ICCJ. Decizia nr. 502/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 502/2011
Dosar nr. 15380/3/2009
Şedinţa publică de la 3 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 12119 din 29 octombrie 2009 a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantei C.N.C.F.C.F.R. SA, Regionala Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii F.T.B.R. Bucureşti şi C.S.R. Bucureşti, prin care a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 24.990 Euro, chirie datorată în perioada 1 ianuarie 2007 â€" 31 septembrie 2008 pentru folosinţa apartamentelor 23, 35, 40, 45, 50 situate în Bucureşti, sector 6 şi a sumei de 12.265,95 lei chirie datorată pentru folosinţa apartamentelor menţionate pentru perioada 1 octombrie 2008 â€" 31 decembrie 2008.
Prin Decizia comercială nr. 254 din 21 aprilie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ca nefondat apelul reclamantei declarat împotriva hotărârii instanţei de fond.
Împotriva menţionatei decizii, reclamanta C.N.C.F.C.F.R. SA, Regionala Bucureşti, a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 299-319 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei şi a sentinţei, iar pe fond admiterea acţiunii sale.
În criticile formulate recurenta-reclamantă a susţinut în esenţă că în mod greşit instanţa de apel nu i-a admis apelul, în condiţiile în care a probat existenţa raportului juridic existent între părţi, folosinţa spaţiului locativ de către pârâţi, ignorându-se dovezile depuse în acest sens, respectiv chitanţele cu care a achitat contravaloarea chiriei, procesul-verbal de conciliere încheiat la 5 iulie 2007 şi corespondenţa dintre părţi, care probează realizarea acordului de voinţă între acestea şi achitarea chiriei după cumpărarea imobilelor de către reclamantă.
Intimatul-pârât C.S.R. Bucureşti prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor de recurs în art. 304 C. proc. civ.
Înalta Curte, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., va examina cu precădere excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât C.S.R. Bucureşti în temeiul art. 3021 C. proc. civ., care stabileşte condiţiile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă cererea de recurs sub sancţiunea nulităţii printre acestea înscriindu-se şi motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Deşi recurenta-reclamantă a formulat critici, se reţine că acestea nu fac referire la dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., iar dezvoltările motivelor de recurs făcute nu indică în mod concret dispoziţia legală încălcată sau greşit aplicabilă, astfel că acestea nu pot fi încadrate potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să conducă la casarea sau modificarea hotărârii atacate, şi nici nu pot face obiectul controlului de legalitate.
Conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres la pct. 1-9, iar potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
Cum din criticile dezvoltate în scris în motivarea recursului nu rezultă greşita aplicare şi interpretare a vreunei dispoziţii legale de către instanţa de apel, recurenta reclamantă, mărginindu-se să reia apărările şi criticile formulate în faza apelului şi relatarea situaţiei de fapt, aserţiuni a căror încadrare din oficiu într-unul din motivele prevăzute de legea procedurală este imposibilă, astfel că, faţă de situaţia dată se va admite excepţia invocată de intimat, privind nulitatea recursului conform art. 3021 lit. c) coroborat cu dispoziţiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. urmând a se constata nulitatea recursului reclamantei C.N.C.F.C.F.R. SA, regionala Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia nulităţii recursului.
Constată nul recursul declarat de reclamanta C.N.C.F.C.F.R. SA, Regionala Bucureşti, împotriva deciziei comerciale nr. 254 din 21 aprilie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 501/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 503/2011. Comercial → |
|---|
