ICCJ. Decizia nr. 684/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 684/2011
Dosar nr.44174/3/2007
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 10 decembrie 2007, astfel cum a fost precizată la data de 29 ianuarie 2008, reclamanta SC B. SA a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtele SC R.P.O. SA şi SC F. SA, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare – cumpărare active, autentificat la data de 2 decembrie 2003 de BNP L.D.; să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actului de vânzare – cumpărare active, în sensul reintrării în patrimoniul SC F. SA a activului „Magazie pentru produse refractare" poz. Plan General cu suprafaţa construită de 2.138,94 mp şi terenul aferent de 2.408,47 mp, situate în Bucureşti, sector 3, incinta SC F. SA, şi restituirea sumei de 255.144 euro încasate de către SC F. SA către SC R.P.O. SA.
Secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti a respins acţiunea, ca neîntemeiată, prin sentinţa comercială nr. 3851, pronunţată la data de 6 martie 2009.
Spre a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că Normele metodologice de aprobare a OUG nr. 88/1997, aprobate prin HG nr. 450/1999 au fost abrogate, anterior încheierii contractului de vânzare – cumpărare de active, prin HG nr. 577/2002, ca atare susţinerile reclamantei, referitoare la încălcarea de către pârâte a dispoziţiilor imperative ale acestui act normativ, sunt lipsite de orice suport juridic şi a apreciat, ca neîntemeiat, motivul de nulitate referitor la încălcarea prevederilor din Legea nr. 54/1998 care impuneau ca reprezentantul SC F. SA să fie împuternicit prin procură autentică în virtutea principiului simetriei, întrucât acesta a semnat contractul ca reprezentant legal al societăţii, ceea ce presupune dreptul legal de angaja societatea şi de a semna acte juridice în temeiul atribuţiilor sale de serviciu.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei Tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secţia a V-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 114, pronunţată la data de 18 februarie 2010.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar, analizând motivele de apel în raport cu sentinţa apelată din perspectiva actelor, lucrărilor dosarului şi probelor administrate, a reţinut:
- că prima instanţă s-a pronunţat în limitele învestirii, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ. şi principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, constatând judicios că nu pot fi primite motivele de nulitate întemeiate pe încălcarea dispoziţiilor HG nr. 450/1999, câtă vreme la data ţinerii licitaţiei pentru vânzarea activelor – 2003 – aceste dispoziţii erau abrogate;
- că dispoziţiile art. 105 – art. 106 din HG nr. 577/2002, pretins a fi fost neanalizate culpabil de către prima instanţă, nu pot face obiectul examinării direct în apel, întrucât acestea sunt alte norme legale decât cele invocate ca motiv de nulitate prin cererea introductivă de instanţă, respectiv dispoziţiile HG nr. 450/1999 privitoare la publicarea ofertei prin mijloace electronice;
- că, chiar neanalizat strict formal de către prima instanţă, dar posibil a fi analizat în apel, graţie caracterului devolutiv al acestei căi de atac, cu atât mai mult cu cât ambele părţi au avut posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere şi de a propune probele considerate adecvate, motivul de nulitate a contractului de vânzare – cumpărare de active, relativ la complicitatea la fraudă a conducerii SC F. SA este neîntemeiat, întrucât nu a fost dovedit în condiţiile art. 1169 C. civ. şi în conformitate cu dispoziţiile principiului de drept „actori incumbit probatio", reclamanta omiţând să indice care este cocontractantul complice, care este norma legală a cărei ocolire s-a convenit, în ce s-a materializat conivenţa frauduloasă şi care sunt dovezile care atestă aceste împrejurări, iar afirmaţia că au fost vândute 90% din activele SC F. SA, pe care se întemeiază acest motiv de nulitate, nu este dovedită şi nu este de natură a conduce la concluzia nulităţii contractului ce formează obiectul prezentei cauze, câtă vreme acesta vizează parte din activele intimatei pârâte şi nu s-a invocat şi dovedit care este actul normativ care ar impune o limitare a vânzării de active;
- că, în cauză, contractul de vânzare – cumpărare active s-a încheiat, din partea vânzătorului, pe baza consimţământului valabil exprimat, manifestat în hotărârea adunării generale a acţionarilor, iar directorul general, ing. V.V.V.A., care a reprezentat SC F. SA la data încheierii contractului, avea calitatea de reprezentant legal, conform actului constitutiv şi art. 8 lit. g) raportat la art. 71 alin. (1) şi art. 72 din Legea nr. 31/1990, acest act juridic fiind actul societăţii înseşi, întrucât, potrivit art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, a fost încheiat de organul reprezentativ, în limitele puterilor ce i-au fost conferite, iar principiul simetriei formelor juridice este aplicabil în cazul reprezentării convenţionale, nu şi în cazul reprezentării legale, or în speţă actul juridic a fost încheiat de SC F. SA, în mod nemijlocit, prin reprezentantul său legal, nu prin mandatar, iar a impune, în lipsa unei dispoziţii legale din legea specială, imperativul existenţei unui mandat în formă autentică, ori de câte ori pentru o operaţiune juridică determinată legea cere forma autentică, echivalează cu o cerinţă fără temei legal, în contradicţie cu art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, câtă vreme persoana juridică este o ficţiune juridică care nu îşi poate exercita drepturile şi îndeplini obligaţiile decât prin organele sale.
Împotriva menţionatei decizii a declarat recurs apelanta – reclamantă, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de apel, fără a avea în vedere cererea precizatoare a temeiului de drept al cererii de chemare în judecată, a încălcat, a interpretat şi a aplicat greşit legea, cu referire la art. 299 alin. (1) [în realitate art. 294 alin. (1)]; art. 132 alin. (1); art. 103 alin. (1); art. 134 şi art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., considerând că în apel nu se pot formula cereri noi, calificând greşit precizarea temeiului de drept ca fiind o modificare a cererii iniţial formulate şi nesocotind faptul că instanţa de fond nu a manifestat rol activ cu privire la „încadrarea în drept a situaţiei de fapt dedusă judecăţii" şi nu a analizat condiţiile de nulitate învederate în cererea introductivă de instanţă, astfel cum a fost precizată.
Criticând modul de soluţionare a motivului de nulitate „referitor la încheierea contractului de vânzare – cumpărare de active prin fraudarea legii", recurenta a arătat că instanţa de apel nu a avut în vedere, pe de o parte, că au fost eludate legile de ordine publică, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 5 C. civ., iar, pe de altă parte, nu a avut în vedere şi nu a analizat actele depuse în probaţiune depuse în faţa instanţei de fond în susţinerea acestui motiv de nulitate.
Recurenta a arătat, de asemenea, că instanţa de apel nu a avut în vedere aspectul referitor la necesitatea respectării simetriei formelor actelor juridice, încălcând şi aplicând greşit legea sub acest aspect, fără a preciza relevanţa evocării fondului cauzei, faţă de Decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata – pârâtă SC R.P.O. SA a solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate, apreciind neîntemeiate criticile aduse de recurentă acestei hotărâri.
Recursul este nefondat.
Astfel, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face cereri noi.
Reţinând, urmare a verificării actelor şi lucrărilor dosarului, că reclamanta nu a învestit instanţa cu pretinsa precizare a temeiului juridic al nulităţii contractului în litigiu, în sensul indicării dispoziţiilor art. 105 – art. 106 din HG nr. 577, şi că aceste prevederi nu se referă la situaţia avută în vedere de dispoziţiile HG nr. 450/1999, pretins nesocotite la data încheierii acestui act juridic, invocate prin cererea de chemare în judecată, deoarece nu fac trimitere la obligaţia de publicare a ofertei de vânzare – cumpărare, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a art. 294 alin. (1) C. proc. civ., consemnat dintr-o greşeală materială în considerentele deciziei ca fiind art. 299 alin. (1) C. proc. civ.
Întrucât referirea instanţei de apel la art. 132 alin. (1) C. proc. civ. este ipotetică, în raport cu data de 6 noiembrie 2008, când apelanta a susţinut că a depus pretinsa precizare a cărei existenţă nu a fost însă dovedită, nu se poate reţine că a făcut aplicarea acestui text legal, respectiv a art. 103 alin. (1) şi art. 134 C. proc. civ. în cauză, cum eronat afirmă recurenta.
Cum critica nesocotirii dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi art. 129 alin. (4) în examinarea sentinţei Tribunalului de către instanţa de apel, vizează, deopotrivă, pretinsa precizare a temeiului de drept, pe care prima instanţă nu ar fi avut-o în vedere în pronunţarea sentinţei, se constată că, reţinând inexistenţa unei astfel de precizări, în mod corect, instanţa de apel a considerat că prima instanţă s-a pronunţat în limitele învestirii şi principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil.
Este de observat că recurenta nu a indicat care sunt legile de ordine publică sub incidenţa art. 5 C. civ., pretins a fi fost eludate prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare active, pe care instanţa de apel trebuia să le aibă în vedere, iar critica omisiunii instanţei de a analiza înscrisurile depuse în probaţiune, hotărâtoare pentru soluţionarea motivului de nulitate privind complicitatea la fraudă a conducerii SC F. SA, nu mai poate fi analizată, deoarece pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., căruia se circumscrie această critică, era abrogat la data pronunţării deciziei recurate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 219/2005 privind aprobarea OUG nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, fiind de remarcat şi că instanţa de apel, analizând în raport cu probele administrate susarătatul motiv de nulitate, a reţinut că nu s-au respectat, cu privire la acesta, cerinţele art. 1169 C. civ., în lipsa dovezilor care să ateste materializarea conivenţei frauduloase.
Având în vedere că instanţa de apel a analizat susţinerile apelantei despre necesitatea unei procuri autentice care să fi fost acordată reprezentantului SC F. SA în raport cu principiul simetriei formelor actelor juridice, apreciind corect că acesta este aplicabil doar în cazul reprezentării convenţionale, nu şi în cazul reprezentării legale, nu se justifică critica recurentei referitoare la faptul că instanţa de apel nu a avut în vedere acest aspect şi nici critica, generică, neargumentată, referitoare la „încălcarea şi aplicarea greşită a legii sub aspectul îndeplinirii condiţiilor legale privitoare la necesitatea simetriei formelor actelor juridice" de către instanţa de apel.
Pentru acest considerent, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta SC B. SA Timişoara, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 114 din 18 februarie 2010, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 642/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 686/2011. Comercial → |
|---|
