ICCJ. Decizia nr. 2664/2011. Comercial
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2664/2011
Dosar nr. 2423/1/2011
Şedinţa publică de la 14 septembrie 2011
Asupra contestaţiei în anulare;
Din examinarea lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 941 din 2 martie 2011, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercială a respins ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC A.P.C. SRL, de pârâtul B.C. şi de pârâta H.D.
Împotriva acestei decizii, H.D. a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a I-a şi a Ii-a C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea acesteia, anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursului.
În susţinerea motivelor contestaţiei în anulare, se arată că motivarea instanţei de recurs este evazivă, întrucât în considerente nu se face referire Ia criticile din recurs, nu se motivează în drept, ceea ce echivalează cu nepronunţarea asupra motivelor de recurs invocate, instanţa săvârşind şi erori în legătură cu anumite aspecte esenţiale ale cauzei.
Contestatoarea invocă practica constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului privitoare la un proces echitabil şi susţine că prin prisma numirii lichidatorului instanţa de recurs s-a aflat în eroare atunci când a apreciat că potrivit statutului, oricare dintre administratori putea să desemneze direct un lichidator, nefiind obligatorie convocarea unei Adunări generale. Totodată, se mai susţine că instanţa de recurs nu a făcut nicio referire la criticile invocate privitoare la admiterea apelului B.C.R. SA, la modalitatea încheierii contractului de ipotecă şi nici nu a ţinut cont de reaua-credinţă a lui B.C., ce a fost dovedită în prezenta cauză, luate acestea fiind aspecte neanalizate de instanţă.
Analizând contestaţia în anulare, prin prisma temeiului de drept invocat, înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare specială este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce se poate exercita în cazurile anume prevăzute de art. 318 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare, astfel că ele trebuie să fie interpretate, în toate cazurile, în mod restrictiv, pentru a nu deschide, în ultimă instanţă, calea unui veritabil recurs. Fiind o cale de retractare, şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele prevăzute de lege, fiind inadmisibilă repunerea în discuţie a unor probleme de fond ce au fost soluţionate de instanţă, care s-a pronunţat asupra motivelor de modificare sau casare invocate de parte.
Prima teză prevăzută de art. 318 C. proc. civ. are în vedere erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii recursului. Textul legal vizează greşeli de fapt, involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziţii legale, de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural. Cea de a doua teză, are în vedere numai omisiunea de a examina vreunul dintre motivele de modificare sau de casare invocate de recurent (motive arătate în mod expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ), iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, cum este cazul şi în speţă, care, oricât de larg ar fi dezvoltate, sunt subsumate întotdeauna motivului de modificare sau de casare pe care îl sprijină.
În susţinerea primei teze, contestatoarea a arătat că instanţa de recurs ar fi săvârşit o eroare atunci când a apreciat că potrivit statutului oricare dintre administratori putea să desemneze direct un lichidator, instanţa săvârşind şi anumite erori în legătură cu anumite aspecte esenţiale ale cauzei, însă aceste motive nu vizează greşelile materiale avute în vedere de art. 318 C. proc. civ. întrucât prin acestea nu se evidenţiază o greşeală materială care să fie în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, astfel că o pretinsă eroare de apreciere a probelor, datorită căreia starea de fapt reţinută de instanţă ar fi neconformă realităţii nu poate fi valorificată pe calea contestaţiei în anulare.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici cea de a doua teză a dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. în susţinerea căreia contestatoarea a arătat că instanţa de recurs nu ar fi cercetat motivele de recurs referitoare la admiterea apelului B.C.R. SA, la contractul de ipotecă şi la reaua-credinţă a lui B.C., întrucât instanţa de recurs a analizat toate motivele de recurs invocate chiar dacă motivele pentru care au fost găsite nefondate nu au beneficiat de o abordare mai largă, textul vizat aplicându-se doar atunci când nepronunţarea instanţei de recurs asupra unui motiv este totală, presupunând completa ignorare, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.
În realitate, contestatoarea îşi exprimă nemulţumirea cu privire la respingerea recursului său, iar faptul că instanţa de recurs nu şi-a însuşit punctul de vedere al acesteia, nu este de natură a conduce la admisibilitatea contestaţiei în anulare, având în vedere că legea nu a urmărit prin această cale extraordinară de atac să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de aceiaşi instanţă, sub motivul că s-a stabilit eronat starea de fapt.
Pentru considerentele expuse, constatând că motivele contestaţiei în anulare nu se încadrează în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 318 C. proc. civ., înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 320 C. proc. civ. va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea H.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea H.D. împotriva deciziei nr. 941 din 2 martie 2011 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2663/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2665/2011. Comercial → |
|---|
