ICCJ. Decizia nr. 505/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 505/2011
Dosar nr. 5184/1/2010
Şedinţa publică de la 3 februarie 2011
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 6480 din 21 mai 2008 a respins acţiunea formulată de A.V.A.S. Bucureşti în contradictoriu cu pârâta A.B. Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în principal, că suma solicitată de reclamantă cu titlu de penalităţi de întârziere pentru nerealizarea investiţiilor, în legătură cu care, de altfel, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, nu se cuvine reclamantei pentru că în momentul încheierii contractului în litigiu erau aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (3) din OG nr. 25/2002 modificată prin Legea nr. 506/2002, în sensul că penalităţile datorate de cumpărător, într-o asemenea ipoteză, se cuvin societăţii comerciale privatizate.
Aceste dispoziţii legale având un caracter imperativ prevalează clauzelor contractuale, şi cu toate că instanţa nu a fost sesizată cu o acţiune în constatarea nulităţii unor clauze, analizând pe cale incidentală aceste aspecte constată că cererea reclamantei este neîntemeiată.
De asemenea, pârâta nu datorează penalităţi nici pentru neîndeplinirea celorlalte obligaţii, care, potrivit expertizei au fost efectuate în termen, iar în privinţa cererii reclamantei de obligare a pârâtei la prezentarea documentelor pentru analizarea modului în care au fost respectate clauzele 8.5 şi 8.7, tribunalul a apreciat că reclamanta avea posibilitatea să analizeze aceste aspecte solicitând informaţiile de la autorităţi, argumente cu care a respins şi aceste capete de cerere.
Apelul formulat de reclamantă a fost admis prin Decizia comercială nr. 586 din 8 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, cu consecinţa desfiinţării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare în considerarea faptului că Legea nr. 506/2002 a fost publicată în Monitorul Oficial la 26 iulie 2002 şi a intrat în vigoare la 30 iulie 2002, iar contractul a fost încheiat la 29 iulie 2002, contractul de privatizare s-a făcut sub jurisdicţia textului de lege nemodificat, ceea ce explică existenţa clauzei penale care prevede în mod expres că penalităţile se cuvin vânzătorului, respectiv A.V.A.S.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 2893 din 13 noiembrie 2009 a admis recursul declarat de pârâta A.B. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 586 din 8 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
S-a stabilit că instanţa de apel a ignorat faptul că la data adoptării Legii nr. 506/2002 erau în vigoare dispoziţiile art. 78 din Constituţia României, anterior revizuirii din anul 2003, în conformitate cu care legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei.
În consecinţă, actul normativ anterior menţionat a intrat în vigoare la data de 26 iulie 2002.
Contrar celor susţinute de instanţa de apel, reclamanta nu a invocat însă faptul că Legea nr. 506/2002 ar fi intrat în vigoare la data de 30 iulie 2002, ci dimpotrivă, că a intrat în vigoare la data de 26 iulie 2002.
Critica reclamantei se referea la împrejurarea că art. 16 din OG nr. 25/2002, modificat prin Legea nr. 506/2002, a avut o aplicabilitate temporară, fiind abrogat prin art. 11 din OG nr. 27/2005, astfel că aceste prevederi legale nu mai erau în vigoare în momentul cererii de chemare în judecată.
Rejudecând apelul, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 121 din 8 martie 2010 a admis apelul reclamantei A.V.A.S. împotriva sentinţei comerciale nr. 6480 din 21 mai 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, şi a schimbat sentinţa atacată în sensul că admite în parte acţiunea şi obligă pe pârâtă să efectueze investiţiile asumate prin clauzele nr. 8.9 şi nr. 8.12.7 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. B011 din 29 iulie 2002 şi să prezinte reclamantei documente pentru analiza îndeplinirii obligaţiilor prevăzute de clauzele nr. 8.5 şi nr. 8.7 din acelaşi contract.
Au fost respinse capetele de cerere referitoare la obligarea pârâtei la plata de penalităţi de întârziere pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute de clauzele nr. 8.9, 8.12.7 şi nr. 8.4 din contract şi la obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii.
În fundamentarea acestei soluţii a fost avută în vedere expertiza contabilă judiciară efectuată în primă instanţă, din care rezultă că din investiţia pentru asigurarea profitabilităţii societăţii, în sumă de 2.000.000 dolari SUA la care intimata pârâtă s-a obligat prin clauza de la art. 8.9 din contract, aceasta a efectuat investiţii numai în sumă de 791.654 dolari SUA. De asemenea intimata nu a realizat nici investiţia prevăzută de art. 8.12.7 din contract, pentru realizarea măsurilor cuprinse în programul de conformare, în sumă de 25.000 dolari SUA.
Intimata nu a făcut dovada transmiterii documentelor către A.V.A.S., pentru verificarea respectării clauzelor prevăzute la art. 8.5 şi art. 8.7 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni.
Primele două motive de apel au fost găsite neîntemeiate, deoarece în speţă, faţă de dispoziţiile legale aplicabile operează principiul neretroactivităţii consacrat de art. 1 C. civ. şi art. 15 din Constituţia României, dar şi a faptului că obiectul principal de activitate al SC B. SA nu a fost schimbat prin vreo hotărâre a adunării generale a acţionarilor.
Împotriva deciziei comerciale nr. 121 din 8 martie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, au promovat recurs atât reclamanta A.V.A.S. Bucureşti cât şi pârâta A.B. Bucureşti, care au criticat pentru nelegalitate aceiaşi hotărâre judecătorească după cum urmează.
Recurenta-reclamantă A.V.A.S. a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate şi pe cale de consecinţă admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că, din interpretarea textelor legale se poate observa că titularul penalităţilor de întârziere este A.V.A.S., acesta fiind îndreptăţit să primească aceste penalităţi în temeiul clauzelor contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, pe de o parte pentru că la momentul promovării cererii de chemare în judecată acest text de lege era abrogat, iar pe de altă parte modificarea OG nr. 25/2000 s-a făcut după semnarea contractului de privatizare.
Pe cale de consecinţă negocierea contractului de privatizare sub jurisdicţia textului de lege nemodificat, aceasta explicând şi forma clauzei penale care prevede în mod expres că penalităţile se cuvin vânzătorului, respectiv A.V.A.S.
Din momentul intrării în vigoare al OG nr. 27 din 14 iulie 2005 [prin care a fost abrogat art.1 6 alin. (3) din OG nr. 25/2002] plata penalităţilor nu mai putea fi făcută în mod valabil în contul societăţii privatizate.
De asemenea obiectul de activitate al pârâtei a fost schimbat în anul 2003, cumpărătorul datorând A.V.A.S., pentru nerespectarea clauzei 8.4 penalităţi de 10% din totalul cifrei de afaceri realizate pentru perioada 2003 â€" 2005.
La rândul ei recurenta A.B. Bucureşti a solicitat în temeiul art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ. admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii celui de-al treilea motiv de apel formulat de A.V.A.S. cu privire la obligarea pârâtei la efectuarea investiţiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare acţiuni.
S-a evocat împrejurarea că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut şi hotărârea pronunţată încalcă principiul non reformatio in pejus consacrat de art. 305 alin. (4) raportat la art. 296 teza a II-a C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă A.B. a depus o întâmpinare la termenul din 21 octombrie 2010 prin care a cerut respingerea recursului reclamantei şi a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, constată că toate criticile aduse de recurente sunt nejustificate, urmând a respinge atât excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă cât şi ambele recursuri ca nefondate, pentru următoarele considerente.
Potrivit cererii de chemare în judecată, înregistrată sub nr. 37500/3/2006 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta A.V.A.S., în calitatea de succesoare a A.P.A.P.S. a solicitat în contradictoriu cu A.B., obligarea pârâtei la:
1. Plata sumei de 1.251.750 dolari SUA reprezentând.
a) 1.248.000 dolari SUA penalităţi calculate ca urmare a nerealizării investiţiilor pentru asigurarea profitabilităţii societăţii, angajate prin clauza 8.9 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. B011 din 29 iulie 2002;
b) 3.750 dolari SUA penalităţi calculate ca urmare a nerealizării investiţiilor pentru protecţia mediului angajate prin clauza 8.12.7 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. B011 din 29 iulie 2002.
2. 1.243.261,9 Ron reprezentând penalităţi calculate ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei asumate prin clauza 8.4 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. B011 din 29 iulie 2002.
3. Efectuarea investiţiilor pentru asigurarea profitabilităţii societăţii, nerealizate, în valoare de 1.780.000 dolari SUA asumate prin contract, clauza 8.9.
4. Efectuarea investiţiilor pentru protecţia mediului asumate prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. B011 din 29 iulie 2002, nerealizate, în valoare de 18.750 dolari SUA.
5. Prezentarea documentelor necesare analizării respectării clauzei 8.5 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. B011 din 29 iulie 2002.
6. Prezentarea documentelor necesare analizării respectării clauzei 8.7 din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. B011 din 29 iulie 2002.
7. Obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în sumă de 100 Ron pe zi de întârziere în executarea obligaţiilor de a face (astfel cum au fost solicitate la capetele nr. 3, 4, 5 şi 6) de la data pronunţării hotărârii şi până la efectuarea acestora.
Nu poate fi primită critica recurentei reclamante potrivit căreia instanţa de apel a încălcat principiul aplicării imediate a legii civile noi, considerând că sunt aplicabile la o situaţie prezentă, dispoziţii legale care au fost abrogate printr-un act normativ care a intrat în vigoare înainte de momentul introducerii acţiunii.
Este adevărat că prin Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001 Curtea Constituţională a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.
De remarcat că, amplu documentat şi bine argumentat, toate aceste raţiuni juridice se regăsesc cu prisosinţă în motivarea deciziei nr. 2893 din 13 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, care a dat dezlegare acestor împrejurări controversate, stabilind că în primul ciclu procesual, instanţa de apel în mod nelegal a reţinut că la data de 29 iulie 2002, data semnării contractului, nu a intrat în vigoare Legea nr. 506/2002, deşi a fost publicată la data de 26 iulie 2002.
Tot nejustificată este şi critica adusă de A.V.A.S. în ce priveşte nerespectarea clauzei 8.4 din contractul de privatizare, respectiv modul greşit în care instanţa a reţinut că din informaţiile furnizate de ORC nu rezultă că s-a schimbat obiectul de activitate, în cel specificat conform clasificării CAEN în închirierea utilajelor de construcţii şi demolare.
Aşa cum a expus constant pârâta prin întâmpinările depuse, dar şi probat cu acte în această susţinere, obiectul său de activitate nu a fost modificat pe durata existenţei societăţii comerciale. Totuşi în anul 2003, în baza HG nr. 656/1997 şi a Ordinului nr. 601 din 26 noiembrie 2002 emis de Institutul Naţional de Statistică s-a efectuat pe întreaga economie naţională o actualizare a clasificării activităţilor în cadrul CAEN, cu intrare în vigoare de la data de 1 ianuarie 2003.
În acest context Registrul Comerţului, la cererea SC B. SA a eliberat un nou certificat de înregistrare, în concordanţă cu Nomenclatorul CAEN, cu precizarea că obiectul de activitate al societăţii se încadrează în grupa F Construcţii, codul 4550 închirierea de utilaje de construcţii şi demolări cu personalul de deservire aferent.
Corect a apreciat instanţa de apel că a fost respectată obligaţia prevăzută la art. 8.4 din contract, obiectul de activitate aşa cum a fost el iniţial evidenţiat în actele constitutive ale societăţii, regăsindu-se în actualizarea clasificării activităţilor din economia naţională â€" CAEN.
Nici excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta A.B. nu îşi are suport probator.
Conţinutul instituţiei juridice a lucrului judecat este imperativ reglementată de codul civil în art. 1201, care stabileşte că este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceiaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor, în aceiaşi calitate.
Din această perspectivă nu poate fi primită teza acreditată de recurenta pârâtă că prin considerentele deciziei nr. 2893 din 13 noiembrie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, acestea au intrat în puterea lucrului judecat.
Ultima critică a recurentei pârâte vizând greşita obligare la efectuarea tuturor obligaţiilor asumate prin art. 8.9 din contract, în condiţiile în care instanţa nu a fost investită în acest sens, acordând astfel mai mult decât s-a cerut, se impune a fi înlăturată, deoarece din verificarea cererii de chemare în judecată, aşa cum s-a expus anterior, reclamanta a solicitat expres, la pct. 1 din acţiune, obligarea pârâtei la plata sumei de bani aşa cum este stipulată prin clauza 8.9 a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. B011 din 29 iulie 2002, iar în soluţionarea acestui aspect a fost valorificat raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit în primă instanţă de expert contabil V.C.R.
Pentru aceste considerente urmează a respinge excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de recurenta-pârâtă A.B. Bucureşti precum şi ambele recursuri îndreptate împotriva deciziei comerciale nr. 121 din 8 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerinţă din cele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de recurenta-pârâtă A.B. Bucureşti.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 121 din 8 martie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 503/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 506/2011. Comercial → |
|---|
