ICCJ. Decizia nr. 2466/2011. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2466/2011
Dosar nr. 7387/312/2010
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 22 iunie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa - Secţia Civilă, la data de 10 februarie 2010, sub nr. 5813/212/2010, creditoarea SC V.R. SA Bucureşti a chemat în judecată debitorul C.D., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, în baza probelor administrate, să dispună în sensul somării debitorului la plata următoarelor sume: 522,86 lei reprezentând preţ al serviciilor de telefonie mobilă prestate debitorului în baza contractului încheiat în acest sens; penalităţi convenţionale în cuantum procentual de 0,5 % pentru fiecare zi de întârziere aferente, preţului neachitat de 522,86 lei, pentru perioada cuprinsă între scadenţa fiecărei facturi şi data îndeplinirii obligaţiei de plată (Conform art. 6.1 din convenţia părţilor, totalul penalităţilor de întârziere poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate - potrivit art. 371.2 C. proc. civ.: „în cazul în care, prin titlul executoriu, au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii"); contravaloarea dobânzilor comerciale legale aferente preţului neachitat de 522,86 lei, pentru perioada cuprinsă între scadenţa fiecărei sume ce compune debitul principal şi data plăţii integrale a acestuia; 1.707,21 lei, reprezentând „taxă pentru rezilierea contractului înainte de termen" (conform art. 10.2. din convenţia părţilor şi F.F. din 23 noiembrie 2008); 98,80 lei reprezentând cheltuieli de judecată aferente prezentei cauze, constând în: 39,00 lei taxă timbru, 0,3 lei timbru judiciar şi 59,50 lei onorariu avocat.
Prin sentinţa civilă nr. 17723, pronunţată la data de 15 iulie 2010, în dosarul nr. 5813/212/2010, Judecătoria Constanţa - Secţia Civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Constanţa, în soluţionarea cauzei, invocată de către instanţă, din oficiu, în baza dispoziţiilor art. 137 alin. (1), art. 158 şi art. 159 C. proc. civ., în consecinţă: a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect somaţie de plată, formulată de creditoarea SC V.R. S.A. Bucureşti, în contradictoriu cu debitorul C.D., în favoarea Judecătoriei Slobozia. A dispus ca dosarul cauzei să fie înaintat instanţei competente - Judecătoria Slobozia - după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia la data de 20 decembrie 2010, sub nr. 7387/312/2010.
Prin ordonanţa nr. 40, pronunţată la data de 12 ianuarie 2011, în dosarul nr. 7387/312/2010, judecătoria Slobozia a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Slobozia, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe creditoarea SC V.R. SA şi pe debitorul C.D., în favoarea Judecătoriei Constanţa; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionare.
Analizând actele şi lucrările dosarului, din perspectiva conflictului negativ de competenţă, înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, „Cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă".
Potrivit art. 10 pct. 4 C. proc. civ., în cazul obligaţiilor comerciale, în afară de instanţa de la domiciliul pârâtului, cererea mai poate fi introdusă, deopotrivă, la instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau la instanţa locului plăţii, prevederi care se aplică şi obligaţiilor ce izvorăsc dintr-un contract pentru serviciile V. prestate de SC V.R. SA pentru persoane fizice, care sunt comerciale.
Potrivit art. 10 pct. 1 C. proc. civ., în cazul cererilor privitoare la rezilierea unui contract, în afară de competenţa instanţei domiciliului pârâtului, prevăzută de art. 5 C. proc. civ., mai este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiunii, fiind un caz de competenţă relativă.
Norma de competenţă teritorială are caracter relativ.
Competenţa teritorială alternativă, prevăzută de art. 10 pct. 1 C. proc. civ., a fost stabilită în favoarea reclamantului, care, potrivit art. 12 C. proc. civ., are alegerea în materie de competenţă alternativă, pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, instanţa neputând să dispună, din oficiu, declinarea competenţei. Excepţia de necompetenţă teritorială relativă poate fi invocată numai de către pârât şi numai la prima zi de înfăţişare.
În speţă, prima instanţă sesizată de către creditoarea SC V.R. SA Bucureşti cu cererea de emitere a ordonanţei cuprinzând somaţia de plată este Judecătoria Constanţa, instanţă deopotrivă competentă a soluţiona menţionata cerere, situaţie în care, în considerarea dispoziţiilor art. 12 C. proc. civ., înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
Văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe creditoarea SC V.R. SA Constanţa, în contradictoriu cu debitorul C.D., în favoarea Judecătoriei Constanţa.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2459/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2488/2011. Comercial → |
|---|
