ICCJ. Decizia nr. 508/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 508/2011
Dosar nr.1627/111/2009
Şedinţa publică din 3 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 213/COM din 18 februarie 2010 Tribunalul Bihor, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC I.R. SRL Oradea împotriva pârâtei SC V.C.E. SRL Bucureşti în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 160.801,39 lei reprezentând rest de plată factură din 14 ianuarie 2005 precum şi suma de 4.469 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei soluţii, prima instanţă a reţinut că între reclamantă şi SC V.C. SRL, reprezentată prin domnul B.D., s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 18 septembrie 2003 în temeiul căruia reclamanta SC I.R. SRL s-a obligat să livreze celeilalte părţi elemente necesare executării lucrări denumite – modernizare reţele termice secundare şi să efectueze calculele de rezistenţă şi reproiectare a sistemului, plata urmând a fi făcută conform clauzelor prevăzute la lit. g).
A fost emisă factura fiscală din data de 14 ianuarie 2005 pentru suma de 2.454.948.824 lei (Rol), expediată prin poştă şi recepţionată de către cealaltă parte, din care s-a achitat suma de 85.353,40 lei (Ron), rămânând o diferenţă de 160.801,39 lei (Ron) neachitată, astfel cum rezultă din protocolul semnat între reclamanta SC V.C. SRL şi SC T. SA, şi din extrasele de cont depuse la dosar de către reclamantă.
La data de 15 mai 2005, prin Proiectul de divizare publicat în M. Of. nr. 3796/29.11.2006, SC V.C. SRL s-a divizat în SC V.C. SRL – asociat unic şi administrator fiind domnul D.V.S. şi SC V.C.E. SRL - asociat unic şi administrator fiind domnul B.D. Prin acelaşi proiect de divizare s-a dispus şi separarea patrimoniului celor două societăţi SC V.C. SRL şi SC V.C.E. SRL.
Contractul de vânzare-cumpărare din 17 septembrie 2003 încheiat între reclamantă şi SC V.C. SRL a fost semnat de domnul B.D., administrator al SC V.C.E. SRL. Prin răspunsurile sale la interogatoriu, acesta a negat că a semnat contractul, însă a renunţat la proba cu expertiza grafologică şi solicitarea de efectuare a unei verificări de scripte, pentru a dovedi că nu a semnat contractul.
Aşadar, obligaţiile decurgând din acest contract au fost preluate de către pârâtă în urma divizării parţiale, conform conţinutului proiectului de divizare. De altfel, în acest sens s-a pronunţat şi Curtea de Apel Oradea prin Decizia nr. 111/C/2008-A, hotărâre faţă de care există autoritate de lucru judecat. Astfel, reclamanta a acţionat mai întâi în judecată pe SC V.C. SRL, însă Curtea de Apel Oradea, prin hotărârea arătată a stabilit că acesta nu avea calitate procesuală pasivă, această calitate revenindu-i pârâtei din prezenta cauză.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 80/C-A din 14 septembrie 2010 a respins ca nefondat apelul pârâtei SC V.C.E. SRL Bucureşti împotriva sentinţei nr. 213/COM din 18 februarie 2010 pronunţată de Tribunalul Bihor secţia comercială de contencios administrativ, fiind preluate în principal argumentele expuse anterior.
Împotriva deciziei nr. 80/C-A din 14 septembrie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs pârâta SC V.C.E. SRL Bucureşti, care a criticat pentru nelegalitate această hotărâre judecătorească, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate cu consecinţa respingerii ca nefondată a acţiunii formulată de reclamanta SC I.R. SRL Oradea.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat faptul că instanţa de fond deşi avea obligaţia de a soluţiona excepţiile invocate de pârâtă, greşit s-a luat interogatoriul administratorului societăţii, fiind astfel nesocotite dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
Totodată a fost încălcat principiul contradictorialităţii, cât şi cel al dreptului la apărare şi cel al oralităţii prin nepunerea în discuţie a admisibilităţii probatoriilor, conform art. 167 şi urm. C. proc. civ.
Greşit nu a fost acordat un nou termen de judecată, deşi existau motive întemeiate, pentru termenul din 11 februarie 2010, încălcându-se dispoziţiile art. 156 C. proc. civ.
De asemenea contractul invocat de reclamantă nu este opozabil pârâtei deoarece nu poartă semnătura domnului B.D. care nu a fost reprezentantul SC V.C. SRL în ceea ce priveşte perfectarea şi derularea acestuia.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de pârâtă, constată că acestea nu sunt justificate, urmând a respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente.
Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Prin întâmpinarea depusă la data de 6 aprilie 2009, pârâta SC V.C.E. SRL a invocat excepţiile necompetenţei teritoriale, a lipsei calităţii procesuale pasive, a prematurităţii introducerii acţiunii şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, iar reclamanta a depus concluzii scrise, la data de 21 mai 2009 prin care a cerut respingerea excepţiilor.
Din conţinutul încheierii de şedinţă din 21 mai 2009 reiese că a fost admisă cererea de luare a interogatoriului administratorului societăţii pârâte, numitul B.D., fără însă a fi cu nimic prejudiciată prin această măsură SC V.C.E. SRL, mai ales că instanţa, la termenul din 8 octombrie 2009 a analizat excepţiile invocate în întâmpinare, pe care le-a respins motivat, iar la acelaşi termen a fost admisă cererea reclamantei de a fi audiaţi martori pe situaţia de fapt.
În speţă, cererea de amânare a judecării cauzei solicitată de pârâtă pentru termenul din 11 februarie 2010, pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului din motive de sănătate şi a condiţiilor meteorologice nefavorabile corect a fost respinsă.
A fost făcută aplicarea dispoziţiilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ., care nu stabilesc în termeni imperativi obligativitatea amânării cauzei pentru lipsă de apărare, deoarece există posibilitatea acordării unui singur termen pentru lipsă de apărare şi numai atunci când cererea este temeinic motivată. De remarcat că pârâta a mai depus o cerere de amânare a cauzei, cu aceiaşi motivare a imposibilităţii de prezentare a apărătorului determinată de starea de sănătate, demersul său juridic conducând la amânarea cauzei, aşa cum se regăseşte acest aspect în încheierea de şedinţă din 5 noiembrie 2009.
Apare cât se poate de evident că pârâtei nu i-a fost îngrădit dreptul la apărare şi nici nu a fost prejudiciată în acest sens, fiind făcută aplicarea art. 156 alin. (2) C. proc. civ., conform căruia, atunci când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare, va amâna pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.
Astfel, dreptul la apărare a fost pe deplin exercitat, amânarea pronunţării fiind făcută pentru data de 18 februarie 2009, interval de timp suficient în care ambele părţi aveau posibilitatea de a depune concluzii scrise detaliate.
Este de necontestat că art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepţie, asigurarea şi recunoaşterea, aplicarea universală şi efectivă a obligaţiei de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil. În soluţionarea cauzei, instanţele au dovedit pe deplin că au respectat cu rigurozitate spiritul european al echităţii juridice, ţinând cont de toate garanţiile conferite privitoare atât la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate şi al egalităţii armelor în procesul civil.
Nu poate fi primită teza acreditată de recurentă potrivit căreia reclamanta nu a dovedit întreruperea cursului prescripţiei conform art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1998.
Amplu documentat, în concordanţă cu înscrisurile depuse de părţi, se constată că plata efectuată la data de 23 martie 2006 a fost efectuată în temeiul protocolului din 25 ianuarie 2006, această plată echivalând cu o veritabilă recunoaştere din partea pârâtei o obligaţiei asumate contractual.
Pe fondul cauzei, au fost judicios stabilite adevăratele raporturi juridice dintre părţi, cu drepturile şi obligaţiile asumate reciproc, în contextul în care procesul verbal de recepţie finală a lucrărilor încheiat între beneficiarul lucrării şi societatea pârâtă, aşa cum au confirmat şi martorii audiaţi, că mărfurile au fost livrate, conduc la obligarea pârâtei la plata sumei de 160.801,39 lei cu titlu de rest de plată a facturii din 14 ianuarie 2005.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul pârâtei SC V.C.E. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 80/C-A din 14 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, nefiind îndeplinită nicio cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V.C.E. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 80/C-A din 14 septembrie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 500/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 625/2011. Comercial → |
|---|
