ICCJ. Decizia nr. 2711/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2711/2011
Dosar nr. 18091/212/2009
Şedinţa publică din 20 septembrie 2011
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Constanţa, secţia civilă, reclamantele SC E.D. SRL, SC E.D.T. SRL şi SC E.D.F. SRL au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC T.T. SRL sistarea lucrărilor de construire efectuate de către pârâtă la obiectivul ,,Parc eolian Fântânele Vest cu 105 turbine de vânt de putere 2,5 MW şi racordarea parcului eolian la reţeaua naţională” , începute în baza autorizaţiei de construire nr. 6 din 26 februarie 2008 emisă de Consiliul Judeţean Constanţa, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 16060 din 18 iunie 2010 s-a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia comercială, în temeiul art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Astfel învestit, Tribunalul Constanţa a soluţionat cauza în primă instanţă, pronunţând sentinţa civilă nr. 5104/COM din 28 septembrie 2010 prin care a respins ca nefondată excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a admis excepţia lipsei de interes, respingând ca atare acţiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în esenţă, faptul că acţiunea are drept scop înlăturarea piedicilor pe care reclamantele le întâmpină în punerea în practică a proiectelor sale economice , însă, la acest moment, nefiind titularele unui drept exclusiv de a construi într-o anumită zonă, interesul promovării acţiunii nu este legitim şi juridic.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin decizia civilă nr. 8/COM din 26 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Constanţa, cu consecinţa desfiinţării hotărârii şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea fondului pricinii.
În considerentele deciziei s-a reţinut că interesul reclamantelor subzistă în solicitarea sistării unor lucrări care-i grevează cu servituţi legale propriile terenuri.
Chiar dacă apelantele nu au demarat lucrările de investiţii pe care le reclamă a fi obstrucţionate prin activitatea intimatei pârâte, Curtea a reţinut că interesul grupului E. este născut şi actual, nu în raport de stadiul lucrărilor proprii, ci, în raport de capacităţile energetice înfiinţate de SC T.T., pentru care a solicitat să se analizeze amplasamentul acestora, astfel încât să nu fie realizate cu încălcarea zonelor de protecţie şi siguranţă prevăzute prin normele tehnice ale ANRE nr. 259/2007.
Totodată, se reţine că interesul în formularea acţiunii având ca obiect o obligaţie de a nu face este direct şi personal, apelantele reclamante acţionând pentru protecţia juridică a unor drepturi proprii, respectiv dreptul de a-şi realiza investiţia pe suprafeţele de teren achiziţionate de la terţi, fără a fi impuse servituţi legale pe aceste terenuri prin amplasarea capacităţilor energetice ale intimatei pârâte sub zonele de siguranţă şi protecţie stabilite prin actele normative, urmând a se verifica de către instanţa astfel sesizată, în ce măsură sunt dovedite aceste susţineri, după administrarea probatoriilor ce se impun.
Împotriva acestei decizii pârâta a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în motivarea căruia se arată următoarele:
Este nelegală hotărârea instanţei de apel care a reţinut în considerente justificarea unui interes legitim, născut şi actual la momentul introducerii acţiunii în beneficiul reclamantelor pe considerentul că acestea au obţinut certificate de urbanism şi au în obiectul de activitate realizarea de parcuri eoliene întrucât aceste acte oferă doar simple informări, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 şi nu conferă niciun drept, în special dreptul de a construi. Simpla vocaţie de a construi în viitor nu este echivalentă interesului pentru a fi îndeplinite condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile.
Totodată recurenta afirmă greşita aplicare a normei juridice prevăzute în Legea nr. 13/2007 privind energia electrică, precum şi Ordinul ANRE nr. 4/2007 privind normele tehnice de delimitare a zonelor de protecţie şi de siguranţă aferente capacităţilor energetice, reţinând astfel eronat îndeplinirea condiţiilor interesului la momentul introducerii acţiunii.
Sunt invocate în sprijinul acestui motiv de recurs prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 şi cele ale art. 13 alin. (1) din Legea nr. 13/2007.
Astfel, potrivit acestora, executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire emisă în condiţiile legii, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil, precum şi faptul că Legea energiei electrice prevede că realizarea unei noi capacităţi energetice, precum şi retehnologizarea celor existente se desfăşoară pe bază de autorizaţii de înfiinţare, acordate cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
Recurenta conchide prin aceea că, întrucât niciuna dintre reclamantele-intimate nu obţinuse la data promovării acţiunii autorizarea lucrărilor de construcţii a unor parcuri eoliene , nu se pot pretinde prejudiciate într-un drept pe care nu-l au.
Astfel, la data introducerii acţiunii, intimatele ar putea justifica cel mult o vocaţie de a construi în viitor , însă simpla vocaţie nu este echivalentă unui interes juridic ca o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile.
Prin scriptul intitulat ,,Concluzii scrise”, înregistrat la 19 septembrie 2011 (fila 20 – 23 ) intimatele au solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei din apel, arătând în apărare că cele reţinute prin hotărârea atacată cu privire la justificarea interesului acestora sunt corecte în raport nu de stadiul lucrărilor proprii, ci de capacităţile energetice înfiinţate de pârâtă, pentru care au solicitat să se analizeze amplasamentul acestora, astfel încât să nu fie realizate cu încălcarea zonelor de protecţie şi siguranţă prevăzute prin normele tehnice ale ANRE.
Intimata invocă dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 13/2007 conform cărora asupra terenurilor aflate în proprietatea terţilor, cuprinse în zonele de protecţie şi siguranţă se stabileşte drept de servitute legală.
Or, în condiţiile în care, construcţia învecinată cu terenurile intimatelor naşte un drept de servitute legală asupra proprietăţii reclamantelor , acestea susţin că este evidentă calitatea lor procesuală activă, cât şi interesul în demararea acţiunii.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
În speţă, prin acţiunea introductivă, reclamantele au invocat faptul ca amplasarea centralelor eoliene ale pârâtei în imediata vecinătate a centralelor eoliene ale acestora, sub zonele de siguranţă stabilite prin acte normative, sunt de natura a aduce prejudicii privind diminuarea capacitaţii permise de către operatorul de transport de livrare a energiei în reţeaua de transport a energiei electrice si diminuarea producţiei de energie electrica datorita perturbării curenţilor de aer de către centralele eoliene vecine.
Acţiunea are drept scop înlăturarea piedicilor pe care reclamantele le întâmpină în punerea în practică a proiectelor sale economice, însa, la acest moment, nefiind titularele unui drept exclusiv de a construi într-o anumita zonă (nici drepturile reale obţinute pe terenurile vizate de proiect şi nici certificatele de urbanism, certificate care au doar scop de informare potrivit Legii nr. 50/1991 neputând justifica un asemenea drept), interesul promovării acestei acţiuni nu este nici legitim şi nici juridic.
Or, interesul, ca folos practic urmărit de cel care pune în mişcare acţiunea civilă trebuie să fie legitim, juridic, născut, actual, personal şi direct.
Prin urmare, el trebuie să existe în momentul în care se exercită dreptul la acţiune, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la forma concretă de manifestare a acţiunii.
Aşa cum a reţinut în mod legal prima instanţă, este evident interesul economic al reclamantelor, însă ele nu pot justifica în patrimoniul lor nici existenta unui drept rezultat din vreun raport juridic direct cu pârâta şi nici existenţa unui drept absolut care să impună acesteia obligaţia de a nu face, respectiv de a nu construi şi de a nu desfăşura acelaşi tip de activitate într-o zonă vizată de proiectele reclamantelor.
Împrejurarea că reclamantele au obţinut certificate de urbanism care, în conformitate cu art. 6 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 reprezintă doar acte de informare, precum şi existenţa în obiectul de activitate al acestora a activităţii de realizare de parcuri eoliene nu conferă dreptul de a construi asemenea parcuri, iar simpla vocaţie în acest sens nu poate justifica interesul de care reclamantele se prevalează în promovarea acţiunii şi care să îndeplinească în mod cumulativ condiţiile mai sus enumerate.
În baza acestor considerente, reţinându-se că hotărârea instanţei de apel s-a dat cu aplicarea greşită a legii, prin aceea că a reţinut, raportat la circumstanţele speţei existenţa interesului reclamantei şi îndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de acesta pentru exercitarea acţiunii, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se va admite recursul pârâtei, cu consecinţa modificării deciziei pronunţată în apel, în sensul respingerii apelului declarat de reclamante împotriva sentinţei Tribunalului Constanţa şi deci, menţinerii soluţiei de respingere a acţiunii ca lipsită de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC T.T. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 8/COM din 26 ianuarie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, pe care o modifică în sensul că respinge apelul declarat de reclamantele SC E.D. SRL CONSTANŢA, SC E.D.T. SRL CONSTANŢA şi SC E.D.F. SRL CONSTANŢA împotriva sentinţei civile nr. 5104/COM din 28 septembrie 2010 a Tribunalului Constanţa secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2718/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2677/2011. Comercial → |
|---|
