ICCJ. Decizia nr. 2766/2011. Comercial

Decizii ICCJ - Secţia comercială (2011)

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALÄ.

Decizia nr. 2766/2011

Dosar nr. 1239/103/2010

Şedinţa publică de la 22 septembrie 2011

Asupra recursurilor de faţă;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman sub nr. 5090/291/2008, din 11 decembrie 2008, reclamantul R.G.R., a chemat în judecată pe pârâta SC L.C. SRL, reprezentată prin administrator D.B., pentru a se dispune ca pârâta să îşi ridice construcţia demontabilă de tip chioşc comercial de pe suprafaţa de 261 mp teren, proprietatea reclamantului, situată în municipiul Roman, judeţul Neamţ, iar în cazul refuzului acestuia de a-şi duce la îndeplinire obligaţia, să fie autorizat reclamantul de a o aduce la îndeplinire, pe cheltuiala pârâtului şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul unei suprafeţe de 261 mp teren, ce i-a fost retrocedat în baza Legii nr. 10/2001, prin sentinţa civilă nr. 464/C pronunţată de Tribunalul Neamţ, la data de 17 aprilie 2007, în dosarul nr. 716/103/2006.

Pe acest teren se află o construcţie demontabilă, respectiv un chioşc comercial care a aparţinut SC B.C. SRL Roman, iar în prezent aparţine pârâtei. Reclamantul i-a pus în vedere actualului proprietar al acestui chioşc să-şi ridice construcţia de pe terenul său, câtă vreme în raport cu acesta nu are nici un fel de document de concesionare sau un alt act juridic care să justifice menţinerea amplasării acestui chioşc pe terenul în discuţie.

În dovedire, s-au depus înscrisuri: titlul de proprietate nr. 41/632/1996, sentinţa civilă nr. 464/C din 17 aprilie 2007, rămasă irevocabilă, fotografii din care rezultă că respectiva construcţie demontabilă este dezafectată (filele 4-7 şi 16-18 şi 21).

Prin sentinţa civilă nr. 1021 din 30 martie 2009 pronunţată de Judecătoria Roman, s-a admis acţiunea reclamantului R.G.R., împotriva SC L.C. SRL, s-a dispus ca pârâta să-şi ridice construcţia demontabilă, tip chioşc comercial, amplasată pe suprafata de 261 mp teren, proprietatea reclamantului, situată în Roman, judeţul Neamţ.

Totodată, a fost autorizat reclamantul, în cazul refuzului pârâtei de a duce la îndeplinire obligaţia de a face, să procedeze, pe cheltuiala acesteia, la demontarea construcţiei metalice susmenţionate.

Împotriva sentinţei a declarat apel, în termen legal, pârâta SC L.C. SRL, înregistrat la Tribunalul Neamţ sub nr. 550/103/2010.

Prin Decizia civilă nr. 2/ACOM din 26 aprilie 2010, pronunţată de Tribunalul Neamţ, s-a admis apelul formulat de pârâta SC L.C. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 1021 din 30 martie 2009, pronunţată de Judecătoria Roman, în dosar nr. 5090/291/2008, în contradictoriu cu intimatul R.G.R., s-a anulat sentinţa atacată şi s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Neamţ, secţia comercială.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Neamţ a reţinut că reclamantul a chemat în judecată o societate comercială pentru ridicarea construcţiei - chioşc comercial de pe terenul în suprafaţă de 261 mp, situat în Roman, judeţul Neamţ şi aşa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3757 din 22 septembrie 2005, respectiva construcţie este proprietatea SC L.C. SRL Roman.

Or, raportul juridic în care participă un comerciant este un raport comercial ce aparţine jurisdicţiei comerciale, conform dispoziţiilor art. 890 C. com., jurisdicţie ce se aplică chiar şi în situaţia în care în raportul juridic doar una din părţi este comerciant.

Aşa fiind, cum în materie comercială soluţionarea proceselor şi cererilor al căror obiect este neevaluabil în bani, nu cade în competenţa judecătoriei, tribunalul a constatat că hotărârea atacată s-a dat cu încălcarea normelor imperative de competenţă, incident în cauză fiind motivul de anulare înscris în art. 297 alin. (2) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Neamţ, secţia comercială, în primă instanţă, sub nr. 1239/103/2010 din 28 aprilie 2010.

Pârâta SC L.C. SRL a formulat cerere de chemare în garanţie a MUNICIPIULUI ROMAN prin Primar, în temeiul art .60 C. proc. civ., pentru a se putea îndrepta împotriva sa, în cazul în care acţiunea reclamantului va fi admisă.

În motivarea cererii, pârâta a arătat că a devenit proprietarul chioşcului în litigiu, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3757 din 22 septembrie 2005 şi care fusese concesionat vânzătorului în baza contractului nr. 19710 din 30 aprilie 2002. Ulterior, la data de 10 mai 2005, a încheiat cu Primăria Roman, un alt contract de concesiune, pentru terenul situat în strada C., nr. 5, cu durata de 25 de ani de la data încheierii acestuia. Chioşcul este prevăzut cu o terasă din beton şi pentru funcţionarea lui s-a autorizat şi construirea de utilităţi. Autorizaţia nr. 263/2002 eliberată de Consiliul local Roman nu precizează că această construcţie este demontabilă.

Pârâta a susţinut că nu a primit nicio notificare din partea reclamantului sau Primăriei municipiului Roman, privind demolarea chioşcului, că nu a avut cunoştinţă de existenţa procesului dintre reclamant şi Primăria municipiului Roman, având ca obiect retrocedare imobil, conform Legii nr. 10/2001, caz în care ar fi formulat o cerere de intervenţie, în temeiul art. 51 C. proc. civ.

Rezultă, aşadar, că deţine, în mod legal, terenul şi chioşcul amplasat pe acesta, a făcut investiţii substanţiale pentru funcţionarea chioşcului, a fost de bună credinţă şi nu a fost notificată de Primăria municipiului în vederea demolării chioşcului.

Pârâta a solicitat ca în cazul în care acţiunea în demolare va fi admisă, chematul în garanţie să fie obligat să îi plătească despăgubiri pentru investiţiile făcute cu bună-credinţă, în sumă totală de 8.000.000 lei.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 60 C. proc. civ.

A anexat cererii, înscrisuri.

Cererea a fost timbrată cu 8 lei.

La termenul din data de 8 octombrie 2010, pârâta şi-a restrâns pretenţiile la suma de 400.000 lei şi a achitat o taxă de timbru de 2.000 lei (chitanţa de la fila 24 dosar fond).

Prin sentinţa civilă nr. 1358/COM din 19 noiembrie 2010 a Tribunalului Neamţ, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost respinsă, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamant şi a fost anulată, ca insuficient timbrată, cererea de chemare în garanţie.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut următoarele.

Prin sentinţa civilă nr. 464/C din 17 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Neamţ, în dosarul nr. 716/103/2006, s-a dispus restituirea în natură, către reclamantul R.G.R., a suprafeţei de 261 mp teren, situat în municipiul Roman, în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, republicată.

Pe terenul proprietatea reclamantului, se află un chioşc construit din schelet metalic şi PVC, acoperit cu tablă, cu o încăpere, având o suprafaţă construită de 12 mp, amplasat în municipiul Roman, proprietatea pârâtei SC L.C. SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3757 din 22 septemrbie 2005 de Biroul Notarului Public T.A.A. Conform contractului menţionat, aflat la fila 7 dosar 5090/291/2008 al Tribunalului Neamţ, chioşcul situat pe suprafaţa de 27 mp se afla pe terenul proprietatea Primăriei municipiului Roman şi fusese concesionat vânzătorului SC C.B. SRL, prin contractul de concesiune nr. 19710 din 30 aprilie 2002.

Ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3757 din 22 septembrie 2005 de Biroul Notarului Public T.A.A., pârâta SC L.C. SRL a încheiat cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROMAN, contractul de concesiune nr. 12014 din 10 martie 2005, prin care a preluat în concesiune, terenul situat în Roman, în suprafaţă de 170,0 mp, pe o durată de 25 de ani.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, Dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locaţiune, concesiune, locaţie de gestiune sau asociere în participaţiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii.

În cauză, suprafaţa de 170,0 mp teren, din suprafaţa de 261 mp restituită reclamantului R.G.R., era concesionată pârâtei SC L.C. SRL, de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROMAN. În raport de prevederile art. 14 din Legea nr. 10/2001, noul proprietar, reclamantul, este obligat să se subroge în drepturile PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI ROMAN, în calitate de concedent, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, întrucât dispoziţiile menţionate sunt imperative.

Mai mult, potrivit art. 14.1. şi art. 14.2. din Hotărârea nr. 250 din 7 martie 2007 pentru aplicarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, Deşi subrogarea la care face referire art. 14 din lege intervine de drept, Decizia/dispoziţia motivată de restituire în natură trebuie să indice în mod expres contractele civile sau comerciale care afectează imobilul restituit, respectiv Nerespectarea acestei cerinţe atrage răspunderea disciplinară, civilă sau materială, după caz, în sarcina conducătorului entităţii respective. Or, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROMAN nu a indicat, în dispoziţia nr. 1019 din 16 martie 2006, contractul de concesiune nr. 12014 din 10 martie 2005, care afecta imobilul restituit.

Referitor la cererea de chemare în garanţie a MUNICIPIUL ROMAN prin Primar, formulată de pârâta SC L.C. SRL, aceasta a fost anulată, ca insuficient timbrată, din următoarele motive:

Potrivit dispoziţiilor art. 9 din OG nr. 32/1995 cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite şi înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător, iar în cazul nerespectării acestei dispoziţii se aplică prevederile legale referitoare la taxa de timbru. De asemenea, potrivit art. 11 din Normele metodologice nr. 2083/1997 pentru aplicarea OG nr. 32/1995, magistratul care a rezolvat o cerere supusă timbrului judiciar, fără ca obligaţia de timbrare să fi fost îndeplinită, în totalitate sau în parte, răspunde, potrivit legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997, la care face trimitere art. 9 din OG nr. 32/1995, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acţiunii sau cererii, instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit, sancţionându-se cu anularea acţiunii sau a cererii.

În cauză, pârâtei i s-a pus în vedere să achite taxa de timbru, la valoarea pretenţiilor de 400.000 lei, însă a achitat doar 2.000 lei, în loc de 8.111 lei.

Obligaţia de a timbra cererea de chemare în garanţie nu a fost îndeplinită, cu toate că pârâta a luat cunoştinţă de această obligaţie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul R.G.R.

Prin Decizia nr. 24 din 10 martie 2011 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Bacău, a fost admis apelul declarat de către reclamantul R.G., a fost modificată, în tot, sentinţa apelată, a fost obligată pârâta să-şi ridice construcţia tip chişc de pe suprafaţa de 261 mp ce aparţine în totalitate reclamanutlui, fiind autorizat reclamantul, ca în caz de neîndeplinirea acestei obligaţii de către pârâtă, să ridice această construcţie pe cheltuiala pârâtei.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele.

Pe terenul restituit reclamantului, se află un chioşc construit din schelet metalic şi PVC, acoperit cu tablă, cu o încăpere, având o suprafaţă construită de 12 mp, proprietatea pârâtei SC L.C. SRL, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3757 din 22 septembrie 2005 de Biroul Notarului Public T.A.A. (fila 7 dosar nr. 5090/291/2008 al Tribunalului Neamţ), vânzător fiind SC B.C. SRL.

Terenul pe care se află chioşcul a fost concesionat vânzătorului SC B.C. SRL, prin contractul de concesiune nr. 19710 din 30 aprilie 2002 de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROMAN.

Apelantul R.G.R. a notificat unitatea deţinătoare â€" Municipiul Roman la data de 31 ianuarie 2002, notificare înregistrată sub nr. 26 din 31 ianuarie 2002, cu privire la restituirea terenului, pe o parte din acesta aflându-se şi chioşcul în discuţie.

Instanţa de apel a reţinut că în considerentele şi dispozitivul sentinţei civile nr. 464/C din 17 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosar nr. 616/103/2006 (filele 17 â€" 190, dosar nr. 5090/2008 al Judecătoriei Roman), este menţionată această notificare, de aceea a avut-o în vedere, deşi nu se află depusă la dosarul cauzei.

La data de 10 martie 2005 când a fost încheiat contractul de concesiune nr. 12014 între PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROMAN şi intimata-pârâtă SC L.C. SRL, apelantul-reclamant notificase Municipiul Roman cu mult înainte, respectiv la data de 31 ianuarie 2002.

La data când s-a încheiat contractul de concesiune cu SC B.C. SRL şi când i-a fost eliberată acesteia Autorizaţia de construcţie nr. 263 din 15 mai 2002 (fila 13 dosar nr.5090/2008), pentru construirea chioşcului, Municipiul Roman avea cunoştinţă de faptul că pentru terenul ce făcea obiectul contractului de concesiune şi pe care urma să se construiască chioşcul, se depusese notificarea nr. 26 din 31 ianuarie 2002.

Conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 10/2001, dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locaţiune, concesiune, locaţie de gestiune sau asociere în participaţiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deţinătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii, însă aceste prevederi nu sunt aplicabile în speţa de faţă, deoarece la data notificării, contractul de concesiune nu era încheiat cu pârâta.

La data când apelantul reclamant a notificat Municipiul Roman, contractul de concesiune nr. 12014 între PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROMAN şi intimata-pârâtă SC L.C. SRL, nu era încheiat şi ca urmare a notificării de către reclamant a MUNICIPIULUI ROMAN, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ROMAN nu mai putea încheia contract de concesiune pentru suprafaţa de teren ce făcea obiectul notificării, deoarece notificarea era opozabilă erga omnes, nu numai pentru primărie ci pentru orice altă persoană, cunoscându-se prin urmare şi consecinţele care ar putea interveni ulterior în situaţia în care dreptul de proprietate al persoanei care a notificat, ar fi fost tulburat.

Având în vedere că apelantul reclamant este proprietarul suprafeţei de 261 mp teren, o parte din aceasta fiind ocupată de către construcţia proprietatea intimatei pârâte SC L. SRL, cererea sa privind obligarea acesteia de a o ridica fiind găsită întemeiată, astfel că în cazul refuzului, a fost autorizat apelantul reclamant să o ridice, pe cheltuiala pârâtei.

Cât priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Roman, invocată de către acesta prin întâmpinare, a fost respinsă, deoarece chiar dacă instanţa de fond a anulat cererea de chemare în garanţie ca netimbrată, cadrul procesual a fost stabilit de către aceasta, iar posibilitatea scoaterii din cauză a unei părţi este subordonată principiului disponibilităţii.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâta SC L.C. SRL Roma şi chematul în garanţie Municipiul Roman prin Primar.

I. Pârâta SC L.C. SRL Roman a adus următoarele critici deciziei recurate.

1. Instanţa de apel a făcut referire la notificarea adresată de către reclamant Primăriei Municipiului Roman, însă această notificare nu există la dosarul cauzei, astfel încât soluţia instanţei de apel trebuia să fie aceea de respingere a apelului.

2. Chiar dacă notificarea respectivă ar exista aceasta nu-i este opozabilă recurentei, deoarece nu a avut la cunoştinţă despre faptul că reclamantul ar fi proprietarul terenului respectiv.

3. Contractul de concesiune nr. 12014 din 10 martie 2005 a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale, nefiind anulat, desfiinţat sau reziliat, astfel încât îşi produce în continuare efectele juridice.

4. Pe acest teren se află un chioşc construit legal, conform autorizaţiei nr. 263 din 15 mai 2002 şi pentru care s-a intabulat dreptul de proprietate al pârâtei.

5. După încheierea contractului de concesiune s-a primit din partea Primăriei Municipiului Roman şi certificatul de urbanism nr. 692 din 24 noiembrie 2005.

II. Chematul în garanţie Municipiul Roman a adus următoarele critici deciziei recurate.

Instanţa de apel a acordat plus petita, prin respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, deoarece apelul a vizat în mod exclusiv cererea principală, iar nu cererea de chemare în garanţie.

Se apreciază de către recurent că instanţa de apel s-a promnunţat asupra unei cereri insuficient timbrate, atâta timp cât prima instanţă a anulat cererea de chemare în garanţie ca netimbrată.

Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează.

I. În ce priveşte recursul declarat de pârâta SC L.C. SRL Roman:

Recurenta-pârâtă a încadrat criticile formulate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În acest sens, susţinerile recurentei-pârâte sunt nefondate, deoarece hotărârea instanţei de apel a fost dată cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, respectiv cu respectarea dispoziţiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată şi modificată, care prevăd că sunt lovite de nulitate absolută contractele de concesiune cu privire la terenurile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, încheiate înainte de finalizarea procedurilor administrative şi judiciare prevăzute de această lege.

Aşa după cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel, reclamantul a notificat Primăria Municipiului Roman la data de 31 ianuarie 2002 în legătură cu cererea de restituire a acestui teren, în acest sens existând şi o hotărâre judecătorească irevocabilă (sentinţa civilă nr. 464/C din 17 aprilie 2007 a Tribunalului Neamţ) or, actele de concesiune sunt încheiate ulterior datei notificării formulate de către reclamant, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr .10/2001 şi nu cele ale art. 14, aşa cum în mod greşit susţine recurenta-pârâtă.

II. În ce priveşte recursul chematul în garanţie Municipiul Roman:

Acesta are calitate procesuală pasivă, deoarece calitatea procesuală a acestui recurent derivă din cererea de chemare în garanţie, cererea ce a fost formulată de către recurenta-pârâtă SC L.C. SRL Roman, aceasta nesolicitând scoaterea din cauză a Municipiului Roman.

Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta SC L.C. SRL Roman împotriva deciziei nr. 24/2011 din 10 martie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de chematul în garanţie MUNICIPIUL ROMAN prin Primar împotriva deciziei nr. 24/2011 din 10 martie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 22 septembrie 2011.

← ICCJ. Decizia nr. 2763/2011. Comercial		ICCJ. Decizia nr. 2770/2011. Comercial →

ICCJ. Decizia nr. 2766/2011. Comercial

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2766/2011. Comercial