ICCJ. Decizia nr. 3111/2011. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3111/2011

Dosar nr. 2367/63/2009

Şedinţa publică de la 13 octombrie 2011

 

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 21 din 3 iunie 2010 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia comercială, în dosarul nr. 2367/63/2009, s-au respins cererile formulate de reclamanţii A.A. şi pârâta SC F. România SA Craiova.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că în raport cu obiectul acţiunii, interesul de a acţiona al reclamantului trebuie să existe la momentul introducerii acesteia sub sancţiunea inadmisibilităţii. Faptul că la momentul pronunţării sentinţei de faţă nici unul din reclamanţi nu numai că nu au calitatea de acţionar în F. , dar nu mai deţin calitatea de acţionar nici în Automobile Craiova SA, a făcut să dispară folosul practic ce l-ar avea dintr-o ipotetică admitere a acestei acţiuni întrucât o eventuală repunere în situaţia anterioară adoptării hotărârii de majorare a capitalului social nu ar produce nici un fel de efect faţă de ambele societăţi comerciale mai sus menţionate. În schimb ar produce efecte asupra statului român şi F.

Împotriva sentinţei au declarat apel reclamanţii Societatea de Investiţii Financiare Oltenia SA Craiova şi A.A.

Intimata pârâtă Ford România SA a depus întâmpinare la apelul declarat de reclamantul A.A., iar aceasta împreună cu SC A. Craiova SA a depus întâmpinare şi la apelul formulat de reclamanta SIF Oltenia SA.

S-a invocat, pe cale de excepţie, tardivitatea apelului declarat de A.A., arătându-se că sentinţa nr. 21 din 3 iunie 2010 a fost comunicată reclamantului pârât la data de 22 iulie 2010 la adresa indicată de acesta în cererea de chemare în judecată ce a format obiectul dosarului 2532/63/2009 ce a fost conexat la dosarul de faţă nr. 2367/63/2009, respectiv în Bucureşti, sector 6.

Prin decizia comercială nr. 243 din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, s-a respins excepţia tardivităţii apelului declarat de reclamantul A.A.; s-au respins apelurile declarate de apelanta reclamantă Societatea de Investiţii Financiare Oltenia SA Craiova prin reprezentant legal T.C. şi apelantul reclamant A.A. împotriva sentinţei nr. 21 din 3 iunie 2010 pronunţate de Tribunalul Dolj, secţia comercială.

Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că excepţia tardivităţii apelului declarat de reclamantul A.A. nu este fondată deoarece nu poate fi calculat termenul de apel în raport de comunicarea sentinţei la adresa din Bucureşti, unde reclamantul A.A. nu avea domiciliul real şi nici nu a precizat că ar fi un domiciliu ales.

Referitor la apelurile reclamanţilor instanţa de apel a apreciat că în mod corect tribunalul a constatat că interesul reclamanţilor nu a dăinuit pe perioada derulării procedurii, căci prin pierderea calităţii de acţionari ai SC AC SA, societate ce ar fi trebuit absorbită nu mai pot obţine folosul practic – acţiuni la societatea absorbantă – , cu alte cuvinte nu mai au interes în cererile formulate.

Împotriva deciziei nr. 243 din 7 decembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Craiova au declarat recurs Societatea de Investiţii Financiare Oltenia SA şi A.A.

În motivarea cererii recurenta Societatea de Investiţii Financiare Oltenia SA a arătat că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Legea 31/1990, art. 238 din Legea 297/2004 privind piaţa de capital şi art. 137 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor de recurs şi încadrate în motivul de nelegalitate al art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată că: 1. instanţa de apel nu a avut în vedere faţă de art. 132 alin. (3) din Legea 31/1990 că interesul nu este legat de calitatea de acţionar; 2. faţă de art. 238 din Legea 297/2004 interesul este prezumat ca fiind legitim, născut şi actual în condiţiile în care reclamantul face dovada că la data de înregistrare deţinea calitatea de acţionar al societăţii; 3. instanţele nu s-au pronunţat decât asupra capătului 1 al cererii privind anularea Hotărârii AGEA din data de 19 ianuarie 2009, lăsând necercetat capătul de cerere privind anularea hotărârii AGEA din data de 19 ianuarie 2009.

Recurentul A.A. critică decizia atacată invocând ca motive de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. arătând că: 1. hotărârea este insuficient motivată întrucât nu s-a răspuns la punctele 1 şi 3 din cererea de apel şi că a reţinut fără niciun argument că prin adoptarea hotărârii a cărei nulitate se solicită nu s-a încălcat dreptul celor trei societăţi de a fuziona şi că Legea 36/2008 nu prevede o interdicţie pentru cumpărător de a face o majorare de capital anterior procesului de restructurare; 2. decizia este netemeinică, întrucât instanţa de apel a reţinut, contrar realităţii, că, în timpul derulării litigiului, ambii reclamanţi au înstrăinat toate acţiunile şi nu doar o parte a acestora, omiţând să observe că nu a înstrăinat liber ultimele acţiuni pe care le-a deţinut la Automobile Craiova SA; 3. hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 238 alin. (1) din Legea 237/2004 (întrucât în temeiul acestor dispoziţii deţinerea de acţiuni nu reprezintă o condiţie nici pentru a fi titularul unor drepturi, nici pentru a justifica interesul în promovarea acţiunii), a art. 132 alin. (3) din Legea 31/1990, art. 4, art. 6, art. 7 din Legea 36/2008, a alin. (5) – (9) şi (10) din Anexa nr. 3 din Legea 36/2008 (întrucât la momentul intrării în vigoare a Legii 36/2008 acţionarii minoritari ai Automobile Craiova SA erau persoane vizate direct de prevederile acesteia şi au astfel un interes legitim). Recurentul mai arată că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greşită a art. 6 din Legea 36/2008 în sensul că legiuitorul ar fi urmărit ca numai F.M.C. să deţină acţiuni la F. România SA. Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile invocate de către recurenţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Literatura de specialitate a statuat că este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată, ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii înseamnă că instanţa a aplicat dispoziţiile legale incidente cauzei, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greşit.

Din această perspectivă precum şi din criticile recurentei Societatea de Investiţii Financiare Oltenia SA, Înalta Curte reţine că în cauză nu au fost încălcate dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Legea 31/1990, art. 238 alin. (3) din Legea 297/2004, art. 137 C. proc. civ.

Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanţa se va pronunţa asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

În consecinţă instanţa constatând că reclamanţii nu justifică un interes în mod corect a aplicat dispoziţiile art. 137 C. proc. civ. şi nu a mai analizat celelalte aspecte care ţin de fondul litigiului.

Referitor la aplicarea art. 132 alin. (3) din Legea 31/1990, Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a reţinut în mod corect că recurenţii nu au justificat un interes în promovarea acţiunii.

Este adevărat că art. 132 alin. (3) din Legea 31/1990 prevede că atunci când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice parte interesată, însă recurenţii-reclamanţi şi-au pierdut calitatea de persoană interesată deoarece prin transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor deţinute în SC A. Craiova SA aceştia au pierdut dreptul de a mai obţine acţiuni la societatea absorbantă Ford.

Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia în acest context că pe parcursul judecăţii procesului până la pronunţarea sentinţei de către prima instanţă reclamanţii au înstrăinat toate acţiunile pe care le deţineau la SC A. Craiova SA conform adresei nr. 8418 din 18 martie 2010 emisă de D.C. SA, care atestă că la acea dată, unicul acţionar al SC A. Craiova SA era F.M.C. (filele 286, 287 din dosarul Tribunalului Dolj).

În ceea ce priveşte critica referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 238 din Legea 297/2004 Înalta Curte reţine că nu este întemeiată atât timp cât dispoziţiile legale menţionate stabileşte că adunarea generală a acţionarilor are competenţa de a stabili dividendele sau alte drepturi de care urmează a beneficia acţionarii unei societăţi comerciale pe acţiuni. Or, din moment ce recurenţii nu mai aveau calitatea de acţionari la SC A. Craiova SA rezultă că art. 238 din Legea 297/2004 nu se aplică acestora.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul A.A. prin invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat.

Astfel, critica recurentului întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi primită deoarece din decizia recurată rezultă că instanţa de apel şi-a argumentat soluţia dată, aşa încât neîntemeiat recurentul apreciază că hotărârea este insuficient motivată.

Împrejurarea că raţionamentul şi argumentele deciziei instanţei de apel nu coincid cu cele ale recurentului nu poate fundamenta criticile acestuia prin invocarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ. deoarece din redactarea deciziei recurate rezultă cu claritate că aceasta îndeplineşte exigenţele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. în sensul că sunt analizate aspectele care ţin de interes ca condiţie de exerciţiu a acţiunii civile prin raportare la art. 132 alin. (3) din Legea 31/1990 şi nu în ultimul rând a dispoziţiilor Legii 36/2008.

Nu este lipsit de relevanţă de a aminti în acest context că atunci când instanţa a soluţionat litigiul prin admiterea unei excepţii, motivarea hotărârii va fi în funcţie de excepţia admisă, astfel că motivarea nu va cuprinde şi elemente care ţin de fondul litigiului.

Motivul al treilea nu va fi analizat de către instanţa de recurs deoarece vizează aspecte de netemeincie şi nu de nelegalitate.

Criticile recurentului referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 238 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 şi a art. 132 alin. (3) din Legea 31/1990 nu vor mai fi reluate deoarece au fost analizate împreună cu criticile formulate de recurenta SIF Oltenia SA.

În ceea ce priveşte critica recurentului referitoare la încălcarea art. 1, art. 4, art. 6, art. 7 din Legea 36/2008, a alin. (5) – (9) din Anexa nr. 3 din Legea 36/2008, Înalta Curte reţine că această critică este nefondată faţă de faptul că Legea 36/2008 se aplică raporturilor juridice născute între A.V.A.S. şi F.M.C. cu privire la vânzarea acţiunilor deţinute de A.V.A.S. şi SC A. Craiova SA inclusiv posibilitatea A.V.A.S. de a cumpăra de la acţionarii minoritari ai SC A. Craiova SA acţiunile deţinute de aceştia. Mai mult, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de apel art. 7 din Legea 36/2008 fuziunea şi divizarea nu-i implică şi pe acţionarii minoritari, doar pe A.V.A.S. şi pe F.M.C.

Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

 

Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii S.I.F. Oltenia S.A. Craiova şi A.A. împotriva deciziei nr. 243 din 7 decembrie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2011.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3111/2011. Comercial