ICCJ. Decizia nr. 397/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 397/2011
Dosar nr. 3993/1/2010
Şedinţa publică de la 27 ianuarie 2011
Asupra contestaţiei în anulare de faţă :
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, sub nr. 2239/2005, reclamanta SC C.A.P. SA a chemat în judecată pe pârâta SC C.S.S.L. SA, solicitând instanţei să constate încetarea contractului de închiriere nr. 2764 din 27 martie 2002 încheiat de părţi şi evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Bucureşti, sector 3, în suprafaţă totală de 295 mp.
Prin sentinţa comercială nr. 3089 din 28 iunie 2005 a Tribunalului Bucureşti a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta SC C.A.P. SA în contradictoriu cu pârâta SC C.S.S.L. SA şi în consecinţă s-a constatat încetarea contractului de închiriere nr. 2764 din 27 martie 2002, dispunându-se şi evacuarea pârâtei din spaţiul comercial ce a constituit obiectul contractului de locaţiune.
Prin Decizia comercială nr. 257 din 16 mai 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta pârâtă C.S.S.L. împotriva sentinţei comerciale nr. 3089/2005.
Prin Decizia nr. 2227 din 7 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul formulat de recurenta pârâtă C.S.S.L. Bucureşti împotriva deciziei nr. 257/2006 a Curţii de Apel Bucureşti şi ca urmare a fost casată Decizia menţionată şi sentinţa nr. 3089/2005 a Tribunalului Bucureşti, cauza fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.
După rejudecarea cauzei, prin sentinţa civilă nr. 4947 din 7 aprilie 2008 pronunţată în dosarul nr. 362/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes a reclamantei.
A fost admisă în parte acţiunea principală, în sensul că a fost constatată încetarea contractului de închiriere nr. 2764 din 27 martie 2008; a fost respinsă ca rămasă fără obiect capătul de cerere privind evacuarea pârâtei, iar cererea reconvenţională formulată de pârâta C.S.L.I. Bucureşti a fost anulată ca insuficient timbrată.
Prin Decizia nr. 76 din 17 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta pârâtă C.S.S.L. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 4947 din 7 aprilie 2008 a Tribunalului Bucureşti.
Recursul declarat împotriva deciziei nr. 76 din 17 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respins ca nefondat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1386 din 23 aprilie 2010, reţinându-se, în esenţă, că recurenta nu a arătat în ce constă motivele de nelegalitate ale hotărârii recurate în condiţiile în care motivele de apel au vizat doar respingerea de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a intimatei reclamante şi a excepţiei lipsei de interes a acesteia, iar în recurs nu au fost formulate critici pe aceste aspecte.
Cât priveşte critica conform căreia acţiunea trebuia respinsă ca rămasă fără obiect sau ca lipsită de interes instanţa de recurs a respins-o ca fiind formulată omisso medio, întrucât nu a constituit motiv de apel.
Împotriva acestei decizii contestatorul C.S.S.L. Bucureşti a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., în argumentarea căruia, contestatorul a susţinut că instanţa de recurs a reţinut greşit că în dezvoltarea motivelor de recurs critică numai modul în care instanţa de apel a reţinut situaţia de fapt privitoare la valabilitatea contractului de locaţiune, când în realitate a criticat Decizia dată de instanţa de apel sub toate aspectele, iar prin notele scrise a arătat că în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active.
Totodată, susţine contestatorul, în mod greşit instanţa nu a analizat motivul de recurs privitor la lipsa de interes a reclamantei SC C.A.P. SA motivând că această critică a fost invocată direct în recurs, deoarece excepţia lipsei de interes a fost invocată pe tot parcursul judecării cauzei.
Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. analizând excepţia nulităţii contestaţiei în anulare o va respinge având în vedere că nu există sancţiune în ceea ce priveşte termenul de motivare.
Contestaţia în anulare este nefondată şi va fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ. ,,Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.
C.C.S.L. a invocat ca temei în susţinerea contestaţiei în anulare, teza a II-a din art. 318 menţionat mai sus, motivat de omisiunea de a se cerceta motivele de recurs privitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active şi la lipsa de interes a reclamantei SC C.A.P. SA.
Din verificarea motivului a cărui omisiune de cercetare se invocă se constată că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra criticilor aduse deciziei.
În realitate, contestatoarea nu a avut în vedere faptul că se află într-o cale extraordinară de atac şi că motivele pentru exercitarea acesteia sunt de strictă interpretare. Aşadar, omisiunea cercetării unui motiv de casare sau modificare nu poate viza argumentele de fapt şi de drept pe care partea le-a invocat în sprijinul motivului de casare, fiind suficient ca în dezlegarea dată acestui motiv, Înalta Curte să arate considerentele pentru care motivul respectiv a fost găsit nelegal, fără să fie necesară preluarea tuturor argumentelor recurentului.
Din considerentele deciziei pronunţată în recurs, rezultă că motivele au fost analizate şi că instanţa de control judiciar, prin răspunsul său a avut în vedere faptul că într-o cale extraordinară de atac, nu pot fi analizate decât motive de nelegalitate şi nu de netemeinicie.
Faptul că argumentarea instanţei de recurs nu este însuşită de către contestatoare, nu constituie motiv întemeiat pe dispoziţiile art. 318 teza a II-a C. proc. civ. În realitate se invocă o greşeală de judecată, care şi în ipoteza în care ar exista nu ar putea fi cenzurată pe această cale.
Citarea, prin intermediul cererii de faţă a textelor presupus încălcate sau aplicate greşit, precum şi reiterarea criticilor formulate prin cererea de recurs, pentru a susţine omisiunea de a se pronunţa pe un motiv de recurs, nu sunt de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât această cale de atac nu are caracter devolutiv. Cu alte cuvinte, în cadrul contestaţiei în anulare nu se judecă acţiunea şi ca atare nu se examinează temeinicia susţinerilor părţilor cu privire la drepturile lor subiective deduse judecăţii, ci se verifică dacă judecata a omis cercetarea vreunui motiv.
În consecinţă, contestaţia în anulare va fi respinsă, întrucât soluţia din Decizia nr. 1386/2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este rezultatul unei omisiuni, iar prevederile art. 318 C. proc. civ. nu-şi găsesc aplicarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia.
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.S.L.I. Bucureşti împotriva deciziei nr. 1386 din 23 aprilie 2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 393/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 473/2011. Comercial → |
|---|
