ICCJ. Decizia nr. 2402/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2402/2011
Dosar nr. 43096/3/2008
Şedinţa publică din 21 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Obiectul cauzei şi hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială ca primă instanţă.
Reclamanta SC D.I. SRL a solicitat, prin acţiunea introductivă, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 17 noiembrie 2008 obligarea pârâtei SC G.G.S.A. SRL la plata sumei de 151.316,16 RON reprezentând remuneraţia datorată în temeiul contractului de prestări servicii încheiat de părţi la 01 februarie 2007.
Potrivit reclamantului prin contractul de prestări servicii încheiat la 01 februarie 2007 s-a obligat în calitate de prestator să acorde asistenţă societăţii pârâte în gestionarea administrativă contra unei remuneraţii de 2.990 euro pe lună, remuneraţie care nu a fost achitată în totalitate, pârâta înregistrând un debit de 151.313,61 RON.
În cauză pârâta s-a apărat invocând neîndeplinirea de către prestator a obligaţiilor asumate prin contract.
Prin Sentinţa comercială nr. 13832 din 3 decembrie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de societatea reclamantă reţinând din analiza probatoriilor cu înscrisuri şi interogatoriu administrate că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea obligaţiilor asumate în calitate de prestator în condiţiile în care toate operaţiunile pretinse efectuate, conform actelor depuse, referitoare la obţinerea unui împrumut de la B.R.D., înregistrarea unui punct de lucru la Oficiul Registrului Comerţului Ilfov, încheierea unor contracte de arendă, achiziţionarea de seminţe şi utilaje agricole, au fost realizate de Dl. J.Y.C., în nume propriu, ca persoană fizică şi nu în calitate de reprezentant al societăţii prestatoare.
II. Apelul
În cauză reclamanta a declarat apel pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie susţinând în esenţă că societatea prin reprezentantul său legal Dl. J.Y.C. a pus la dispoziţia pârâtei experienţa şi cunoştinţele necesare în vederea rezolvării tuturor problemelor apărute pe parcursul derulării contractului, aspecte demonstrate cu înscrisuri existente la dosar care atestă demersurile întreprinse în numele societăţii pârâte de reprezentantul legal al societăţii prestatoare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, astfel învestită, prin Decizia comercială nr. 346 din data de 7 iunie 2010 a respins ca nefondat apelul reclamantei.
Instanţa de apel confirmă dezlegarea dată de instanţa fondului, apreciind că reclamanta nu a dovedit efectuarea serviciilor la care s-a obligat, deoarece demersurile efectuate de dl. J.Y.C. în numele pârâtei, în faţa unor autorităţi, nu dovedesc, prin ele însele că acesta ar fi acţionat în calitate de reprezentant al societăţii reclamante.
În sprijinul acestei concluzii, instanţa reţine că din contractul de prestări servicii rezultă şi faptul că orice activitate întreprinsă de reclamantă presupunea o cerere din partea pârâtei, pentru o sarcină concretă, împrejurare care nu a fost dovedită de reclamantă în privinţa tuturor demersurilor pretins efectuate în temeiul contractului.
Totodată instanţa de apel apreciază că înscrisul sub semnătură privată datat 1 decembrie 2008, în temeiul căreia reclamanta susţine că a primit în contul remuneraţiei datorate potrivit contractului de prestări servicii suma de 35.000 RON, nu are nicio forţă probantă, în condiţiile în care din cuprinsul său nu rezultă persoana care a efectuat plata şi cea care a primit-o.
III. Recursul. Motivele de recurs.
Împotriva acestei decizii, societatea reclamantă a declarat recurs la data de 10 august 2010, în termen legal, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., vizând interpretarea greşită a contractului de prestări servicii încheiat cu pârâta şi pe cale de consecinţă încălcarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., motive, în temeiul cărora a solicitat modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei pronunţate de tribunal şi pe fond admiterea acţiunii introductive astfel cum a fost formulată.
În argumentarea criticilor formulate recurenta a susţinut că potrivit contractului încheiat cu pârâta, s-a obligat să acorde asistenţă juridică în gestionarea administrativă a societăţii, sens în care a întreprins pe perioada derulării contractului o serie de demersuri în numele pârâtei la autorităţile statului, demersuri atestate de înscrisurile depuse la dosar.
Potrivit recurentei, în vederea reprezentării societăţii pârâte în faţa autorităţilor, a fost necesară împuternicirea reprezentantului reclamantei, dl. J.Y.C., procurile speciale acordate acestuia având drept scop prestarea efectivă a serviciilor la care s-a obligat.
Sub un alt aspect recurenta susţine că plata sumei de 35.000 RON la data de 1 decembrie 2007 reprezintă o recunoaştere a serviciilor prestate, iar împrejurarea că această plată confirmată de reprezentantul pârâtei, ar fi vizat alte obligaţii, distincte de contractul de prestări servicii, nu a fost dovedită.
Pentru aceste motive, recurenta consideră că ambele instanţe au încălcat dispoziţiile art. 969 C. civ., exonerând pârâta de la plata remuneraţiei datorate în temeiul unui contract necontestat şi care nu a fost reziliat.
Recurenta a depus, în această fază procesuală, în condiţiile prevăzute de art. 305 C. proc. civ., o traducere autorizată a înscrisului sub semnătură privată datat 1 decembrie 2007, precum şi copii de pe Sentinţa comercială nr. 12.363/2010 a Judecătoriei Braşov, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 322 din 21 martie 2010 a Tribunalul Braşov, prin care a fost soluţionat litigiul purtat între reprezentanţii celor două societăţi, în nume propriu, în legătură cu plata sumei de 35.000 RON.
V. Asupra recursului.
Înalta Curte verificând decizia atacată în contextul criticilor formulate, constată că, recursul declarat de societatea reclamantă, este fondat pentru considerentele ce urmează.
Deşi instanţa de apel confirma ca valabil încheiat contractul de prestări servicii consimţit de cele două părţi semnatare la data de 1 februarie 2007 prin care societatea reclamantă în calitate de prestator se obligă să acorde beneficiarei asistenţă în gestionarea activităţii cotidiene de administrare pe o perioadă de 12 luni, contra unei retribuţii lunare de 2.990 euro pe lună, dezlegarea dată în cauză întemeiată pe excepţia de neexecutare o obligaţiilor de către prestator, excepţie invocată de către beneficiar în apărare, nu se fundamentează pe circumstanţele factuale şi legale ale cauzei.
Sub un prim aspect, se impunea ca instanţa de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al apelului care implică o rejudecare a cauzei în fapt şi în drept, să lămurească, în raport de prevederile contractului, modul în care părţile au înţeles să convină derularea contractului, faţă de conţinutul art. 1 potrivit căruia beneficiarul va putea solicita, în orice moment, serviciile prestatorului, care se obligă să efectueze, într-un timp cât mai scurt, demersurile necesare.
Or, obiectul contractului, de asistenţă şi consiliere în probleme administrative, permanentă, şi termenii utilizaţi de părţi, nu impun concluzia, reţinută greşit de instanţa de apel, în sensul necesităţii unei cereri scrise din partea beneficiarului, cerere în absenţa căreia, contractul ar fi lipsit de efecte, deoarece contravine naturii însăşi a obligaţiei asumate, distinct de faptul că părţile nu au condiţionat plata retribuţiei lunare de prestarea unui anumit număr de servicii lunar care să fie contabilizat în baza cererii scrise a beneficiarei.
Sub un al doilea aspect, înscrisurile depuse de prestator atestă existenţa unor demersuri administrative, efectuate pe perioada de valabilitate a contractului, şi, chiar dacă ele au fost întreprinse de dl. J.Y.C., în nume propriu, în condiţiile în care această persoană este şi reprezentantul legal al prestatorului, înlăturarea forţei lor probante nu este argumentată temeinic, raţionamentul instanţei de apel fiind mai mult formal, în măsura în care nu porneşte de la o analiză efectivă a obligaţiilor asumate de fiecare parte.
Considerentele teoretice expuse de instanţă apar ca lipsite de suport faptic în absenţa examinării concrete a conţinutului şi semnificaţiei pe planul executării a obligaţiilor reciproce pe care le implică contractul.
Cu alte cuvinte, susţinerea pârâtei în sensul că, demersurile dovedite cu înscrisurile administrate au fost întreprinse se dl. J.Y.C. ca persoană fizică în baza unor raporturi de mandat - distincte de contractul de prestări servicii, se impunea a fi cenzurată şi lămurită de instanţa de apel, în absenţa oricărei explicaţii rezonabile din partea pârâtei în sensul suprapunerii pentru aceeaşi activitate a contractului de prestări servicii, cu un contract distinct de mandat comercial acordat unei persoane fizice.
Mai simplu spus, există o fractură logico-juridică, în apărarea pârâtei pe excepţia de neexecutare a contractului, nelămurită de instanţa de apel, raţiunea încheierii contractului de prestări servicii cu societatea prestatoare reprezentată de dl. J.Y.C., în condiţiile existenţei unui mandat comercial anterior dat d-lui. J.Y.C. ca persoană fizică pentru aceleaşi operaţiuni, nu se mai justifică, chestiune pe care pârâta nu a explicat-o.
În legătură cu plata sumei de 35.000 RON în contul remuneraţiei datorate în temeiul contractului de prestări servicii, instanţa de apel, preia, fără nicio verificare şi cu încălcarea art. 295 C. proc. civ. dezlegarea dată de prima instanţă în sensul că nu se cunoaşte cine a plătit această sumă şi cine a încasat-o, deşi potrivit celor consemnate în procesul-verbal de conciliere întocmit prealabil introducerii acţiunii, reprezentantul societăţii pârâte recunoaşte că a plătit d-lui. J.Y.C. această sumă urmare unor raporturi personale cu acesta.
Or, din actele noi depuse în recurs, rezultă că această susţinere a societăţii pârâte cu privire la plata sumei de 35.000 RON nu a fost confirmată de instanţa judecătorească învestită cu cererea de restituire a sumei în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză, cele statuate cu autorităţile de lucru judecat pe acest aspect, prin Sentinţa civilă nr. 12363/2010 a Judecătoriei Braşov, rămasă irevocabilă, având o valoare probatorie incontestabilă şi în prezenta cauză.
Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va admite prezentul recurs şi va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi a voinţei reale a părţilor, pe aspectele esenţiale sus-menţionate şi care nu au fost clarificate pentru o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 969 C. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC D.I. SRL Bucureşti împotriva Deciziei comerciale nr. 346 din 7 iunie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2403/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2343/2011. Comercial → |
|---|
