văzând temeiul de drept invocat de reclamantă în susţinerea acţiunii, respectiv, prevederile art. 222 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990, care reglementează situaţiile în care se poate dispune excluderea asociaţiilor din societăţile in nume colectiv în comandită simplă sau cu răspundere limitată, instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite cerinţele legale mai sus arătate, deoarece acestea sancţionează pe asociatul care, pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat.
Or, în situaţia de faţă, pârâtei nu i se poate imputa un asemenea comportament, deoarece, pornind de la noţiunea de aport, aceasta reprezintă o obligaţie pe care şi-a asumat-o orice asociat la intrarea într-o societate comercială, în sensul de a aduce o contribuţie (constând în mijloace materiale, mijloace de plată, etc.) la formarea capitalului social, dispoziţiile legale mai sus arătate referindu-se la situaţia constituirii societăţii, iar nu la cea a majorării capitalului social şi cu atât mai puţin la situaţia creditărilor.
În ceea ce priveşte acţiunea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă reconvenţională R.S.S., instanţa a reţinut că, pentru termenul de judecată din data de 10 noiembrie 2009, deşi a fost citată cu menţiunea să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru, cu suma de 39 lei taxă judiciară de timbru, conform art. 3 alin (1) lit. o) din Legea nr. 146/1997, modificată, şi, respectiv, 5 lei timbru judiciar, sub sancţiunea excepţiei de netimbrare a acţiunii, aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia timbrării acţiunii, constatând, astfel, că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen, reclamanta SC V.I. SRL Arad, la data de 4 martie 2010, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată.
În motivarea apelului se susţine, în esenţă, că instanţa de judecată a înţeles să dea o interpretare restrictivă prevederilor legale invocate şi să tranşeze speţa supusă discuţiei prin interpretarea limitativă a prevederilor legale invocate, fără a examina finalitatea aplicării acestora şi fără a aprofunda conceptul de affectio societatis.
„Afectatio societatis" este o condiţie de fond a contractului de societate, astfel că lipsa lui nu conduce automat la nulitatea societăţii (şi în consecinţă la dizolvarea acesteia), ci, mai degrabă la excluderea sau retragerea asociatului în cauză. Dacă societatea are posibilitatea din punct de vedere financiar de a-şi realiza obiectul de activitate, asociatul care provoacă perturbări mersului normal al acesteia, poate fi exclus din societate.
Neînţelegerile, disensiunile care există între pârâta - reclamantă reconvenţională R.S.S. şi ceilalţi asociaţi (nu doar cu precădere cu asociatul Z.G. - n.n.) nu sunt de ordin strict subiectiv, iar în condiţiile în care nu se pot tranşa vor duce la dizolvarea societăţii, cu trimitere la faptul că 8 dintre asociaţi dezvoltă activitatea acesteia şi vor continuarea ei iar un asociat (pârâta), fără a participa în niciun fel la fondul de comerţ, nu înţelege să participe alături de ceilalţi, ba mai mult antrenează societatea şi restul asociaţilor într-o serie de litigii care prejudiciază societatea.
De asemenea, reclamanta arată că instanţa de fond a înţeles să examineze restrictiv şi s-a limitat la cauzele de excludere prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, fără a proceda la judecarea cauzei cu raportare la întregul raport relaţional asociaţi - societate; asociaţi - asociaţi. Cade în răspunderea asociaţilor dintr-o societate comercială efectuarea demersurilor necesare pentru continuarea activităţii acesteia chiar dacă aceasta implică susţinerea financiară, creditarea sau efectuarea oricăror altor demersuri în vederea susţinerii activităţii. De altfel, stă la baza constituirii unei societăţii şi mai departe a fiinţării acesteia principiul redat prin prevederile art. 1492 alin. (2) C. civ.
Instanţa de fond a înţeles să considere oarecum irelevante litigiile dintre ceilalţi asociaţi şi pârâtă (cu precizarea faptului că este vorba atât despre relaţii personale între asociaţi, cât şi despre litigii între societate şi pârâtă) deşi acestea dovedeau în mod evident faptul că aceasta nu intenţionează altceva decât fraudarea societăţii şi a restului de asociaţi, în condiţiile în care pârâta s-a folosit de banii societăţii ca să achiziţioneze terenuri pe care, după ce în prima fază le-a predat subscrisei, ulterior a procedat la formularea de acţiuni în instanţa pentru aşa - zisa recuperare a terenurilor pentru neplata preţurilor.
Reclamanta critică sentinţa şi prin raportare la prevederile art. 222 din „Legea nr. 31/1990 întrucât textul de lege nu prevede expres că este vorba despre aportul la capitalul social" ci prevede „aportul la care s-a obligat". Textul legal nu vorbeşte despre aportul la capitalul social ci despre aportul pe care un asociat se obliga să-l aducă în vederea îndeplinirii scopului pentru care a fost constituită societatea (art. 1491 C. civ.), aport pe care însă pârâta omite să-l vireze în conturile societăţii, creând astfel o situaţie împovărătoare pentru ceilalţi asociaţi (care şi-au respectat obligaţiile asumate după cum clar reiese din actele contabile ale societăţii) şi tulburând astfel desfăşurarea normală a activităţii societăţii.
Faţă de motivele invocate reclamanta solicită admiterea apelului şi modificarea hotărârii instanţei de fond cu consecinţa admiterii cererii astfel cum a fost formulată.
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca fiind temeinică şi legală.
În motivarea întâmpinării se susţine, în esenţă că situaţiile cuprinse în dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 31/1990 republicată nu sunt aplicabile în speţă întrucât fac referire la asociaţi cu răspundere nelimitată, ori societatea comercială V.I. este o societate cu răspundere limitată iar asociaţii răspund pentru datoriile societăţii în limita capitalului social subscris şi vărsat.
Nici prevederile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 republicată nu sunt incidente în cauză întrucât pârâta nu are calitatea de administrator al societăţii.
Astfel, instanţa de fond nu putea analiza decât situaţia asociatului care, fiind pus în întârziere, nu a adus aportul la care s-a obligat.
Pârâta precizează că naşterea, modificarea sau stingerea obligaţiilor asociaţilor în cadrul unei societăţi comerciale nu pot avea ca temei decât legea sau actul constitutiv al societăţii.
Astfel şi obligaţia asociatului de a aduce aportul la care este obligat poate lua naştere doar în baza legii sau a actului constitutiv.
Prin Decizia civilă nr. 236/ A, pronunţată la data de 13 decembrie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a admis apelul formulat de reclamanta SC V.I. SRL împotriva sentinţei comerciale nr. 3710 din 30 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Arad, în dosar nr. 2157/30/2009; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis acţiunea formulată de reclamantă; a dispus excluderea pârâtei R.S.S. din cadrul societăţii reclamante SC V.I. SRL; în urma excluderii pârâtei, a stabilit structura capitalului social al societăţii după cum urmează: - asociatul P.M. va deţine 814 părţi sociale, reprezentând 20 % din capitalul social; - asociatul P.O. va deţine un număr de 407 părţi sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; - asociatul B.O. va deţine un număr de 407 părţi sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; - asociatul G.B. va deţine un număr de 407 părţi sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; - asociatul Z.G. va deţine un număr de 814 părţi sociale, reprezentând 20 % din capitalul social; - asociatul N.M. va deţine un număr de 407 părţi sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; - asociatul S.R. va deţine un număr de 407 părţi sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; - asociatul V.C. va deţine un număr de 407 părţi sociale, reprezentând 10 % din capitalul social; a dispus partajarea activului net al societăţii reclamante, în sensul repartizării către pârâtă a sumei de 160.147 pierderi neacoperite, după ce urmează a se compensa cu suma cuvenită corespunzătoare participării sale la capitalul social al societăţii, respectiv 10 % din capitalul social; a menţinut în rest dispoziţiile hotărârii apelate şi a obligat pârâta la 443 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte.
Deşi, în cauză, nu s-a făcut dovada că pârâta nu a adus aportul la care s-a obligat, pentru a fi incident în speţă art. 222 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 31/1990, curtea a constatat că, prin atitudinea manifestată de aceasta, pârâta a acţionat în contra intereselor societăţii, obstrucţionând bunul mers al acesteia prin neparticiparea la Adunările Generale ale societăţii sau prin votarea împotriva punctelor de pe ordinea de zi, precum şi prin antrenarea societăţii în litigii aflate pe rolul instanţelor, având ca obiect restituirea unor importante sume de bani încasate de către pârâtă cu titlu de avans pentru operaţiuni de vânzare cumpărare terenuri, în calitate de mandatar al societăţii, această atitudine culpabilă fiind de natură să dovedească dezinteresul pârâtei faţă de continuarea activităţii societăţii reclamante, pentru că prin actele şi faptele sale nu numai că nu contribuie la bunul mers al societăţii din care face parte, ci, dimpotrivă, acţionează în contra intereselor acesteia.
De asemenea, a considerat instanţa de apel, în modul în care a acţionat pârâta, s-a comportat ca un veritabil administrator de fapt, deoarece în numele societăţii reclamante a încasat sume de bani cu titlul de avans pentru operaţiunile de vânzare - cumpărare terenuri, motiv pentru care societatea a fost antrenată în diverse litigii, astfel încât aceste fapte pot fi asimilate cu motivul de excludere prevăzut de legiuitor la art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Referitor la susţinerile apelantei - reclamante, în sensul că între ceilalţi asociaţi ai societăţii şi pârâtă nu mai există încredere reciprocă, respectiv, a intervenit lipsa affectio societattis, or, în lipsa acesteia, societatea este îndreptăţită să-şi continue activitatea, dar să solicite excluderea pârâtei, curtea a constatat că aceste susţineri demonstrează faptul că între ceilalţi asociaţi ai societăţii reclamante şi pârâtă există divergenţe, cauzate de atitudinea pârâtei, căreia i se impută faptul că nu contribuie la bunul mers al societăţii, ci, dimpotrivă, acţionează în contra intereselor acesteia.
A mai reţinut instanţa de apel că doctrina şi practica judiciară au statuat în mod constant că excluderea unui asociat se poate pronunţa în toate cazurile în care comportamentul sau situaţia personală a asociatului fac imposibilă funcţionarea societăţii, punând în pericol însăşi existenţa acesteia, în acest caz putându-se apela la situaţia remediu a excluderii unui asociat, şi nu a dizolvării societăţii, deoarece în caz contrar, restul asociaţilor ar fi constrânşi să recurgă la dizolvarea anticipată a societăţii pentru culpa unuia singur.
În ce priveşte atitudinea pârâtei în faţa instanţei de judecată, curtea a reţinut că aceasta, deşi citată la interogatoriu pentru termenul de judecată din data de 13 septembrie 2010, pentru a răspunde la întrebările depuse de reclamantă, nu s-a prezentat, astfel că instanţa a făcut aplicarea art. 225 C. proc. civ., în sensul că a interpretat lipsa pârâtei la interogatoriu ca o recunoaştere implicită a celor susţinute de către reclamantă, cu atât mai mult cu cât pârâta nu s-a prezentat la niciun termen de judecată acordat de către instanţa de apel.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta R.S.S., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta - pârâtă R.S.S. a invocat, în esenţă, următoarele motive:
Instanţa de apel a schimbat în mod vădit înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actelor deduse judecăţii.
Astfel, pârâta arată că în mod nelegal curtea a reţinut că ea ar fi antrenat societatea în diverse litigii având ca obiect restituirea unor sume de bani încasate cu titlu de avans pentru operaţiuni de vânzare – cumpărare terenuri, în calitate de mandatar al societăţii.
În realitate reclamanta chemat-o în judecată pe pârâtă în două dosare şi anume:
- dosarul nr. 214/246/2009 soluţionat prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, prin care s-a statuat că raportul juridic priveşte pe SC V.I. SRL şi M.G., pârâta nefiind parte în promisiunea de vânzare – cumpărare.
- dosarul nr. 1136/325/2009 al Tribunalului Arad, secţia comercială, având ca obiect rezoluţiunea promisiunii de vânzare – cumpărare a unor terenuri, în care R.S.S. figurează ca pârâtă în nume propriu şi nu ca mandatar al SC V.I. SRL.
Al doilea motiv de recurs se referă la încălcarea sau aplicarea greşită a legii de către instanţa de apel, referitor la dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, care prevăd că poate fi exclus din societate asociatul administrator care comite frauda în dauna societăţii sau care se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
Pârâta – recurentă susţine că „antecontractele de vânzare – cumpărare încheiate cu societatea le-am încheiat în nume propriu, ca persoană fizică şi nicidecum în calitatea mea de asociat al reclamantei iar la încheierea contractelor de vânzare – cumpărare nu am reprezentat în nicio secundă interesele societăţii reclamante. Acestea sunt acte juridice distincte, la încheierea cărora societatea reclamantă şi-a exprimat acordul de voinţă prin organele statutare iar respectarea sau nerespectarea obligaţiilor generate de aceste acte juridice nu pot avea nicio repercusiune asupra calităţii mele de asociat în cadrul societăţii reclamante. În acelaşi timp, menţionez că eu nu am avut în niciun moment acces la fondurile societăţii şi nu am fost niciodată mandatată de societate să exercit atribuţiile administratorului în îndeplinirea vreunui act sau fapt juridic al societăţii astfel că toate aberaţiile reclamantei, aberaţii preluate ca atare, fără susţinere probatorie, de instanţa de fond nu pot constitui un temei şi nici fundamentă un raţionament juridic care să poată conduce la formarea gândirii potrivit căreia subsemnata, în calitate de asociat aş fi folosit sau mi-am însuşit, în vreun mod, bunurile societăţii".
De asemenea, în anul 2008 printr-o hotărâre a Adunării Generale ţinută de ceilalţi asociaţi în Italia aceştia au modificat actul constitutiv al societăţii în sensul că toate hotărârile adunării generale, inclusiv cele referitoare la modificarea actului constitutiv se pot lua cu votul asociaţilor reprezentând majoritatea capitalului social astfel că, votul ei în cadrul adunărilor generale (sau prezenţa sa) reprezentau o pură formalitate care nu putea să-i împiedice pe ceilalţi asociaţi să ia decizii. Anterior acestei Adunării Generale la care pârâta nu a fost convocată, hotărârile privind modificarea actului constitutiv nu se puteau lua decât cu votul unanim al tuturor asociaţilor. Precizează, totodată, că toate Adunările Generale se ţineau în Italia.
În aceste condiţii, consideră că prezenţa sau absenţa ei de la Adunările Generale, precum şi votul pro sau contra ordinii de zi, nu puteau determina imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii atâta timp cât ceilalţi asociaţi puteau decide totul, atât cu aprobarea, cât şi cu împotrivirea sa. De aceea, pârâta susţine că nicio instanţă judecătorească nu poate să aprecieze că lipsa ei de la Adunările Generale ar putea determina sau ar putea produce blocarea activităţii societăţii sau prăbuşirea situaţiei patrimoniale. Aceasta cu atât mai mult cu cât reclamanta, pe de o parte, vine şi susţine în faţa instanţei că are nevoie de fonduri de la asociaţi pentru a desfăşura activitatea iar, pe de altă parte, cesionează creanţe ale societăţii cu titlu gratuit către cealaltă societate.
Referitor la neprezentarea în faţa Curţii de Apel, pârâta precizează că are în dosar calitatea de intimată şi că în procesul civil nu este obligatorie prezentarea in personam a părţilor litigante, şi întrucât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, nu crede că absenţa de la termenele de judecată acordă vreun drept instanţei de a o defavoriza prin asimilarea, în mod nelegal, la cazul de excludere prevăzut de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.
Reclamanta SC V.I. SRL a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate.
În motivarea întâmpinării se susţine, în esenţă, că motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., sancţionează hotărârea care a nesocotit principiul înscris în art. 969 C. civ., trecând peste voinţa părţilor exprimată în respectivul act juridic, or, în cererea de recurs, motivele invocate nu fac decât să expună punctul de vedere al recurentei cu privire la litigiile invocate de către reclamantă, iar acest aspect constituie o chestiune de apreciere a probelor care nu face obiectul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Mai mult, pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., se referă la interpretarea juridică a actului juridic dedus judecăţii şi nu este incident în cauză, astfel actul juridic civil reprezintă o manifestare de voinţă, exteriorizată, cu intenţia de a produce efecte juridice civile, sau suportul material care constată şi redă manifestarea de voinţă exprimată. Obiectul acestei cauze îl reprezintă excluderea din societate a pârâtei, astfel că nu este vorba de interpretarea unui act juridic civil dedus judecăţii, astfel că acest text legal nu poate fi invocat ca motiv de recurs.
Reclamanta mai susţine că „antrenarea societăţii noastre în nenumărate litigii" de către recurentă nu presupune neapărat faptul că aceasta a formulat cererile de chemare în judecată, ci faptul că a provocat disensiuni/prejudicii/pagube societăţii care au necesitat tranşarea pe calea acţiunii în justiţie.
De asemenea, faptul că recurenta încheia în respectiva perioadă procuri de reprezentare cu persoane fizice şi mai apoi promisiuni/contracte de vânzare – cumpărare cu societăţile noastre (V.C. şi V.I.) face pe deplin dovada raporturilor existente între aceasta şi subscrisa.
Constatarea că recurenta – pârâtă s-a comportat ca un veritabil administrator reprezintă percepţia instanţei de apel în ceea ce priveşte conduita acesteia, respectiv faptul că aceasta efectua acte ce pot fi asimilate actelor de administrare. Concluzia instanţei de apel a avut la baza probele administrate care atestau existenţa unui mandat tacit între ceilalţi asociaţi care se aflau în străinătate şi numita R".
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs şi de susţinerile din întâmpinare, constată următoarele:
Legea Societăţilor Comerciale nr. 31/1990, republicată, reglementează expres prin dispoziţiile art. 222 alin. (1) situaţiile în care asociatul din societatea cu răspundere limitată poate fi exclus.
În speţă, trebuie stabilit dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 222 alin. (1) lit. a), care prevăd că poate fi exclus din societate „asociatul care, pus în întârziere nu aduce aportul la care s-a obligat" sau de la lit. d) care stipulează expres că poate fi exclus din societate „asociatul administrator care comite fraudă în dauna societăţii sau se serveşte de semnătura socială sau de capitalul social în folosul său sau al altora".
Referitor la dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. a) se constată că reclamanta, în petitul acţiunii, face vorbire de majorarea capitalului social, şi, în consecinţă, nu se poate solicita aplicarea textului precitat, care reglementează altceva şi anume „aducerea aportului la care s-a obligat".
Cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. d), în speţă se constată, de asemenea, că nu se pot aplica deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile reglementate expres de textul precitat în sensul că pârâta nu este asociat administrator care a comis fraudă în dauna societăţii sau care s-a servit de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora.
Curtea de apel reţine corect în considerente că „în cauză nu s-a făcut dovada că pârâta nu a adus aportul la care s-a obligat pentru a fi incident în speţă art. 222 alin. (1) lit. a)", însă în continuare, în mod nelegal, constată că „prin atitudinea manifestată pârâta a acţionat împotriva intereselor societăţii, obstrucţionând bunul mers al acesteia prin neparticiparea la Adunările Generale sau votarea împotriva punctelor de pe ordinea de zi, precum şi prin antrenarea societăţii în litigii aflate pe rolul instanţelor, având ca obiect restituirea unor importante sume de bani încasate de către pârâtă cu titlu de avans pentru operaţiuni de vânzare - cumpărare terenuri, în calitate de mandatar al societăţii".
Cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. d) curtea de apel reţine că prin „modul în care a acţionat, pârâta s-a comportat ca un veritabil administrator de fapt, deoarece în numele societăţii reclamante a încasat sume de bani cu titlu de avans pentru operaţiuni de vânzare – cumpărare terenuri motiv pentru care societatea a fost antrenată în diverse litigii, astfel încât aceste fapte pot fi asimilate cu motivul de excludere prevăzut de legiuitor la art. 222 alin. (1) lit. d) în Legea nr. 31/1990".
Având în vedere principiul ubi lex non distinquit, nec nos distinguere debemus, „asimilarea" de către curtea de apel a altor fapte decât cele prevăzute expres de legiuitor în art. 222 alin. (1) lit. a) şi d) privind excluderea unui asociat dintr-o societate cu răspundere limitată este nelegală, deoarece legiuitorul nu a menţionat că se poate dispune excluderea şi pentru fapte care „pot fi asimilate" condiţiilor precitate.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod nelegal curtea de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 222 alin. (1) lit. a) şi d) din Legea nr. 31/1990 şi a dispus excluderea pârâtei din societate, deoarece după cum s-a arătat niciuna din condiţiile expres reglementate de legiuitor nu sunt aplicabile în cauză.
În consecinţă, asimilarea altor condiţii care să atragă excluderea pârâtei, ca de pildă refuzul de a participa la majorarea capitalului social sau antrenarea societăţii în diverse litigii nu au nicio relevanţă în cauză, în lipsa unei reglementări legale.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că Decizia a fost dată cu aplicarea greşită a legii astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să admisă recursul şi să modifice Decizia nr. 236/ A din 13 septembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, în sensul respingerii apelului formulat de reclamanta SC V.I. SRL Arad, împotriva sentinţei comerciale nr. 3710 din 30 noiembrie 2009 a Tribunalului Arad, secţia comercială, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei tribunalului.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., reclamanta va fi obligată la plata sumei de 822,36 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând taxă de timbru şi onorariu de avocat, către pârâtă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta R.S.S. împotriva deciziei civile nr. 236/ A din 13 decembrie 2010, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, pe care o modifică, în sensul că respinge apelul formulat de reclamanta SC V.I. SRL Arad împotriva sentinţei comerciale nr. 3710 din 30 noiembrie 2009, pronunţată de Tribunalul Arad, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă intimata - reclamantă SC V.I. SRL Arad să plătească recurentei - pârâte R.S.S. suma de 822,36 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat şi taxă de timbru.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2447/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2453/2011. Comercial → |
|---|
