ICCJ. Decizia nr. 2756/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2756/2011
Dosar nr. 8887/3/2009
Şedinţa publică de la 22 septembrie 201.
Asupra recursului de faţă;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 9 martie 2009, sub nr.8887/3/2009, reclamantul F.E.I.N. a chemat în judecată pe pârâtele C.E.I.F. SA şi C.E.B. ROMÂNIA SA solicitând obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumelor de 226.496 Euro + 1.861,95 £ + 10.532 lei, cu titlu de daune-interese pentru prejudiciul suferit, 303.326 Euro, cu titlu de daune-interese pentru beneficiul nerealizat şi 82.250 Euro, cu titlu de daune-interese pentru prejudiciul moral suferit.
Prin sentinţa comercială nr. 14374 din 18 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi pe fond, s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul F.E.I.N. în contradictoriu cu pârâtele C.I.I.F.N. şi C.E.B. România SA.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamantul F.I.A.N. a chemat în judecată pe pârâtele C.E.I.F. SA şi C.E.B. România SA solicitând obligarea acestora în solidar la plata sumelor de 226.496 Euro + 1861 lire sterline + 10.532 lei cu titlu de daune interese pentru prejudiciul suferit, 330. 326 Euro, cu titlu de daune interese pentru beneficiul nerealizat şi 82.250 Euro, reprezentând daune interese pentru prejudiciul moral suferit.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a încheiat cu M.M. antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4215 din 27 noiembrie 2007 la BNPA B. şi Asociaţi având ca obiect apartamentul situat în sector 4 Bucureşti, în schimbul preţului de 255.000 Euro din care reclamantul a achitat cu titlu de avans suma de 10.000 Euro, urmând ca diferenţa, în sumă de 245.000 Euro, să o plătească în urma contractării unui credit ipotecar, termenul limită pentru încheierea contratului fiind stabilit pentru data de 31 ianuarie 2008.
Prin actul adiţional nr. 239 din 30 ianuarie 2008 reclamantul a convenit cu promitenta-vânzătoare prelungirea termenului pentru încheierea contractului până la data de 08 februarie 2008, întrucât V.B.K. România SA, de la care solicitase acordarea creditului, nu finalizase procedura de acordare a creditului. Deoarece nici până la data de 08 februarie 2008 reclamantul nu a obţinut un răspuns de la V.B.K. a convenit cu promitenta-vânzătoare, prin mandatarul acesteia, încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr. 358 din 08 februarie 2008, prin care s-a obligat să plătească diferenţa de preţ în sumă de 245.000 Euro, până la data de 12 februarie 2008, prin virament bancar, din contul deschis la V.B.K. SA. Însă procedura de acordare a creditului nu a fost finalizată nici până la această dată, astfel că reclamantul a formulat o nouă cerere de creditare la C.E.B.
Între reclamant şi M.M., V.M. şi C.G.C. s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4418 din 10 decembrie 2007 având ca obiect apartamentul situat în sector 3 Bucureşti, în schimbul preţului de 770.000 Euro, din care reclamantul a achitat un avans de 192.000 Euro, diferenţa rămânând de achitat prin credit bancar la data semnării contractului de vânzare-cumpărare. Prin actul adiţional nr. 1066 din 07 aprilie 2008 reclamantul a convenit cu promitenţii cumpărători prelungirea termenului pentru încheierea contractului până la data de 15 mai 2008 şi ulterior, la 10 iulie 2008 a convenit din nou prelungirea termenului pentru data de 15 iulie 2008. Reclamantul a notificat pârâtele pentru conciliere în data de 16 februarie 2009, dar nu s-a prezentat nimeni din partea acestora, însă prin poştă s-a primit adresa nr. 263 din 09 februarie 2009, prin care pârâta C.E.I.F. SA arată că toate discuţiile purtate cu colegii din sucursală se înscriu într-un proces normal de negociere a clauzelor contractului de credit, însă nu poate fi vorba despre o ofertă finală, ci despre o simplă discuţie purtată în afara oricărui cadru contractual. Reclamantul a depus prima cerere de creditare în luna aprilie 2008, însă ulterior ofertei din data de 28 mai 2008, la cererea expresă a băncii, a reformulat cererea de creditare pe care a depus-o în data de 29 mai 2008.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta C.E.B. România SA a fost respinsă, ca neîntemeiată, pe considerentul că cererea de chemare în judecată se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală, nu contractuală, precum şi pe existenţa cererii de creditare adresată pârâtei cu nr. 106721 pentru achiziţie imobil la data de 29 mai 2008 şi depusă la Sucursala Piaţa Unirii a C.E.B. SA.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamantul a solicitat C.E.B. SA acordarea a două credite pentru sumele 245.000 Euro şi 577.500 Euro, reprezentând diferenţa de preţ, conform celor două antecontracte de vânzare-cumpărare menţionate anterior.
În ceea ce priveşte e-mailul trimis de C.E.B. SA la data de 23 mai 2008 reclamantul susţine că ar avea valoarea unei oferte, referitor la cererea de împrumut ipotecar, iar la data de 28 mai 2008 banca a răspuns propunerilor reclamantului cu o nouă ofertă, acceptată la data de 28 mai 2008. Din e-mailul trimis la data de 23 mai 2008 de către A.I., în calitate de coordonator regional de vânzări, reiese că oferta are valoarea unei propuneri, parte a procesului de negociere, având în vedere că la data de 28 mai 2008 s-a făcut precizarea că, în cazul în care clientul era de acord cu condiţiile, se putea începe analizarea documentelor lăsate de client.
La data de 29 mai 2008 reclamantului i s-a comunicat existenţa unui comision suplimentar pentru transferul sumei de 2,5 % - redus la 2% din suma acordată, lucru acceptat de reclamant. Prin e-mailul din data de 30 iunie 2008 reclamantului i s-a comunicat că, faţă de condiţiile negociate, Comitetul de Analiză a solicitat alte condiţii şi apoi i s-a transmis că cererea a fost respinsă de Comitetul de Credite. În ceea ce priveşte pe pârâta C.I.I.F.N. SA instanţa a constatat că la data de 14 mai 2008 a avut loc o simulaţie de calcul, dată fiind cererea de creditare din data de 29 mai 2008, înregistrată cu nr. 106721, având ca obiect suma de 4.270.000 chf, cerere ce a fost respinsă la data de 8 august 2008.
Prima instanţă a constatat că în cauza de faţă, fiind vorba de raporturi de creditare, guvernate de reguli proprii, speciale, nu se poate aprecia că negocierile purtate cu angajaţi ai sucursalei pot angaja instituţia de credit, nefiind vorba de oferte finale care incumbă Comitetului de Credite şi de asemenea, nu se poate aprecia în sensul că revocarea a fost intempestivă, în condiţiile în care în urma negocierilor, în cazul pârâtei C.I.I.F.N. SA, încheierea contractului de credit era condiţionată de aprobarea Comitetului de Credite Persoane Fizice din Centrala C.E.I.F. SA .S-a mai constatat că e-mailul din data de 28 mai 2008 nu poate avea valoarea unei oferte finale, nefiind precisă şi completă în raport de neclarităţile ivite în legătură cu imobilul-garanţie, oferta menţionată neconţinând toate elementele necesare încheierii unui contract de credit. Prima instanţă a apreciat că modificarea şi revocarea ofertei acceptate expres de către reclamant nu are valoarea unei fapte ilicite, încadrându-se în derularea normală a unor negocieri în cadrul procesului de creditare, singurul organism competent în aprobarea creditului fiind organul decizional al instituţiei de credit, respectiv Comitetul de Credite.
Prima instanţă a mai apreciat că nu se poate face legătura de cauzalitate, necesară antrenării răspunderii civile delictuale, între prejudiciul suportat de reclamant, ca urmare a avansurilor achitate şi a neexecutării obligaţiilor de plată asumate prin antecontracte, cu cheltuielile angajate în legătură cu obţinerea creditelor. Prejudiciul suferit de reclamant nu este imputabil pârâtelor, în condiţiile în care la momentul încheierii celor două antecontracte nu erau demarate negocieri cu pârâtele, ci cu alte societăţi bancare şi nu exista certitudinea obţinerii unui credit.
Reclamantul F.E.I.N. a declarat apel împotriva acestei sentinţe şi a solicitat schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtelor în solidar la plata sumelor reprezentând daune interese pentru repararea prejudiciului suferit în cursul procedurii de acordare a creditelor.
Prin Decizia comercială nr. 479 din 25 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de către reclamant împotriva sentinţei comerciale nr. 14374 din 18 decembrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut următoarele:
Prima instanţă a fost învestită cu soluţionarea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală determinată de fapta ilicită constând în modificarea şi revocarea unei oferte de creditare acceptate, potrivit dispoziţiilor art. 998-999 C. civ.
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă următoarea situaţie de fapt .
Apelantul-reclamant a solicitat C.E.B. acordarea a două credite, pentru sumele de 245.000 Euro şi 577.500 Euro, reprezentând diferenţa de preţ rămasă de achitat conform celor două antecontracte de vânzare-cumpărare a două imobile situate în Bucureşti.
Apelantul a susţinut că e-mailul din data de 23 mai 2008, trimis de către Anda Ioniţa, în calitate de coordonator regional de Vânzări, are valoarea unei oferte privind cererea de împrumut ipotecar, că la data de 28 mai 2008 banca a răspuns propunerilor reclamantului cu o nouă ofertă, acceptată de acesta la data de 28 mai 2008. În e-mailul trimis de bancă la data de 28 mai 2008 se preciza că, în cazul în care clientul era de acord cu condiţiile, se putea începe analiza documentelor lăsate de client la sucursală. La data de 29 mai 2008 reclamantului i s-a comunicat existenţa unui comision suplimentar pentru transferul sumei de 2,5 % redus la 2% din suma acordată, condiţie acceptată de acesta. În data de 30 iunie 2008 apelantului i se comunică faptul că, faţă de condiţiile negociate, Comitetul de Credite a respins cererea de creditare. Totodată, apelantul a depus o cerere de creditare înregistrată cu nr. 106721 din 29 mai 2008 la intimata C.I.I.F.N. SA, pentru suma de 4.270.000 CHF în vederea achiziţionării unui imobil. Cererea de creditare a fost respinsă la data de 08 august 2008.
Apelantul-reclamant îşi motivează pretenţiile (prejudiciul suferit) pe fapta ilicită a intimatelor reprezentată de modificarea şi revocarea ofertei acceptate. Însă, întâlnirea unei oferte de a contracta (un împrumut) cu acceptarea acelei oferte presupune că s-a realizat acordul de voinţă al părţilor asupra clauzelor contractuale, mai exact că s-a încheiat respectivul contract, ceea ce înseamnă că devin aplicabile regulile privind puterea obligatorie a contractului. Apelantul-reclamant nu a invocat însă ca temei al pretenţiilor sale răspunderea civilă contractuală.
Plecând de la analiza temeiului de drept evocat de apelant - 998-999 C. civ., într-adevăr, revocarea ofertei în mod intempestiv atrage răspunderea ofertantului pentru prejudiciul cauzat destinatarului.
Răspunderea pentru revocarea ofertei se întemeiază pe forţa obligatorie a ofertei. Aşadar, fiind una din cele două părţi ale consimţământului, pentru a antrena răspunderea în caz de revocare, oferta trebuie să îndeplinească anumite condiţii şi anume :
Oferta trebuie să fie o manifestare de voinţă reală, serioasă şi cu intenţia de a angaja din punct de vedere juridic; să fie fermă, adică să exprime o propunere neîndoielnică pentru un angajament juridic, care, prin acceptare, să poată realiza încheierea contractului; să fie neechivocă; să fie precisă şi completă, adică să cuprindă toate elementele ce pot fi luate în considerare pentru încheierea contractului, întrucât, caracterul complet şi precis face posibil ca simpla acceptare să realizeze perfectarea contractului.
În speţă, verificând înscrisurile dosarului, instanţa de apel a constatat că nu a existat o ofertă care să îndeplinească condiţiile necesare pentru a forma în mod valabil contractul de împrumut ipotecar.
În e-mailul transmis la data de 28 mai 2008 de coordonatorul regional de vânzări al E.C.B. SA şi căruia apelantul îi atribuie calitatea de ofertă fermă se menţionează că, dacă acesta este de acord cu propunerea formulată, se poate trece la analiza documentelor (analiza riscului de credit şi a expunerii băncii).
În conformitate cu prevederile Legii nr. 190/1999, privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, încheierea valabilă a unui contract de credit ipotecar presupune existenţa obligatorie a unor elemente în oferta de creditare şi anume: valoarea totală a creditului, rata dobânzii aferente creditului, împreună cu informaţii privind orice costuri incluse în costul total al creditului, durata contractului, valoarea totală plătibilă de împrumutat (suma dintre valoarea totală a creditului şi costul total al creditului), costurile aferente contractului de asigurare, graficul de rambursare, inclusiv avansul plătibil de către împrumutat şi clauze privind toarte garanţiile pe care împrumutătorul înţelege să le încheie în numele şi pe seama împrumutatului, precum şi condiţiile de angajare a acestora.
Or, aceste elemente obligatorii lipsesc din mesajele transmise de bancă prin e-mail, precum şi din cererea de creditare a reclamantului.
Totodată, pentru încheierea valabilă a contractului de împrumut, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) pct. 2 şi art. 3, art. 16 din Legea nr. 190/1999, trebuie încheiate şi contractele de ipotecă în formă autentică care să poarte asupra imobilului care face obiectul investiţiei imobiliare pentru finanţarea căreia se acordă creditul şi contractul de asigurare care să acopere toate riscurile aferente construcţiilor obiect al contratului de ipotecă. Aceste două contracte nu au fost semnate de către părţi.
Aşadar, pentru ca banca să emită o ofertă fermă dosarul de credit trebuia să obţină aprobarea finală din partea Comitetului de analiză. Toate propunerile, discuţiile purtate de bănci au fost efectuate sub rezerva analizei documentelor de către Comitetul de Credite, despre care apelantul a avut cunoştinţă de la începutul negocierilor, astfel cum rezultă chiar din cererea de creditare semnată de acesta la data de 29 mai 2008, în care se precizează la pct. D. declaraţii ale împrumutatului: Sunt de acord cu faptul că Banca îşi rezervă dreptul să nu aprobe această cerere, fără explicaţii privind motivul refuzului. Înţeleg că banca îşi rezervă dreptul de a dimensiona limita creditului pentru investiţii imobiliare/nevoi personale în baza criteriilor sale interne de evaluare şi a reglementărilor Băncii Naţionale a României în domeniul creditului şi sunt de acord ca banca poate refuza solicitarea mea fără a fi obligată să îmi furnizeze explicaţii privind deciziile sale. Înţeleg că îndeplinirea tuturor condiţiilor menţionate nu îmi conferă dreptul la acordarea creditului.
Instanţa de apel a reţinut că nu s-a făcut dovada existenţei unei oferte ferme, pentru a putea, împreună cu simpla acceptare, să se formeze un contract de credit ipotecar valabil încheiat.
De asemenea, nu există o modificare a ofertei, aşa cum se susţine de către apelant, dat fiind acordul expres al apelantului, cu privire la dreptul băncii de a dimensiona limita creditului în baza criteriilor sale interne de evaluare şi a reglementărilor Băncii Naţionale a României în domeniul creditului.
S-a mai reţinut faptul că faţă de cererea de creditare din data de 29 mai 2008 nu există nici o acceptare din partea băncii.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamantul-recurent F.E.I.N., aducându-i următoarele critici.
1. Hotărârea recurată cuprinde motive străine de natura pricinii.
Astfel, în motivarea hotărârii recurate se reţine doar că nu a existat o ofertă care să îndeplinească condiţiile necesare pentru a forma, în mod valabil, contractul de împrumut ipotecar, instanţa de apel reţinând că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 190/1999.
Aceste argumente sunt străine de natura cauzei, având în vedere că obiectul acţiunii este angajarea răspunderi civile delictuale a pârâtelor, astfel încât inexistenţa unui contract, dincolo de faptul că este recunoscută de recurentul-reclamant, este inerentă cauzei, în caz contrar fiind vorba de o răspundere civilă contractuală.
Inexistenţa contractului nu semnifică însă inexistenţa unui raport juridic, recurentul susţinând că există trei acte juridice unilaterale, anume oferta, modificarea ofertei şi revocarea ofertei, care constituie fapte ilicite în sens larg, aceste fapte fiind săvârşite de către intimata-pârâtă în faza negocierilor.
Recurentul apreciază că nu au fost analizate probele administrate, nu au fost stabilite împrejurările esenţiale şi nu au fost invocate normele incidente, astfel încât hotărârea este arbitrară, nepermiţând exercitarea controlului judiciar, fiind necesară admiterea recursului şi casarea cu trimitere, chiar dacă instanţa de apel s-a pronunţat, formal, pe fond.
2. Hotărârea instanţei de apel s-a dat cu schimbarea naturii juridice a actului dedus judecăţii.
Astfel, instanţa de apel a analizat cele trei acte juridice unilaterale, respectiv oferta, modificarea ofertei şi revocarea ofertei, nu ca pe nişte acte juridice unilaterale, ci ca pe un acord de voinţă.
Numai prin schimbarea naturii juridice a actului juridic dedus judecăţii s-a putut concluziona că oferta nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de lege pentru încheierea unui contract.
Se mai susţine de către recurent că instanţa de apel a analizat în mod greşit declaraţia reclamantului, acesta arătând că a înţeles să exonereze banca de răspundere în cazul dimensionării limitei creditului sau în cazul respingerii cererii de creditare, or, banca nu i-a comunicat nici dimensionarea limitei de credit şi nici respingerea cererii de creditare.
3. Hotărârea atacată cu recurs a fost dată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale, dar în sensul celor susţinute la pct. 1 şi 2 din motivele de recurs.
Recurentul arată că cererea sa a fost întemeiată pe răspunderea delictuală, considerând că sunt îndeplinite condiţiile acestei răspunderi.
Se reiterează faptul că oferta făcută de bancă este precisă şi completă şi că aceasta nu mai putea fi nici modificată, nici retrasă.
Analizând Decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.
1. Prima critică nu poate fi reţinută.
Astfel, din considerentele deciziei recurate, rezultă că, deşi reclamantul-recurent şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 998-999 C. civ., privind răspunderea delictuală civilă, în fapt acesta invocă existenţa unor raporturi contractuale, existente între cele două părţi, prin aceea că pârâtele-intimate i-ar fi făcut o ofertă valabilă, pe care, în mod culpabil, au modificat-o şi apoi au retras-o.
Sub acest aspect critica nu poate fi reţinută, argumentele instanţei de apel, fiind în sensul că, deşi, formal, recurentul-reclamant invocă temeiuri ale răspunderi delictuale civile, în fapt, vorbeşte despre existenţa unei răspunderi contractuale, atunci când invocă existenţa unei oferte valabile, acceptate de către el, dar modificată şi retrasă, în mod nelegal, de către pârâte.
Această critică nu corespunde realităţii.
Pentru a exista răspunderea delictuală civilă, reclamantul recurent trebuia să dovedească existenţa unei fapte ilicite din partea pârâtelor, existenţa unui prejudiciu în patrimoniul său, legătura dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs, precum şi existenţa unei forme de vinovăţie în ce priveşte fapta săvârşită de către pârâte.
Dacă este adevărat că în patrimoniul reclamantului-recurent s-a produs un prejudiciu, nu s-a făcut dovada existenţei unei fapte ilicite din partea pârâtelor, or, instanţa de apel tocmai acest lucru l-a arătat în motivarea sa.
Astfel, pentru a exista o ofertă valabilă din partea unei unităţi bancare, oferta trebuie făcută în condiţiile Legii nr. 190/1999, respectiv ea trebuie făcută de către organul abilitat al băncii, fapt ce nu s-a petrecut în speţa de faţă, actele materiale, respectiv negocierile dintre cele două părţi, dar făcute de către angajaţi ai băncii care nu aveau putere de decizie, neputând fi asimilate unei oferte ferme, reale şi serioase, făcute cu intenţia de a se angaja din punct de vedere juridic.
În acest sens, motivarea instanţei de apel este corectă, argumentele folosite nefiind străine de natura pricinii deduse judecăţii.
2. Nici cea de-a doua critică nu poate fi reţinută.
Instanţa de apel nu a analizat aşa-zisele acte juridice unilaterale, (în opinia recurentului) ca pe nişte acorduri de voinţă, arătând tocmai contrariul, şi anume faptul că nu îndeplinesc condiţiile unei manifestări de voinţă reală, serioasă şi cu intenţia de a se angaja din punct de vedere juridic, tocmai pentru că nu sunt făcute de către persoane abilitate de a angaja voinţa băncii, fiind simple acte materiale efectuate de salariaţi ai băncii, în vederea prezentării unui dosar complet în faţa organului abilitat de a lua o decizie cu privire la acordarea creditului, respectiv comitetul de credite.
Nu este adevărată susţinerea recurentului că nu i-a fost comunicată dimensionarea limitei de credit şi nici respingerea cererii de creditare, această din urmă hotărâre fiindu-i comunicată la data de 30 iunie 2008, fiind evident că dimensionarea limitei de credit nu i s-a comunicat, deoarece nu i s-a admis cererea de creditare.
Prin urmare, doar hotărârea comitetului de credite angajează voinţa băncii, însă aceasta a fost negativă, în ce priveşte cererea formulată de recurent.
3. Nici cea de-a treia critică nu poate fi reţinută, instanţa de apel constatând, în mod legal, că cererea reclamantului a fost întemeiată pe răspunderea delictuală civilă, acesta invocând în fapt existenţa unei răspunderi contractuale, pe de o parte, iar pe de altă parte în cauză nu există o faptă ilicită din partea pârâtelor, corespondenţa dintre părţi, în legătură cu acordarea creditului solicitat de către reclamant neîndeplinind condiţiile unei oferte, singura manifestare de voinţă valabil exprimată de către pârâte, fiind aceea prin care au refuzat acordarea împrumutului, însă această manifestare de voinţă nu constituie o faptă ilicită, deci nu poate să atragă răspunderea civilă delictuală.
Având în vedere cele de mai sus, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat recursul declarat de către recurentul-reclamant.
În baza art. 274 C. proc. civ., va fi obligat la cheltuieli de judecată în sumă de 3267,25 lei către intimata C.E.I.F. SA Bucureşti şi la 4213,69 lei către intimata C.E.B. ROMÂNIA SA Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul F.E.I.N. împotriva deciziei comerciale nr. 479 din 25 noiembrie 2010 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă recurentul-reclamant la plata sumei de 3267,25 lei către intimata C.E.I.F. SA Bucureşti şi la 4213,69 lei către intimata C.E.B. ROMÂNIA SA Bucureşti, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 22 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2502/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2763/2011. Comercial → |
|---|
