ICCJ. Decizia nr. 3114/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3114/2011
Dosar nr. 2368/30/2010
Şedinţa publică de la 13 octombrie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 551 din 4 mai 2010 pronunţată în dosar nr. 2368/30/2010 al Tribunalului Timiş s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC E. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Timişoara reprezentat prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara, fiind obligat pârâtul la prelungirea contractului de închiriere cu nr. 868 din 23 iulie 2003, pentru o perioadă de 10 ani, iar în situaţia refuzului încheierii unui act adiţional în acest sens, prezenta hotărâre ţine loc de act adiţional la contractul anterior indicat şi s-a respins în rest acţiunea.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamanta SC E. SRL solicitând admiterea apelului şi schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată şi prelungirea contractului pentru 15 ani de zile.
Împotriva aceleiaşi sentinţe, în termen legal, au declarat apel şi pârâtele Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara solicitând admiterea apelului şi, în principal, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea dosarului primei instanţe în vederea rejudecării, iar în subsidiar schimbarea sentinţei apelate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii formulate de către reclamantă.
Prin decizia civilă nr. 197/A din 15 noiembrie 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, a admis apelul declarat de reclamanta SC E. SRL împotriva sentinţei civile nr. 551 din 4 mai 2010 pronunţată în dosar nr. 2368/30/2010 al Tribunalului Timiş.
A schimbat, în parte, sentinţa apelată în sensul că a dispus prelungirea contractului nr. 868/2003 încheiat cu pârâta, pe o perioadă de 15 ani, de la data pronunţării hotărârii.
A respins apelul declarat de pârâţii Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva aceleiaşi hotărâri.
Pentru a se pronunţa astfel tribunalul a reţinut în principal următoarele:
În ceea ce priveşte pe reclamantă toate condiţiile impuse de textul HCL nr. 34/1998 sunt îndeplinite fără a se tăgădui aceste aspecte, iar în ceea ce priveşte pe pârâte s-a reţinut că acordul proprietarului a fost exprimat expres şi prealabil formulării cererii de către reclamantă în art. 5 din HCL.
Împotriva deciziei civile nr. 197/A din 15 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara a declarat recurs Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara prin care a solicitat suspendarea prezentului litigiu în baza art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului penal nr. 153/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, în care s-a început urmărirea penală împotriva unor angajaţi ai Primăriei Municipiului Timişoara pentru abuz în serviciu în legătură cu încheierea şi modalitatea de prelungire a contractului de închiriere nr. 868 din 23 iulie 2003.
Prin cererea de recurs recurenţii au susţinut în continuare excepţia necompetenţei materiale considerând că din punct de vedere material competentă să judece cauza în primă instanţă este Judecătoria Timişoara, secţia civilă.
Referitor la critica deciziei atacate recurenţii arată că aceasta este nelegală deoarece instanţele de judecată au ţinut cont în mod exclusiv de art. 5 al HCL nr. 34/1998 fără a corobora acest articol cu art. 4 al aceleiaşi hotărâri şi cu art. 21 şi art. 22 ale contractului de închiriere.
Intimata SC E. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de suspendare, admiterea excepţiei inadmisibilităţii recursurilor împotriva sentinţei civile nr. 551/PI din 4 mai 2010, respingerea recursurilor ca neîntemeiate.
În şedinţa publică din 29 septembrie 2011 Înalta Curte a respins cererea de suspendare formulată de recurenţi apreciind că nu există o înrâurire hotărâtoare a infracţiunii pentru care s-a început urmărirea penală asupra hotărârii ce se va pronunţa în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 551/PI din 4 mai 2010 Înalta Curte reţine că analiza acesteia este irelevantă atât timp cât la termenul din 29 septembrie 2010 s-a luat în examinare recursul declarat de pârâţii Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 197/A din 15 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile recurenţilor şi încadrate de Înalta Curte conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Motivul de modificare priveşte situaţia în care, deşi actul juridic dedus judecăţii este cât se poate de clar, fiind ,,vădit neîndoielnic”, instanţa îi schimbă ,,natura” ori ,,înţelesul”.
Nu în ultimul rând, prin motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se invocă de fapt, încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante.
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prevede că modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Literatura de specialitate a statuat că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată. Hotărârea a fost dată cu încălcarea legii sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a cărei hotărâre se atacă cu recurs la aplicarea dispoziţiilor legale aplicabile speţei, însă fie le-a încălcat fie le-a aplicat greşit.
Din perspectiva criticilor deciziei recurate Înalta Curte reţine că între părţile litigante s-a încheiat contractul de închiriere nr. 868 din 23 iulie 2003 în temeiul căruia Primăria Municipiului Timişoara a închiriat prin licitaţie publică deschisă obiectivul ,,Baza sportivă şi de agrement” situat în Timişoara, zona Stadion pe o perioadă de 1 an, începând cu data de 1 august 2003 şi sfârşind cu data de 31 iulie 2004. Ulterior contractul de închiriere a mai fost prelungit succesiv până la 30 septembrie 2010.
Potrivit art. 8 lit. e) din contractul de închiriere nr. 868/2003 ce constituie ,,legea părţilor”, locatarul este obligat să elibereze spaţiul la încetarea contractului de închiriere prin ajungerea la termen, iar potrivit art. 8 lit. g) din acelaşi contract, la încetarea contractului locatarul este obligat să predea bunul închiriat în întregime, în stare bună, inclusiv cu îmbunătăţirile aduse prin lucrările de întreţinere şi amenajare executate pe perioada derulării contractului, liber de orice sarcini.
Articolele 11, 21, 22 din contractul nr. 868/2003 prevăd că acesta încetează la expirarea duratei stabilite, că orice modificare a clauzelor contractului se face prin act adiţional semnat de ambele părţi şi nu în ultimul rând că, contractul constituie singurul instrument juridic probant pentru soluţionarea eventualelor litigii între părţi.
Este adevărat că Hotărârea Consiliului Local nr. 34 din 2 martie 1998 reglementează utilizarea spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă aflată în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, însă aceasta nu înseamnă că contractele de închiriere vor fi prelungite în mod automat chiar fără consimţământul uneia dintre părţi.
Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia prevederile art. 1 din HCL 34 din 2 martie 1998 care precizează că spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă care aparţin domeniului public de interes local, aflate în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, pot fi date în administrare, concesionate sau închiriate, în condiţiile legii.
Faţă de art. 1 din HCL nr. 34/2008, coroborat atât cu art. 948 alin. (1), pct. 2 C. civ. cu referire la consimţământul valabil al părţii care se obligă cât şi cu art. 11, art. 21, art. 22 din contractul nr. 868/2003 rezultă că proprietarul, respectiv Municipiul Timişoara poate să prelungească contractul, însă nu este obligat aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de apel prin aplicarea doar a art. 5 din HCL nr. 34/2008.
În ceea ce priveşte critica recurenţilor la necompetenţa materială a Tribunalului Timiş, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată deoarece o parte din contractul de închiriere nr. 868/2003 este o societate comercială (comerciant), contractul fiind încheiat în vederea desfăşurării activităţii comerciale a acesteia şi în consecinţă sunt incidente prevederile art. 4 şi art. 56 C. com.
Referitor la decizia nr. 3574 din 28 octombrie 2010 se apreciază că situaţia nu este similară faţă de faptul că s-a avut în vedere HCL nr. 529/2008 prin care Consiliul Local a aprobat prelungirea contractului pe o perioadă de 10 ani (p. 11 al.4).
Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte în temeiul art. 304 pct. 8, 9 coroborate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul declarat de pârâţii Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 197/A din 15 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială. Va modifica decizia recurată în sensul că: va admite apelul declarat de pârâţii Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 551 din 4 mai 2010 a Tribunalului Timiş; va schimba sentinţa apelată în sensul că va respinge acţiunea; va respinge apelul formulat de reclamanta SC E. SRL.
În temeiul art. 274 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge cererea recurenţilor de acordare a cheltuielilor de judecată atât timp cât la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri justificative din care să rezulte că aceştia au efectuat cheltuieli în acest sens.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâţii Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva deciziei civile nr. 197/A din 15 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială.
Modifică decizia recurată în sensul că:
Admite apelul declarat de pârâţii Municipiul Timişoara prin Primar şi Consiliul Local al Municipiului Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 551 din 4 mai 2010 a Tribunalului Timiş.
Schimbă sentinţa apelată în sensul că respinge acţiunea.
Respinge apelul formulat de reclamanta SC E. SRL.
Respinge cererea recurenţilor pârâţi privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3127/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3111/2011. Comercial → |
|---|
