ICCJ. Decizia nr. 468/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 468/2011
Dosar nr.44570/3/2009
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 2 februarie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Gorj, secţia comercială, prin sentinţa nr. 887, pronunţată la data de 23 iunie 2009, în dosarul nr. 5502/95/2009, a respins, ca inadmisibilă, cererea de declinare a competenţei de soluţionare a capătului de cerere având ca obiect desfiinţarea încheierii nr. 2946 din 22 iunie 2007, pronunţată de judecătorul delegat la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti în favoarea O.R.C. Ilfov, formulată de comitetul creditorilor compus din: D.G.F.P. Ilfov, SC T.P.S. SRL Snagov, SC A.C. SA, SC E.F. SRL şi SC I.C. SA, în contradictoriu cu pârâţii SC U.A.U. SRL. actual SC U.H.C. SRL, U.A.T.R. SRL, prin administrator statutar B.G. şi C.C.D. SRL; a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtul B.G., în calitate de administrator special al SC U.A.T.R. SRL prin avocat G.A., şi, în baza art. 158 C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a capătului de cerere având ca obiect anularea Hotărârii A.G.A. nr. 36 din 22 decembrie 2006 a SC U.A.U. SRL, în favoarea Tribunalului Municipiului Bucureşti, secţia a VII-a comercială.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Cum, potrivit Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 2594/C/2008, privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 26/1990, recursul se depune şi se menţionează în registrul comerţului unde s-a făcut înregistrarea, în termen de 3 zile de la data depunerii, iar oficiul registrului comerţului înaintează recursul curţii de apel în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul comerciantului, iar reclamanţii nu au solicitat să se ia act că înţeleg să declare recurs împotriva încheierii nr. 2946 din 22 februarie 2006, pronunţată de judecătorul delegat la Registrul Comerţului Ilfov, de pe lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti, ci au solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cererii de desfiinţare a acestei încheieri, această cerere apare ca inadmisibilă.
Cu privire la excepţia de necompetenţă materială a judecătorului sindic de a se pronunţa asupra cererii în anulare a Hotărârii A.G.A. nr. 36 din 22 decembrie 2006 a SC U.A.U. SRL, instanţa a constatat că aceasta este întemeiată, în raport de art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, potrivit cu care Hotărârile A.G.A. pot fi atacate cu acţiune în anulare, competenţa de soluţionare aparţinând Tribunalului în a cărui rază teritorială este înmatriculată pârâta.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, la data de 6 august 2009, sub nr. 32630/3/2009.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a comercială, prin Încheierea de şedinţă pronunţată la data de 12 octombrie 2009, în dosarul nr. 32630/3/2009, a dispus scoaterea cauzei privind pe reclamanţii C.C. SPRL şi comitetul creditorilor SC U.A.T.R. SRL, compus din: D.G.F.P. Ilfov, SC T.P.S. SRL, SC A.C. SA, SC E.F. SRL şi SC I.C. SA, în contradictoriu cu pârâţii SC U.A.U. SRL, actual SC U.H.C. SRL, SC U.A.T.R. SRL, prin administrator special B.G., C.C.D. SRL şi M.C.S.B., de pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a comercială, şi înaintarea dosarului către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în vederea luării masurilor legale.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Gorj a considerat că nu este competent material să soluţioneze acţiunea în anulare a Hotărârii A.G.A. nr. 36 din 22 decembrie 2006 a SC U.A.U. SRL, actual SC U.H.C. SRL, întrucât nu se încadrează printre atribuţiile stabilite expres prin art. 11 din Legea nr. 85/2006 în sarcina judecătorului sindic.
Însă, deşi a considerat că cererea în anularea hotărârii A.G.A. nu este de competenţa materială a unui judecător sindic, a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a, care este o secţie specializată în procedura insolvenţei, formată doar din judecători sindici.
Prin urmare, dată fiind raţiunea avută în vedere de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Gorj, din eroare a declinat competenţa în favoarea Secţiei a VII-a, în loc de Secţia a VI-a a Tribunalului Bucureşti.
În situaţia în care s-ar considera ca acţiunea în anularea hotărârii A.G.A. se încadrează, în cazul particular din speţă, în rândul cererilor pentru anularea unor acte frauduloase şi a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii, prevăzute de art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 85/2006, competenţa de soluţionare nu ar aparţine Secţiei a VII-a a Tribunalului Bucureşti, ci judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Gorj, care este competent să soluţioneze aceste acţiuni în baza art. 11 lit. h) din Legea nr. 85/2006 ca urmare a prorogării judecătoreşti de competenţa prin strămutarea cauzei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 10 noiembrie 2009, sub nr. 44570/3/2009.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 10611, pronunţată la data de 10 noiembrie 2010, în dosarul nr. 44570/3/2009, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantele D.G.F.P. Ilfov, SC T.P.S. SRL, SC E.F. SRL, SC A.C. SA, SC I.C. SA, pe lichidatorii C.I. SPRL Cluj Napoca şi C.C.D. SRL şi pe pârâţii M.C.S.B., SC U.A.T.R. SRL, prin administrator statutar B.G. şi SC U.H.C. SRL (fostă SC U.A.U. SA), în favoarea Tribunalului Gorj; a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului, după rămânerea irevocabilă a hotărârii, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Cauza în care a fost formulată cererea de anulare hotărâre A.G.A. a fost strămutată prin încheierea nr. 162 din 24 ianuarie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de la Tribunalul Bucureşti la Tribunalul Gorj, astfel încât a operat o prorogare judecătorească de competenţă, obligatorie pentru instanţa la care a fost strămutată pricina.
Mai mult, acţiunea în anularea hotărârii A.G.A. din prezenta cauză se încadrează în rândul cererilor pentru anularea unor acte frauduloase şi a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii prevăzute de art. 79 şi art. 80 din Legea nr. 85/2006, competenţa de soluţionare a acesteia aparţinând judecătorului sindic din cadrul Tribunalului Gorj, competent să soluţioneze acţiunea în baza art. 11 lit. h) din Legea nr. 85/2006.
Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată următoarele:
În speţă, obiectul cauzei îl formează acţiunea în anularea Hotărârii A.G.A. nr. 36 din 22 decembrie 2006 a SC U.A.U. SRL, actual SC U.H.C. SRL, iar prin încheierea de şedinţă nr. 162, pronunţată la data de 24 ianuarie 2008, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în dosarul nr. 10196/1/2007, s-a admis cererea de strămutare a acestei cauze, s-a strămutat cauza de la Tribunalul Bucureşti la Tribunalul Gorj şi s-au anulat actele procedurale îndeplinite anterior cererii de strămutare.
Or, potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (3) C. proc. civ., „În caz de admitere, pricina se trimite spre judecată unei alte instanţe de acelaşi grad".
În lumina acestor prevederi legale, strămutarea, considerată o formă de prorogare judecătorească a competenţei, este instituţia de drept procesual prin care instanţa competentă potrivit legii este desesizată de judecarea unui litigiu în favoarea altei instanţe de acelaşi grad, ca urmare a existenţei unor împrejurări care pun la îndoială independenţa şi imparţialitatea instanţei.
Din moment ce o cauză se poate strămuta numai la o instanţă de acelaşi grad cu instanţa de la care s-a cerut strămutarea, iar nu la o instanţă de grad diferit, rezultă că prorogarea vizează numai competenţa teritorială, indiferent că aceasta are caracter relativ sau absolut, nu însă şi competenţa materială.
În speţă, cum Secţia Comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a dispus, prin încheierea nr. 162, pronunţată la data de 24 ianuarie 2008, strămutarea judecării cauzei de la Tribunalul Bucureşti la Tribunalul Gorj, această din urmă instanţă are obligaţia să soluţioneze pricina, nefiind abilitată să mai examineze dacă este competentă sau nu a se pronunţa asupra cererii cu care a fost învestită prin prorogarea judecătorească a competenţei şi, pe cale de consecinţă, să decline competenţa în favoarea tribunalului de la care cauza a fost strămutată.
Deopotrivă, atunci când o instanţă a fost învestită cu judecarea unei cauze, prin strămutare, această instanţă este îndreptăţită, în caz de apreciază că cererea nu este de competenţa judecătorului sindic, ci a unui judecător specializat în materială comercială, să trimită cauza spre judecare acestuia din urmă, din circumscripţia sa (această instanţă neputând refuza judecata), iar nu instanţei de la care s-a strămutat cauza.
Numai în acest mod se asigură finalitatea hotărârii de strămutare, deoarece, în caz contrar, cauza ar ajunge tot la instanţa de la care pricina a fost strămutată, ceea ce nu poate fi admis.
Faţă de cele de mai sus, văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantele D.G.F.P. Ilfov, SC A.C. SA Călăraşi, SC E.F. SRL Glina, SC I.C. SA Bucureşti şi SC T.P.S. SRL Snagov, în contradictoriu cu pârâţii M.C.S.B, SC U.H.C. SRL (fostă SC U.A.U. SA) Snagov şi SC U.A.T.R. SRL, prin administrator statutar B.G. şi lichidatorii C.C. SPRL Cluj Napoca şi C.C.D. SRL Târgu Jiu, în favoarea Tribunalului Gorj.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 447/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 494/2011. Comercial → |
|---|
