ICCJ. Decizia nr. 2894/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2894/2011
Dosar nr.6328/3/2010
Şedinţa publică de la 29 septembrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 6977 din 10 iunie 2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a comercială, a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta-parata SC B.D. SRL în contradictoriu cu pârâta-reclamantă Universitatea din Bucureşti, a admis în parte cererea reconvenţională precizată, a obligat părţile să încheie act adiţional la contractul nr. 2/2005 în care să se menţioneze locator Universitatea din Bucureşti în loc de Casa Universitarilor, a constatat încetarea dreptului de folosinţă al pârâtei reclamante asupra spaţiului ce a constituit obiectul contractului de închiriere nr. 1 din 21 februarie 2005 şi a respins celelalte cereri ca neîntemeiate.
De asemenea, s-a luat act de renunţarea pârâtei reclamante la capetele trei şi cinci din cererea reconvenţională, s-a dispus evacuarea pârâtei reclamante din spaţiile ce constituie obiectul contractului nr. 1/2005 Bucureşti, sector 1 în suprafaţă de 80 mp pentru lipsă titlu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că proprietarul spaţiului închiriat ce constituie obiectul contractului nr. 2/2005 este Universitatea din Bucureşti, situaţie ce se va materializa prin încheierea uni act adiţional în care să fie menţionate corect părţile contractante. Un asemenea act adiţional este solicitat de ambele părţi, dar cu un conţinut diferit, durata contractului, cuantumul chiriei, modalitatea de calcul, recunoaşterea sporului de valoare adus spaţiilor, recuperarea eventualelor debite, urmând a se decide de părţi, nefiind atributul instanţei care nu poate interveni în acordul de voinţă al părţilor ce trebuie exprimat în condiţiile art. 969 C. civ.
Excepţia inadmisibilităţii nu a fost reţinută deoarece părţile urmăresc valorificarea propriilor drepturi în temeiul raporturilor juridice derulate prin contractele încheiate.
Contractul de închiriere nr. 1/2005 s-a încheiat pe perioadă determinată, durata acestuia expirând, astfel încât reclamanta pârâtă nu mai justifică dreptul de folosinţă asupra spaţiului, cu consecinţa evacuării spaţiului respectiv pentru lipsă titlu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC B.D. SRL şi prin Decizia nr. 15 din 21 ianuarie 2011 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta nu a arătat în ce au constat eventualele îmbunătăţiri sau în ce constă sporul de valoare pretins, ceea ce în condiţiile art. 1169 C. civ., conduce la concluzia că acest capăt de cerere este neîntemeiat.
În ce priveşte critica apelantei referitoare la neidentificarea spaţiilor comerciale din care s-a solicitat şi apoi, s-a dispus evacuarea, din punct de vedere topo-cadastral s-a reţinut că este neîntemeiată, deoarece Universitatea din Bucureşti a depus la dosar extras din Cartea Funciară cu toate spaţiile comerciale din imobilul situat în Bucureşti, în suprafaţă totală de 3678 mp compus din construcţii, înscrisuri din care rezultă modul cum sunt identificate spaţiile comerciale.
Pentru interpretarea contractelor de închiriere, din perspectiva încetării acestora sau a executării lor, este importantă convenţia părţilor, nefiind neapărat necesară dezmembrarea şi identificarea separată a fiecărei suprafeţe dintre cele închiriate în Cartea Funciară, fiind suficientă identificarea suprafeţei închiriate.
Referitor la data încheierii actului adiţional, Curtea a apreciat că posibilitatea instanţei de a dispune este limitată de cererea părţilor, astfel că în lipsa unei cereri prin care să se solicite stabilirea unei date de încheiere a actului adiţional, instanţa, corect nu a stabilit o atare dată.
S-a mai reţinut că nu se poate susţine că a operat o prelungire a duratei contractului de închiriere nr. 1 din 21 februarie 2005 prin simpla formulare a unei cereri de către chiriaş, aşa încât şi în această privinţă, hotărârea apelată este legală şi temeinică.
Împotriva acestei decizii reclamanta SC B.D. SRL a declarat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei pronunţate şi pe cale de consecinţă admiterea în tot a acţiunii.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
- La data introducerii cererii principale reclamanta Universitatea din Bucureşti nu justifica nici un titlu deoarece nu avea intabulat titlul de proprietate. După depunerea întâmpinării de către recurentă, Universitatea din Bucureşti a prezentat în instanţă încheierea de intabulare rectificată. Nici până în prezent Universitatea din Bucureşti nu a precizat din ce spaţiu doreşte evacuarea.
- Deşi instanţa de apel a arătat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre care nu cuprinde în considerente motivele ce au stat la baza pronunţării soluţiei de respingere a unor capete de cerere ale recurentei apreciază că soluţia este legală şi temeinică.
- La data încheierii contractelor nr. 1 şi 2 nu exista o identificare topo-cadastrală care să fie opozabilă erga omnes. De aceea respingerea capătului de cerere referitor la identificarea acestor corpuri de clădire este neîntemeiată.
Intimata Universitatea din Bucureşti a depus concluzii scrise solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Examinând recursul prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de SC B.D. SRL.
Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat întrucât instanţa de apel s-a pronunţată numai în limitele cererilor formulate de părţi şi a probelor administrate, neacordând mai mult decât s-a cerut atunci când a respins apelul.
Nici motivul de recurs fundamentat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este incident în cauză întrucât hotărârea cuprinde în considerente motivele pe care şi-a întemeiat Decizia, concluzionându-se că motivele invocate de SC B.D. SRL nu pot conduce la reformarea hotărârii instanţei de fond.
Instanţa de apel corect a reţinut că SC B.D. SRL nu a arătat în ce au constatat eventualele îmbunătăţiri sau în ce constă sporul de valoare pretins, nici nu a precizat care este valoarea sumei pe care aceasta o solicită cu acest titlu şi că nu s-au produs probe în sensul că spaţiile ar fi beneficiat de pretinsul spor de valoare invocat de aceasta.
În mod întemeiat instanţa de apel în raport de starea de fapt stabilită, necenzurabilă în recurs, a reţinut că Universitatea din Bucureşti a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, precum şi modul de identificare a spaţiilor comerciale în cauză.
Este de principiu că locatarul cunoaşte exact ce spaţiu a închiriat, astfel că pretextul neidentificării cu numărul cadastral a spaţiilor ocupate efectiv de pârâtă nu este suficient pentru continuarea unei folosinţe în lipsa unui titlu.
Sub acest aspect, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel recurenta nu poate invoca propria culpă pentru a obţine protecţia unui drept al său.
Raportat la aceste considerente se apreciază că nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu este întemeiat.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul recurentei SC B.D. SRL ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC B.D. SRL împotriva deciziei comerciale nr. 15 din 21 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2892/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2895/2011. Comercial → |
|---|
