ICCJ. Decizia nr. 509/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 509/2011
Dosar nr. 3055/112/2009
Şedinţa publică de la 3 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 346 din 16 martie 2010, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosar nr. 3055/112/2009 au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B.I., B.C.P. şi B.D. şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei SC T.C. SRL Bistriţa, excepţii ridicate de pârâţii B.I., B.C.P. şi B.D. A fost admisă excepţia privind neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., ridicată de pârâţii B.I., B.C.P. şi B.D. şi în consecinţă a fost respinsă, ca fiind prematur introdusă acţiunea formulată de reclamanta SC T.C. SRL împotriva pârâţilor B.I., B.C.P. şi B.D.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bistriţa a avut în vedere următoarele:
Prin acţiunea comercială înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud în dosarul cu numărul de mai sus, reclamanta SC T.C. SRL Bistriţa a chemat în judecată pe pârâţii B.C.P., B.I. şi B.D., solicitând în principal rezoluţiunea contractului de antrepriză încheiat între reclamantă şi pârâtul B.C.P., nematerializat într-un înscris, prin care reclamanta s-a obligat să construiască două case pe terenurile aparţinând pârâţilor B.I. şi B.D. (părinţii pârâtului B.C.P.), identificate prin C.F. nr. 16367 Bistriţa, nr. cad. 9905 şi C.F. nr. 16368, nr. cad.9906, în schimb pârâtul B.C.P. obligându-se să-l determine pe proprietarul terenului - B.I. să-i cedeze reclamatei dreptul de proprietate asupra unei construcţii şi asupra terenului pe care aceasta este edificată; cu obligarea pârâtului B.C.P. la plata sumei de 390.089,74 lei cu titlu de daune interese (contravaloarea lucrărilor executate) şi în subsidiar obligarea pârâţilor B.I. şi B.D. la plata sumei de 390.089,74 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii efectuate de reclamantă pe imobilele terenuri identificate la pct. 1, aflate în proprietatea pârâtului, conform art. 494 C. civ.
Reclamanta şi-a întemeiat, în drept, petitul principal pe dispoziţiile art. 969, art. 1412, art. 1020-1021, art. 1073 şi art. 1412 C. civ., iar petitul subsidiar pe art. 494 alin. (3) teza a 2-a C. civ. În acest sens, tribunalul a constatat că este indiscutabil că contractul de antrepriză este un contract comercial, iar pretenţiile din subsidiarul acţiunii derivă din acest contract, astfel că, în considerarea dispoziţiile art. 56 C. com. şi aceste pretenţii sunt de natură comercială.
Având în vedere că reclamanta şi-a intitulat acţiunea ca fiind o acţiune comercială şi prin acţiunea sa, a ridicat pretenţii băneşti, prin încheiere de şedinţă i s-a pus în vedere să facă dovada concilierii directe, prevăzută de art. 720/1 C. proc. civ.
Referitor la excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., invocată de pârâţi, instanţa a reţinut că acţiunea reclamantei este una comercială, prin care se ridică pretenţii băneşti.
Instanţa după o analiză amănunţită a situaţiei de fapt şi a probelor circumscrise procedurii prealabile, a apreciat că reclamanta nu a parcurs procedura prealabilă a concilierii directe prevăzută de art. 7201 C. proc. civ., astfel că excepţia privind neîndeplinirea procedurii prealabile ridicată de pârâţi, a fost apreciată ca întemeiată.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ, şi fiscal, prin Decizia nr. 117 din 29 septembrie 2010 a admis apelul declarat de reclamanta SC T.C. SRL Bistriţa împotriva hotărârii instanţei de fond, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bistriţa.
A dispus darea în debit a SC T.C. SRL Bistriţa cu suma de 8.010,9 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar, aferente fondului.
Prin încheierea din 19 octombrie 2010 Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. 3055/112/2009, a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale strecurate în practicaua şi dispozitivul deciziei nr. 117 din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, în sensul eliminării menţiunii privind darea în debit a reclamantei SC T.C. SRL Bistriţa, cu sumele reprezentând 8.020,9 lei taxă judiciară de timbru şi 5 lei timbru judiciar aferente fondului.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Cluj a reţinut următoarele.
Prin prevederile art. 7201 C. proc. civ. s-a reglementat efectuarea unei proceduri prealabile, în scopul de a se încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
Raţiunea reglementării menţionate a rezultat din necesitatea de a se degreva rolul instanţelor şi de a simplifica procedura soluţionării cauzelor având ca obiect pretenţii de natură bănească, cauze care pot fi soluţionate pe cale amiabilă şi într-un termen rezonabil, astfel încât să se dea prioritate voinţei părţilor în ceea ce priveşte soluţionarea litigiilor pe cale judecătorească.
Curtea a constatat că pârâţii se prevalează de neîndeplinirea procedurii prealabile, prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., fără a dovedi o vătămare şi fără a-şi manifesta voinţa de a rezolva litigiul pe cale amiabilă, astfel încât să paralizeze demersul în justiţie al apelantei reclamante.
Independent de existenţa şi conţinutul notificărilor la care a făcut referire reclamanta, Curtea a reţinut că, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud sub nr. 2334/112/2009, reclamanta SC T.M. SRL i-a chemat în judecată pe pârâţii B.C.P. şi B.I., solicitând rezoluţiunea aceluiaşi contract de antrepriză.
Tribunalul a anulat ca netimbrată acţiunea, prin sentinţa comercială nr. 439/2009, depusă la dosar.
În raport de această stare de fapt, scopul concilierii directe a fost realizat pe calea procedurii judiciare anterioare (situaţie similară cu invocarea procedurii somaţiei de plată ca mijloc de efectuare a procedurii concilierii directe, unanim acceptată de jurisprudenţă).
În acest sens, în practica judiciară s-a apreciat că atunci când încercarea de conciliere a reclamantei cu cealaltă parte a avut loc în cadrul altei proceduri, cum este cea a somaţiei de plată, sau când procedura concilierii a fost îndeplinită după introducerea cererii de chemare judecată la instanţa competentă, până la primul termen de judecată, procedura prev. de art. 7201 C. proc. civ. se poate considera ca fiind îndeplinită - Decizia comercială nr. 3184 din 30 septembrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Nu este necesar ca în procedura anterioară să se fi ajuns la analizarea pe fond a temeiniciei pretenţiilor reclamantei, fiind suficient ca pretenţiile acesteia să ajungă la cunoştinţa celeilalte părţi. Sub acest aspect, faptul că în dosarul nr. 2334/112/2009 a fost anulată ca netimbrată acţiunea nu poate conduce la concluzia că acest demers nu poate ţine loc de conciliere prealabilă.
Prin urmare, nu se poate susţine că intimaţii pârâţi B.C.P. şi B.I. nu au avut cunoştinţă de valoarea şi natura pretenţiilor solicitate de apelanta reclamantă cât timp, înainte de promovarea prezentei acţiuni, au fost chemaţi în judecată într-o altă cauză având acelaşi obiect.
În ceea ce o priveşte pe pârâta B.D., Curtea nu achiesează la poziţia reclamantei potrivit căreia procedura prealabilă nu trebuia îndeplinită în considerarea caracterului civil al petitului subsidiar.
În acest sens, apărările intimaţilor potrivit cărora natura juridică a cauzei se stabileşte în funcţie de petitul principal sunt întemeiate.
Curtea a constatat că petitul principal, de rezoluţiune a contractului de antrepriză, o vizează şi pe pârâta B.D., ea fiind proprietară a terenului, în devălmăşie, alături de pârâtul B.I., soţul său - extras C.F. 16367 Bistriţa, nr. cad. 9905 â€"f.28, dosar fond.
Cu alte cuvinte, obligarea pârâtului B.C.P. la a-i determina pe proprietarii terenului să-i cedeze dreptul de proprietate asupra uneia dintre construcţii şi asupra terenului pe care era edificată îi viza pe ambii soţi B., I. şi D.
Acceptând ideea potrivit căreia acţiunea ce a făcut obiectul dosarului nr. 2334/112/2009 nu o viza şi pe pârâta B.D., Curtea apreciază că, în speţă, se impune aplicarea regulilor ,,mandatului tacit reciproc de reprezentare,, între soţi, potrivit art. 31 alin. (2) C. fam.
Astfel, soţii administrează şi folosesc împreună bunurile comune şi dispun tot astfel de ele. Oricare dintre soţi, exercitând singur aceste drepturi, este socotit că are şi consimţământul celuilalt soţ.
Prin lege s-a instituit prezumţia că oricare dintre soţi, exercitând prerogativele dreptului de proprietate asupra bunurilor comune, este considerat ca are si consimţământul celuilalt soţ şi că este împuternicit să-l reprezinte.
În acest sens, îndeplinirea procedurii concilierii prealabile faţă de unul dintre soţi, în legătură cu un bun comun, este apreciată de către Curte ca înlăturând eventualele vicii ale lipsei unei astfel de proceduri faţă de celălalt soţ.
Prin urmare, în cauză prevederile art. 7201 C. proc. civ. au fost îndeplinite, iar voinţa părţilor este aceea de a se rezolva litigiul pe cale judecătorească şi nu pe cale amiabilă, instanţa de fond dând o interpretare excesiv de rigidă acestor prevederi.
Împotriva menţionatei decizii, pârâţii B.C.P., B.I. şi B.D. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, în principal casarea deciziei, respingerea apelului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca temeinică şi legală, iar în subsidiar casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond Tribunalului Bistriţa.
În criticile formulate, recurenţii-pârâţi au susţinut în esenţă următoarele:
- că soluţia de constatare a îndeplinirii procedurii prealabile faţă de recurenta B.D., a fost fundamentată juridic greşit, prin considerentele deciziei din apel pe incidenţa regulilor mandatului tacit de reprezentare între soţi, conform art. 35 alin. (2) C. fam., care nu este aplicabil şi că s-a făcut cu încălcarea principiului contradictorialităţii impus de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ.; că înainte de încheierea dezbaterilor Curtea de Apel Cluj trebuia să pună în discuţia părţilor această problemă de drept, fiindu-i încălcat astfel dreptul la apărare.
- instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale privitoare la concilierea directă prin raportare la cauza dedusă judecăţii, atât sub aspectul petitelor formulate, cât şi al persoanelor chemate în judecată;
- dat fiind caracterul formalist al procedurii concilierii, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. sunt incidente în cauză faţă de B.C.P. şi B.I., fără a fi coroborate cu art. 109 alin. (2) C. proc. civ. fără să ţină cont de faptul că aceste dispoziţii au caracter imperativ, iar modalitatea de comunicare a convocării şi de efectuare a concilierii este reglementată de alin. (2) şi (3) ale art. 7201 C. proc. civ.
Eronat s-a reţinut de Curtea de Apel Cluj argumentul că sentinţa civilă nr. 439/F/2009 a Tribunalului Bistriţa Năsăud echivalează cu îndeplinirea procedurii, prealabile a concilierii, în condiţiile în care prin aceasta a fost soluţionat incidentul privind timbrajul şi cadrul procesual.
Cum dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. au caracter imperativ, nu se impune raportarea acestora la existenţa unei vătămări pentru pârâţii în cauză, în acest caz vătămarea prezumându-se, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Intimata-reclamantă prin întâmpinarea depusă la dosar a cerut respingerea recursului pârâţilor.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, raportat la criticile aduse prin cererea de recurs, în raport de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a se respinge recursul pârâţilor pentru următoarele considerente:
Este de necontestat că reglementările art. 7201 C. proc. civ., au un caracter imperativ şi sunt de maximă actualitate, prin aceea că în procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte.
În acest scop, reclamanta va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea, iar convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare care asigură transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia.
De asemenea, data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor, finalizând cu rezultatul concilierii ce se va consemna într-un înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi a punctului de vedere al fiecărei părţi.
La rândul său, art. 109 alin. (2) C. proc. civ., prevede expres că în cazurile menţionate de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, iar dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
Chiar recurenţii-pârâţi, prin motivarea recursului recunosc, că raţiunea concilierii prealabile prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. este aceea de a simplifica şi degreva judecăţile având ca obiect pretenţii de natură bănească ce pot fi soluţionate pe cale amiabilă şi într-un termen scurt.
Din această perspectivă, apare fără echivoc că aplicarea unei norme juridice având caracter imperativ nu conduce nici la încălcarea drepturilor procesuale recunoscute şi garantate de legea fundamentală, Constituţia României, nici a dreptului la apărare, ea conferind posibilitatea părţilor de a soluţiona litigiul de natură comercială prin înţelegere fiind realizată şi celeritatea cauzei.
Mai mult, prevederile art. 7201 C. proc. civ., sunt într-o deplină concordanţă cu spiritul european al art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, al echităţii şi judecării într-un termen rezonabil, instituindu-se o procedură specială de rezolvare a acestor categorii de litigii ce cuprinde concilierea directă prealabilă a părţilor şi o procedură de judecată derogatorie de la dreptul comun.
Astfel, instanţa de apel în mod corect a apreciat că în cauză s-a realizat procedura concilierii directe şi faţă de recurenta-pârâtă B.D., şi că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 35 alin. (2) C. fam., şi că se impune aplicarea regulilor mandatului tacit de reprezentare între soţi, că îndeplinirea procedurii concilierii prealabile faţă de unul dintre soţi, în legătură cu un bun comun, este apreciată în mod corect că înlăturând eventualele vicii ale lipsei unei astfel de procedurii faţă de celălalt soţ, ori această situaţie nu echivalează cu încălcarea principiului contradictorialităţii, avându-se în vedere că în motivele de recurs nu se invocă aspecte de fond, care să atragă inaplicabilitatea textului invocat de instanţa de apel şi nici o încălcare a dreptului la apărare.
Nici a doua critică nu este întemeiată, instanţa apreciind că recurenţii au luat cunoştinţă de pretenţiile reclamantei anterior cauzei ce formează obiectul prezentului dosar, în cadrul procedurii judiciare anterioare care a avut acelaşi obiect â€" dosar nr. 2334/112/2009 al Tribunalului Bistriţa - Năsăud.
Neîntemeiată este şi critica recurenţilor pârâţi prin care se susţine că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale privitoare la concilierea directă prin raportare la petitele cererii reclamantei, avându-se în vedere că petitul principal, de rezoluţiune a contractului de antrepriză, o viza şi pe pârâta B.D., ca proprietară a terenului, în devălmăşie, alături de pârâtul B.I., soţul său, conform extraselor de carte funciară şi că obligarea pârâtului B.C.P. la a-i determina pe proprietarii terenului să-i cedeze dreptul de proprietate asupra unei dintre construcţii şi asupra terenului pe care era edificată îi viza pe ambii soţi B.
Cum din întreaga atitudine a părţilor, exprimată atât în primul dosar, cât şi din prezentul dosar rezultă cu certitudine voinţa acestora de a rezolva litigiul pe cale judecătorească şi nu pe cale amiabilă, în raport de corespondenţa purtată între părţi, facturile, devizele de lucrări întocmite de părţi, de existenţa pe rolul Tribunalului Bistriţa Năsăud şi a dosarului nr. 2334/112/2009 şi dosarul nr. 3055/112/2009.
Aşa fiind, Curtea conform art. 311 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul pârâţilor ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii B.C.P., B.I. şi B.D. împotriva deciziei nr. 117 din 29 septembrie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 507/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 510/2011. Comercial → |
|---|
