ICCJ. Decizia nr. 2502/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2502/2011
Dosar nr. 1798/314/2008
Şedinţa publică de la 23 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Suceava la data de 14 martie 2008 sub nr. 1798/314/2007, reclamanţii T.E. şi T.I. au chemat în judecată pe pârâtele SC B.C. SA, sucursala Suceava, şi SC S. FĂLTICENI SRL - Fălticeni, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractelor de garanţie imobiliară nr. 60.3 din 25 octombrie 2004 autentificat sub nr. 4064 din aceeaşi dată de Biroul Notarului Public V.I.; nr. 115.1.2 din 15 septembrie 2005 autentificat sub nr. 2423 din aceeaşi dată de Biroul Notarului Public A.I.; nr. 239.4 din 17 noiembrie 2005 autentificat sub nr. 3014 din aceeaşi dată de Biroul Notarului Public A.I., cu cheltuieli de judecată.
În drept au invocat dispoziţiile art. 100 din Legea nr. 36/1995, art. 942, art. 953, art. 960, art. 969, art. 973, art. 977, art. 978, art. 983, art. 984, art. 1537, art. 1747, art. 1774, art. 1776 C. civ., art. 27, art. 34, art. 37 din Legea nr. 7/1996 şi au depus la dosar înscrisuri (filele 9 â€" 30).
La termenul de judecată din 14 aprilie 2008, instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 1980 din 14 aprilie 2008, Judecătoria Suceava a admis excepţia şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, conform disp. art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
S-a reţinut că, în conformitate cu prevederile art. 3 pct. 11 C. com., sunt considerate acte de comerţ operaţiunile de bancă şi schimb, sens în care practica judiciară a decis constant că împrumutul şi garanţiile acestuia sunt comerciale.
Întreprinderile bancare, făcând operaţiuni de bancă şi schimb, sunt considerate, potrivit art. 3 pct. 11 şi art. 7 C. com., ca fiind comercianţi, iar conform art. 56 C. com., dacă un act este comercial pentru una din părţi, toţi contractanţii sunt supuşi în ce priveşte acel act legii comerciale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 16 mai 2008 sub nr. 1798/314/2008.
Prin sentinţa nr. 3100 din 16 octombrie 2008 Tribunalul Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea în anulare formulată de reclamanţii T.E. şi T.I., în contradictoriu cu pârâtele SC B.C. SA, sucursala Suceava şi SC S. FĂLTICENI SRL Fălticeni.
În motivarea soluţiei, prima instanţă a reţinut că, în cazul contractelor de ipotecă a căror nulitate absolută, reclamanţii au solicitat-o să se constate, au fost încheiate conform prevederilor legale art. 1774-1776 C. civ. şi semnate de reclamanţi, consimţământul lor la încheiere fiind absolut valabil.
Cu privire la reclamanta T.E., prima instanţă a reţinut că aceasta l-a împuternicit pe reclamantul T.I. â€" soţ , care în baza procurii speciale autentificate sub nr.3 084 din 17 noiembrie 2005 la BNP L.C., a semnat în mod valabil contractul ca şi mandatar al acesteia â€" prev. art. 1536 C. civ. fiind astfel respectate.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii T.I. şi T.E..
Prin Decizia nr. 98 din 29 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a fost admis apelul declarat de către reclamanţi, a fost schimbată sentinţa, a fost admisă acţiunea reclamanţilor şi a fost constatată nulitatea contractelor de ipotecă (garanţie imobiliară) nr. 60.3 din 25 octombrie 2004 autentificat de notar public I.V. sub nr. 4064 din 29 octombrie 2004; nr. 115.I.2 din 15 septembrie 2005 autentificat de notar public A.I. sub nr. 2423 din 15 septembrie 2005; nr. 239.4 din 17 noiembrie 2005 autentificat de notar public A.I. sub nr. 3014 din 17 noiembrie 2005.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
La data de 25 octombrie 2004, între pârâtele intimate s-a încheiat contractul de credit nr. 60, prin care B.C.C. SA, sucursala Suceava, a împrumutat pârâtei SC S. FĂLTICENI suma de 416.000 Euro, cu termen de rambursare 36 luni â€" respectiv 25 octombrie 2007.
Reclamanţii T.I. şi T.E., prin contractul de garanţie imobiliară nr. 60.3 din 25 octombrie 2004, încheiat cu pârâta intimată B.C.C. SA, sucursala Suceava, au consimţit la intabularea, în favoarea acesteia, a ipotecii de rang I, în sumă de 416.000 Euro, plus dobânda şi alte costuri aferente creditului menţionat, asupra imobilului proprietatea lor â€" apartament cu 3 camere, situat în municipiul Suceava.
Această garanţie constituită de reclamanţi în favoarea B.C.C. SA, sucursala Suceava, nu a fost singura garanţie trecută în contractul de împrumut, ci acesta a mai fost garantat cu: gaj fără deposedare asupra bunurilor mobile proprietatea pârâtei SC S. FĂLTICENI, conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat de acesta cu SC S.T.I.F. SA; bilet la ordin în alb emis de către împrumutatul SC S. SRL Fălticeni şi avalizat de D.G. â€" administrator, în nume propriu şi ipoteca de grad IV instituită prin contractul de garanţie imobiliară 115.I.1 din 15 septembrie 2005 asupra imobilului sediu şi clădiri producţie ale SC S. FĂLTICENI SRL (art. 6.1 â€" contract de credit nr. 60 din 25 octombrie 2004 â€" fil.9 dosar Judecătoria Suceava).
Deşi la art. 60.2 din contract se stipula că aceste garanţii sunt indivizibile până la rambursarea integrală a creditului,dobânzilor şi celorlalte costuri, prin actul adiţional nr. 60/I din 11 martie 2005, încheiat între pârâţi, aceştia au micşorat garanţiile menţionate, fără a le aduce la cunoştinţă şi reclamanţilor acest lucru â€" respectiv au fost scoase de sub gaj 7 bunuri mobile, proprietatea SC S. FĂLTICENI SRL, în valoare de 298.000 lei şi stocul de marfă - bunuri mobile, proprietatea aceleiaşi societăţi, în valoare de 5001 lei.
Ulterior, s-a încheiat între pârâţi un nou act adiţional la contractul de credit â€" act nr. 60/IX din 22 decembrie 2006, în care, la art.6.1 nu mai apare ipoteca asupra apartamentului situat în Municipiul Bucureşti â€" proprietatea administratorului şi patronului SC S. FĂLTICENI SRL â€" D.G.
În continuare, fără ştiinţa reclamanţilor, la 20 februarie 2007, anterior datei de 25 octombrie 2007, la care se împlinea termenul de ramburs din contractul de credit, pârâţii au modificat din nou, prin actul adiţional 60/X, graficul de ramburs al creditului şi durata acestuia, de la 36 luni la 60 de luni.
Ulterior, în ordine cronologică, pârâţii au încheie contractul de credit 115.I din 15 septembrie 2005, cu suplimentarea liniei de credit cu 160.000 lei, pe termen de 10 luni.
Acesta este momentul în care s-a semnat cu reclamanţii şi contractul de garanţie imobiliară nr. 115/I din 15 septembrie 2005 şi nr. 239.4 din 17 noiembrie 2005. Au mai intervenit alte acte adiţionale încheiate de pârâţi: nr. 115/VIII in 11 octombrie 2006 (de prelungire a duratei creditului cu 12 luni); nr. 115/X din 10 octombrie 2007 (de prelungire a duratei de credit cu încă 12 luni).
Contractul de credit nr. 239/2005 (fil.24 dosar Judecătoria Suceava) nu este semnat de către reclamanţi, iar contractul de garanţie imobiliară aferent â€" 239.4/2005 este semnat de reclamantul T.I., în nume propriu şi ca reprezentant al soţiei sale, T.E. â€" conform procurii speciale (fil.27 dosar judecătorie).
Contractele de garanţie imobiliară ce fac obiectul cauzei, au fost găsite nule, pentru următoarele considerente:
Contractul nr. 60.3 din 25 octombrie 2004 a fost semnat de reclamanţi în condiţiile în care consimţământul acestora (elementul esenţial de validitate în convenţia civilă, conf. art. 948 C. civ.) a fost viciat prin eroare.
Astfel, la încheierea actului, reclamanţii care au fost induşi în eroare în legătură cu garanţiile contractului de împrumut, respectiv au avut încredinţarea din partea pârâţilor că bunul ipotecat nu se află în pericol, deoarece împrumutul fusese garantat şi cu alte bunuri, inclusiv proprietatea administratorului şi patronului SC S. FĂLTICENI SRL; însă reclamanţii nu ar fi încheiat actul dacă cunoşteau că ulterior, bunurile garantate urmau a fi scoase de sub gaj, contrar caracterului lui indivizibil, stipulat la art. 6.2 din contractul de credit.
S-a reţinut că există eroarea â€" viciu de consimţământ la încheierea acestui contract â€" nr. 115.1 din 15 septembrie 2005 - deoarece contrar prevederilor art. 6 pct. 2 din contractul de credit nr. 60 din 25 octombrie 2004, acest contract a fost modificat ulterior, fără ştirea reclamanţilor, prin actul adiţional nr. 60 din 11 martie 2005, (prin care pârâţii au procedat la micşorarea garanţiilor, prin scoaterea de sub gaj a unui număr de 7 bunuri aparţinând SC S. FĂLTICENI SRL, precum şi stocul de marfă).
S-a mai reţinut că încheierea acestor acte adiţionale de către pârâţi, probează dolul, ca viciu de consimţământ al reclamanţilor la încheierea lor.
Aceasta, deoarece, cu intenţie vădită, pârâţii, şi fără a aviza pe reclamanţi, prin mijloace viclene, i-au determinat pe aceştia la încheierea actului nr. 115.I.2 din 15 septembrie 2009. Ca atare, acest act este lovit de nulitate, conform art. 960 C. civ., dolul dovedit în maniera la care s-a făcut referire, fiind determinant la încheierea contractului (reclamanţii nu au cunoscut că alte bunuri-garanţii au fost scoase de sub gaj) acest dol fiind realizat de către pârâţi.
Contractul de garanţie imobiliară 239.4 din 17 noiembrie 2005 este de asemenea lovit de nulitate, deoarece, pârâţii, fără acordul şi ştirea reclamanţilor, au încheiat un contract de credit, nr. 239 din 11 noiembrie 2005 (fila 24 dosar Judecătoria Suceava) pentru un credit de 400.000 dolari SUA pe termen de 96 luni, iar la încheierea contractului de garanţie au dat asigurări reclamanţilor că utilajele noi ce vor fi achiziţionate din credit, vor fi garantate la bancă şi apartamentele lor vor fi scoase de sub sarcina ipotecării.
Dolul ce a afectat, la încheierea acestui act, consimţământul reclamanţilor, făcându-l nevalabil, cu consecinţa nulităţii lui, constă nu numai în această atitudine a pârâţilor de la data încheierii lui (fapt necontestat de aceştia), dar şi din cea ulterioară, respectiv, pârâţii la data 22 decembrie 2006 au încheiat un act adiţional, prin care apartamentul din Bucureşti, proprietatea administratorului şi patronului SC S. FĂLTICENI, nu mai apare la bunuri garantate.
S-a mai reţinut că şi din Raportul de supraveghere al BNR, din 4 aprilie 2008, transpar aceleaşi concluzii în legătură cu încheierea celor trei contracte de garanţii imobiliare.
Astfel, la filele 44-45 dosar recurs, în acest raport se precizează că: unele documente contractuale întocmite de unitatea bancară nu au fost semnate de aceştia (reclamanţi) în calitate de garanţi ipotecari.
Se precizează că nesemnarea acestor contracte s-a realizat cu încălcarea Capitolului IV din Manualul de creditare aprobat de Consiliul de Administraţie al Băncii.
Conform aceluiaşi Raport BNR, suma achitată băncii şi pentru care a fost scos de sub ipotecă imobilul proprietatea administratorilor pârâtei SC S. FĂLTICENI SRL, nici nu a fost achitată de către acesta, ci de către debitoare â€" societate, astfel că s-a dovedit că ipoteca nu a fost reală, ci a fost realizată numai în scopul de a induce reclamanţilor încrederea că pot garanta cu imobilul proprietatea lor, cu convingerea că acesta nu ar ajunge vreodată să fie executat, de vreme ce însuşi patronul societăţii împrumutate a garantat cu imobilul proprietate sa.
Şi asupra scopului urmărit de bancă, la încheierea contractelor de garanţie imobiliară, planează îndoiala realizării lui â€" odată ce linia de credit a crescut şi limita garanţiei a scăzut.
De asemenea, din Ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, nr. 549/II din 15 iunie 2010, rezultă că pentru modalitatea în care reprezentanţii Băncii Comerciale B.C., sucursala Suceava, au încheiat contractele de discuţie, reclamanţii au formulat împotriva lor plângere penală, pentru săvârşirea infracţiunilor prevederilor de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) şi art. 243 C. pen. (înşelăciune şi abuz în serviciu contra intereselor persoanelor), plângere care a fost admisă. Chiar şi această situaţie din dosarul penal, face trimitere la manopere de inducere în eroare a reclamanţilor, la încheierea actelor, cu eventualul concurs al unor salariaţi ai Băncii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs recurenta-pârâtă B.C.C. SA Sibiu, sucursala Suceava, aducându-i următoarele critici:
1. În mod greşit a reţinut instanţa de apel că reclamanţii ar fi semnat contractele de garanţie reală imobiliară în condiţiile în care consimţământul acestora a fost viciat prin eroare şi dol.
A fost interpretată greşit clauza prevăzută în art. 6.2 din Contractul de credit cu privire la indivizibilitatea garanţiilor, deoarece, potrivit art. 1746 C. civ., ipoteca este prin natura ei nedivizibilă şi subzistă în întregime asupra tuturor imobilelor afectate, asupra fiecăruia, şi asupra fiecărei porţiuni din respectivele imobile.
Pe de-altă parte intimaţii reclamanţi au declarat în faţa notarului public că şi-au exprimat consimţământul, în mod liber şi neviciat şi în deplină cunoştinţă de cauză în ceea ce priveşte obiectul şi clauzele contractului.
Aceştia au renunţat în mod expres la beneficiul de discuţiune şi la cel de diviziune prevăzut de art. 1662 şi art. 1667 C. civ.
2. Instanţa de apel nu a ţinut cont de puterea de lucru judecat, reprezentată de sentinţa civilă nr. 1199 din 15 iunie 2006 a Tribunalului Suceava, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 114 din 19 octombrie 2009 a Curţii de Apel Suceava şi respectiv prin Decizia nr. 1348/2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, hotărâre în care s-a analizat vicierea consimţământului reclamanţilor relativ la aceleaşi contracte, ajungându-se la concluzia că nu există vicierea consimţământului reclamanţilor.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractelor de ipotecă nr. 4064 din 29 octombrie 2004 autentificat de BNP V.I., nr. 2423 din 15 septembrie 2005 autentificat de BNP A.I. şi respectiv nr. 3014 din 17 noiembrie 2005 autentificat de acelaşi notar public.
Reclamanţii au invocat, în principal, faptul că au fost induşi în eroare la semnarea contractelor de ipotecă, consimţământul lor fiind lovit de dol, dar şi faptul că, prin încheierea actelor adiţionale ulterioare, interesele lor au fost fraudate, fiind puşi în situaţia de a garanta doar ei, cu bunul lor, împrumuturile reînnoite, societatea debitoare şi administratorii acesteia scoţându-şi bunurile de sub ipotecă.
Instanţa de apel, prin soluţia pronunţată, a schimbat hotărârea primei instanţe, iar în dispozitivul deciziei recurate s-a pronunţat în sensul admiterii cererii introductive, constatând nulitatea absolută a celor trei contracte de ipotecă.
În schimb, în motivarea deciziei pronunţate, instanţa de apel a argumentat admiterea cererii invocând vicierea consimţământului reclamanţilor la încheierea contractelor, motivând acest lucru prin existenţa unor manopere frauduloase ale pârâţilor, dar care sunt ulterioare încheierii contractelor, prin faptul scoaterii de sub ipotecă a celorlalte bunuri ipotecate odată cu bunurile reclamanţilor, bunuri ce aparţineau societăţii sau administratorilor acesteia.
Prin urmare, deşi în dispozitiv se constată nulitatea absolută a celor trei contracte de ipotecă, nulitate care se putea pronunţa doar pentru neîndeplinirea condiţiilor pe fond ale contractului, prevăzute de art. 948 C. civ., respectiv capacitatea, consimţământul, obiectul şi cauza (forma autentică a contractului de ipotecă fiind respectată), motivarea acestei hotărâri s-a făcut bazându-se pe existenţa unor vicii de consimţământ, vicii care nu pot conduce decât la o nulitate relativă a contractelor, deci consecinţa ar fi fost anularea acestora, astfel încât există o contrarietate vădită între dispozitiv şi considerentele hotărârii recurate, acest lucru echivalând cu o nepronunţare asupra fondului pricinii.
Instanţa de apel trebuia să analizeze existenţa sau inexistenţa unor cauze care conduceau, sau nu, la nulitatea absolută a contractelor, nu să analizeze existenţa unor vicii de consimţământ, mai ales că sub acest aspect, există, într-adevăr, putere de lucru judecat, aşa după cum susţine recurenta, aceasta rezultând din existenţa sentinţei civile nr. 1199 din 15 iunie 2006 a Tribunalului Suceava, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă.
Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1), (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa Decizia recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceiaşi instanţă de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta B.C.C. SA Sibiu, sucursala Suceava, împotriva deciziei nr. 98 de la 29 noiembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 iunie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2494/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2756/2011. Comercial → |
|---|
