ICCJ. Decizia nr. 3406/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3406/2011
Dosar nr. 2153/1/2011
Şedinţa publică de la 2 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 14 mai 2007 reclamanţii SC G.J. SA Bucureşti, C.I., C.S.A. şi C.M. au chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Braşov şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti, solicitând obligarea acestora din urmă la plata sumei de 72.783.000 lei, reprezentând despăgubiri aferente profitului pe care societatea l-ar fi realizat utilizându-şi întregul patrimoniu în situaţia în care ar fi funcţionat pentru durata aprobată pentru statul român prin actul de constituire, adică 99 de ani şi despăgubiri aferente valorii de piaţă a societăţii, estimate de reclamantă, tot pentru întreaga durată de funcţionare, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice D.G.F.P. Braşov şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Bucureşti şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Ministerul Finanţelor Publice D.G.F.P. Braşov pentru Statul Român; a admis excepţia prescripţiei extinctive şi a respins, ca prescrisă, cererea reclamanţilor, având ca obiect despăgubiri pe perioada 21 ianuarie 1993 – 13 mai 2004 şi, ca nefondată, cererea acestora având ca obiect despăgubiri pe perioada 14 mai 2004 – 21 ianuarie 2092, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 460/C din 9 aprilie 2009.
În ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, instanţa a reţinut că reclamanţii au formulat cererea de chemare în judecată peste termenul prevăzut de art. 3 raportat la art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, faţă de data înregistrării acesteia la 14 mai 2007.
Cu referire la pretenţiile având ca obiect despăgubiri pentru perioada 13 mai 2004 – 21 ianuarie 2092, instanţa a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada că până în anul 2004, când s-a predat terenul în litigiu la Comisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar Codlea, s-au făcut reevaluări ale dreptului de folosinţă a terenului în litigiu şi implicit modificarea aportului în natură al SC A.I. Bârsa SA la capitalul social al SC G.J. SA Bucureşti, apreciind nefondate pretenţiile reclamanţilor constând în despăgubiri pentru lipsa folosinţei acestui teren.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei mai sus menţionată a fost anulat ca netimbrat de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin decizia nr. 113/Ap din 5 noiembrie 2009.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că anterior termenului de judecată din data de 3 septembrie 2009 apelanţii au solicitat acordarea ajutorului public judiciar, cererea fiind soluţionată prin încheierea de şedinţă de la 1 octombrie 2009, conform căreia s-a încuviinţat acordarea ajutorului public judiciar şi s-a redus cuantumul taxei judiciare de timbru de la suma de 365.508,26 lei, la suma de 243.672 lei, fiind acordat un nou termen de judecată la data de 5 noiembrie 2009 pentru ca reclamanţii să timbreze cererea. La data de 2 noiembrie 2009 reclamanţii au formulat cerere de reexaminare a încheierii menţionate, care a fost respinsă prin încheierea din data de 3 noiembrie 2009 şi constatând, la termenul de judecată din 5 noiembrie 2009, că recurenţii nu au timbrat apelul, instanţa a aplicat dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
Având în vedere că, la data de 5 noiembrie 2009, când a fost judecat apelul, nu se comunicase soluţia cu privire la cererea de reexaminare şi că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii de amânare formulată de reclamanţi, şi constatând că apelul a fost soluţionat cu nesocotirea normelor procedurale referitoare la comunicarea hotărârilor judecătoreşti irevocabile prevăzute de Legea nr. 276/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 212/2008, precum şi a prevederilor art. 156 C. proc. civ., Înalta Curte a admis recursul declarat de apelanţii reclamanţi, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, aşa cum rezultă din decizia nr. 2447 din 24 iunie 2010.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamanţi reţinând, prin decizia nr. 5/Ap din 20 ianuarie 2011, că apelul reclamanţilor nu a fost timbrat, cu toate că, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, aceştia au fost înştiinţaţi să depună taxa judiciară de timbru în sumă de 243.672 lei şi 5 lei timbru judiciar, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997.
De reţinut este faptul că, după casare, apelanţii au formulat altă cerere de ajutor public judiciar, care a fost respinsă prin încheierea de la 9 decembrie 2010, cu motivarea că instanţa s-a pronunţat deja asupra acordării ajutorului public prin încheierea de la 1 octombrie 2009, rămasă irevocabilă, şi că apelanţii nu au făcut dovada că între timp au intervenit împrejurări noi care să justifice majorarea ajutorului judiciar, deja acordat în această fază procesuală, fiind respinsă, pentru aceleaşi motive, şi cererea de reexaminare formulată de reclamanţi.
În aceste împrejurări instanţa de apel a dispus comunicarea unui exemplar al încheierii de la data de 6 ianuarie 2011 prin care s-a amânat judecarea fondului pricinii, pentru ca recurenţii să timbreze cererea de apel cu suma de 243.672 lei, taxa judiciară de timbru şi 5 lei, timbru judiciar, încheierea fiind comunicată la 10 ianuarie 2011.
Împotriva deciziei instanţei de apel reclamanţii au formulat recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., raportat la art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, art. 21 din Constituţia României referitor la accesul liber la justiţie.
Criticile din recurs vizează problema liberului acces la justiţie, nerezolvată de instanţa de apel în lumina art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008, care stabileşte că ajutorul public se poate acorda şi în alte situaţii, proporţional cu nevoile solicitantului în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului îi limitează accesul la justiţie, a legislaţiei şi jurisprudenţei CEDO, precum şi a Directivelor CE.
Recurenţii au invocat în acest sens cauza Weissman şi alţii împotriva României, decizia CEDO din 8 ianuarie 2009 în cauza Russen împotriva României.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Art. 21 din Legea nr. 146/1997 prevede că persoanele fizice beneficiază de facilităţi sub formă de scutiri, reduceri, eşalonări sau amânări pentru plata taxei judiciare de timbru, în condiţiile O.U.G. nr. 51/2008, instanţa putând acorda şi persoanelor juridice, la cerere, facilităţi sub formă de reducere, eşalonări sau amânări pentru situaţiile prevăzute de art. 21 alin. (2) lit. a), b), alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 146/1997.
Reclamanţii au formulat cerere de scutire de la plata taxei judiciare de timbru sau reducere a taxei judiciare de timbru „în aşa fel încât să li se permită accesul la justiţie”, cererea fiind admisă prin încheierea de şedinţă de la 1 octombrie 2009 prin care s-a dispus reducerea cuantumului taxei judiciare de timbru de la 365.508,26 lei la 243.672 lei. Hotărârea a rămas irevocabilă prin respingerea cererii de reexaminare, iar celelalte două cereri formulate ulterior, având acelaşi obiect, au fost respinse în considerarea încheierii pronunţată la 1 octombrie 2009, rămasă irevocabilă, şi nedovedirii unor împrejurări noi care să justifice majorarea ajutorului public deja acordat.
Se constată că pentru exercitarea dreptului de a formula cererea de ajutor public, inclusiv a căilor de atac, există reglementări speciale, respectiv art. 21 şi urm. din Legea nr. 146/1997, cu raportare la O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 193/2008 şi că recurenţii reclamanţi au beneficiat de prevederile legale precitate.
Este de reţinut că hotărârea dată în soluţionarea celei de a doua cereri de ajutor public formulată în cauză, împotriva căreia s-a exercitat calea de atac prevăzută de legea specială, nu poate face obiect al recursului, iar instanţa de apel, încunoştinţându-i pe apelanţi de obligaţia plăţii taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit prin încheierea de la 1 octombrie 2009 şi constatând că aceştia nu au îndeplinit obligaţia timbrării cererii de apel pe care au formulat-o în cauză, a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, anulând această cerere, ca netimbrată.
În contextul dat, motivele pentru care CEDO a constatat încălcarea art. 6 & 1 din Convenţie în cele două cauze la care recurentul a făcut referire, nu se regăsesc în prezenta cauză, neputând fi reţinută nicio abatere de la prevederile art. 6 & 1 din Convenţie.
Cum, apelanţii reclamanţi au beneficiat de prevederile O.U.G. nr. 51/2008, reglementare care transpune în dreptul român Directiva nr. 2003/8/CE, publicată în Jurnalul Oficial la 25 aprilie 2008, epuizând toate căile de atac împotriva soluţionării cererii lor de ajutor public judiciar, nu se poate reţine încălcarea art. 6 paragraful 1 din CEDO şi art. 21 din Constituţia României.
Faţă de considerentele de mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu art. 312 pct. 1 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii SC G.J. SA BUCUREŞTI, C.I., C.S.A. şi C.M., împotriva deciziei nr. 5/Ap. din 20 ianuarie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3410/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3403/2011. Comercial → |
|---|
