ICCJ. Decizia nr. 2625/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2625/2011
Dosar nr. 3585/62/2010
Şedinţa publică din 13 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 493 din 27 septembrie 2010, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins acţiunea promovată de reclamanta S.I.F. TRANSILVANIA SA în contra pârâtei SC R.M.L. SA BRAŞOV ca nefondată.
Instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea formulată s-a solicitat constatarea nulităţii hotărârilor nr. 3 şi 5 adoptate de societatea pârâtă la 2 martie 2010 dar că motivele de nulitate privind modalitatea de convocare a adunării generale, conţinutul acesteia şi încălcarea dispoziţiilor art. 127 şi art. 1361 din Legea nr. 31/1990 nu sunt întemeiate.
Cu privire la aceste ultime două cauze de nulitate, judecătorul fondului a reţinut că sancţiunea prevăzută de art. 127 alin. (1) din LSC este răspunderea patrimonială iar încălcarea prevederilor art. 1361 din Legea nr. 31/1990 nu conduce la nulitatea hotărârii nr. 5, reclamanta nefiind vătămată prin adoptarea acesteia.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost admis în sensul că sentinţa apelată a fost schimbată în parte, constatându-se nulitatea hotărârii nr. 3 din 2 martie 2010 a AGOA SC R.M.L. SA, păstrându-se restul dispoziţiilor sentinţei.
Instanţa de apel a înlăturat critica cu privire la sancţiunea anulabilităţii pentru încălcarea dispoziţiilor legale cu privire la modalitatea de convocare şi a apreciat ca întemeiată critica privind nerespectarea art. 3 pct. 30 din Legea nr. 85/2006 reţinând că hotărârea AGA nr. 3 din 2 martie 2010 de revocare a consiliului de administraţie şi numire a unor noi administratori, după ce prin hotărârea nr. 1 şi 2 din aceeaşi dată a fost revocat administratorul special este lovită de nulitate.
Critica cu privire la nereţinerea de către instanţa de fond a nulităţii hotărârii nr. 5 din 2 martie 2010 pentru nerespectarea prevederilor art. 127 alin. (1) şi art. 1361 din Legea nr. 31/1990, au fost înlăturate de instanţa de apel cu motivarea că eventuala încălcare a dispoziţiilor art. 127 din lege nu este sancţionată cu nulitatea hotărârii AGA astfel adoptată ci ea atrage răspunderea patrimonială a celui în cauză iar referitor la încălcarea art. 136 1 din aceeaşi lege, nu s-a dovedit că hotărârea de acordare a 20 de salarii compensatorii încalcă interesele legitime ale societăţii.
În contra deciziei menţionate a declarat recurs reclamanta S.I.F. TRANSILVANIA SA pentru motivul prevăzut de art. 304.9 C. proc. civ. în a cărei dezvoltare invocă greşita aplicare a prevederilor art. 127 din Legea nr. 31/1990, a cărui încălcare, în aprecierea sa, atrage nulitatea absolută şi greşita aplicare a prevederilor art. 1361 din Legea nr. 31/1990 întrucât acţionara Asociaţia Salariaţilor R. nu a acţionat cu bună credinţă ci contrar intereselor societăţii, sancţiunea fiind tot nulitatea absolută.
Recursul nu este fondat.
Criticile de nelegalitate dezvoltate de recurentă în motivarea cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au ca obiect aplicarea de către instanţe a prevederilor art. 127 alin. (1) şi art. 1361 din Legea nr. 31/1990 sub aspectul sancţiunilor atrase de nerespectarea lor.
Cu privire la art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, sancţiunea pentru nerespectarea acestuia este expres prevăzută de legea comercială, situaţie în care orice speculaţie teoretică este superfluă.
Astfel, conform textului citat: „Acţionarul care, într-o anumită operaţiune, are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societăţii, va trebui să se abţină de la deliberările privind acea operaţiune. (2) Acţionarul care contravine acestei dispoziţii este răspunzător de daunele produse societăţii, dacă, fără votul său, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută".
Prin urmare, instanţele constatând că sancţiunea pe care textul de lege o prevede este răspunderea patrimonială a acţionarului în culpă iar nu sancţiunea nulităţii actului, a hotărârii AGA adoptată în aceste condiţii, au făcut o corectă aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 127 din Legea nr. 31/1990.
Cât priveşte art. 1361 din Legea nr. 31/1990, acest text de lege, în caz de încălcare, va atrage tot o sancţiune patrimonială.
Potrivit textului citat: „Acţionarii trebuie să îşi exercite drepturile cu bună credinţă, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale societăţii şi ale celorlalţi acţionari". Se instituie, astfel, pentru acţionari o obligaţie generală de exercitare cu bună credinţă a drepturilor, convertită într-o obligaţie generală de non facere, de a nu încălca drepturile şi interesele legale ale societăţii şi ale celorlalţi acţionari prin exercitarea abuzivă a propriilor drepturi. Sancţiunea pentru cazuri concrete şi punctuale de încălcare a obligaţiei de bună credinţă, respectiv pentru comportament abuziv, este una patrimonială şi ea este prevăzută de art. 723 C. proc. civ. care se aplică în baza art. 1 C. com., întrucât legea comercială nu dispune asupra sancţiunii, ci numai asupra principiului.
Conform art. 723 C. proc. civ.: „Drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă şi potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege. (2) Partea care foloseşte aceste drepturi în chip abuziv răspunde pentru pagubele pricinuite".
Prin urmare, sancţiunea pentru exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale reglementată de legea civilă, lege care se aplică şi în materia comercială conform art. 1 C. com., este răspunderea patrimonială iar nu sancţiunea nulităţii vreunui act juridic cu care acestea ar fi în legătură.
Aceasta este situaţia în ce priveşte dreptul comun al societăţilor comerciale.
Societatea pârâtă, după cum susţine chiar recurenta reclamantă prin acţiunea sa, se află însă sub incidenţa Legii nr. 247/2004 privind piaţa de capital, modificată, şi deci a dispoziţiei speciale din această lege cuprinsă în art. 210 alin. (2) care îi este aplicabilă şi care, fără echivoc, dispune asupra sancţiunii patrimoniale pentru exerciţiul abuziv al drepturilor de către deţinătorii de valori mobiliare, nu asupra sancţiunii nulităţii.
Astfel, potrivit art. 210 alin. (2) din Legea nr. 247/2004 modificată: „Deţinătorii valorilor mobiliare trebuie să îşi exercite drepturile conferite de acestea cu bună credinţă, cu respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi deţinători şi a interesului prioritar al societăţii comerciale, în caz contrar fiind răspunzători pentru daunele provocate".
Este de observat că legea, civilă sau comercială, nu a reglementat nici ca excepţie vreo situaţie în care abuzul de drept, care este o caracteristică a comportamentului procedural, judiciar sau extrajudiciar al unui subiect de drept, să se constituie într-o cauză de nulitate a unui act juridic, astfel cum pretinde recurenta reclamantă în acţiunea formulată.
În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că nici critica cu privire la aplicarea art. 1361 din Legea nr. 31/1990 de către instanţe, pe care recurenta reclamantă şi-a întemeiat motivul de nulitate a hotărârii AGEOA nr. 5 adoptată de societatea pârâtă la 02 martie 2010, nu poate fi primită.
Drept urmare, Înalta Curte, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.I.F. TRANSILVANIA S.A. BRAŞOV împotriva deciziei comerciale nr. 2/Ap din 13 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2623/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2704/2011. Comercial → |
|---|
