ICCJ. Decizia nr. 242/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 242/2011
Dosar nr. 9317/1/2010
Şedinţa publică de la 20 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Pe rolul Curţii de Apel Ploieşti a fost înregistrată contestaţia în anulare, sub nr. 66.1,1/114/2006, formulată de contestatoarele SC B. SA Buzău, prin administrator special R.P.G. şi SC F. & F.I.C. IPURL Constanţa împotriva deciziei nr.887 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti.
Prin cererea formulată la termenul din 4 octombrie 2010, contestatoarea SC B. SA a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 85/2006, motivat de împrejurarea că în cadrul contestaţiei în anulare a deciziei nr. 887 din 19 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, în recursul declarat împotriva sentinţei nr. 40 din 12 ianuarie 2010 a Tribunalului Buzău, i s-a îngrădit accesul liber la justiţie, ţinând seama că intimaţii D.G.F.P. Constanţa şi lichidatorul judiciar R.S. SPRL Buzău au invocat lipsa calităţii de reprezentant al administratorului special pentru debitoare, susţinându-se că nu mai are mandat să o reprezinte, iar lichidatorul judiciar nu îşi însuşeşte calea de atac extraordinară formulată împotriva acestei decizii.
Contestatoarea a mai arătat că normele care reglementează procedura insolvenţei au un caracter special şi ele se completează cu normele de drept comun, în măsura compatibilităţii lor, dispoziţiile art. 18 din Legea insolvenţei fac parte dintr-o lege în vigoare la momentul invocării excepţiei, având legătură cu soluţionarea cauzei, întrucât vizează stabilirea cadrului procesual în care au loc dezbaterile în faţa instanţei care trebuie să soluţioneze contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei dată în recursul formulat, prin care debitoarea a criticat sentinţa de declarare a falimentului, pentru nelegalitate.
S-a mai susţinut de către contestatoare că dispoziţia atacată cu excepţia de neconstituţionalitate priveşte fondul cauzei, având o înrâurire directă asupra soluţionării cauzei, totodată, fiind îndeplinită şi condiţia prevăzută de disp. art. 29 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, deoarece excepţia a fost ridicată la cererea unei părţi, respectiv a contestatoarei SC B. SA, prin administrator special R.P.G., dar şi faptul că dispoziţiile atacate nu au fost anterior declarate neconstituţionale prin vreo altă decizie a Curţii Constituţionale.
De asemenea, contestatoarea a arătat în cererea formulată că potrivit art. 149 din Legea nr. 85/2006, dispoziţiile legii procedurii insolvenţei se completează, în măsura în care acestea sunt compatibile, cu cele ale Codului de procedură civilă. Efectul invocării unei excepţii de neconstituţionalitate este acela că instanţa nu mai poate păşi la soluţionarea cauzei, până la momentul stabilirii de către Curtea Constituţională a conformităţii prevederilor pretins neconstituţionale cu legea fundamentală, astfel, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată şi modificată, legiuitorul a stabilit că pentru conservarea drepturilor părţilor, ca efect al invocării excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa să suspende judecata cauzei pe perioada soluţionării excepţiei.
Se mai susţine de către contestatoare că textul art. 18 din Legea insolvenţei intră în contradicţie cu prevederile Constituţiei, care reglementează în art. 21 accesul liber la justiţie al tuturor persoanelor, dar şi cu art. 6 din CEDO, care prevede dreptul oricărei persoane la un proces echitabil. Textul art. 18 din Legea nr. 85/2006 permite ca o hotărâre dată cu încălcarea legii să nu mai poată fi atacată cu o cale extraordinară de atac de partea care a declarat recurs, chiar dacă această hotărâre a fost pronunţată de instanţa de recurs cu încălcarea legii şi, deci, a nesocotit drepturile procesuale ale recurentei, recurenta care are un interes legitim, legal, de a o reforma.
Totodată, concluzionează contestatoarea, dispoziţiile art. 18 ale Legii nr. 85/2006 încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în faţa legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, ale art. 44 alin. (2), referitoare la garantarea şi ocrotirea în mod egal a proprietăţii private şi pe cele ale art. 6 din CEDO, ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la aceeaşi Convenţie şi ale art. 6 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului referitoare la principiul egalităţii.
La data de 25 octombrie 2010, intimata D.G.F.P. Constanţa a depus la dosar un punct de vedere cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de contestatoare, prin care se arată că textul criticat nu aduce vreo îngrădire modului în care o societate comercială îşi poate susţine şi apăra drepturile sale în justiţie, astfel, înainte de deschiderea procedurii insolvenţei, voinţa unei societăţi comerciale se manifestă prin intermediul unui reprezentant, după deschiderea procedurii, în mod justificat s-a dispus retragerea exerciţiului unor drepturi, în vederea îndeplinirii scopului propus de art. 2 din Legea nr. 85/2006, aşa cum a arătat în mod constant Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa. Mai mult decât atât, susţine intimata, Curtea Constituţională s-a pronunţat în repetate rânduri asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 85/2006, toate acestea fiind respinse prin deciziile nr. 684/2007, nr. 1097/2007 şi nr. 232/2009.
Prin încheierea din 25 octombrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 66.1,1/114/2006 al Curţii de Apel Ploieşti, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Aşa cum rezultă din acest text de lege, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate va sesiza Curtea Constituţională numai dacă sunt îndeplinite două condiţii imperative, şi anume, ca excepţia să aibă legătură cu obiectul cauzei, dar şi pe aceea ca instanţa constituţională să nu se fi pronunţat anterior în materia respectivă, declarând neconstituţional textul în legătură cu care s-a invocat excepţia.
În cauza de faţă, obiectul cererii în acest stadiu procesual, îl reprezintă contestaţia în anulare a deciziei nr. 887 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, invocându-se dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., în sensul că instanţa de recurs ce a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere nu s-ar fi pronunţat pe toate motivele de recurs invocate de către debitoarea SC B. SA Buzău, iar pe de altă parte, nu ar fi motivat de ce a considerat ca nefondate unele din criticile ce au făcut obiectul cererii de recurs.
În consecinţă, în această etapă procesuală, în judecarea căii extraordinare de atac, instanţa sesizată cu această cale este îndrituită să verifice doar dacă instanţa de recurs a omis să analizeze un motiv cu care a fost investită sau asupra unui motiv de casare de ordine publică, invocat oral de recurent cu ocazia dezbaterilor în fond. În situaţia în care se constată că în cauză este aplicabil art. 318 teza a II-a C. proc. civ., instanţa sesizată cu contestaţia în anulare va admite contestaţia, va anula decizia şi va fixa termen pentru rejudecarea recursului.
În contextul expus, rezultă indubitabil faptul că, în acest stadiu procesual, invocarea de către contestatoare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 85/2006, nu are nicio legătură cu obiectul cererii cu care a fost investită instanţa sesizată cu contestaţia în anulare, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la acest text de lege putând fi formulată, eventual, în situaţia în care s-ar admite prezenta cerere, s-ar anula decizia de recurs, în legătură cu rejudecarea recursului. Ca atare, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petenta SC B. SA, prin administrator special R.P.G. aducându-i următoarele critici.
Instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate nu a ţinut cont de faptul că, prin întâmpinare, intimata D.G.F.P. Buzău a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei motivată pe lipsa calităţii procesuale active a contestatoarei, raportat la dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 85/2006.
Curtea de Apel Ploieşti s-a pronunţa doar asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant pentru contestatoarea SC B. SA a lui R.P.G., excepţie invocată de lichidatorul R.S., precum şi asupra excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al avocatului A.S., lăsând nesoluţionată excepţia formulată de reclamanta D.G.F.P. Buzău.
Prin urmare, soluţia pronunţată este nelegală, nefăcându-se o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi alin. (6) din Legea nr. 47/1992, deoarece invocare excepţiei de neconstituţionalitate a fost determinată de excepţia ridicată de intimata D.G.F.P. Buzău.
Recurentul consideră că norma respectivă, adică art. 18 din Legea nr. 85/2006, are legătură cu soluţionarea cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.
Mai mult, recurenta consideră că în cazul de faţă este vorba despre un aspect al dreptului de liber acces la justiţie consacrat prin art. 6 paragraf 1 din CADOLF.
Analizând hotărârea recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, pentru a putea fi sesizată Curtea Constituţională trebuie îndeplinite trei condiţii:
- Excepţia să privească neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe, ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare
- Dispoziţia respectivă sau actul normativ respectiv să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
- Printr-o decizie anterioară Curtea Constituţională să nu fi admis excepţia de neconstituţionalitate cu privire la actul normativ sau dispoziţia respectivă.
În cauza de faţă, în mod legal, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că dispoziţiile invocate a fi neconstituţionale, respectiv dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 85/2006, nu au legătură cu soluţionarea cauzei ce face obiectul cauzei dedus judecăţii.
Prin cererea aflată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti contestatoarea SC B. SA, prin administrator special R.P.G. a atacat cu contestaţie în anulare decizia nr. 887 din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, invocând dispoziţiile art. 318 C. proc. civ.
Faptul că una dintre intimate, respectiv D.G.F.P. Buzău, a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale active a contestatoarei nu poate face decât obiectul soluţionării acestei excepţii de către instanţa învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare, neavând legătură, în sine, cu motivul invocat ca temei de drept al contestaţiei în anulare.
Prin urmare, Înalta Curte, constatând că hotărârea Curţii de Apel Ploieşti este legală, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC B. SA, prin administrator special R.P.G., împotriva încheierii de şedinţă din 25 octombrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 66.1,1/114/2006.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2485/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 240/2011. Comercial → |
|---|
