ICCJ. Decizia nr. 2335/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2335/2011
Dosar nr. 1312/39/2009
Şedinţa publică din 15 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani sub nr. 3964/40/2006, reclamanta B.B. SA, prin lichidator judiciar, a chemat în judecată, în calitate de pârâţi fidejusori pe R.I., P.V. şi D.J., solicitând instanţei să dispună obligarea pârâţilor la plata sumei de 7.528.364.000 lei (ROL) reprezentând parte din creanţa rămasă neîndestulată, creanţa pe care reclamanta o are asupra debitoarei SC M. SA Botoşani, împotriva căreia s-a încheiat procedura falimentului ce a format obiectul dosarului nr. 2281/F/1997.
Prin sentinţa nr. 152 din 24 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Botoşani, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta B.B. SA prin lichidator judiciar în contradictoriu cu pârâţii R.I., P.V., D.J., pârâţii fiind obligaţi în solidar să plătească reclamantei suma de 752.836,46 lei (RON) plus cheltuieli de judecată în cuantum de 500 lei.
Apelul formulat împotriva sentinţei nr. 152/2008 pronunţată de Tribunalul Botoşani, de pârâţii D.J., P.V. şi R.I., a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 130 din 6 octombrie 2008 de Curtea de Apel Suceava.
Împotriva deciziei menţionate, au formulat recurs pârâţii R.I., P.V. şi D.J., iar prin Decizia nr. 2247 din 2 octombrie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a fost admis recursul, Decizia nr. 130/2008 a Curţii de Apel Suceava a fost casată, cauza fiind trimisă pentru rejudecarea apelului.
După casarea cu trimitere pentru rejudecarea apelului, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava sub nr. 1312/39/2009, iar prin Decizia nr. 100 din 8 decembrie 2010 a fost respinsă, ca nefondată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâţi şi a fost admis apelul formulat de pârâţii R.I., P.V. şi D.J., sentinţa nr. 152/2008 a Tribunalului Botoşani a fost schimbată în tot iar acţiunea formulată de reclamanta B.B. SA prin lichidatori judiciari a fost respinsă ca nefondată.
În motivarea deciziei pronunţate, instanţa de apel a reţinut că excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune este nefondată în condiţiile în care contractele de împrumut bancar nr. 840 din 30 septembrie 1996 şi nr. 840/ B din 30 octombrie 1996, contracte de care se prevalează reclamanta, nu şi-au produs efectele în sensul că nu au fost realizate clauzele contractuale vizând constituirea garanţiilor în faza prealabilă punerii în executare a obligaţiilor contractuale şi mai mult, nu s-a efectuat transferul real al sumelor de bani de la creditoare la beneficiara debitoare SC M. SA Botoşani.
Pe fondul cauzei, acţiunea reclamantei a fost respinsă, ca nefondată, reţinându-se că din probatoriul administrat în cauză rezultă că cele două contracte de împrumut nu au fost executate, în sensul acordării efective a împrumuturilor convenite.
Soluţia instanţei de fond, prin care pârâţii-fidejusori au fost obligaţi la plata creditului solicitat de reclamantă a fost apreciată, ca nefondată, întrucât au fost încălcate dispoziţiile art. 1682 C. civ., în condiţiile în care reclamanta creditoare nu şi-a constituit garanţiile necesare punerii în executare a contractelor de credit nr. 840 şi nr. 840/B/1996 şi nu a existat un transfer real în contul societăţii debitoare al sumelor de bani precizate în contractele de împrumut.
Împotriva deciziei comerciale nr. 100/2010, pronunţată de Curtea de Apel Suceava a formulat recurs reclamanta SC B.B. SA prin lichidatori judiciari, solicitând instanţei admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, respingerea apelului formulat de reclamanţi şi menţinerea sentinţei nr. 152/2008 a Tribunalului Botoşani, secţia comercială.
În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., recurenta arată că hotărârea pronunţată în apel nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu indică temeiul de drept ce a stat la baza admiterii apelului.
Motivarea instanţei de apel potrivit căreia creditele ce fac obiectul celor două contracte de credit nu au fost acordate efectiv, este lipsită de relevanţă juridică întrucât în Balanţa de verificări întocmită de debitoare la data de 31 decembrie 1996 sunt evidenţiate creditele acordate de B.B. în sumă de 536.252,50 lei, situaţie ce infirmă susţinerea expertului potrivit căruia nu a identificat în contabilitatea debitoarei operaţiuni care să demonstreze punerea în aplicare a celor două contracte.
În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 1682 C. civ., întrucât B. nu a cesionat creanţa pe care o deţine asupra SC M., astfel încât cesionarul să se afle sub imperiul acestor dispoziţii şi nici fidejusorii nu au achitat creditoarei datoria.
Decizia instanţei de apel este lipsită de temei legal fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii întrucât contractele de credit 840 şi 840/B/1996 au fost semnate de fidejusori şi nu au fost desfiinţate de instanţă, iar creanţa datorată băncii a fost verificată în dosarul de faliment nr. 2281/1997, fiind admisă în tabelul final al creanţelor, existând în cauză autoritate de lucru judecat.
Creditul contractat prin cele două contracte a fost încasat de debitoarea SC M. SA, iar expertul desemnat în cauză pentru efectuarea expertizei a prezentat o situaţie neconformă cu realitatea.
În mod greşit au fost acordate pârâţilor cheltuieli de judecată într-un cuantum excesiv de 72.840 lei fără să se ţină cont de complexitatea cauzei şi tară să aplice dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Intimaţii pârâţi R.I., P.V., D.J. au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefundat, arătând că instanţa de apel a dispus efectuarea expertizei ţinând cont de Decizia de casare iar critici le recurentei vizând această expertiză, nu se încadrează în motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Analizând Decizia recurată, în raport de criticile formulate şi temeiul de drept invocat, se constată că recursul este nefondat.
Dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează atât nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti cât şi motivarea contradictorie, dar instanţa de apel a respectat cerinţele impuse de dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arătând motivele de fapt şi drept pe care se sprijină soluţia pronunţată, făcând posibilă totodată exercitarea controlului judecătoresc.
Ţinând cont de caracterul devolutiv al apelului dar şi de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., instanţa de apel a dispus efectuarea unei expertize contabile.
Criticile recurentei vizează expertiza efectuată şi modul de apreciere a probelor administrate dar reaprecierea probelor şi schimbarea situaţiei de fapt stabilită în cauză nu este posibilă în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., prin abrogarea cauzelor de netemeinicie prevăzută de pct. 10 - 11 ale aceluiaşi articol.
Nu se poate reţine autoritatea de lucru judecat invocată de recurentă, având în vedere că în dosarul de faliment, deşi s-a pus în discuţie introducerea în cauză a fidejuşori lor, propunerea nu a fost materializată iar din adresa nr. 10/2009 emisă de E. SRL Botoşani SA rezultă că B. Botoşani s-a înscris în tabelul de creanţe numai cu contractul de credit nr. 325/1994 nu şi cu contractele de credit nr. 840 şi nr. 840B, context în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ.
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale ţinând cont şi de clauzele prevăzute de părţi în contractele de credit.
Astfel, în art. 8 din contract s-a prevăzut că fidejuşorul se obligă să garanteze plata creditului acordat, iar în art. 9 se stabileşte că pentru garantarea plăţii creditului, se instituie garanţii reale.
Nu trebuie omise însă dispoziţiile art. 26 din contract care prevăd că „Prezentul contract intră în vigoare .. nu înainte de primirea la bancă a documentelor de constituire a garanţiilor creditului prevăzut de art. 9.
Interpretând clauzele contractuale stabilite în condiţiile art. 969 – art. 970, dând eficienţă regulilor de interpretare a contractelor prevăzute în art. 982 şi 983 C. proc. civ., instanţa de apel, ţinând cont şi de probatoriul administrat în condiţiile art. 1169 C. civ., cu respectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., a stabilit corect că cele două contracte de credit nu au fost puse în executare în sensul acordării efective a împrumuturilor convenite.
Este adevărat că cele două contracte de credit nr. 840 şi nr. 840B nu au fost desfiinţate, aşa cum arată recurenta, dar în condiţiile în care contractele nu au fost executate de creditor nu se poate solicita debitorului executarea ţinând cont de reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor din contractele sinalagmatice.
Ca urmare, nu se poate solicita pârâţilor fidejuşori să plătească sumele precizate în contractele de credit nr. 840 şi nr. 840B în condiţiile în care reclamanta creditoare nu a plătit împrumutul debitoarei SC M. SA Botoşani, fapt ce rezultă atât din expertiza contabilă efectuată în cauză cât şi din întreg probatoriul administrat.
Instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente, cu respectarea dispoziţiilor art. 969 - 970, 982 - 983 C. civ., cu referire la art. 1682 C. civ., iar hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt şi drept pe care se sprijină, respectând cerinţele prevăzute de art. 261 pct. 5 C. proc. civ., în cauză nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Critica vizând cheltuielile de judecată nu constituie motiv de nelegalitate, iar reclamanta fiind în culpă procesuală corect a fost obligată în raport de dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., să suporte cheltuielile de judecată.
Art. 274 alin. (l) C. proc. civ., prevede că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Ca urmare, partea care a pierdut procesul suportă atât cheltuielile făcute de ea, cât şi cheltuielile făcute de partea care a câştigat procesul, deoarece este în culpă procesuală.
Este adevărat că potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, ori de câte ori va constata motivat că sunt nepotrivit de mari sau de mici, faţă de valoarea pricinii sau de munca depusă dar în speţa de faţă instanţa de apel a aplicat corect dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., iar critica vizând cuantumul onorariului de avocat în raport de munca prestată constituie o chestiune de fapt ce nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acest text de lege vizând nelegalitatea şi nu netemeinicia unei hotărâri.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 va respinge, ca nefundat, recursul declarat de reclamanta B. SA prin lichidatori
P.B.R.S. SPRL ŞI RVA I.S. SPRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 100 din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta B.B. SA prin lichidator P.B.R.S. SPRL ŞI RVA I.S. SPRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 100 din 8 decembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2331/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 442/2011. Comercial → |
|---|
