ICCJ. Decizia nr. 3403/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3403/2011
Dosar nr. 1377/30/2010
Şedinţa publică de la 2 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul Biroul Notarilor Publici Asociaţi R. Timişoara a chemat-o în judecată pe pârâta SC B.C.R.A.V.I.G. SA, sucursala Timişoara, solicitând obligarea acesteia din urmă la plata echivalentului în lei, la data plăţii, a sumei de 1.250.759 HUF, cu titlu de despăgubire; a dobânzilor legale, calculate la echivalentul în lei al creanţei principale, începând cu data de 1 iunie 2009 până la data plăţii efective a acesteia; a daunelor morale în valoare de 100.000 lei şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale reclamantul a arătat că este proprietarul autoturismului marca Mercedes S 320 CFI, înmatriculat cu nr. pentru care s-a efectuat asigurarea facultativă prin contractul de asigurare facultativă CASCO AVA 0495394 din 13 octombrie 2008, că pe durata valabilităţii contractului de asigurare autoturismul a fost avariat în trei evenimente diferite, a căror constatare a fost făcută de pârâtă care a întocmit dosarele de daune, autoturismul fiind reparat în Ungaria la o unitate autorizată de producătorul autoturismului, pentru care reclamantul a achitat suma de 1.250.759 HUF, cu titlu de contravaloare reparaţii.
În ce priveşte daunele morale a invocat stresul inerent blocării sumei de bani care i se cuvenea şi dispreţul asigurătorului faţă de clienţii săi, instanţa urmând să sancţioneze comportamentul abuziv al pârâtei care şi-a creat o poziţie dominantă, contrară legii şi moralei.
Prin sentinţa comercială nr. 738/PI din 29 iulie 2010, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis, în parte, cererea formulată de reclamant, obligând-o pe pârâtă să plătească acestuia echivalentul în lei la data plăţii la cursul BNR al sumei de 928.229 HUF, cu titlu de despăgubiri, suma de 412,12 lei, cu titlu de dobândă legală, calculată la echivalentul în lei al sumei de 928.229 HUF, pe perioada 31 noiembrie 2009 – 26 februarie 2010 şi în continuare a dobânzii legale calculată la echivalentul în lei al aceleiaşi sume, începând cu 27 februarie 2010 până la data plăţii efective şi suma de 2.590,5 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a constatat că numai două dintre cele trei evenimente pot fi analizate în prezenta cauză, respectiv cele privitoare la avarierea portierei stânga şi a barei de protecţie spate, reţinând că, potrivit art. 8.1 din contractul părţilor, constatarea şi evaluarea pagubelor este făcută de către reprezentanţii asigurătorului împreună cu asiguratul sau împuternicitul acestuia, inclusiv prin experţi, dacă s-a convenit în acest mod între părţi, iar în speţă au fost încheiate procese verbale de constatare doar cu privire la aceste două evenimente.
Instanţa de fond a mai reţinut că, potrivit art. 7.2.5 din contract, reclamantul trebuia să înştiinţeze, în scris, pe pârâtă cu privire la avarierea parbrizului, obligaţie neîndeplinită în cauză, care determină aplicarea dispoziţiilor art. 7.2.12 din contractul părţilor în baza căruia pârâta are dreptul să refuze plata despăgubirilor.
Aplicând dispoziţiile art. 8.7 din contract şi constatând că unitatea autorizată de producătorul autoturismului să facă astfel de reparaţii a considerat, faţă de recomandările producătorului, necesitatea schimbării uşii stânga şi a barei de protecţie spate, instanţa de fond, în temeiul art. 969 C. proc. civ., art. 9 şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 136/1995, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 928.229 HUF, reprezentând costul pieselor şi manopera, rezultate din factura fiscală şi devizul de manoperă.
Reţinând dispoziţiile art. 1082 C. civ., instanţa a apreciat că pârâta datorează dobânda legală la suma reprezentând despăgubiri, care curge de la data de 23 noiembrie 2009, care este momentul notificării de punere în întârziere a pârâtei, cuantumul acestei dobânzi în perioada 23 noiembrie 2009 – 26 februarie 2010 fiind de 414,12 lei, calculată la o paritate a forinţului de 100 = 1,5222 lei şi o dobândă 9,5% pe lunile noiembrie – decembrie 2009 şi 8% pe lunile ianuarie – februarie 2010, urmând a curge în continuare până la achitarea debitului datorat de către pârâtă.
În ceea ce priveşte daunele morale, instanţa a apreciat că acestea nu sunt justificate, întrucât răspunderea contractuală exclude şi aplicarea răspunderii delictuale - fundamentul daunelor morale, iar neexecutarea sau executarea defectuoasă a contractului atrage sancţiunile contractuale şi nicidecum daune morale. Faptul că pârâta nu a răspuns solicitărilor reclamantului se datorează punctului său de vedere cu privire la soluţia tehnică ce se impune în speţă, comportament ce nu poate fi sancţionat prin obligarea la plata daunelor morale.
Apelurile declarate de părţi împotriva hotărârii sentinţei tribunalului au fost respinse de către Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială, prin decizia civilă nr. 29 din 25 ianuarie 2011.
Examinând sentinţa apelată prin prisma motivelor de apel, cât şi în conformitate cu art. 295 C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut că răspunderea pârâtei pentru acoperirea daunelor suferite de reclamant, ca urmare a avarierii autoturismului asigurat îşi are izvorul în contractul de asigurare facultativă pentru avarii şi furt intern CASCO AVA 0495394 din 13 octombrie 2008, tribunalul pronunţând o hotărâre temeinică şi legală, cu respectarea dispoziţiilor art. 969, art. 970 C. civ. şi a regulilor speciale cuprinse în Legea nr. 136/1995, admiţând corect acţiunea numai cu privire la evenimentele care au determinat înlocuirea uşii faţă-stânga şi a barei spate şi respingând daunele solicitate de reclamant pentru evenimentul care ar fi determinat înlocuirea parbrizului, ca urmare a neconformării acestuia faţă de prevederile contractuale în ce priveşte notificarea evenimentului asigurat.
Instanţa de apel a mai reţinut că prevederile art. 8.10 şi art. 8.11 din contract nu interzic efectuarea în străinătate a reparaţiilor, câtă vreme costurile se înscriu în limitele celor practicate în România, la dosar neexistând dovezi din care să rezulte că aceste limite au fost depăşite şi că reparaţiile efectuate în străinătate nu sunt de natură să justifice refuzul pârâtei de plată a despăgubirilor, câtă vreme aceste reparaţii s-au efectuat la o unitate service autorizată de producător, în perimetrul Uniunii Europene.
Împotriva acestei decizii reclamantul Biroul Notarilor Publici Asociaţi „R.” Timişoara a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea deciziei atacate, admiterea apelului propriu şi, în consecinţă, admiterea acţiunii în întregime şi obligarea pârâtei la plata sumei de 1.250.759 HUF, cu titlu de despăgubiri.
A susţinut, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., că obiectul recursului îl constituie doar suma de 322.530 HUF, care reprezintă diferenţa dintre prejudiciul suferit şi suma acordată de instanţa de judecată, arătând că a acţionat cu bună credinţă în raporturile juridice cu pârâta, dar a omis să păstreze copiile tuturor notificărilor făcute acesteia cu privire la avarierea parbrizului, dar că aceste notificări se află în dosarul nr. AVA-TM-000190/09 şi că asigurătorul nu a contestat dreptul său la despăgubire, inclusiv pentru parbriz, ci doar cuantumul sumelor pretinse, precum şi faptul că nu ar fi fost necesară şi nu ar fi aprobat înlocuirea unor piese şi subansamble la autoturismul avariat; că prin decizia pronunţată instanţa de apel a validat încălcarea de către tribunal a dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., rolul activ al instanţei neputând să depăşească limitele apărării pârâtei şi că, în analiza comportamentului contractual al pârâtei, „motivările sunt contradictorii”.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Examinând motivele de recurs se constată că în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., acestea pot fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., recurentul nedezvoltând motivul invocat prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea care cuprinde motive contradictorii poate fi modificată în calea de atac, această ipoteză vizând situaţiile când contradicţia poate fi constatată în cuprinsul considerentelor sau prin analiza acestora în raport cu dispozitivul pe care îl contrazice.
Examinând considerentele deciziei se constată inexistenţa unor motive contradictorii, constatările instanţei de judecată cu privire la comportamentul contractual al pârâtei neconform bunei credinţe şi art. 970 C. civ., referindu-se la cele două capete de cerere admise, analizate separat de capătul de cerere privind daunele rezultate din avarierea parbrizului, care a fost examinat anterior acestora, cu evidenţierea comportamentului neconform al reclamantei faţă de art. 7.2.5., art. 7.2.12.raportate la art. 8.1 din contractul părţilor.
În contextul dat, având în vedere că instanţa a motivat în fapt şi în drept capătul de cerere privind avarierea parbrizului, neputând a se face o extindere a concluziei rezultată din analiza celorlalte două capete de cerere asupra acestei motivări, Înalta Curte constată că susţinerea recurentului circumscrisă motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este neîntemeiată.
În analiza celui de-al doilea motiv de recurs se reţin dispoziţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ. care prevăd că judecătorul este în drept să le ceară părţilor explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt şi de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, iar conform alin. (6) al acestui articol, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii.
Textele de lege precitate stabilesc obligaţii în sarcina judecătorului al cărui rol activ trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu cele două principii fundamentale ale procesului civil, respectiv disponibilitatea şi contradictorialitatea, acesta având obligaţia de a stărui prin toate mijloacele legale, în scopul de a preveni orice greşeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor şi aplicării corecte a legii, urmând a se pronunţa numai asupra obiectului dedus judecăţii ca garanţie a respectării principiului disponibilităţii procesului civil.
Cadrul procesual, atât sub aspectul obiectului cât şi al părţilor între care se derulează litigiul, este fixat de părţi, nefiind permis instanţei a se pronunţa în afara limitelor în care a fost investită.
Examinând motivele de recurs, circumscrise art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de dispoziţiile art. 129 alin. (4) şi (6) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acestea nu pot fi primite, întrucât din considerentele hotărârii atacate rezultă că instanţa a înlăturat cu justeţe critica lipsei rolului activ al instanţei de fond, considerând că aceasta s-a pronunţat doar asupra obiectului cererii de chemare în judecată, pe capetele de cerere referitoare la despăgubiri rezultate din contractul de asigurare, dobândă şi daune morale, în limitele stabilite de reclamant.
Instanţa de apel a considerat corect că tribunalul nu a depăşit cadrul procesual prin faptul de a fi analizat în profunzime capătul de cerere referitor la despăgubirile solicitate pentru avarierea parbrizului, stabilind corect faptele şi textele de lege aplicabile şi constatând că reclamantul nu s-a conformat dispoziţiilor art. 7.2.5 din contractul părţilor, sub sancţiunea prevăzută de art. 7.2.12 din acelaşi contract, şi că, prevederile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., care îl obligă pe judecător să ceară explicaţii şi să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt ori de drept pentru aflarea adevărului, chiar dacă acestea nu sunt menţionate în acţiune sau întâmpinare, au fost respectate.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul BIROUL NOTARILOR PUBLICI ASOCIAŢI R. TIMIŞOARA, împotriva deciziei civile nr. 29 din 25 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3406/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3399/2011. Comercial → |
|---|
