ICCJ. Decizia nr. 2885/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2885/2011
Dosar nr.223/36/2009
Şedinţa publică de la 29 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 mai 2006 reclamanta SC C.G. SRL Tulcea a solicitat obligarea pârâtei SC SRL la plata sumei de 1501,01 Ron cu titlu de penalităţi de întârziere.
Tribunalul Tulcea prin sentinţa civilă nr. 2787 din 19 octombrie 2006 a admis excepţia invocată de pârâta SC P.T. SRL şi a respins cererea reclamantei SC C.G. SRL ambele cu sediul în Judeţul Tulcea, ca inadmisibilă pentru autoritate de lucru judecat.
S-a reţinut în considerentele hotărârii că în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 1196 din 13 mai 2003, reclamanta a livrat pârâtei mărfuri pe care aceasta le-a achitat cu întârziere, motiv pentru care a fost acţionată în judecată şi potrivit OG nr. 5/2001 s-a emis somaţie de plată prin sentinţa nr. 1387 din 8 august 2005 a Tribunalului Tulcea.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, - prin Decizia civilă nr. 71 din 15 martie 2007 a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru soluţionarea fondului.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că, prin cererea de faţă, reclamanta a solicitat numai suma reprezentând penalităţi de întârziere neacordată de instanţa de judecată în procedura somaţiei de plată. Că în raport de dispoziţiile art. 11/1 din OG nr. 5/2001 - ordonanţă privind somaţia de plată, nu are autoritate de lucru judecat, aşa încât în mod greşit instanţa a admis excepţia invocată de pârâtă.
Recursul declarat de pârâta SC P.T. SRL împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 3917 din 30 noiembrie 2007 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
În rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 2554 din 27 noiembrie 2008 Tribunalul Tulcea a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta la plata sumei de 150.150,01 lei cu titlu de penalităţi de întârziere.
Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut, în esenţă că, în baza contractului nr. 1196 din 13 mai 2003 reclamanta i-a livrat pârâtei în perioada 13 mai 2003 â€" 21 iunie 2005 mărfuri în valoare de 31.114 RON.
S-a mai reţinut că prin cererea care a făcut obiectul dosarului nr. 2403 din 18 iulie 2005 a Tribunalului Tulcea, reclamanta SC C.G. SRL Tulcea a solicitat în conformitate cu dispoziţiile OG nr. 5/2001, emiterea unei ordonanţe prin care să fie somată pârâta S.C. P.T. SRL Jurilovca, jud. Tulcea să-i plătească suma de 31.114 lei RON cu titlu de contravaloare marfă şi suma de 189.969 lei cu titlu de penalităţi pentru întârzierea la plata preţului conform art. 14 din contract.
Prin sentinţa civilă nr. 1387 din 08 august 2005, tribunalul a admis cererea în parte şi a somat-o pe pârâta debitoare să plătească reclamantei creditoare suma de 31.114 RON contravaloare marfă şi suma de 31.114 RON penalităţi de întârziere.
S-a reţinut prin această sentinţă că reclamanta i-a livrat pârâtei în perioada 13 mai 2003 â€" 21 iunie 2005 mărfuri în valoare de 31.114 RON, sumă care nu a achitat-o, iar pentru întârzierea în plata preţului pârâta îi datorează reclamantei, penalităţi de întârziere conform art. 14 din contract, însă numai în sumă de 31.114 RON deoarece, potrivit prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 totalul penalităţilor de întârziere în decontare nu poate depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepţia cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul.
Potrivit art. 7 din OG nr. 5/2001, în cazul în care prin ordonanţă, cererea creditorului a fost admisă în parte creditorul poate introduse cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun.
Potrivit art. 111 din OG nr. 5/2001, alin. (1) ordonanţa privind somaţia de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părţi.
Instanţa a mai reţinut că potrivit art. 3 din contractul perfectat între părţi facturile emise de reclamantă, trebuiau achitate de pârâta cumpărătoare în termen de 30 de zile de la data emiterii facturilor.
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că sumele datorate de pârâtă cu titlu de penalităţi calculate asupra fiecărei facturi în parte în sumă de 286.722 lei, iar după deducerea sumei pe care pârâta a plătit-o cu titlu de penalităţi conform sentinţei civile nr. 1387/2005 a Tribunalului Tulcea este 255.608 lei.
Urmare obiecţiunilor formulate de pârâtă în sensul de a se face aplicarea dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 cu privire la fiecare factură în parte, expertul a diminuat suma de 255.608 lei RON cu suma de 54.434,52 lei.
Art. 4 alin. (3) din Legea 469/2002 se referă la penalităţile de întârziere pentru fiecare decontare şi la cuantumul asupra căreia sunt calculate şi nu la suma datorată în total în baza contractului.
În aceste condiţii, pârâta îi datorează reclamantei şi suma de 150.150,01 lei cu titlu de penalităţi de întârziere aşa cum s-a solicitat.
Pe cale de consecinţă, s-a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 150.150,01 lei cu titlu de penalităţi de întârziere către reclamantă.
Apelul declarat de pârâta SC P.T. SRL împotriva acestei sentinţe a fost admis de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, când a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 112.584,30 lei reprezentând penalităţi de întârziere. A fost obligată reclamanta SC C.G. SRL la plata către pârâta SC P.T. SRL a sumei de 37.565,71 lei ca urmare a întoarcerii executării, la plata sumei de 5518 lei cheltuieli de judecată şi a fost admisă cererea de majorare onorariu de expertiză şi a obligat reclamanta la 1800 lei onorariu de expertiză.
În argumentarea acestei decizii instanţa de apel a reţinut că, în judecarea apelului instanţa a solicitat şi încuviinţarea efectuarea unei expertize contabile de specialitate, care în concluzii, a arătat că penalităţile de întârziere datorate de apelanta pârâtă sunt în sumă de 143.689,30 lei şi cum în cursul soluţionării cauzei, prin executare silită, apelanta SC P.T. SRL a plătit intimatei reclamante SC C.G. SRL suma de 181.264,01 lei, a constatat că penalităţile achitate în plus sunt în sumă de 37.565,71 lei.
În consecinţă, instanţa de apel a apreciat că, cum plata produselor livrate de reclamantă trebuia efectuată în termen de 30 de zile de la data facturării, în caz contrar, pârâta datorând penalităţile de întârziere prevăzute de părţi în contractul nr. 1196 din 13 mai 2003, a obligat apelanta pârâtă la plata sumei de 112.584,30 lei reprezentând penalităţile de întârziere (suma de 112.584,30 lei rezultă din suma de 143.698,30 lei stabilită ca datorată drept penalităţi prin raportul de expertiză din care s-a scăzut suma de 31.114 lei reprezentând penalităţi de întârziere â€" acordate prin sentinţa civilă nr. 1387 din 08 august 2005 a Tribunalului Tulcea.
Totodată, în baza art. 4041 alin. (1) C. proc. civ. instanţa de apel a obligat la plata sumei de 37.656,71 lei către apelanta SC P.T. SRL ca urmare a întoarcerii executării.
Împotriva acestei decizii reclamanta SC C.G. SRL Tulcea a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că hotărârea instanţei de apel nu este motivată în ceea ce priveşte suma reţinută cu titlu de penalităţi achitate în plus de către societatea intimată fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Astfel, arată recurenta, instanţa de apel fără a motiva în vreo manieră Decizia, reţine că penalităţile de întârziere datorate de apelantă sunt în sumă de 143.689,30 lei sumă care nu se regăseşte în nici una din concluziile contraexpertizei efectuată în cauză.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor expune.
Critica recurentei conform căreia hotărârea instanţei de apel nu este motivată în ceea ce priveşte suma reţinută cu titlu de penalităţi este fondată.
Astfel, se constată că deşi instanţa de apel pentru a stabili situaţia de fapt a dispus administrarea probei cu expertiză, nu a valorificat-o şi nu a examinat apărările şi susţinerile părţilor în raport de concluziile expertizei şi contraexpertizei efectuate în cauză.
Cercetarea fondului este un element esenţial pentru exercitarea controlului de legalitate întrucât situaţia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispoziţiilor legale.
Din acest punct de vedere care vizează stabilirea situaţiei de fapt în raport de împrejurările cauzei este de observat că în soluţionarea apelului, Curtea reţine că penalităţile de întârziere datorate de apelantă sunt în sumă de 143.689,30 lei fără a preciza şi motiva aceasta raportându-se doar la raportul de expertiză efectuat de parte fără a aprecia asupra concluziilor contraexpertizei efectuate în cauză.
În contextul arătat, cercetarea fondului presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situaţiei de fapt pornind de la raporturile juridice ce au existat între părţile în proces.
Cu alte cuvinte succintele considerente ale deciziei din apel fac imposibilă examinarea legalităţii soluţiei pronunţată de instanţa de apel, or, în condiţiile în care recursul îşi propune numai verificarea legalităţii soluţiei criticate nu se poate trece la o reconsiderare a situaţiei de fapt şi la o evaluare a concludenţei probelor pentru a se vedea dacă soluţia criticată este legală.
Având în vedere că nu au fost lămurite toate împrejurările de fapt, întrucât instanţa nu a analizat întregul material probator administrat în cauză, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Decizia recurată va fi casată, iar cauza trimisă pentru rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC C.G. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 176/COM din 14 decembrie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2884/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2886/2011. Comercial → |
|---|
