ICCJ. Decizia nr. 379/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 379/2011
Dosar nr. 25163/3/2008
Şedinţa publică de la 27 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4079 din 12 martie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 25163/3/2008 a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată. A fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA, în contradictoriu cu pârâta SC S.R.I.Z. SA. Pârâta a fost obligată la plata sumei de 230.544,99 lei penalităţi şi la 5.496,96 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că excepţia prescrierii dreptului la acţiune pentru plata penalităţilor aferente facturii nr. 3555338 din 27 ianuarie 2005, 3555607 din 7 martie 2005, 3555697 din 1 aprilie 2005, 3555764 din 1 iunie 2005 este neîntemeiată în raport de modul de plata al debitului, data ultimei plăţi 29.06.2005 fiind incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) din Decret nr. 167/1958.
Penalităţile de 185.904,57 lei sunt neîntemeiate, justificate de reclamantă prin convenţia nr. 1/6282 din 31 august 2006, în facturi fiind introduse penalităţi aferente unor prestaţii anterioare ce nu intră sub incidenţa art. 32 din Convenţie care se referă la pierderile de energie electrică. Reclamanta nu a depus dovezi prin care să combată apărările pârâtei referitoare la aplicabilitatea Convenţiei nr. 1/3773 din 10 mai 2005 fiind pretinse penalităţi pentru furnizarea energiei electrice de tracţiune şi nu pentru neplata pierderilor de energie electrică.
Cu privire la pretenţiile de 230.544,99 Iei nu se poate retine că ar fi operat plata prin compensare nefiind dovedite condiţiile acestui mod de stingere a obligaţiilor, in ce constau pretenţiile, existenţa unor creanţe reciproce, certe, lichide, exigibile in condiţiile 1143 şi urm. C. civ. şi dovada plăţilor efective in temeiul unei convenţii de compensare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti şi prin Decizia comercială nr. 143 din 2 martie 2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat apelul, a obligat apelanta la plata sumei de 2.829 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că, convenţia nr. 1/3773/2005 este menţionată în facturile pe care le invocă reclamanta în dovedirea acţiunii, iar această convenţie nu cuprinde o clauză penală şi nici o modalitate de determinare a calculului penalităţilor.
Ca atare în mod corect instanţa de fond a reţinut că pretenţiile în valoare de 185.904,57 lei reprezentând penalităţi sunt neîntemeiate.
Astfel cum arată şi apelanta, respectiva convenţie a avut rolul doar de a stabili obiectivele studiului AFER.
Tribunalul a reţinut în mod corect faptul că izvorul pretenţiilor reclamantei îl constituie convenţiile pentru asigurarea energiei electrice pentru tracţiune nr. 1/6282/2006, nr. 1/6283/2006 şi nr. 1/1703/2007 prin care în calitate de consumator de energie electrică reclamanta furniza energie electrică de tracţiune subconsumatorului operator de transport feroviar de marfă.
De asemenea s-a reţinut corect faptul că în facturi sunt introduse penalităţi aferente unor prestaţii anterioare ce nu intră sub incidenţa art. 32 din convenţie care se referă la pierderile de energie electrică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului pentru suma de 185.904,57 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate la facturile fiscale achitate cu întârziere şi emise în baza convenţiei privind asigurarea şi furnizarea energiei electrice pentru tracţiune nr. 1/6282/2006, precum şi la cheltuieli de judecată. Totodată a solicitat să se dispună restituirea sumei de 382 lei reprezentând diferenţa de taxă judiciară de timbru întrucât apelul a fost corect timbrat iar instanţa de apel în mod eronat a solicitat achitarea acestei diferenţe.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
- Instanţa greşit a considerat că facturile fiscale prezentate în anexa 1 pentru care s-au solicitat penalităţi au fost achitate în baza convenţiei nr. 1/3773/2005.
- Atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel în mod eronat au înţeles că facturile fiscale pentru care s-au solicitat penalităţi în baza convenţiei nr. 1/6282/2006 au făcut obiectul convenţiei nr. 1/3773/2005.
- Prevederile convenţiei nr. 1/3773/2005 au avut ca obiect stabilirea unei metode transparente şi echitabile pentru repartizarea costurilor energiei electrice de tracţiune între operatorii de transport feroviar ce utilizează locomotive electrice contorizate sau necontorizate.
- Prin convenţia nr. 1/3773/2005 părţile semnatare îşi asumă obligaţia de a respecta întocmai rezultatele studiului AFER, neprevăzând nici o condiţionare a acceptării acestora funcţie de modul în care aceste rezultate convin sau nu părţilor.
- Urmare acestui studiu părţile au încheiat convenţia nr. 1/6282/2006 care la cap. III, art. 2 pct. b şi c stabileşte obligaţiile părţilor, referitoare la facturarea prestaţiei efectuate. Totodată la cap. VI din convenţia nr. 1/6282/2006 este prezentată modalitatea de sancţionare a nerespectării prevederilor convenţiei.
- Convenţia nr. 1/6282/2006 a fost semnată de ambele părţi, iar facturile fiscale emise în baza acesteia au fost achitate.
- În mod eronat cele două instanţe au reţinut că facturile fiscale prezentate în anexa nr. 1 au fost emise în baza convenţiei nr. 1/3773/2005, deoarece modalitatea de facturare conţine două momente.
Deoarece până la momentul finalizării studiului AFER nu erau cunoscuţi coeficienţii de pierdere din reţea, societatea recurentă a emis facturi fiscale pentru consumul preliminat urmând ca după finalizarea studiului să emită facturi fiscale de regularizare. Astfel au fost emise facturile fiscale de regularizare enumerate în anexa 1 â€" dosar fond, reprezentând consumul real consumat de pârâtă pentru perioada 1 august 2004 â€" 31 decembrie 2006.
Recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
În cauză sunt aplicabile aceste dispoziţii legale care atrag admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului reclamantei, schimbarea în parte a sentinţei Tribunalului Bucureşti în sensul obligării pârâtei şi la plata sumei de 185.904,57 lei reprezentând penalităţi de întârziere, cu menţinerea restului dispoziţiilor sentinţei întrucât instanţele de fond şi apel au interpretat greşit convenţiile nr. 1/3773/2005 şi nr. 1/6282/2006, schimbând înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestora.
Convenţia nr. 1/3773/2005 a avut ca obiect stabilirea unei metode transparente şi echitabile pentru repartizarea costurilor energiei electrice de tracţiune între operatorii de transport feroviar ce utilizează locomotive electrice contorizate sau necontorizate.
Prin această convenţie s-a stipulat că în funcţie de valorile concrete ale celor doi coeficienţi indicaţi care vor fi determinate de studiul elaborat de către AFER toţi operatorii feroviari acceptă de bună credinţă reactualizarea situaţiilor de defalcare a contravalorii energiei electrice de tracţiune începând cu luna august 2004, dată la care s-a modificat metodologia de defalcare a costurilor tracţiunii electrice prin introducerea contorizării la locomotivele electrice.
Urmare elaborării acestui studiu părţile au încheiat convenţia nr. 1/6282/2006 care stabileşte obligaţiile părţilor referitoare la facturarea prestaţiei efectuate şi la modalitatea de sancţionare a nerespectării prevederilor convenţiei (art. 11).
Convenţia nr. 1/6282/2006 în art. 32 prevede că aceasta nu înlătură responsabilităţile financiare asumate de beneficiar prin convenţiile anterioare privind plata retroactivă recalculată a pierderilor de energie începând cu luna august 2004 şi până în prezent, iar la art. 33 s-a stabilit perioada de valabilitate a acesteia - 1 august 2004 - 31 decembrie 2006.
Cum facturile fiscale de regularizare enumerate în anexa 1 din dosarul instanţei de fond, reprezintă consumul real consumat de pârâtă pentru perioada 1 august 2004 â€" 31 decembrie 2006 vizată de convenţia nr. 1/6282/2006 se reţine că sunt incidente prevederile art. 11 din convenţia nr. 1/6282/2006 potrivit cărora pentru neachitarea facturii în termen de 10 zile lucrătoare se percepe o penalitate în valoare de 0,05% pe zi calendaristică, şi valoarea acestora necontestată de pârâtă se ridică la suma de 185.904,57 lei.
Ca atare în mod greşit instanţele au reţinut că pretenţiile în valoare de 185.904,57 lei reprezentând penalităţi nu sunt întemeiate, în lipsa unei clauze penale.
Pentru considerentele expuse se apreciază că hotărârea este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. şi în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul reclamantei, se va modifica Decizia recurată, se va admite apelul, se va schimba în parte sentinţa Tribunalului Bucureşti, se va obliga pârâta şi la plata sumei de 185.904,57 lei reprezentând penalităţi de întârziere şi se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Cererea privind restituirea diferenţei de taxă judiciară de timbru nu poate fi primită în condiţiile în care împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru reclamanta nu a uzat de prevederile Legii nr. 146/1997 şi nu a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru dispusă de instanţa de apel.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga pârâta să plătească recurentei reclamante suma de 2.664,54 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 143 din 2 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Modifică Decizia recurată în sensul că admite apelul reclamantei C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti schimbă în parte sentinţa comercială nr. 4079 din 12 martie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în sensul că obligă pârâta SC S.R.I.Z. SA Bucureşti şi la plata sumei de 185.904,57 lei reprezentând penalităţi de întârziere.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Obligă intimata pârâtă să plătească recurentei reclamante suma de 2664,54 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 377/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 381/2011. Comercial → |
|---|
