ICCJ. Decizia nr. 493/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 493/2011
Dosar nr. 6992/110/2007
Şedinţa publică de la 3 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 17 decembrie 2007 reclamanta SC C.T. SRL (fostă SC M. SRL) a chemat în judecată pârâta SC C.A. GHERĂIEŞTI SRL solicitând ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se anuleze actul adiţional nr. 2 la contractul de închiriere din 1 iulie 2005.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că între SC C.A. GHERĂIEŞTI SRL în calitate de locator şi SC C.T. SRL (fostă SC M. SRL) în calitate de locatar s-a încheiat un contract de închiriere autentificat sub nr. 4439 din 5 iulie 2007, prin care locatorul dădea în folosinţa locatarului mai multe bunuri imobile.
Ulterior, la 8 ianuarie 2006, administratorii celor două societăţi, soţi de altfel, au încheiat Actul Adiţional nr. 2 la Contractul de închiriere din 1 iulie 2005, prin care modifica aproape în totalitate contractul iniţial.
Actul Adiţional nr. 2 la Contractul de închiriere din 1 iulie 2005 se impune a fi anulat, întrucât a fost încheiat după ce P.E. a fost revocat din funcţia de administrator şi a antedatat actul, fapt care este cât se poate de evident, deoarece ca dată de încheiere a actului adiţional este trecută 8 ianuarie 2006, dată ce cade într-o zi de duminică.
Actul i-a fost adus la cunoştinţă la sfârşitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie, deşi dl. B.A. a fost numit administrator în martie 2007.
Contractul de închiriere a primit încheiere de dată certă şi a fost înscris în Cartea Funciară în data de 5 iulie 2007, dată la care Actul Adiţional nr. 2 la Contractul de închiriere din 1 iulie 2005 trebuia să fi fost încheiat, după cum este antedatat, şi în mod normal trebuia să fie transcris şi acesta la Cartea Funciară şi să primească dată certă, dacă ar fi existat.
Actul nu are ştampila de la SC C.A. GHERĂIEŞTI SRL.
Actul a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art. 149 şi art. 3 din Contractul de închiriere.
Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 152 din 16 aprilie 2009 s-a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că la data încheierii actului adiţional societatea locatoare SC C.A. GHERAIEŞTI SRL a fost reprezentată de soţia administratorului P.A.C. în calitate de director executiv.
SC C.T. SRL în calitate de chiriaş a fost reprezentată de administrator P.E., astfel că actul adiţional nr. 2 la contractul de închiriere a fost semnat de către cei doi soţi, fiecare în calitate de reprezentant al uneia dintre părţi.
La data încheierii contractului de închiriere SC M. SRL avea ca asociat unic pe B.C.A. Ulterior SC M. SRL şi-a schimbat denumirea în SC C.T. SRL astfel că la data de 24 octombrie 2005 societatea avea trei asociaţi, administrator fiind P.E.
La data încheierii actului adiţional nr. 2 la contract P.E. avea calitatea de administrator la ambele societăţi şi folosind calitatea de reprezentant al soţiei sale a încheiat un act juridic împotriva chiriaşului mărind în mod arbitrar chiria faţă de prevederile contractului de închiriere de aproximativ 10 ori mai mare.
Sub un alt aspect, actul adiţional nr. 2 fiind încheiat între cei doi soţi a primit dată certă abia la data de 5 iulie 2005 când potrivit actului adiţional la actele constitutive funcţia de administrator a d-lui P.E. era revocată, administrator fiind desemnat numitul B.C.A. administratorul la data încheierii contractului de închiriere al SC M. SRL Bacău.
Potrivit art. 1443 alin. (2) administratorul în cazul în care într-o operaţiune ştie că sunt interesate soţul sau soţia, ca rudele ori afinii săi până la gradul al IV-lea inclusiv, trebuie să-i înştiinţeze despre aceasta şi să nu ia parte la nici o detaliere privitoare la această operaţiune.
Contractul de închiriere nu poate fi modificat cu atât mai mult cu cât potrivit art. 3 părţile prevăzuseră că la încheierea fiecărui an de închiriere părţile convin la menţinerea sau modificarea contractului.
Răspunzând criticilor formulate de către apelanta-pârâtă Curtea de Apel Bacău, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 18 din 16 februarie 2010 a admis apelul, a schimbat în tot sentinţa criticată în sensul respingerii acţiunii ca nefondată.
În fundamentarea soluţiei, instanţa de control judiciar a reţinut că contractul de închiriere, între părţi, a fost încheiat la 1 iulie 2005, stabilindu-se o chirie de 500 lei/lunar (fila 13 fond); actul adiţional nr. 2 din 1 iulie 2005 a fost semnat de asemenea de ambele părţi, hotărându-se modificări ale cuantumului chiriei, posibilitatea modificării fiind prevăzută în contractul de închiriere â€" art. 19.
Referirea pe care o face instanţa de fond la art. 1443 alin. (2), în speţă, că administratorii celor două societăţi comerciale sunt soţi, nu are relevanţă din punct de vedere juridic.
Astfel, nici un administrator nu avea interdicţie prevăzută de lege pentru încheierea de acte juridice; art. 144 din Legea nr. 31/1990 constituind eventual un temei al răspunderii personale a administratorului faţă de proprii acţionari sau asociaţi, dar nu o cauză de anulare a actelor juridice.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs reclamanta invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că instanţa de apel reţine eronat că actul adiţional a fost încheiat în aceiaşi zi cu contractul de închiriere, respectiv 1 iulie 2005. În fapt acestea au fost încheiate în zile diferite, data de încheiere a actului adiţional este trecută 8 ianuarie 2006 (dată ce cade într-o zi de duminică) iar contractul de închiriere a fost încheiat la 1 iulie 2005.
Instanţa de apel reţine eronat că cei doi soţi erau administratori fiecare la câte o societate.
În realitate numitul P.E. era administratorul de drept al celor două societăţi la data încheierii actului adiţional atacat, iar soţia acestuia era director executiv, ceea ce duce la concluzia că nu avea calitatea să semneze actul adiţional.
Instanţa de apel a motivat că nici un administrator nu avea interdicţie prevăzută de lege pentru încheierea de acte juridice; art. 144 din Legea nr. 31/1990. Pe lângă faptul că a reţinut greşit calitatea de administrator al celor doi soţi, instanţa îşi motivează convingerea sa pe art. 144 din Legea nr. 31/1990, articol abrogat.
Instanţa de apel nu a analizat cauza sub toate aspectele care au dus la admiterea cererii.
Astfel, instanţa de apel nu a analizat în nici un fel faptul că, contractul de închiriere a primit încheiere de dată certă şi a fost înscris la Cartea Funciară în data de 5 iulie 2007. La acea dată Actul adiţional nr. 2 la Contractul de închiriere din 1 iulie 2005 trebuia să fi fost încheiat (la 8 ianuarie 2006) şi în mod normal trebuia să poarte şi acesta dată certă şi să fi fost înscris la Cartea Funciară în data de 5 iulie 2007. Faţă de aceste precizări se poate observa că actul adiţional nu exista la data de 5 iulie 2007, acesta fiind întocmit după această dată, fiind antedatat, din această cauză nu a avut dată certă şi nu a fost transcris şi acesta la Cartea Funciară.
Mai mult, din cele de mai sus se poate observa că la data când a fost încheiat, în fapt, actul adiţional, respectiv după data de 5 iulie 2007, P.E. nu mai era administrator la SC C.T. SRL, fiind revocat.
Recursul este nefondat.
Art. 969 C. civ. arată că convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, aspect reţinut de instanţa de apel în soluţia pronunţată.
În ce priveşte motivarea pe art. 1443 alin. (2) se reţine că la data de 8 ianuarie 2006 acest text nu exista în cuprinsul Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale.
Acest text a fost introdus şi intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2006 ca urmare a modificării legii societăţilor comerciale prin Legea nr. 441/2006.
De altfel recurenta prin probele administrate nu a fost în măsură să producă dovezi din conţinutul cărora ar rezulta că în aceiaşi perioadă soţii P. ar fi fost administratori la cele două societăţi comerciale, aspectele semnalate privind de altfel motive de netemeinicie.
De altfel, chiar dacă s-ar aplica dispoziţiile art. 1443 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, faptul că administratorii celor două societăţi sunt soţi, nu constituie motiv de nulitate ci mai degrabă un eventual temei al răspunderii personale a administratorului faţă de proprii asociaţi.
Nu s-a pus în discuţie, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a societăţii intimate, întrucât nu există la dosarul cauzei suficiente dovezi privind radierea acesteia.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.T. SRL prin administrator judiciar S.Q.S.P.R.L BACĂU împotriva deciziei nr. 18 din 16 februarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 490/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 495/2011. Comercial → |
|---|
