ICCJ. Decizia nr. 2892/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2892/2011
Dosar nr.1785/115/2010
Şedinţa publică de la 29 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 332 din 14 iunie 2010 Tribunalul Caraş-Severin a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC I.D.R.E. SRL Bucureşti, a respins cererea de suspendare a judecării cauzei formulată de pârâta SC H.D.S.I. SRL Caransebeş iar în final a admis acţiunea reclamantei şi a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul comercial situat în Municipiul Caransebeş Judeţul Caraş-Severin şi obligarea pârâtei la 10,30 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut în esenţă că reclamanta are calitate procesuală activă întrucât are calitate de locator în raportul juridic născut în baza contractului de subînchiriere.
De asemenea a constatat că, între părţi s-a încheiat un contract de subînchiriere şi de fidejusiune pentru spaţiul comercial din litigiu, iniţial pentru o perioadă de 10 ani, care ulterior a fost prelungită până la 22 martie 2010, însă datorită neîndeplinirii obligaţiilor din contract, reclamanta a notificat pârâta cu privire la rezilierea actului începând cu 15 martie 2010 conform art. 14.1 lit. e).
Astfel, instanţa de fond a apreciat că în urma acestei stări de fapt pârâta nu mai are titlu pentru folosinţa spaţiului, cu atât mai mult cu cât s-a împlinit şi durata contractului.
Cu privire la cererea de suspendare a judecării cauzei s-a considerat că este neîntemeiată dat fiind că pârâta nu este parte în litigiu având ca obiect revendicarea spaţiilor comerciale.
Apelul declarat de pârâta SC H.D.S.I. SRL Caransebeş împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Timişoara prin Decizia civilă nr. 61 din 17 februarie 2011.
Verificând modul de soluţionare a excepţiei calităţii procesuale active a reclamantei şi legalitatea rezilierii de drept în raport de clauzele contractuale şi executarea obligaţiilor părţilor instanţa de apel a apreciat că instanţa de fond în mod corect a respins-o atâta timp cât reclamanta deţine calitatea de locator în raport cu pârâta, ca deţinător a spaţiului până la 01 ianuarie 2020 ca urmare a contractului de închiriere nr. 384 din 01 martie 2005 şi a actului adiţional din 31 decembrie 2007 la acesta, încheiat cu proprietarul tabular al imobilului.
Cu privire la reziliere, instanţa de apel a apreciat că ea poate opera de plin drept în baza art. 14.1 lit. e) din contractul părţilor în condiţiile din textul precizat, a putut fi activată dacă partea locator nu şi-a îndeplinit obligaţiile.
Instanţa de control judiciar a apreciat că evacuarea s-a dispus legal ca urmare a rezilierii contractului părţilor cu data de 15 martie 2010, chiar dacă începând cu 22 martie 20010 pârâtei i-ar fi expirat şi termenul de subînchiriere înscris în actul adiţional, astfel că nu deţine nici un titlu asupra spaţiului comercial din litigiu.
Împotriva acestei decizii pârâta SC H.D.S.I. SRL a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ..
În argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a susţinut că la data introducerii cererii de chemare în judecată contractul de închiriere era încă în derulare, nefiind îndeplinite condiţiile legale pentru evacuare.
De asemenea, a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile legale privind evacuarea, deşi instanţa de apel a apreciat că rezilierea poate opera de plin drept în baza art. 14.1 lit. e) din contractul părţilor.
Recurenta, consideră că reclamanta, a dat dovadă de rea credinţă, modificând unilateral contractul de subînchiriere şi stabilind plata unei chirii majorate în mod nejustificat.
Deşi instanţa de apel a considerat că nu are relevanţă şi nici incidenţă în speţă actul adiţional nr. 1014 din 29 octombrie 2009, nesemnat de către pârâtă şi neinvocat de către reclamantă, recurenta susţine că prin actul adiţional menţionat li s-a solicitat plata unei chirii mai mari, calculată la o suprafaţă diferită faţă de cea menţionată în contract.
Pentru aceste motive recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Prin concluziile scrise depuse la dosar intimata reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei recurate ca temeinică şi legală.
Recursul este nefondat.
Prin motivul de recurs întemeiat pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., recurenta a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1410 C. civ., prilej pentru a repune în discuţie evacuarea din spaţiul comercial situat în localitatea Caransebeş.
Astfel, recurenta printr-o motivare lapidară susţine că la data introducerii cererii de chemare în judecată contractul de subînchiriere era în derulare şi reclamanta nu a solicitat rezilierea acestuia, considerând că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile legale privind evacuarea.
Potrivit art. 1410 C. civ. acţiunea în evacuare este specifică raporturilor de locaţiune, adică acelora în care locatorul s-a obligat să procure folosinţa pe timp determinat a unui bun. Acţiunea în evacuare presupune întotdeauna ca între părţi să se fi stabilit anterior un raport privitor la folosinţa bunului, un acord, indiferent dacă acesta este unul oneros, specific contractului de locaţiune sau unul cu titlu gratuit.
Astfel între părţi s-a încheiat un contract de subînchiriere şi de fidejusiune pentru spaţiul comercial situat în municipiul Caransebeş, iniţial pentru o perioadă de 10 ani, care ulterior a fost prelungită până la 22 martie 2010, însă datorită neîndeplinirii obligaţiilor din contract reclamanta a notificat pârâta cu privire la rezilierea contractului începând cu 15 martie 2010 conform art. 14.1 lit. e).
Se constată că, clauza înscrisă la art. 14.1 lit. e) din contractul părţilor constituie o condiţie rezolutorie asumată de părţi cu privire la încetarea de drept a raporturilor contractuale astfel că instanţa de apel a reţinut corect operarea de plin drept a articolului menţionat iar evacuarea s-a dispus legal ca urmare a rezilierii contractului părţilor cu data de 15 martie 2010.
Susţinerea recurentei că reclamanta nu a solicitat rezilierea contractului nu poate fi reţinută întrucât în cazul de faţă nu era nevoie să se formuleze un petit privind rezilierea deoarece părţile au avut un pact care excludea definitiv intervenţia instanţei pentru rezilierea contractului.
Din motivarea explicită şi argumentele aduse în sprijinul soluţiei rezultă că s-au respectat circumstanţele cauzei şi că au fost analizate motivele de fapt şi de drept care s-au invocat, instanţa referindu-se expres la dispoziţiile legale aplicabile.
Aşa fiind, se constată că, instanţa de apel a analizat şi a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, sub acest aspect Decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.
Având în vedere dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., va fi obligată recurenta pârâtă la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC H.D.S.I. SRL împotriva deciziei civile nr. 61 din 17 februarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Obligă recurenta pârâtă SC H.D.S.I. SRL la plata sumei de 7778,71 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă SC I.D.R.E. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2891/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2894/2011. Comercial → |
|---|
