ICCJ. Decizia nr. 2677/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2677/2011
Dosar nr. 4348/62/2008
Şedinţa publică de la 15 septembrie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1759/C din 15 decembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 4348/62/2008, judecătorul din cadrul Tribunalului Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte cererea formulată de reclamanţii SC R.H. SRL şi M.S. în contradictoriu cu pârâţii A.C., SC A.H.I.I. SRL, BIROUL NOTARULUI PUBLIC T.V., V.G. şi SC D.D. SA; a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BNP T.V. sub nr. 3849 din 28 iulie 2005 pentru neplata preţului; a dispus anularea contractului de închiriere nr. 1 din 01 iunie 2006; a dispus restabilirea situaţiei anterioare încheierii celor două contracte în sensul reintrării în patrimoniul reclamantei SC R.H. SRL a cotei de ½ din terenul vândut situat în municipiul Braşov, jud. Braşov şi a cotei de ½ din acelaşi teren ce a făcut obiectul contractului de închiriere anulat; a respins ca neîntemeiată. cererea reclamanţilor având ca obiect anularea procurilor autentificate la BNP T.V. sub nr. 3795 din 26 iulie 2005 şi 3766 din 25 iulie 2005, a contractului de vânzare cumpărare autentificat la acelaşi birou notarial sub nr. 3849 din 28 iulie 2005, a contratului de închiriere nr. 552 din 03 mai 2007, precum şi de reziliere a aceluiaşi contract, de evacuare din spaţiul situat în Braşov, jud. Braşov şi de acordare a despăgubirilor reprezentând lipsa de folosinţă pentru spaţiu.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că prin procura specială autentificată sub nr. 3795 din 26 iunie 2005, reclamanta SC R.H. SRL, reprezentată de reclamantul M.S., ca unic asociat şi administrator, a împuternicit pe pârâtul C.A. să vândă pârâtei SC A.H.I.I. SRL cota de ½, parte indiviză din terenul situat în Braşov, jud. Braşov, în procură menţionându-se că s-a luat consimţământul părţii, că s-a asigurat traducerea din limba română în limba engleză de către pârâta V.G.S. Prin procura de administrare autentificată sub nr. 3766 din 25 iunie 2005, reclamantul M.S., asociat unic şi administrator al SC R.H. SRL, a împuternicit pe pârâţii C.A. şi SC A.H.I.I. SRL (ce avea ca asociat unic şi administrator pe C.A.) să administreze cu puteri depline imobilele proprietatea reclamantului, mandatarul fiind împuternicit să cumpere în numele reclamantului şi pentru societatea reclamantă imobile şi terenuri, şi să le administreze cu puteri depline, mandatarul administrând cu puteri depline şi societatea reclamantă. Reclamanţii au apreciat că atât procurile cât şi actele încheiate în temeiul acestora sunt nule, motivat de faptul că la momentul semnării lor reclamantul M.S. nu cunoştea limba română, nefiindu-i asigurat un interpret, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 36/1995.
Judecătorul a înlăturat aceste susţineri, reţinând că procurile sunt încheiate la notar, fiind acte autentice, iar constatările personale ale notarului cu privire la actul încheiat neputând fi înlăturate decât prin înscrierea în fals. În acest context, judecătorul a reţinut că notarul a întrebat, conform art. 60 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, dacă a fost înţeles conţinutul actului şi dacă reprezintă voinţa semnatarului. În concluzie, judecătorul a apreciat că menţiunile indicate în cuprinsul procurilor conduc la concluzia că notarul public a stabilit prin propriile simţuri că reclamantul persoană fizică înţelegea ce acte semnează, susţinerea acestuia în sens contrar putând fi dovedită doar dacă declara că înţelege să uzeze de procedura falsului. Pentru aceleaşi considerente a apreciat că nu se impune anularea actelor încheiate în baza celor două procuri.
Judecătorul a reţinut că nu se impune anularea contractului de vânzare cumpărare nr. 3849 din 28 iulie 2005 nici pentru neglijarea intereselor mandantului, prin existenţa unui act cu dubla reprezentare, întrucât procura specială acordată de reclamant în vederea vânzării prevede în mod expres cumpărătorul SC A.H.I.I. SRL şi terenul vândut, neputând, deci, exista dol prin reticenţă.
S-a apreciat că se impune rezoluţiunea contractului nr. 3849 din 28 iulie 2005 pentru neplata preţului, reţinându-se că nu au fost achitate ratele astfel cum se stabilise contractual; a fost înlăturată apărarea pârâţilor în sensul că prin act s-ar fi definitivat o afacere mai veche, nefiind probată această susţinere.
De asemenea, s-a apreciat că se impune anularea contractului de închiriere nr. 1 din 01 iunie 2006, pentru lipsa puterii de reprezentare a semnatarului actului, reţinându-se că semnatarul – C.A. nu avea calitatea de administrator al SC R.H. SRL la acel moment. S-a mai apreciat că şi dacă s-ar considera că actul a fost încheiat în baza procurii acordate, el ar fi nul pentru dol prin reticenţă, ambele părţi contractante fiind reprezentate de aceeaşi persoană, în contract stabilindu-se o chirie modică, în timp ce în procură se stipula că închirierea imobilelor mandantului se va face în condiţiile cele mai avantajoase pentru acesta.
În raport de rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare şi de anularea contractului de închiriere, judecătorul a dispus şi restabilirea situaţiei anterioare, conform solicitării reclamanţilor.
Judecătorul a apreciat că nu este fondată solicitarea reclamanţilor cu privire la accesiunea imobiliară a construcţiei edificată pe teren, reţinându-se că reclamantul M.S. a fost de acord cu ridicarea acestei construcţii, neputând invoca ulterior accesiunea pentru a dobândi dreptul de proprietate.
A fost respinsă solicitarea reclamanţilor de anulare a contractului de închiriere nr. 552 din 03 mai 2007, reţinându-se că chiar dacă procura în baza căruia a fost încheiat nu prevede expres posibilitatea dublei reprezentări, totuşi pârâta V.S. a dobândit calitatea de reprezentant fiscal al SC R.H. SRL anterior semnării actului. S-a mai reţinut că printr-un act adiţional ulterior, reclamantul M.S. a ratificat convenţia de închiriere, inclusiv pentru perioada pentru care s-a solicitat plata despăgubirilor. S-a apreciat, de asemenea, că nu există clauze abuzive şi nici clauze în detrimentul reclamantului mandant care să determine anularea actului.
S-a reţinut, totodată, că chiria a fost achitată, plata cu întârziere nefiind motiv de reziliere a contractului.
În ce priveşte cererea de evacuare a pârâtei SC D.D. SA din imobilul situat în Braşov, jud. Braşov, s-a apreciat caracterul neîntemeiat în raport de probele administrate care au relevat că pârâta SC A.H.I.I. SRL este proprietara cotei de 2/3 din imobil, cotă închiriată SC D.D. SA, precum şi faptul că prin actul adiţional la contractul de închiriere s-a vorbit despre sublocatar, actul adiţional având valoarea de ratificare a convenţiei de închiriere.
Împotriva acestei au formulat apel reclamanţii M.S. şi SC R.H. SRL, precum şi pârâta SC A.H.I.I. SRL; de asemenea, au formulat apel intervenienţii Z.M. şi A.A.
Prin decizia nr. 100/Ap din 4 noiembrie 2010, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Braşov a respins ca nefondate apelurile reclamanţilor şi pârâtei şi a anulat ca netimbrat apelul intervenienţilor.
În considerentele deciziei, judecătorii apelului au reţinut că nu s-a dovedit de către apelanta pârâtă că ar fi fost achitat preţul convenit prin contractul de vânzare cumpărare nr. 3849 din 28 iulie 2005, raportul efectuat în cauză relevând că sumele nu se regăsesc în contul reclamantei, fiind ridicate în chiar momentul aşa zisei plăţi sub formă de numerar sau transferate în conturi personale de către pârâtul C.A. Cu privire la contractul de închiriere nr. 1/2006, s-a reţinut că în mod corect a apreciat judecătorul fondului materialul probator administrat, contractul fiind semnat pentru ambele părţi contractante de aceeaşi persoană – C.A., procura invocată de apelanta pârâtă neprevăzând expres posibilitatea încheierii de către mandatar a actului cu sine însuşi ori dubla reprezentare; s-a mai reţinut că nu s-a dovedit ratificarea acestui contract de către reclamantul M.S. şi nici că s-ar fi achitat chiria stabilită.
În ce priveşte apelul reclamanţilor, judecătorii au apreciat corecta stabilire a situaţiei de fapt de către judecătorul fondului, precum şi interpretarea corectă a prevederilor legale incidente, reţinând că la momentul semnării celor două procuri, reclamantul M.S. nu a uzitat de prevederile art. 47 din Legea nr. 36/1995 şi nu a solicitat un interpret, iar notarul public a constat, prin propriile simţuri că reclamantul cunoştea limba română, consemnând că actele au fost semnate de mandant, după citire. Cu privire la solicitarea de anulare a contractului de închiriere nr. 5552, s-a reţinut că reclamantul a ratificat, prin actul adiţional nr. 2/2009, conţinutul acestui contract, astfel încât nu mai poate invoca necunoaşterea limbii române pentru a obţine anularea contractului. Prin raportare la aceeaşi ratificare a contractului, judecătorii au apreciat că nu pot fi reţinute nici criticile referitoare la cauza ilicită a aceluiaşi contract.
În ce priveşte accesiunea imobiliară, s-a reţinut că reclamanţii şi-au dat acordul cu privire la ridicarea construcţiei pe teren, nefiind necesar un acord în formă autentică în acest sens. În baza acordului exprimat de reclamanţi pentru edificarea construcţiei, judecătorii au apreciat că a fost răsturnată prezumţia instituită de art. 492 C. civ.
Apelul intervenienţilor a fost anulat ca netimbrat, în condiţiile în care aceştia nu şi-au adus la îndeplinire obligaţia de achitare a taxelor judiciare de timbru.
Decizia de apel a fost recurată de reclamanţii SC R.H. SRL şi M.S. şi de pârâta SC A.H.I.I. SRL.
Reclamanţii au solicitat admiterea recursului, cu consecinţa admiterii în totalitate a cererii de chemare în judecată, criticând decizia de apel din perspectiva dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, precum şi că hotărârea este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, reclamanţii au arătat că judecătorii apelului nu au răspuns criticilor formulate, limitându-se la a relua considerentele expuse de judecătorul fondului. De asemenea, au arătat că judecătorii apelului nu au aplicat prevederile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 şi ale art. 948 alin. (2) C. civ. când au analizat capătul de cerere vizând anularea procurii autentificate sub nr. 3795/2005; au susţinut că actul este nul în condiţiile în care reclamantul M.S., cetăţean izraelian, nu cunoştea limba română la momentul semnării actului, el fiind indus în eroare de pârâtul C.A., care a acţionat în sensul creării unei aparenţe de încredere; au mai susţinut că judecătorii în mod nelegal au apreciat că singura modalitate pentru anularea actului ar fi procedura înscrierii în fals, fiind făcută o confuzie între noţiunea de act juridic şi înscrisul constatator. Reclamanţii au mai criticat nereţinerea principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, cu referire la anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3894/2005, susţinând că procura în baza căruia a fost anulat este nulă, ceea ce atrage şi nulitatea contractului.
Reclamanţii au invocat aceleaşi critici şi cu privire la procura de administrare autentificată sub nr. 3766/2005, precum şi cu privire la contractul de închiriere nr. 1/2006.
Reclamanţii au criticat şi neaplicarea prevederilor art. 494 C. civ., cu privire la solicitarea de accesiune imobiliară, susţinând inexistenţa unui acord valabil exprimat în formă autentică pentru edificarea construcţiei.
Totodată, reclamanţii au susţinut o greşită aplicare a legii şi în ceea ce priveşte solicitarea de anulare a contractului de închiriere referitor la terenul situat pe str. , arătând că a semnat actul adiţional nr. 1/2009 în urma inducerii sale în eroare, speculându-se necunoaşterea de către M.S. a limbii române.
Pârâta SC A.H.I.I. SRL a solicitat admiterea recursului şi casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în subsidiar solicitând modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului propriu şi respingerii în totalitate a cererii introductive a reclamanţilor, invocând prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Pârâta a criticat decizia din perspectiva raportului de audit însuşit de judecătorii apelului, raport ce nu a fost recunoscut şi de pârâtă; a mai susţinut că au fost administrate probe din care rezultă plata preţului din contractul de vânzare cumpărare nr. 3894/2005, faptul retragerii sumelor, chiar dacă ar fi reală neputând conduce la nevalabilitatea plăţi preţului. În ce priveşte contractul de închiriere nr. 1/2006, pârâta a arătat că judecătorii apelului au reţinut greşit că ar fi fost încheiat în condiţii dezavantajoase pentru reclamanţi, el fiind încheiat în baza procurii de administrare, ulterior intervenind o ratificare prin actul adiţional nr. 1/2007, când pârâtul C.A. a devenit administrator al SC R.H. SRL.
Reclamanţii au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului pârâtei, apreciind că motivele invocate de aceasta sunt nefondate, judecătorii apelului aplicând corect prevederile legale incidente şi interpretând corect actele juridice deduse cauzei; mai arată că pârâta solicită o reinterpretare a probelor administrate, fapt inadmisibil în recurs.
De asemenea, şi pârâta a depus întâmpinare la recursul reclamanţilor, solicitând respingerea acestui recurs ca nefondat, arătând că aceştia nu indică în mod concret care anume critici nu au fost analizate de judecătorii apelului; totodată, au arătat că judecătorii apelului au făcut o corectă aplicare a prevederilor legale incidente în cauză.
Recurenţii au administrat proba cu înscrisuri, conform art. 305 C. proc. civ.
Analizându-se legalitatea deciziei de apel, din perspectiva criticilor formulate şi a apărărilor invocate, se reţin următoarele:
Recursul reclamanţilor este nefondat, pentru următoarele considerente: nu poate fi reţinută critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., din analiza deciziei de apel rezultând că judecătorii au răspuns criticilor formulate de reclamanţi. Se reţine, totodată, că reclamanţii au invocat doar în mod generic lipsa motivelor din decizia de apel, neindicând care sunt criticile la care nu ar fi răspuns judecătorii apelului. De asemenea, nu este necesar ca judecătorii să răspundă fiecărui argument invocat de partea nemulţumită de hotărârea deprimă instanţă, putând răspunde printr-un singur considerent, grupând astfel criticile expuse pe larg în memoriul depus de parte.
Este înlăturată şi critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reţinându-se că judecătorii apelului au aplicat şi interpretat corect prevederile art. 47 din Legea nr. 36/1995. Astfel se apreciază că în condiţiile în care notarul public a constatat prin propriile simţuri că reclamantul M.S. cunoştea limba română, semnând actele după citire şi declarând că înţelege conţinutul acestora şi că ele reprezintă voinţa sa liberă, nu se mai poate solicita anularea acestor înscrisuri pe considerentul necunoaşterii limbii române. Din această perspectivă, în mod legal au considerat că singura posibilitate de anulare a actelor era calea plângerii penale, prin apelarea la procedura înscrierii în fals, actul notarial bucurându-se de prezumţia de legalitate pentru înscrierile ce reprezintă constatările directe ale notarului public.
Având în vedere considerentele expuse, se apreciază că nu se putea da eficienţă principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, pentru a se obţine anularea contractului de vânzare cumpărare nr. 3849/2005 şi a contractului de închiriere nr. 1/2006.
Se reţine, de asemenea, că judecătorii apelului au aplicat corect prevederile art. 492 C. civ., reţinând înlăturarea prezumţiei instituită de acest text legal, prin raportare la acordul dat de reclamanţi pentru edificarea construcţiei de către pârâta SC A.H.I.I. SRL. În acest context nu se poate face aplicarea prevederilor art. 494 alin. (1) C. civ., aşa cum susţin reclamanţii, clădirea fiind edificată cu acordul proprietarilor, respectiv şi cu acordul reclamanţilor.
Sunt înlăturate şi criticile referitoare la situaţia juridică a contractului de închiriere privind spaţiul comercial din Braşov, reţinându-se că nu sunt evidenţiate motive ce ar ţine de greşita aplicare a legii, ori de interpretarea eronată a actului juridic dedus judecăţii, reclamanţii invocând aspecte ce ţin de interpretarea probatoriului administrat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul reclamanţilor va fi respins ca nefondat.
Recursul pârâtei este apreciat ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Critica pârâtei referitoare la neadministrarea completă a probatoriului, din perspectiva însuşirii unui raport de expertiză întocmit la solicitarea reclamanţilor, nu poate fi reţinută, neputându-se dispune casarea deciziei de apel pentru acest considerent. În măsura în care pârâta contesta concluziile acestei probe, avea posibilitatea de a solicita efectuarea unei expertize judiciare. În cauză, însă, pârâta nu a contestat acest raport în faţa judecătorilor apelului, aşa cum s-a reţinut şi în considerentele deciziei. În concluzie, nu se poate reţine neadministrarea întregului probator, în condiţiile în care pârâta nu a solicitat o asemenea probă, în combaterea probei depuse de reclamanţi.
Celelalte critici formulate de pârâtă nu reprezintă motive de nelegalitate ale deciziei de apel, ele tinzând la reanalizarea probatoriului administrat în primele faze procesuale. Astfel, deşi invocă prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., pârâta nu arată în ce constă greşita interpretare a actelor juridice deduse judecăţii şi nici care sunt textele legale greşit interpretate şi aplicate, criticile acestei părţi susţinându-se pe probatoriul administrat. Or, în recurs, potrivit art. 304 C. proc. civ., nu se poate proceda la reanalizarea probatoriului administrat, această cale de atac fiind limitată la controlul de legalitate al deciziei de apel.
În raport de considerentele reţinute, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanţii SC R.H. SRL şi M.S. şi de pârâta SC A.H.I.I. SRL împotriva deciziei nr. 100/Ap din 4 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2711/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2516/2011. Comercial → |
|---|
