ICCJ. Decizia nr. 328/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 328/2011
Dosar nr. 5/1371/2009
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2011
Asupra recursului de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
La data de 06 ianuarie 2009, reclamanta SC C.F. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC A.M. SA Târgu Mureş la plata sumei de 525.490,32 lei, echivalentul sumei de 131.834 Euro (1 Euro/3,983 lei, la data formulării cererii), reprezentând beneficiu nerealizat de către reclamantă din contractul nr. 265 din 28 martie 2005, a sumei de 140.144 lei, reprezentând costuri salariale suportate de reclamantă, calculate de la data încetării raporturilor contractuale şi până la expirarea perioadei de preaviz şi disponibilizarea salariaţilor angajaţi să realizeze obiectul contractului nr. 265 din 28 martie 2005, plata sumei de 586.400 lei, reprezentând daune, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 1560 din 22 iunie 2009, Tribunalul Comercial Mureş a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C.F. SRL Râmnicu-Vâlcea în contradictoriu cu pârâta SC A.M. SA Târgu Mureş.
Pentru a pronunţa aceasta sentinţa, instanţa de fond a reţinut că între cele două părţi s-a încheiat contractul nr. 265 din 28 martie 2005 având ca obiect efectuarea de transporturi.
A reţinut că pârâta nu şi-a manifestat voinţa, nici în mod expres şi nici în mod tacit, în vederea prelungirii contractului după data de 28 februarie 2006. Clauza cuprinsă în contract prevede posibilitatea prelungirii contractului prin act adiţional, fără a stipula o obligaţie corectă în sarcina pârâtei.
A apreciat că în cauză nu subzistă fapta pârâtei, ca premisă a răspunderii contractuale, constând în neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a unei obligaţii contractuale, prin care să se aducă atingere unui drept subiectiv patrimonial al creditorului, situaţie în care nu mai este necesară analizarea celorlalte condiţii, respectiv existenţa şi valoarea prejudiciului, vinovăţia şi raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
Prin Decizia nr. 19/A din 8 martie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta SC C.F. SRL Râmnicu-Vâlcea împotriva sentinţei mai sus menţionate.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Între părţi s-a încheiat contractul nr. 265 din 28 martie 2005 (f.13-16 dos fond) având ca obiect efectuarea transporturilor a minim 250.000 până la 400.000 tone anual de îngrăşăminte lichide ale clientului.
În contract, respectiv în cap. VIII, art. 8 alin. (1) teza 1, se prevede încetarea contractului ,,la expirarea termenului pentru care s-a încheiat".
În cap XII art. 12.6 se prevede că acest contract „este valabil până la data de 31 decembrie 2005 cu posibilitatea prelungirii prin act adiţional până la data de 31 decembrie 2006".
După cum se poate observa din coroborarea celor două texte din cuprinsul contractului, posibilitatea prelungirii contractului se poate face după 31 decembrie 2005 prin act adiţional.
Câtă vreme nu există niciun act adiţional înseamnă că efectele contractului încetează la 31 decembrie 2005.
Actele adiţionale nr. 1, 2 şi 3 (f.21-22, 23-24, 25-26 dosar fond) încheiate între părţi nu modifică perioada contractului.
Nu este prevăzută posibilitatea prelungirii contractului în mod tacit, iar clauzele contractului fiind speciale, potrivit art. 969 C. civ. coroborate cu cele ale art. 1 C. com., se aplică aceste dispoziţii speciale.
Faptul că în perioada 01 ianuarie 2006-08 februarie 2006 s-au efectuat transporturi pentru SC A.M. SA nu înseamnă prelungirea contractului pentru argumentele mai sus arătate.
În consecinţă, instanţa de apel a respins apelul ca nefondat.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs reclamanta SC C.F. SRL Râmnicu Vâlcea, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., art. 942 şi urm. C. proc. civ. şi art. 37 C. com. şi solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta arată că părţile au înţeles să continue executarea contractului şi în cursul anului 2006. SC C.F. SRL a transmis pârâtei un act adiţional, privind prelungirea perioadei de valabilitate a contractului şi pentru anul 2006, act adiţional ce urma să fie semnat de către reprezentanţii legali ai pârâtei şi transmis către societatea sa, în cursul lunii decembrie 2005.
Mai arată că manifestarea de voinţă privind continuarea raporturilor stabilite în baza contractului nr. 265/2005, din partea ambelor părţi, a fost reală, serioasă, conştientă, neviciată şi fermă şi, de asemenea că, SC C.F. SRL a efectuat transporturi de marfă la solicitarea pârâtei, în toată luna ianuarie 2006.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurenta susţine că instanţele de fond şi apel nu au avut în vedere prevederile art. 37 C. com.: ,,Până ce contractul nu este perfect, propunerea şi acceptarea sunt revocabile. Cu toate acestea, deşi revocarea împiedica ca contractul să devie perfect, dacă ea ajunge la cunoştinţa celeilalte părţi după ce aceasta întreprinsese executarea lui, atunci cel ce revocă contractul răspunde de daune interese".
În acest sens arată că art. 37 C. com. prevede, indiscutabil, antrenarea răspunderii de daune interese, în cazul în care revocarea ofertei de a contracta a intervenit după ce una dintre părţi începuse executarea contractului.
Recurenta face referire şi la faptul că reclamanta a solicitat prin adresa nr. 977 din 16 ianuarie 2006 facturarea contravalorii tarifelor de transport pentru decada 1 ianuarie 2006 la 7,27 Euro/to., conform contractului nr. 265 din 28 martie 2005.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor dosarului, se constată următoarele:
În ce priveşte susţinerile recurentei formulate în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de apel ar fi nesocotit manifestarea de voinţă privind continuarea raporturilor stabilite în baza contractului nr. 256/2005, printr-un act adiţional ce urma a fi semnat de reprezentanţii legali ai pârâtei, fapt ce rezultă şi din transporturile de marfă efectuate de reclamantă, la solicitarea pârâtei în cursul lunii ianuarie 2006, se constată că nu sunt întemeiate.
Aceasta, deoarece, aşa cum corect au reţinut ambele instanţe care s-au pronunţat la cauză, examinând prevederile contractuale , respectiv cele stipulate în cap. VIII art. 8 alin. (1) teza 1 coroborate cu cele ale art. 12.6 din contractul nr. 265 din 28 martie 2005 încheiat între părţi, rezultă fără nici un dubiu că nu s-a prevăzut posibilitatea prelungirii contractului în mod tacit, ci era necesară încheierea unui act adiţional, numai în scris, cu acordul ambelor părţi, potrivit art. 12.4 din contract, ceea ce, în speţă, nu s-a întâmplat.
Rezultă prin urmare că pentru a ne afla în prezenţa unei modificări a contractului, în sensul prelungirii acestuia nu era suficientă existenţa unei manifestări de voinţă tacite, ci s-ar fi impus ca aceasta să fie exprimată expres în scris, în cuprinsul unui act adiţional, semnat de părţi.
În ceea ce priveşte semnificaţia juridică pe care reclamanta încearcă să o dea transporturilor pe care le-a efectuat în luna ianuarie 2006, se constată că nu există nicio probă care să susţină afirmaţiile recurentei-reclamante, în sensul că acestea ar reprezenta o manifestare de voinţă a pârâtei de a continua relaţiile contractuale până la 31 decembrie 2006.
Criticile recurentei exprimate prin invocarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în sensul că instanţele nu au ţinut seama de prevederile art. 37 C. com. sunt de asemenea neîntemeiate, întrucât în mod legal nu a fost reţinută incidenţa în cauză a acestora, de vreme ce reclamanta nu şi-a întemeiat pretenţiile şi nu a invocat în acţiunea introductivă sau până la prima zi de înfăţişare prevederile art. 37 C. com., ci dispoziţiile contractului şi prevederile art. 942 şi urm. C. civ,, adică o răspundere contractuală, or, a le fi luat în considerare în apel, aşa cum a solicitat recurenta-reclamantă prin trimiterile făcute şi la prevederile art. 37 C. com., ar fi însemnat o încălcare a prevederilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce nu poate fi primit şi, oricum, dispoziţiile art. 37 C. com. se referă la ipoteza lipsei unui contract, ipoteză inaplicabilă în cauză.
În consecinţă, în mod judicios s-a concluzionat că nu subzistă fapta pârâtei, ca premisă a răspunderii contractuale, constând în neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a unei obligaţii contractuale, prin care să fi adus atingere unui drept patrimonial al reclamantei.
Astfel fiind, având în vedere că recurenta-reclamantă nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată, care în raport de dispoziţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. să conducă la modificarea sau casarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi păstrată ca fiind legală şi se va respinge recursul reclamantei SC C.F. SRL Râmnicu Vâlcea, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.F. SRL Râmnicu Vâlcea prin administrator judiciar E. SPRL Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr. 19/A din 8 martie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 320/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 411/2011. Comercial → |
|---|
