ICCJ. Decizia nr. 2516/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2516/2011
Dosar nr. 4856/118/2009
Şedinţa publică de la 23 iunie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 18 mai 2009 reclamanta SC C.V.X. SA a chemat în judecată pârâta SC A.M. SA solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 4.327.015,06 lei din care suma de 4.306.815,49 lei reprezintă contravaloare taxe depozitare, 14.847,57 lei – contravaloarea despatch, iar suma de 5.712 lei – contravaloare lucrări de curăţare hambare, cu cheltuieli de judecată.
În considerentele acţiunii, reclamanta învederează că, prin contractul nr. 4000/549 din 5 septembrie 2008, s-a obligat să descarce pentru pârâtă navele maritime sosite în pot, să manipuleze mărfurile transportate, să le depoziteze corespunzător şi să le încarce în vagoane.
În art. 8 din contract, părţile au reglementat tarifele de prestaţii, iar la lit. b) au prevăzut că tarifele de depozitare după 30 de zile de la descărcarea navei vor fi de 0,04 Euro/zi/tonă pentru intervalul cuprins între 31-60 zile şi de 0,08 Euro/zi/tonă, după 60 de zile.
În acord cu dispoziţiile art. 8 lit. b), reclamanta arată că a calculat taxele de depozitare pentru perioada mai mare de 30 zile în sumă de 4.306.815,49 lei, facturile emise în acest sens fiind expediate cu confirmare de primire, nefiind refuzate la plată în condiţiile art. 12 din contract conform cărora refuzul la plată se face în termenul de scadenţă prevăzut de art. 10.
Reclamanta precizează că în art. 5 din contract, părţile au reglementat timpul de stalii, rata de descărcare, excepţiile de la timpul de stalii, contrastaliile, despatch. Balanţa de demurrage/despatch a fost reglementată direct între părţi în termen de 30 de zile de la terminarea descărcării navei separat de prestaţiile de încărcare/descărcare, valoarea demurrage-ului fiind de 14.487,57 lei, conform facturii nr. 20080354 din 30 aprilie 2008.
Reclamanta mai arată că, în baza comenzii emisă de pârâtă, a procedat la efectuarea activităţilor de curăţare hambare pentru care a emis factura nr. 20080915 din 31 august 2008.
Mai învederează că a iniţiat procedura concilierii directe în conformitate cu prevederile art. 7201 C. proc. civ., însă pârâta nu a dat curs convocării.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 969 C. civ., art. 274 C. proc. civ.
Pârâta SC A.M. GALAŢI SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prematurităţii celui de-al doilea capăt de cerere întrucât procedura de conciliere este lovită de nulitate, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
Referitor la tarifele de depozitare pretinse, pârâta apreciază că reclamanta a calculat greşit aceste tarife în contradicţie cu prevederile contractuale, în sensul că pentru mărfurile depozitate pe perioade mai mari de 60 de zile, reclamanta a aplicat tariful de 0,08 Euro/tonă, fără să fi aplicat tarifele diferenţiat pentru primele 30 de zile tariful mai mic de 0,04 Euro/zi/tonă.
În ceea ce priveşte suma pretinsă cu titlu de despatch, pârâta arată că factura nr. 20080354 invocată ca dovadă a acestei pretenţii este emisă la 30 aprilie 2008, însă pentru prestaţii executate în martie 2008, deci anterior intrării în vigoare a contractului ce constituie fundamentul pretenţiei afirmate.
Cu privire la costurile de curăţare hambare, pârâta învederează că factura care cuprinde aceste costuri nu a fost emisă în temeiul contractului de prestaţii invocat de reclamantă, precum şi faptul că nu s-a făcut dovada existenţei unei comenzi a pârâtei în acest sens.
Prin încheierea din şedinţa de judecată din data de 7 septembrie 2009, instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere constând în despatch, excepţie dedusă din prevederile art. 7201 C. proc. civ., pentru considerentele prezentate în încheierea menţionată.
La termenul de judecată din data de 3 august 2010, părţile au depus tranzacţia încheiată la 31 mai 2010 prin care au înţeles „să stingă orice litigii existente sau viitoare intervenite sau care urmează să intervină între părţi în legătură cu orice pretenţie prezentă sau viitoare care rezultă sau ar putea rezulta din încheierea, executarea, interpretarea sau încetarea şi aplicarea clauzelor referitoare la obligaţiile de plată a despatchului/contrastaliilor şi a dobânzilor/penalităţilor rezultate din toate contractele de prestări servicii încheiate de părţi”.
În anexa 2 la tranzacţia menţionată, care cuprinde obligaţiile SC C.V.X. SA, se arată că în dosarul de faţă reclamanta renunţă la capetele de cerere referitoare la despatch şi la contravaloarea activităţii de curăţare hambare.
Constatând îndeplinirea cerinţelor art. 1704-1706 şi art. 1709 C. civ., instanţa, în conformitate cu dispoziţiile art. 271-272 C. proc. civ., a luat act de învoiala părţilor concretizată în înscrisul intitulat „Contract de tranzacţie” încheiat la data de 31 mai 2010, referitor la pretenţiile constând în despatch şi la contravaloarea activităţii de curăţare hambare.
Ca urmare a celor arătate, instanţa urma să soluţioneze doar capătul de cerere constând în taxele de depozitare referitor la care părţile au prevăzut în art. 8 lit. b) din contractul de prestaţii nr. 4000/549 din 5 septembrie 2008 tarife de depozitare după 30 de zile de la data terminării descărcării navei, după cum urmează: între 31 – 60 de zile – 0,04 Euro/zi/tonă, după 61 de zile – 0.08 Euro/zi/tonă.
Litigiul dintre părţi a fost generat de interpretarea diferită a clauzei contractuale menţionată, reclamanta apreciind că pentru perioade de depozitare mai mari de 60 de zile se aplică pentru toată perioada tariful de 0,08 Euro, pe când pârâta susţine că intenţia părţilor a fost în sensul aplicării diferenţiate a tarifelor, urmând să se ia în calcul şi tariful de 0,04 Euro/zi/tonă pentru perioada cuprinsă între 31 şi 60 de zile.
S-a apreciat că această din urmă interpretare este corectă, clauza în discuţie neputând fi susceptibilă de mai multe înţelesuri cât timp stabileşte tarifele de depozitare după 30 de zile de la data terminării descărcării navei, interval care include şi perioada ce depăşeşte 60 de zile, ceea ce înseamnă că taxele de depozitare ce depăşesc 60 de zile se calculează diferenţiat, conform celor două tranşe precizate, cu luarea în calcul şi a taxei corespunzătoare intervalului 31-60 de zile.
Chiar dacă s-ar aprecia că art. 8 lit. b) este o clauză îndoielnică, în raport de art. 983 C. civ., ea se poate interpreta în folosul celui care s-a obligat, adică al pârâtei.
Aşadar, aplicând în mod diferenţiat taxele de depozitare corespunzătoare celor două intervale de timp, rezultă că valoarea totală a taxelor de depozitare este de 338.523,26 lei, conform raportului de expertiză întocmit de domului expert G.D.
Tribunalul Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, prin sentinţa nr. 74 din 1 octombrie 2010, a admis în parte acţiunea şi a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 338.523,26 lei cu titlu de taxe de depozitare.
S-a luat act de înţelegerea părţilor concretizată în contractul de tranzacţie din 31 mai 2010, în ceea ce priveşte celelalte capete de cerere, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 70.799,47 lei.
S-a admis totodată cererea reclamantei întemeiată pe dispoziţiile art. 23 alin. (21) din Legea nr. 146/1997.
Răspunzând criticilor formulate de pârâtă, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 2 din 3 februarie 2011 a respins apelul ca nefondat.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a soluţionat numai capătul de cerere din acţiune constând în taxele de depozitare referitoare la care, părţile au prevăzut în art. 8 lit. b) din Contractul de prestaţii nr. 4000/459 din 5 septembrie 2008 următoarele: „Tariful de depozitare după 30 de zile de la data terminării descărcării navei va fi:
- Între 31-60 de zile….0,04 Euro/zi/tonă;
- După 61 de zile …. 0,08 Euro/zi/tonă”.
Din prevederea contractuală sus-citată, rezultă cu claritate că, părţile au agreat tarife diferenţiate aplicabile unor unităţi de timp diferite, respectiv 31-60 zile şi după 61 zile, fără a avea în vedere aplicarea retroactivă a vreunui tarif.
Astfel, este de necontestat că, în primele 30 de zile calendaristice de la descărcare, depozitarea mărfurilor nu implică nici un tarif perceput de prestator, pentru ca din ziua a 31-a şi până la cea de-a 60 zi inclusiv, să fie aplicabile tarife de 0,04 Euro/zi/tonă, pentru ca, în ceea ce depăşeşte 60 de zile calendaristice, începând cu cea de-a 61 zi, tariful agreat de părţi să fie cel de 0,08 Euro/zi/tonă.
În atare condiţii, s-a apreciat că, în mod legal şi temeinic instanţa de fond având în vedere clauzele contractuale cuprinse în conţinutul art.8 contract, a procedat la stabilirea în mod distinct a modului de calcul al tarifelor, având în vedere aplicarea diferenţiată a acestora pentru depozitare, în funcţie de unităţile de timp care s-au împlinit.
Inserarea în conţinutul art. 9 din contract a sintagmei „tarifele aplicabile în ziua prestaţiei” nu este de natură a schimba înţelesul clauzei privind stabilirea cursului valutar care va fi avut în vedere de prestator atunci când va emite factura către beneficiar.
În speţă interpretarea clauzelor contractuale a fost făcută cu respectarea dispoziţiile art. 982 C. civ. în termenii „toate clauzele convenţiilor se interpretează unele prin altele, dându-se fiecăruia înţelesul ce rezultă din actul întreg”.
În referire la critica apelantei reclamante privind greşita aplicare în speţă a regulii de interpretare prevăzută de art. 983 C. civ. – principiul „in dubio pro reo” , Curtea reţine în esenţă că, critica este nefondată urmând a fi respinsă deoarece, într-adevăr, chiar dacă s-ar aprecia că art. 8 lit. b) din contract este „o clauză îndoielnică”, susceptibilă de mai multe interpretări, ea trebuie interpretată în folosul celui care s-a obligat.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs pârâta, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susţine că s-a făcut o aplicarea greşită a regulilor de interpretare a contractului prevăzute de art. 982 şi art. 983 C. civ. şi a stabilit eronat că pentru mărfurile care au fost depozitate pe perioade mai mari de 60 de zile tariful este evidenţiat de unităţi de timp conform art. 8b din contract, făcând inaplicabilă clauza 9 din contract.
Din interpretarea coroborată şi sistematică a clauzelor 8b şi 9 din contract, rezultă că:
- pentru primele 30 de zile de la descărcare, nu se percepe niciun tarif pentru depozitarea mărfurilor;
- următoarele 30 de zile, respectiv din ziua de 31 până în ziua de 60 inclusiv, sunt tarifate cu 0,04 Euro/zi/tonă;
- după 61 de zile tariful de depozitare devine 0,08 Euro/zi/tonă.
În mod eronat instanţa de apel a reţinut că art. 9 din contract reglementează exclusiv modul de facturare şi stabilire a cursului valutar.
Dar textul prevede în mod expres că: „Facturarea prestaţiilor efectuate de prestator, conform tarifelor stabilite la art.8 aplicabile în ziua terminării prestaţiei se face la cursul Rol/Euro al BNR valabil în ziua respectivă.
Data terminării prestaţiei se considera după cum urmează:
- pentru descărcare: data terminării descărcării navei;
- pentru transbord direct: data terminării descărcării navei;
- pentru reîncărcare/depozitare la barje/vagoane: data avizului de reexpediere.
Din interpretarea literală a textului evocat rezultă că intenţia părţilor contractante a fost aceea ca prin art. 9 să reglementeze atât modul de determinare a tarifului adică cel aplicabil „în ziua terminării prestaţiei”, care este „data avizului de reexpediere”, cât şi modalitatea de tarifare.
Contractul trebuie privit ca un întreg, deoarece numai astfel se poate afla intenţia comună a părţilor contractante, precum şi sensul fiecărei clauze ca parte componentă a acestui întreg.
Or, aşa cum s-a relevat, clauzele 8 şi 9 trebuie interpretate „unele prin altele”, pentru a determina în speţă, acordul de voinţă al părţilor contractante, care este în mod evident acela de a aplica tariful de depozitare din „ziua terminării prestaţiei”, indiferent de durata depozitării.
Instanţa de apel a făcut în mod greşit aplicarea în speţă a regulii de interpretare prevăzută de art. 983 C. civ., („in dubio pro reo”).
Instanţa ajunge la o concluzie diferită în ce priveşte interpretarea clauzei 8b din contract făcând aplicarea regulii de interpretare „in dubio pro reo” potrivit căreia, clauzele cu înţeles îndoielnic se interpretează în favoarea celui care se obligă, conform art. 983 C. civ., respectiv a intimatului-debitor.
Textul art. 983 C. civ. şi regula de interpretare „in dubio pro reo” se aplică numai contractelor unilaterale şi gratuite.
Or, contractul de prestări servicii încheiat de părţi este un contract bilateral, sinalagmatic şi oneros iar clauzele sale trebuie astfel interpretate astfel încât să se realizeze echivalenţa contraprestaţiilor.
În concluzie, în aplicarea regulilor de interpretare menţionate, instanţa de apel era obligată să pornească de la premisa că acestea alcătuiesc un tot indisolubil şi că deci ele trebuie să fie aplicate împreună, în îmbinarea pe care clauzele 8.b şi 9 o impun, şi să oblige intimata la plata contravalorii taxelor de depozitare.
Obiectul cauzei de faţă îl reprezintă clauzele contractului nr. 4000/459 din 5 septembrie 2008.
Contractul are ca obiect prestarea de către recurentă în calitatea sa de operator portuar, a serviciilor de descărcare, manipulare, depozitare şi încărcare a materiilor prime, care sosesc pe cale maritimă în portul Constanţa, având ca destinatar unităţile pârâtei.
În ceea ce priveşte critica recurentei cu privire la soluţionarea capătului de cerere având ca obiect taxele de depozitare.
În mod corect s-a reţinut că modul de calcul al taxelor de depozitare este cel invocat de pârâtă, astfel cum rezultă de altfel cu claritate şi din prevederile contractuale în dispută.
Potrivit art. 8.b din Contract:
„Tariful de depozitare după 30 de zile de la data terminării descărcării navei va fi:
- între 31-60 de zile .........0,04 Euro/zi/to
- după 61 de zile ...........0,08 Euro/zi/to”
Prin urmare, din prevederea contractuală menţionată rezultă cu claritate că părţile au agreat tarife diferenţiate aplicabile unor unităţi de timp, fără a avea în vedere aplicarea retroactivă a vreunui tarif.
Art. 8 din Contract, care are ca şi conţinut modul de stabilire şi aplicare a tarifelor de depozitare (modul de calcul al tarifelor) se coroborează cu art. 9, care se referă la modul de facturare.
În aceeaşi logică, art. 9 din Contract nu reglementează modul de clacul al tarifelor – şi implicit nu poate opera ca o modificare/adăugare/derogare de la prevederile art. 8 – ci doar modul de facturare – operaţiune ulterioară, care are ca rezultat generarea documentului în temeiul căruia se va efectua plata.
Or, aşa cum este formulat textul art. 9 „tarife” aplicabile, este evident că intenţia părţilor a fost aceea de a reglementa faptul că, dacă s-a ajuns în cea de-a doua unitate de timp facturabilă (ziua 60 şi următoarele) cursul valutar aplicabil va fi din ziua terminării prestaţiei şi se va aplica şi perioadei facturabile anterioare (ziua 31-60).
Mai mult, este evident că ceea ce au avut în vedere părţile a fost dorinţa de a se proteja împotriva riscului valutar şi de asemenea să faciliteze modul de facturare. În lipsa unei asemenea precizări – valoarea cursului valutar valabil în ziua terminării prestaţiei – ar fi fost necesar ca, pentru prima perioadă de 30 de zile tarifabilă (intervalul ziua 31- ziua 60) să se aplice cursul valutar valabil în ziua împlinirii termenului, iar pentru următoarea perioadă facturabilă să se aplice cursul valutar valabil în ultima zi corespunzătoare celui de-al doilea plan tarifar.
Prin urmare, în cadrul art. 9 din Contract este cuprinsă convenţia părţilor că tarifele exprimate în monedă străină (dolari SUA) în cadrul art. 8 să fie reflectate în factura fiscală în monedă naţională, potrivit cursului de schimb valutar agreat (în cazul de faţă cursul oficial al BNR valabil în ziua efectuării prestaţiei).
În ceea ce priveşte critica recurentei cu privire la o pretinsă aplicare greşită a principiului „in dubio pro reo”.
Instanţele de fond au făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor legale incidentă în speţă şi, chiar în lumina clarităţii dispoziţiilor contractuale, a reţinut aplicabilitatea principiului „in dubio pro reo”. Astfel chiar şi pentru situaţia în care s-ar fi reţinut că înţelesul clauzei ce face obiectul art. 9 din Contract este îndoielnic, susceptibil de mai multe interpretări, în speţă devin aplicabile regulile de interpretare generale ale convenţiilor astfel cum sunt acestea statornicite în cuprinsul Codului civil.
Din această perspectivă, consideră că dispoziţiile art. 9831 C. civ. trebuie aplicate având în vedere că, regulile de interpretare a clauzelor contractuale sunt aplicabile ori de câte ori este vorba de un contract nenumit.
Mai mult, faţă de împrejurarea că raportul juridic dedus judecăţii are o natură comercială dedusă din calitatea de comercianţi a părţilor, dispoziţiile Codului comercial se completează cu cele ale Codului civil în măsura în care nu exista derogări exprese.
În considerare celor arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Cu majoritate de voturi.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.V.X. SA CONSTANŢA împotriva deciziei civile nr. 2/MF din 3 februarie 2011 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 iunie 2011.
Cu opinia separată a doamnei judecător , în sensul că:
Admite recursul declarat de reclamanta SC C.V.X. SA CONSTANTA, modifică decizia civilă nr. 2/MF din 3 februarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că admite apelul, schimbă în parte sentinţa civilă nr. 74/MF din 1 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia maritimă şi fluvială, în sensul că admite în parte acţiunea şi obligă pârâta SC A.M. GALAŢI SA Galaţi la plata sumei de 3.968.292,23 lei reprezentând taxe depozitare.
Obligă pârâta SC A.M. GALAŢI SA Galaţi la plata cheltuielilor de judecată pentru fond, apel şi recurs, în sumă de 161.677 lei, către reclamanta SC C.V.X. SA Constanţa.
Menţine celelalte dispoziţii.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 23 iunie 2011.
Opinie separată
Subscrisa formulez următoarea opinie separată la decizia adoptată cu majoritate.
Litigiul dintre părţi a fost generat de interpretarea diferită a clauzei contractuale prevăzută în art. 8 lit. b) din contractul de prestaţii încheiat, reclamanta-recurentă apreciind că pentru perioade de depozitare mai mari de 60 de zile se aplică pentru toată perioada tariful de 0,08 Euro, pe când pârâta intimată susţine că intenţia părţilor a fost în sensul aplicării diferenţiate a tarifelor, urmând să se ia în calcul şi tariful de 0,04 Euro/zi/to pentru perioada cuprinsă între 31 şi 60 de zile.
Astfel, potrivit art.8.b din clauza litigioasă rezultă că tariful de depozitare după 30 de zile de la data terminării descărcării navei va fi:
- între 31-60 de zile – 0,04 Euro/zi/to;
- după 61 de zile – 0,08 Euro/zi/to.
În conformitate cu art. 9 din contract „Facturarea prestaţiilor efectuate de prestator, conform tarifelor stabilite la art. 8 aplicabile în ziua terminării prestaţiei se face la cursul Rol/Euro al BNR valabil în ziua respectivă.
Înţelesul exact a clauzelor contractelor, prin analizarea manifestării de voinţă a părţilor în strânsă corelaţie cu voinţa lor internă (art. 977 C. civ.) rezultă din aplicarea regulilor de interpretare a clauzelor contractului respectiv: regula interpretării globale a contractului (art. 982 C. civ.).
- pentru primele 30 de zile de la descărcare, nu se percepe nici un tarif
- următoarele 30 de zile, respectiv din ziua 31 până în ziua 60 inclusiv sunt tarifate cu 0,04 Euro/zi/to;
- după 61 de zile tariful de depozitare devine 0,08 Euro/zi/to.
Instanţa de apel greşit a reţinut că art. 9 din contract reglementează exclusiv modul de facturare şi stabilire a cursului valutar.
Din interpretarea literală a textului evocat rezultă că intenţia părţilor contractante a fost aceea de reglementare atât a modului de determinare a tarifului adică cel aplicabil „în ziua terminării prestaţiei”.
Conform art. 979 C. civ. în caz de folosire a unor termeni susceptibili de două înţelesuri, ei trebuie interpretaţi în înţelesul ce se potriveşte mai mult cu natura contractului.
Interpretarea clauzelor incidente, în raport de obiectul şi scopul urmărit de cele două părţi, duce la concluzia potrivit căreia că după 61 de zile tariful de depozitare este de 0,8 Euro/zi/to aplicabil tuturor unităţilor de timp care s-au împlinit.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2677/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2504/2011. Comercial → |
|---|
