ICCJ. Decizia nr. 2042/2011. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2042/2011
Dosar nr. 37194/3/2009
Şedinţa publică din 25 mai 2011
Asupra recursului de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, se constată că:
Prin sentinţa comercială nr. 532 din 25 ianuarie 2010, Tribunalul Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A.V.A.S.
Prin Decizia nr. 391 din 14 octombrie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă A.V.A.S., împotriva sentinţei primei instanţe.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a formulat recurs reclamanta A.V.A.S.
Deşi recurenta-reclamantă a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aceasta nu l-a dezvoltat conform cerinţelor art. 3021 alin. (l) lit. c) C. proc. civ., reiterând aspecte vizând fondul cauzei, fără a preciza relevanţa acestora faţă de Decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (l) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
În concluzie, cum esenţa recursului consta în faptul că, acesta priveşte exclusiv ipoteza nelegalităţii soluţiei pronunţate de către instanţa de apel, astfel cum rezultă, fără echivoc, din prevederile art. 304 alin. (l) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere criticile generic formulate, ce vizează fondul cauzei, urmează să aplice acestei cereri de recurs sancţiunea nulităţii în absenţa motivelor de ordine publică care să poată fi invocate conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Aşa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulat de reclamanta A.V.A.S., împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 391 din 14 octombrie 2010.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2038/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 694/2011. Comercial → |
---|