ICCJ. Decizia nr. 260/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 260/2011
Dosar nr. 2222/111/2007
Şedinţa publică de la 20 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 10 mai 2007 reclamanta SC C.M.C. SRL Cărbunari a chemat-o în judecată pe pârâta SC C. BIHOR SA Oradea pentru ca prin hotărârea pe care urma să o pronunţe instanţa să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 206.900,80 Ron cu titlul de preţ neachitat reprezentând contravaloarea unei cantităţi de pavele granit, livrate conform contractului de furnizare de produse nr. 2863 din 27 aprilie 2006, obligarea pârâtei la plata penalităţilor contractuale aferente sumei de 206.900,80 Ron, în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, conform art. 10 din contractul menţionat mai sus, cu cheltuieli de judecată.
A arătat în cererea sa că între părţi a fost încheiat contractul de furnizare de produse nr. 2923/2006, având ca obiect livrarea de către reclamantă a cantităţii de 5250 mp pavele din granit gri deschis şi gri închis cu dimensiunile 10*10*5 cm la preţul de 164 Ron/mp plus TVA, că în baza acestui contract a efectuat un import din China cu cantitatea de pavele contractată, pe care a livrat-o pârâtei conform graficului de livrări pe şantierul din Oradea şi că pârâta îi mai datorează suma de 206.900,80 lei, pe care refuză să o plătească. A mai precizat reclamanta că marfa livrată a fost însoţită de certificat de calitate şi de declaraţia de conformitate, că marfa sosită pe şantierul Oradea a fost descărcată din containere de angajaţii pârâtei care au manipulat necorespunzător pavelele din piatră naturală şi că a încercat soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, notificând-o pe pârâtă, aceasta nedând curs invitaţiei la conciliere directă.
În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, testimonială, interogatoriu şi expertiză tehnică judiciară.
Tribunalul Bihor, secţia comercială, contencios administrativ, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantă, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 163.483 lei reprezentând diferenţa de preţ neachitat, plata penalităţilor de 0,5% de zile întârziere calculate asupra debitului sus menţionat, precum şi 2521,21 lei cheltuieli de judecată, aşa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 496/COM/2008 din 30 octombrie 2008.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că pavelele de granit livrate pârâtei, la recomandarea Primăriei Municipiului Oradea, în baza contractului de furnizare de produse nr. 2863 din 27 aprilie 2006, erau destinate executării pavajului pietonal, proiectarea lucrării efectuându-se conform caietului de sarcini întocmit de Primăria Oradea, lucrările fiind preluate de către pârâtă şi introduse în contractul de furnizare mai sus menţionat.
A mai reţinut instanţa că aşa cum rezultă din declaraţiile de martori, încă de la primele transporturi de marfă s-au observat diferenţe de ordin calitativ faţă de proiect, existând abateri mari de nuanţă, dimensiuni şi defecţiuni constând în ciobirea colţurilor, a muchiilor, că transportul a fost efectuat necorespunzător, existând probleme la descărcarea paleţilor şi transportul necorespunzător la locul montării şi că în urma notificării reclamantei de către societatea pârâtă (27 iulie 2006) cu privire la necorespunderea calitativă a 30% din marfa expediată, Primăria Municipiului Oradea în calitate de beneficiar al lucrării a convocat-o pe reclamantă pentru efectuarea probelor de laborator (28 iulie 2006), iar la 23 august 2006 s-a încheiat procesul-verbal privind constituirea unei echipe proprii de sortare şi s-a convenit că pavelele corespunzătoare calitativ se vor recepţiona de către beneficiar urmând a fi avizate la plată conform contractului, iar pavelele care nu corespund calitativ se află la depozitul din Oradea la dispoziţia furnizorului.
De asemenea, s-a mai reţinut că raportul de expertiză tehnică judiciară a constatat că marfa livrată corespunde din punct de vedere calitativ în procent de 37,68% iar din această marfă s-a folosit în lucrare 81,37% din cantitatea recunoscută ca primită şi recepţionată, astfel că în temeiul art. 969 â€" 970 C. civ., art. 46 C. com., art. 3 alin. (1) din Legea nr. 469/2002 raportat la art. 43 C. com., art. 1087 C. civ., şi art. 1-8 din OG nr. 9/2000 aprobată şi modificată, instanţa a apreciat că pavelele de granit au fost puse în operă şi s-a realizat obiectivul pentru care au fost importate în proporţie de 81,37% şi în consecinţă, a admis acţiunea obligând-o pe pârâtă să plătească suma de 163.483 lei reprezentând diferenţă de preţ neachitat, precum şi penalităţi contractuale de 0,5% pe zi de întârziere calculată asupra debitului sus menţionat, cu 20521 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Reclamanta a formulat cerere de completare şi lămurire a dispozitivului acestei sentinţe în sensul obligării pârâtei la plata penalităţilor contractuale de 0,5% /zi de întârziere, calculate asupra debitului sus menţionat de la data scadenţei, respectiv 30 august 2006 şi până la achitarea integrală şi îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul sentinţei, în sensul menţionării în favoarea reclamantei în loc de în favoarea pârâtei precum şi completarea dispozitivului cu privire la rezervarea dreptului de a solicita cheltuielile de judecată constând în onorariu de succes pe cale separată.
Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 12 februarie 2009 a fost admisă în parte cererea, instanţa dispunând îndreptarea erorii materiale, respingând cererile completatoare/lămurire a dispozitivului, pentru motivul că aceste cereri sunt inadmisibile pe calea procedurii instituite de art. 281, art. 2811, art. 2812, C. proc. civ., fiind fundamentate pe motive ce vizează fondul dreptului dedus judecăţii.
Împotriva sentinţei instanţei de fond a declarat apel pârâta SC C. BIHOR SA Oradea solicitând modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii ca netemeinică, arătând că nu poate fi obligată la plata sumelor pretinse de către reclamantă, întrucât nu datorează această sumă.
A precizat că în baza contractului de furnizare a utilizat marfa pentru a o pune în operă în vederea îndeplinirii contractului de achiziţie publică încheiat de aceasta cu Primăria Municipiului Oradea, reclamanta nefiind parte în contractul de achiziţie publică şi invocând art. 973 şi art. 970 C. civ. A susţinut că obligaţiile contractuale sânt opozabile numai părţilor din contract, convenţiile neavând efecte decât între părţile contractante, urmând a fi executate cu bună credinţă, în speţă neavând relevanţă modalitatea de derularea a raporturilor dintre apelantă şi Primăria Municipiului Oradea.
După o prezentare a situaţiei de fapt şi a modului de livrare şi recepţie a mărfii, precum şi a raportului de expertiză efectuat în cauză, apelanta a arătat că în mod greşit instanţa a obligat-o să plătească suma de 163.483 lei, suma astfel determinată având ca bază cota procentuală stabilită în mod greşit de expert şi înmulţită cu valoarea pretenţiei intimatei.
De asemenea a susţinut că nu a primit un număr de 5 facturi în valoare de 150.704,39 lei reprezentând contravaloare marfă livrată, acestea fiindu-i comunicate la 25 septembrie 2008 în copie, reclamanta neputând face dovada comunicării facturilor, astfel că nefiind comunicate facturile şi nefiind regăsite în contabilitatea societăţii pârâtei este evident că acestea nu pot fi luate în calcul.
Reclamanta SC C.M.C. SRL Cărbunari a declarat apel împotriva încheierii din data de 12 februarie 2009 a Tribunalului Bihor, secţia comercială contencios administrativ, solicitând admiterea apelului şi modificarea încheierii atacate în sensul lămuririi dispozitivului sentinţei comerciale nr.496/COM/2008 din 30 octombrie 2008 în sensul precizării datei de la care se vor calcula daunele interese contractuale în cuantum de 0,5% /zi de întârziere respectiv de la data de 30 august 2006, precum şi a cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă şi a admis apelul pârâtei, schimbând în totalitate sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii şi a cererii de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă, obligând-o pe intimată să plătească pârâtei 2263,43 lei cheltuieli de judecată, aşa cum rezultă din Decizia nr. 7/2010-A/C din 19 ianuarie 2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că din raportul de expertiză efectuat în cauză, rezultă că suma solicitată de reclamantă reprezintă contravaloarea cantităţii de marfă refuzată la plată de către beneficiar care se compune din 164,74 mp pavele, cantitate livrată în plus faţă de contract şi 895,52 mp pavele cantitate necorespunzătoare calitativ raportată la acelaşi contract, şi că în ceea ce priveşte cantitatea de 895,52 mp pavele aceasta este recunoscută de însăşi societatea reclamantă prin semnarea procesului verbal din 23 august 2006, refuzul pârâtei de plata contravalorii pavelelor constatate ca necorespunzătoare calitativ concretizându-se într-o veritabilă excepţie de neexecutare a contractului care îşi are temeiul juridic tocmai în reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor asumate de părţi prin contractul încheiat, şi pentru înfrângerea acestei excepţii reclamanta trebuia să dovedească că însăşi pârâtei îi aparţine culpa pentru calitatea necorespunzătoare, din coroborarea probelor testimoniale cu raportul de expertiză nerezultând această probă.
De asemenea instanţa a reţinut că au fost respectate prevederile art. 5 din Contract cu privire la constatarea deficienţelor calitative prin încheierea procesului verbal din 23 august 2006, astfel că susţinerile intimatei în sensul aplicabilităţii prevederilor art .1352 C. civ. nu pot fi reţinute, cantitatea de 895,52 mp pavele nefiind pusă în operă, în depozitul pârâtei găsindu-se atât cantitatea de 895,52 mp pavele necorespunzătoare cât şi cantitatea de 1216,57 mp pavele cu privire la care Primăria Oradea a renunţat la montare, aspect care nu are relevanţă în cauză întrucât nu face obiectul dosarului şi mergând pe raţionamentul reclamantei care a precizat că suma solicitată prin acţiune constituie diferenţa de preţ care a rămas neachitată de către pârâtă în baza contractului încheiat, rezultă per a contrario că restul cantităţii livrate a fost achitată de către pârâtă, aspect ce rezultă de altfel din înscrisurile dosarului.
A mai reţinut instanţa că din ansamblul probator administrat în cauză rezultă că pârâta a recepţionat cantitatea de 5246 mp pavele din care a acceptat la plată 4351, 5 mp contravaloarea acesteia fiind achitată de către pârâtă, ultima plată fiind efectuată la 25 septembrie 2006, fiind refuzată la plată diferenţa de 895,52 mp pavele ca fiind necorespunzătoare calitativ, şi că în conformitate cu dispoziţiile art. 1326 C. civ. potrivit căruia vânzătorul este obligat să predea lucrul vândut în măsura determinată în contract, este neîntemeiată pretenţia reclamantei la plata cantităţii de 164 mp de pavele livrată în plus faţă de contract.
Ca urmare, a apreciat instanţa de apel că nu prezintă importanţă în soluţionarea cauzei, cât anume din cantitatea de pavele livrată a fost pusă în operă de către pârâtă, şi nici proporţia din care a fost realizat corespunzător obiectivul lucrării, deoarece reclamanta nu este parte în contractul de achiziţie publică încheiat între societatea pârâtă şi autoritatea contractantă Primăria Municipiului Oradea şi că în aprecierea calităţii pavelelor livrate raportarea trebuie să se facă la contractul încheiat între părţi şi nu la caietul de sarcini sau la prevederile standardului SR EN 1342-2003.
În ceea ce priveşte apelul exercitat de reclamantă instanţa de apel a reţinut că prin efectul admiterii apelului împotriva sentinţei cu privire la care s-au formulat cererile de lămurire şi completare a dispozitivului, acţiunea a fost respinsă, inclusiv capătul de cerere privind penalităţile, motiv pentru care nu se mai impune a fi cercetată legalitatea şi temeinicia încheierii apelate.
Reclamanta SC C.M.C. SRL a formulat recurs împotriva deciziei instanţei de apel solicitând admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei recurate, respingerea apelului formulat de intimata SC C. BIHOR SA şi admiterea apelului declarat de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
A arătat că motivele de recurs se circumscriu prevederilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., şi a învederat că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii prin aprecierea în mod eronat a condiţiilor şi modului de aplicare specifice excepţiei neexecutării contractului şi prin înlăturarea aplicabilităţii art. 1352 C. civ., precum şi o aplicare greşită a art. 70 C. com., susţinând faptul că destinaţia bunurilor fiind un element esenţial în funcţie de care se putea determina dacă produsele livrate puteau fi folosite conform destinaţiei sau nu, instanţa interpretând în mod eronat procesul verbal din 23 august 2006 care nu cuprinde o recunoaştere a reclamantei a cantităţii de 895 mp pavele necorespunzătoare, aceasta fiind o supoziţie a instanţei de judecată.
De asemenea a arătat că din expertiza efectuată în cauză rezultă că marfa corespunde din punct de vedere calitativ cu prevederile din contract dar şi cu prevederile caietului de sarcini şi că produsele livrate au fost puse în operă, fiind conforme destinaţiei acceptate de beneficiar, motiv pentru care i-a fost restituită garanţia de bună execuţie în sumă de 43600 Ron, cu menţiunea solicitarea este conformă cu art. 11 din contractul încheiat, deblocarea garanţiei de bună execuţie fiind o recunoaştere expresă a îndeplinirii întocmai de către reclamantă a obligaţiilor din contract, iar obiecţiile calitative cu privire la marfa livrată nu au respectat termenul de 48 de ore de la livrare, acesta fiind un termen de decăderea a cumpărătorului din dreptul de a invoca viciile lucrului vândut.
A criticat soluţia instanţei de apel şi sub aspectul soluţionării apelului său împotriva încheierii din 12 februarie 2009 a Tribunalului Bihor, considerând că instanţa a greşit respingându-i apelul existând suficiente motive pentru admiterea cererilor de completarea dispozitivului atât asupra precizării datei de la care curg penalităţile cât şi în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată constând în acordarea onorariului de succes.
Recursul urmează a se admite pentru următoarele considerente:
Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ. modificarea hotărârii atacate se poate face când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau motivarea este insuficientă, iar art. 304 pct. 9 din acelaşi act normativ are în vedere modificarea hotărârii atacate dacă este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Recurenta a raportat motivele de recurs la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1352 C. civ. şi neaplicarea art. 70 C. com., la nepronunţarea instanţei cu privire la apărarea sa referitoare la deblocarea garanţiei de bună execuţie.
Art. 1352 C. civ. prevede că vânzătorul este supus la răspundere pentru viciile ascunse ale lucrului vândut, dacă din cauza acelora, lucrul nu este bun de întrebuinţat, după destinaţia sa, sau întrebuinţarea sa e atât de micşorată, încât se poate presupune că, cumpărătorul nu l-ar fi cumpărat, sau n-ar fi dat pe dânsul ceea ce a dat, de i-ar fi cunoscut viciile.
Instanţa de apel şi-a fundamentat soluţia prin invocarea excepţiei neexecutării contractului considerată de aceasta a concretiza refuzul pârâtei la plata contravalorii pavelelor constatate necorespunzătoare, problemă care nu a fost pusă în discuţia părţilor.
Cu atât mai mult a apreciat că art. 1352 C. civ. nu este aplicabil în speţă faţă de existenţa raportului de expertiză şi probelor testimoniale care confirmă calitatea necorespunzătoare a pavelelor dar, în acelaşi timp, a reţinut că au fost respectate dispoziţiile art. 5 din contract cu privire la viciile ascunse.
Reţinând corecta aplicare a art. 5 din contract, instanţa nu a motivat cum a fost respectat termenul privind încunoştinţarea reclamantei despre viciile calitative, faţă de data constatării neconcordanţelor calitative pentru cantităţile livrate succesiv, având în vedere că notificarea nr. 5664 din 27 iunie 2006 a SC C. BIHOR SA (fila 76 fond) se referă doar la cantitatea livrată până la 27 iulie 2006, respectiv 1517,2 mp, nefiind raportată aplicarea acestui articol, la dispoziţiile art. 1352 C. civ. şi art. 70 C. com., analiza neavând în vedere şi restul cantităţii de pavele furnizată, pentru care nu există o astfel de notificare. Această problemă trebuia soluţionată cu atât mai mult cu cât prin întâmpinarea din apel a pârâtei SC C.M.C. SRL (fila 58 dosar fond), aceasta a formulat excepţia tardivităţii invocării de către reclamantă a viciilor ascunse conform art. 70 C. com., excepţie nepusă în discuţia părţilor şi nerezolvată de către instanţa de apel.
Prin aceeaşi întâmpinare pârâta a invocat recunoaşterea expresă a îndeplinirii întocmai de către reclamantă a obligaţiilor contractuale prin deblocarea garanţiei de bună execuţie cu menţiunea conformităţii acesteia cu art. 11 din contractul încheiat între părţile în litigiu, apărare pe care instanţa de apel a ignorat-o.
Raportând considerentele de mai sus la motivele invocate de recurenta pârâtă conform dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. şi având în vedere prevederile art. 312 C. proc. civ., Curtea constată că instanţa a cărei hotărâre este atacată nu a cercetat îndeajuns fondul litigiului, aceasta necercetând suficient cererile şi probatoriile administrate în cauză, astfel că motivarea instanţei de apel este insuficientă, nerăspunzând tuturor problemelor ridicate de părţi, nefiind identificate şi interpretate toate normele juridice invocate în apărare, pronunţând astfel o hotărâre a cărei motivare nu susţine dispozitivul şi care face imposibilă cercetarea modificării sentinţei atacate sub toate aspectele invocate, urmând ca în rejudecarea apelului instanţa să aibă în vedere şi motivele privind cererea completatoare.
Pentru aceste motive în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. Curtea va admite recursul, va casa Decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC C.M.C. SRL Cărbunari împotriva deciziei nr. 7/2010-A/C din 19 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 20 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 258/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 262/2011. Comercial → |
|---|
