ICCJ. Decizia nr. 2884/2011. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2884/2011
Dosar nr.3280/3/2005
Şedinţa publică de la 29 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta A.V.A.S. Bucureşti prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Asociaţia P.T.C. PAS Ciorani să se dispună rezoluţiunea contractului nr. 48 din 2 februarie 1994 încheiat de părţi şi obligarea pârâtei la restituirea acţiunilor ce au format obiectul acestui contract, să se constate că în conformitate cu art. 21 alin. (1) din OG nr. 25/2002, astfel cum a fost modificată, A.V.A.S. este îndreptăţită să reţină de la pârâtă sumele plătite de aceasta în contul preţului contractului, să se dispună obligarea pârâtei la plata daunelor interese estimate provizoriu la suma de 447.252.903 lei şi care vor fi determinate în concret printr-un raport de expertiză contabilă şi să se dispună obligarea pârâtei la plata în continuare a daunelor interese până la data rămâneri definitive a hotărârii judecătoreşti privind rezoluţiunea.
Prin sentinţa comercială nr. 11139 din 12 octombrie 2009 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A.V.A.S., a dispus rezoluţiunea contractului, a obligat pârâta ASOCIAŢIA P.T.C. PAS prin lichidator judiciar SC C.C.I.P.U.R.L. la plata de daune-interese în cuantum de 5.503,95 lei dobânzi, 39.221,34 lei penalităţi de întârziere şi 21.932,68 lei dividende, a respins petitul 4 ca neîntemeiat şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.700 lei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 87/2011 din 15 februarie 2011 a admis apelurile declarate de lichidatorul judiciar C.C.I.P.U.R.L., şi de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI BUCUREŞTI.
A obligat pârâta ASOCIAŢIA P.T.C. PAS să restituie reclamantei A.V.A.S acţiunile ce au format obiectul contractului de vânzare â€" cumpărare de acţiuni nr. 48 din 02 februarie 1994 încheiat de părţi, numerotate de la 00001 la 69071 inclusiv, cu o valoare nominală de 5.000 lei vechi fiecare şi a obligat pârâta ASOCIAŢIA P.T.C. PAS la plata în continuare a dobânzii contractate de 10% pe an calculată pentru ratele 8-11 şi a penalităţilor de întârziere de 0,3% pe zi aferente ratelor 8-11, ambele calculate pentru perioada 16 ianuarie 2005-15 februarie 2011.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate referitoare la pârâta Asociaţia P.T.C. PAS.
Împotriva acestei decizii reclamanta A.V.A.S. Bucureşti declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamanta a susţinut, în esenţă, că motivările ambelor instanţe nu sunt legale în sensul că în raportul de expertiză expertul contabil nu a calificat diferenţa înregistrată între valoarea totală a activelor înstrăinate de cumpărător şi valoarea acestora rămasă în contabilitate â€" 49.821,8 lei (procentul de 70% aferent acţiunilor înstrăinate de A.V.A.S. fiind de 34.875,26 lei) ca prejudiciu.
Totodată, susţine recurenta, nu este legală motivarea instanţei de fond şi apel în ceea ce priveşte respingerea petitului nr. 4 motivând că expertul nu a apreciat suma de 34.875,26 lei ca fiind un prejudiciu.
De asemenea, recurenta a invocat şi redat textul dispoziţiilor art. 21 din OG nr. 25/2002, făcând o analiză a textului invocat fără a arăta în ce constă nelegalitatea aplicării dispoziţiilor menţionate de către instanţa de apel.
Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 3021 lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului.
Este de observat că deşi recurenta a invocat în susţinerea recursului său motivele prevăzute de art. 304 punctul 9 C. proc. civ., aceasta nu a structurat şi dezvoltat motivul invocat, conform cerinţelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., ci s-a limitat doar la a contesta concluziile raportului de expertiză considerând că expertul nu a calificat ca prejudiciu diferenţa înregistrată între valoarea totală a activelor înstrăinate de cumpărător şi valoarea acestora rămasă în contabilitate â€" 49.821,8 lei.
Cum aceste aspecte ţin de o pretinsă netemeinicie a deciziei atacate, ele nu pot face obiectul controlului judiciar al instanţei de recurs.
De asemenea, recurenta deşi a invocat art. 21 din OG nr. 25/2002 ce se referă la despăgubiri se limitează doar la a reda textul articolului menţionat şi a face o analiză a dispoziţiilor invocate fără a arăta în ce constă nelegalitatea deciziei pronunţată de instanţa de apel.
Chiar dacă în cuprinsul cererii de recurs s-a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care argumentele aduse nu se pot încadra în motivul indicat, instanţa de recurs nu-şi poate exercita rolul de control judiciar al deciziei atacate cât timp, modificarea sau casarea acesteia se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Simpla nemulţumire a părţii, cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei de apel, fără precizarea relevanţei pe care acestea le au faţă pe fondul pricinii, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei prevăzută de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancţiunea nulităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanta A.V.A.S. împotriva deciziei comerciale nr. 67/2011 din 15 februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2011.
← ICCJ. Decizia nr. 2881/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2885/2011. Comercial → |
---|