ICCJ. Decizia nr. 2404/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2404/2011
Dosar nr. 846/1371/2009
Şedinţa publică din 21 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 706 din 2 martie 2010 pronunţată în Dosarul nr. 846/1371/2009 al Tribunalului Comercial Mureş s-a respins ca nefondată cererea formulată în principal de reclamanta SC K. SRL împotriva pârâtelor B.C.R. SA Bucureşti şi SC T.H.D. SRL Bucureşti având ca obiect anularea Convenţiei de depozit colateral pentru garanţii de bună execuţie din 11 iunie 2008, lichidarea şi eliberarea depozitului de 989.766 RON, ca efect al anulării convenţiei. S-a disjuns şi suspendat, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., capătul de cerere subsidiar, precizat ulterior, privind constatarea îndeplinirii obiectului contractului de antrepriză încheiat la data de 31 mai 2008 cu pârâta SC T.H.D. SRL, precum şi lichidarea depozitului şi eliberarea sumei menţionate, până la soluţionarea prin hotărâre executorie a dosarului nr. 1001/1371/2009 al Tribunalului Comercial Mureş.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că reclamanta a solicitat prin capătul de cerere principal anularea Convenţiei de depozit colateral pentru garanţii de bună execuţie din 11 iunie 2008 încheiat cu pârâta B.C.R. SA cu consecinţa obligării acesteia la lichidarea depozitului constituit şi eliberarea sumei anterior menţionate. Prin capătul de cerere subsidiar, astfel cum a fost precizat ulterior, a solicitat să se constate că obiectul contractului de antrepriză încheiat la data de 31 mai 2008 cu pârâta SC T.H.D. SRL a fost îndeplinit, construcţia edificată fiind întabulată în cartea funciară, situaţie în care solicită lichidarea depozitului şi eliberarea sumei constituită în baza Contractului din 11 iunie 2008.
Reclamanta invocând prevederile art. 948, 969 C. civ. a arătat că în temeiul contractului de antrepriză încheiat cu pârâta SC T.H.D. SRL la data de 31 mai 2008 având ca obiect edificarea unui centru comercial avea obligaţia potrivit art. 8 pct. 4 din contract să depună la atribuirea lucrărilor o garanţie de 5% pentru îndeplinirea contractului. Restituirea acestei sume urma să se facă după remedierea tuturor neajunsurilor.
Pentru executarea acestei obligaţii s-a încheiat Contractul din 11 iunie 2008 cu pârâta B.C.R. SA.
Cu privire la acest contract reclamanta susţine însă că s-a aflat în eroare în sensul că dacă ar fi cunoscut că prin convenţia de depozit colateral s-a constituit o garanţie de bună execuţie şi nu o garanţie pentru îndeplinirea contractului, reprezentantul său nu ar fi încheiat acest contract. S-a invocat totodată încălcarea de către pârâtă a obligaţiei de informare constând în comunicarea tuturor consecinţelor contractului pentru a fi acceptate în cunoştinţă de cauză.
Existenţa erorii cu privire la prestaţia ce a format obiectul contractului rezultă şi din faptul că potrivit art. 13 pct. 4 din contractul de antrepriză se precizează reţinerea unui procent de 5% din valoarea lucrării cu titlu de garanţie de bună execuţie cu prilejul verificării facturii finale. Convenţia de depozit colateral este accesorie contractului de antrepriză astfel încât nu pot coexista două garanţii de câte 5% din valoarea lucrării, situaţie în care acest din urmă contract este încheiat în afara actului principal reprezentat de contractul de antrepriză.
Raportând această cerere la temeiul de drept invocat şi contractul din litigiu tribunalul a concluzionat că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 954 alin. (1) C. civ. pentru a aplica sancţiunea nulităţii relative a actului încheiat deoarece însăşi denumirea convenţiei respectiv, aceea de depozit colateral pentru garanţii de bună execuţie, exclude existenţa erorii - viciu de consimţământ. Termenul de garanţie de bună execuţie apare chiar în titlul contractului, iar constituirea depozitului s-a realizat în considerarea prev. art. 8 pct. 4 din contractul de antrepriză dar şi în considerarea art. 970 alin. (1) C. civ. respectiv, în asigurarea îndeplinirii şi garantării obligaţiilor asumate de reclamantă în raporturile cu beneficiarul lucrării.
Astfel, arată tribunalul, actul încheiat de reclamantă cu banca pentru constituirea garanţiei de 5% vizează respectarea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de art. 8 pct. 4 însă, interpretarea art. 13 din contractul de antrepriză şi anume, dacă procentul de 5% ca şi garanţie de bună execuţie este unul şi acelaşi cu cel constituit deja prin convenţia de depozit colateral, ori este unul separat şi suplimentar, sau dacă garanţia urmează a fi eliberată deodată cu predarea lucrării sau numai la expirarea termenului de garanţie de cinci ani, urmează a fi stabilită după soluţionarea Dosarului nr. 1001/1371/2009 al Tribunalului Comercial Mureş în care se va stabili modul de îndeplinire a obligaţiilor de către reclamanta din prezenta cauză.
S-a reţinut totodată că accesoriile contractului a cărui anulare s-a solicitat au fost puse de entitatea bancară la dispoziţia reclamantei căreia i s-a comunicat un set de documente pentru a le analiza în vederea încheierii contractului.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 57 din 11 octombrie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
În argumentarea deciziei pronunţate instanţa de apel a respins criticile reclamantei referitoare la existenţa erorii - viciu de consimţământ în momentul încheierii contractului - cu motivarea că descrierea contractului încheiat indică în mod clar natura şi obiectul acestuia, astfel încât în privinţa reclamantei operează prezumţia că aceasta a citit condiţiile de funcţionare a depozitului colateral, situaţie în care nu poate susţine că a semnat contractul în baza unei reprezentări false a realităţii.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC K. SRL criticând-o pentru motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivare din aplicarea greşită a prevederilor art. 953, 954 C. civ.
În mod concret, recurenta invocă faptul că în momentul încheierii Contractului de depozit colateral din 11 iunie 2008, reprezentantul său a avut reprezentarea greşită că a încheiat o convenţie de depozit pentru îndeplinirea contractului în conformitate cu prevederile art. 8 pct. 4 din contractul de antrepriză încheiat la data de 31 mai 2008 cu pârâta SC T.H.D. SRL, fapt care era de esenţa convenţiei încheiate. Această garanţie a fost constituită înainte de începerea executării contractului de antrepriză, la atribuirea lucrărilor, astfel că dacă această sumă ar fi constituit garanţie de bună execuţie pârâta SC T.H.D. SRL ar fi avut obligaţia de a o reţine cu prilejul verificării facturii finale, potrivit art. 13 pct. 4 din contract, adică după executarea integrală a lucrărilor contractate.
De altfel, la data semnării Convenţiei din 11 iunie 2008, nu exista nicio raţiune pentru constituirea unei garanţii de bună execuţie, lucrările nefiind începute. Pe de altă parte modul de constituire a garanţiei de bună execuţie constă în reţinerea de către beneficiarul lucrării respectiv, pârâta SC T.H.D. SRL a unui cuantum de 5% din valoarea facturii finale şi nu prin avansarea acestei sume de către antreprenor în speţă, reclamanta recurentă.
Prin urmare, falsa reprezentare a conţinutului prestaţiei ce a făcut obiectul actului a cărui anulare s-a solicitat, cade asupra calităţilor substanţiale ale obiectului actului juridic, fiind îndeplinite condiţiile cerute de art. 953, 954 C. civ. pentru a se dispune anularea actului încheiat în condiţiile în care elementul asupra căruia a intervenit falsa reprezentare a fost hotărâtor pentru încheierea acestui act, în sensul că dacă ar fi cunoscut realitatea convenţia nu s-ar fi încheiat.
Totodată, susţine recurenta, reprezentantul societăţii bancare a cunoscut faptul că s-a dorit constituirea unei garanţii de îndeplinire a contractului şi nu a uneia de bună execuţie, împrejurare care rezultă din solicitarea adresată băncii precum şi din cuprinsul contractului de antrepriză în temeiul căruia s-a încheiat contractul de depozit.
În plus, la încheierea contractului din litigiu intimata B.C.R. SA nu şi-a îndeplinit obligaţia de informare în sensul de a-i prezenta toate efectele juridice ale serviciului contractat pentru ca manifestarea de voinţă a clientului să fie exprimată în cunoştinţă de cauză, o atare obligaţie fiind stabilită de altfel şi de art. 117 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2006.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate şi dispoziţiilor legale anterior menţionate, Curtea constată că este nefondat.
Potrivit art. 954 C. civ. eroarea nu produce nulitate decât atunci când cade asupra substanţei obiectului convenţiei, în sensul că pentru a avea drept efect anularea contractului, eroarea trebuie să vizeze calităţile esenţiale şi substanţiale ale prestaţiei. Eroarea trebuie să fi avut o asemenea intensitate juridică încât partea contractantă aflată în eroare nu ar fi contractat sau ar fi contractat în condiţii diferite dacă ar fi cunoscut realitatea.
În acest context, susţinerea recurentei cu privire la existenţa erorii - viciu de consimţământ în momentul încheierii contractului din 11 iunie 2008, în sensul că a încheiat acea convenţie având reprezentare falsă, că va constitui o garanţie pentru îndeplinirea contractului şi nu o garanţie de bună execuţie, nu poate fi primită.
Sub acest aspect, ambele instanţe au reţinut corect că reclamanta a solicitat băncii în mod expres deschiderea unui cont de garanţie de bună execuţie la contractul încheiat cu pârâta SC T.H.D. SRL în calitate de beneficiar al lucrării. Termenul de garanţie de bună execuţie apare chiar în titlul contractului, astfel că nu poate fi acceptată susţinerea recurentei că s-a aflat în eroare tocmai în această privinţă, clar şi neechivoc indicată, cu atât mai mult cu cât nu s-a înlăturat prezumţia că s-au cunoscut condiţiile de funcţionare a depozitului colateral. Pe de altă parte, în conformitate cu art. 8 din convenţia a cărei anulare s-a solicitat ";prin semnarea prezentei convenţii, titularul de cont, în speţă recurenta, confirmă faptul că a luat la cunoştinţă şi a înţeles condiţiile de funcţionare a depozitului colateral";.
De asemenea, prin ultimul alineat al convenţiei, la punctul 3, s-au menţionat documentele ataşate contractului respectiv ghidul de afaceri, informaţiile pentru deponent şi lista depozitelor negarantate.
Prin urmare, conţinutul convenţiei relevă faptul că recurenta a cunoscut şi acceptat clauzele contractuale cuprinse în convenţie, astfel că aceasta avea reprezentarea exactă a naturii juridice reale a actului pe care l-a semnat cât şi a termenelor, condiţiilor, obligaţiilor asumate şi a drepturilor ce îi reveneau.
În egală măsură, existenţa erorii - viciu de consimţământ - are valoarea unui fapt juridic, ea trebuie apreciată în concret prin raportare la situaţia personală a celui care susţine că este victima erorii.
Din această perspectivă, trebuie observat că recurenta în calitate de antreprenor este un profesionist, prezumat ca fiind o persoană pe deplin informată în domeniul său de competenţă, situaţie în care în mod corect prin decizia recurată s-a menţionat că nu a fost răsturnată prezumţia că aceasta a înţeles întocmai conţinutul contractului încheiat.
Prin urmare, recurenta, nu poate susţine cu temei că a fost în eroare tocmai în privinţa felului garanţiei constituite, situaţie în care rezultă că prevederile art. 953, 954 C. civ. au fost corect aplicate.
În aceeaşi ordine de idei, decizia recurată este corectă şi din perspectiva modului în care a fost examinată obligaţia de informare ce revenea pârâtei B.C.R. SA, în condiţiile în care din însăşi conţinutul convenţiei a rezultat fără echivoc că entitatea bancară a furnizat toate informaţiile necesare pentru ca recurenta să reflecteze şi să decidă în deplină cunoştinţă de cauză, cu privire la convenţia încheiată, situaţie în care se va înlătura şi critica formulată sub acest aspect.
În plus, intimata a susţinut, iar recurenta nu a contestat faptul că, convenţia de depozit a fost executată de către aceasta prin îndeplinirea obligaţiilor asumate, ceea ce echivalează cu o acceptare tacită a dispoziţiilor acesteia, astfel încât chiar dacă actul ar fi fost lovit de nulitate relativă aceasta a fost acoperită prin executare, ceea ce exclude posibilitatea contestării ulterioare a contractului pentru nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 954 C. proc. civ.
În consecinţă, rezultă că recurenta, interpretând eronat prevederile legale anterior menţionate, formulează critici nefondate, situaţie în care recursul va fi respins în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC K. SRL Târgu Mureş împotriva Deciziei nr. 57/A din 11 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2406/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2403/2011. Comercial → |
|---|
