ICCJ. Decizia nr. 2891/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2891/2011
Dosar nr.1336/44/2010
Şedinţa publică de la 29 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamantul L.V. prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea a solicitat obligarea pârâtei SC A.R.A. SA, sucursala Vrancea, la plata sumei de 55.000 Euro, respectiv suma de 203.500 lei reprezentând contravaloarea daunei totale a autoturismului său marca Wolkswagen Touareg â€" asigurat conform contractului de asigurare facultativă â€" CASCO Auto seria CC nr. 0150488 din 13 februarie 2007.
Tribunalul Vrancea prin sentinţa comercială nr. 249 din 29 apeilie 2010 a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul L.V.
Apelul declarat de reclamantul L.V. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, prin Decizia nr. 20/A din 21 februarie 2011.
Împotriva acestei decizii reclamantul L.V. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 299-316 C. proc. civ.
În motivarea recursului reclamantul făcând o prezentare detaliată a situaţiei de fapt, a susţinut, în esenţă, că potrivit raportului de expertiză reclamantul a achitat primele de asigurare - primele 5 rate - în termenul de păsuire, însă începând cu ratele VI â€" VIII primele de asigurare au fost achitate cu întârziere intervenind astfel termenul de suspendare de maximum 60 de zile aşa cum prevede art. 22 alin. (2) din contractul de asigurare.
La data producerii evenimentului rutier, susţine recurentul, contractul de asigurare era reactivat ceea ce obliga pârâta să-l dezdăuneze cu suma totală pretinsă prin acţiune, reprezentând valoarea de asigurare a autoturismului pentru dauna totală, prin accident urmat de incendiu.
În continuarea motivării, reclamantul redând citate din motivarea deciziei recurate, susţine că nu a fost luat în considerare faptul că expertul contabil a constatat prin expertiza efectuată cât şi prin borderoul de depunere din data de 25 octombrie 2007 prin care se atesta şi se consemna că reclamantul a achitat rata nr.9 din contractul de asigurare, instanţa de apel considerând greşit că această rată nu a fost achitată.
Înalta Curte în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 3021 C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului.
Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situaţiile prevăzute expres şi limitativ la punctele 1-9. Or, recurentul â€" reclamant nu numai că nu a invocat vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., dar dezvoltarea criticilor formulate de aceasta nici nu a făcut posibilă încadrarea acestora într-unul din motivele prevăzute procedural de art. 304 punctele 1-9 C. proc. civ.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al deciziei atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.
Este de observat că recurentul reclamant s-a limitat doar la a-şi exprima nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a analizat probele administrate şi a faptului că expertul contabil nu a constatat că a achitat nr. 9 din contractul de asigurare.
Simpla nemulţumire a părţii, cu privire la aspectele care au format convingerea instanţei de apel, fără precizarea relevanţei pe care acestea le au faţă de fondul pricinii, nu pot face obiectul analizei instanţei de recurs, în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Nu în ultimul rând trebuie reţinut faptul că instanţa nu se poate substitui părţii pentru a imagina eventualele motive de nelegalitate, pentru că, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile sunt cele care au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile stabilite de lege. Or, dispoziţiile art. 304 alin. (1) şi art. 3021 C. proc. civ. nu numai că stabilesc condiţiile promovării recursului, ci sancţionează cu nulitatea nerespectarea lor.
Constatând că recurentul nu s-a conformat obligaţiei prevăzută de art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, Înalta Curte va aplica cererii de recurs sancţiunea nulităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul L.V. împotriva deciziei nr. 20/A din 21 februarie 2011 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2887/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2892/2011. Comercial → |
|---|
