ICCJ. Decizia nr. 3418/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3418/2011
Dosar nr. 5149/1/2011
Şedinţa publică de la 2 noiembrie 2011
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Braşov, înregistrată la data de 20 decembrie 2007, reclamanta SC A.P. SA Braşov a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S., solicitând ca aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 213.000 RON, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit ca urmare a obligării sale, prin hotărâre definitivă şi irevocabilă, la vânzarea apartamentului înscris în C.F. nr. 291 Braşov sub nr.top 5326.
La data de 24 iunie 2008 reclamanta a precizat acţiunea, în sensul obligării pârâtei A.V.A.S. la plata sumei de 192.200 lei, reprezentând echivalentul prejudiciului suferit.
Prin sentinţa civilă nr. 2324/C din 19 noiembrie 2008, Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâta A.V.A.S., a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.P. SA Braşov, astfel cum a fost precizată, şi a obligat-o pe pârâtă să plătească acesteia suma de 192.200 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciu şi suma de 5.096,20 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Analizând excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi inadmisibilităţii acţiunii, instanţa a constatat că sunt nefondate, reţinând că cererea de chemare în judecată a fost formulată în termenul de o lună prevăzut de art. 39 din Legea nr. 137/2002 şi că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. privind concilierea directă, deoarece reglementarea specială se completează, în mod corespunzător, cu dispoziţiile înscrise în Codul de procedură civilă, numai în măsura în care acestea nu contravin prevederilor exprese ale actelor normative evocate sau scopului urmărit de legiuitor prin instituirea acestor proceduri, iar concilierea directă, care presupune un anumit interval de timp ar afecta însuşi termenul de o lună în care poate fi promovată acţiunea.
Pe fondul acţiunii, instanţa a constatat că art. 324 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997, modificată prin Legea nr. 99/1999, instituie obligaţia de plată a unei despăgubiri reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea imobilului, prejudiciul suferit de reclamantă nefiind limitat la valoarea contabilă a bunurilor înregistrate în registrele contabile ale societăţii la data privatizării, ci la valoarea de piaţă.
Instanţa a reţinut, de asemenea, că nu pot fi primite susţinerile pârâtei în sensul că obligarea la plata despăgubirilor trebuie să se facă numai în proporţie de 26,0373 %, deoarece A.V.A.S. a vândut acţiuni reprezentând doar acest procent din capitalul social al reclamantei, întrucât pârâta, succesoare a FPS, reprezintă instituţia publică implicată în privatizare prevăzută de art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a admis apelul declarat de A.V.A.S. împotriva acestei sentinţe pe care a schimbat-o, în sensul că a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi în consecinţă a respins acţiunea, aşa cum rezultă din decizia nr. 30/Ap din 26 martie 2009.
Instanţa de apel a reţinut că acţiunea nu priveşte drepturi născute din procedura de privatizare, nefiind supuse regulilor procedurale cuprinse în actele normative referitoare la privatizare, şi a considerat, având în vedere calitatea de comerciant a reclamantei şi natura contractului pe care îşi întemeiază pretenţiile, că aceasta este o acţiune comercială de drept comun, bazată pe obligaţia de garanţie pentru evicţiune, supusă prevederilor cap. XIV din Codul de procedură civilă, şi că reclamanta nu a făcut dovada convocării părţii adverse la conciliere directă, conform dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii, reclamanta SC A.P. SA Braşov a formulat recurs, care a fost admis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin decizia nr. 402 din 4 februarie 2010, potrivit căreia hotărârea atacată a fost casată şi cauza trimisă aceleiaşi instanţe spre rejudecarea apelului pe fondul acestuia.
Analizând excepţia inadmisibilităţii acţiunii faţă de neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., instanţa de recurs a apreciat că această excepţie a fost greşit admisă de instanţa de apel, faţă de regimul pierderii imobilului pentru care se solicită despăgubiri.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, în rejudecare, a respins apelul declarat de apelanta pârâtă A.V.A.S., aşa cum rezultă din decizia nr. 42/Ap din 3 iunie 2010, reţinând că art. 324 din Legea nr. 99/1999 nu stabileşte criteriul „valorii contabile” ca bază de calcul al despăgubirilor cuvenite societăţilor comerciale privatizate.
Prin decizia nr. 264 din 21 ianuarie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de A.V.A.S. împotriva sentinţei instanţei de apel dată în rejudecare, a casat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că instanţa de apel nu a examinat motivul de apel de la punctul trei, referitor la apărarea de fond a pârâtei cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997.
Rejudecând apelul, Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, a constatat că, potrivit alin. (2) al art.324 din O.U.G. nr. 88/1997, instituţiile publice implicate vor plăti societăţilor comerciale o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deţinute de societatea comercială către foştii proprietari şi că, în cauză, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, întrucât restituirea în natură a imobilului nu s-a realizat către foştii proprietari, instanţa de fond apreciind în mod greşit că raţiunea reparării prejudiciului instituită de art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 subzistă şi în situaţia restituirii imobilului către foştii chiriaşi, o asemenea situaţie nefiind prevăzută expres de dispoziţiile legale mai sus menţionate.
În consecinţă a fost admis apelul, desfiinţată hotărârea atacată şi respinsă acţiunea formulată de reclamantă, aşa cum rezultă din decizia nr. 22/Ap din 24 martie 2011.
Împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta a formulat recurs, solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului, şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Temeiul de drept invocat în susţinerea cererii de recurs este art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În susţinerea recursului recurenta a criticat hotărârea atacată având în vedere cea de-a doua ipoteză a art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând aplicarea greşită a art. 324 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997, apreciind că în mod greşit instanţa de apel a constatat că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în speţă.
A arătat că, prin sentinţa civilă a Judecătoriei Braşov nr. 8961/2006, a fost obligată la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, având ca obiect apartamentul nr. 1 situat la etajul 2 al imobilului din Braşov, imobil înscris în C.F. 31236 Braşov, sub nr. top 5235, în temeiul Legii nr. 112/1995, ca urmare a faptului că imobilul nu a fost revendicat în temeiul Legii nr. 10/2001 şi în consecinţă are dreptul la despăgubiri.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Art. 324 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 88/1997, modificată, prevede că instituţiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, despăgubirile urmând a reprezenta echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deţinute de societatea comercială către foştii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.
Ca urmare, textul de lege precitat obligă instituţiile publice să asigure repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare, prin restituirea imobilelor preluate de stat, către foşti proprietari, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Această categorie de imobile nu face obiectul Legii nr. 112/1995, care în art. 9 reglementează posibilitatea chiriaşilor de a opta pentru cumpărarea imobilelor care nu s-au restituit foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora în baza Legii nr. 10/2004, cumpărarea urmând a se face cu plata integrală sau în rate.
Legiuitorul a înţeles, ca în situaţia imobilelor restituite proprietarilor, prin care se produce o micşorare a patrimoniului societăţii comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea imobilului, să acorde o despăgubire reprezentând echivalentul bănesc al prejudiciului astfel cauzat, pe când în situaţia imobilelor aflate sub incidenţa art. 9 a Legii nr. 112/1995, societatea care a fost obligată să încheie un contract de vânzare-cumpărare nu este prejudiciată, întrucât nu se poate discuta de o micşorare a patrimoniului acestuia şi implicit de o prejudiciere a ei, deoarece prin vânzare se înlocuieşte activul din patrimoniu cu suma de bani reprezentând contravaloarea lui.
În speţă, prin sentinţa civilă nr. 8961/2006, Judecătoria Braşov a obligat-o pe reclamantă să încheie contract de vânzare-cumpărare cu chiriaşii imobilului în litigiu, în temeiul art. 9 şi art. 14 din Legea nr. 112/1995.
Raportând această dispoziţie la prevederile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997, Înalta Curte constată că imobilul asupra căruia s-a dispus obligarea încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu intră sub incidenţa dispoziţiilor legale precitate şi că instanţa de apel a apreciat corect asupra inaplicabilităţii în cauză a acestor prevederi, hotărârea atacată fiind legală şi la adăpost de orice critică.
Faţă de aceste considerente, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.P. SA BRAŞOV, împotriva deciziei nr. 22/Ap. din 24 martie 2011 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 noiembrie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3493/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3410/2011. Comercial → |
|---|
