ICCJ. Decizia nr. 512/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 512/2011
Dosar nr. 33484/3/2009
Şedinţa publică de la 3 februarie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 874 din 4 februarie 2010 a admis excepţia insuficienţei timbrării a acţiunii şi în consecinţă a anulat ca insuficient timbrată acţiunea reclamantei SC R.E. SRL Bucureşti în contradictoriu cu pârâtele SC E.S. SRL Bucureşti şi SC S.E. SRL prin lichidator judiciar F.I. S.P.R.L. Bucureşti.
A obligat reclamanta la plata a 10.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC E.S. SRL Bucureşti şi a luat act că pârâta SC S.E. SRL prin lichidator judiciar F.I. S.P.R.L. Bucureşti nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 426 din 22 septembrie 2010 a admis apelul reclamantei SC R.E. SRL Bucureşti, a schimbat hotărârea instanţei de fond, în sensul că a obligat reclamanta la 5.000 lei cheltuieli de judecată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că faţă de soluţia dată de Tribunalul Bucureşti prin sentinţa comercială nr. 874 din 4 februarie 2010, prin care a anulat ca insuficient timbrată acţiunea reclamantei, întrucât cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocaţial în sumă de 10.000 lei este nejustificat de mare, în raport de art. 274 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., a diminuat cuantumul acestora la 5.000 lei.
Împotriva menţionatei decizii a declarat recurs pârâta SC E.S. SRL Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în principal admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, iar în subsidiar, admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei, în sensul respingerii apelului reclamantei.
În criticile formulate recurenta pârâtă a susţinut în esenţă următoarele.
- Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii cererii formulate în apel de societatea sa, cu privire la reducerea cuantumului onorariului avocaţial, fiind încălcate dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. şi art. 294 alin. (1) C. proc. civ., tocmai prin faptul că instanţa a admis o cerere nouă formulată direct în apel încălcând principiul disponibilităţii, dreptul său la apărare prin răpirea unui grad de jurisdicţie şi principiul egalităţii armelor în procesul civil, prevăzut de CEDO;
- În cauză au fost încălcate şi dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că judecătorii erau datori să arate, în cuprinsul hotărârii, motivele de fapt şi de drept pe care şi-au format convingerea şi cele pentru care le-au fost înlăturate apărările, obligaţie încălcată prin Decizia atacată.
- Instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. şi art. 132 din Statutul profesiei de avocat fără să ţină cont de valoarea pretenţiilor reclamantei la care s-a calculat taxa judiciară de timbru.
Recursul pârâtei este nefondat pentru considerentele următoare.
Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., partea care cade în pretenţii va fi obligată la cerere, să plătească cheltuieli de judecată.
Dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., prevăd că judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Cu privire la critica recurentei-pârâte ce vizează excepţia inadmisibilităţii cererii reclamantei în apel, referitoare la reducerea cuantumului onorariului avocaţial, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (6) şi art. 294 alin. (1) C. proc. civ. în raport de prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ. enunţate mai sus.
Este de reţinut că, în raport de sentinţa comercială nr. 874 din 4 februarie 2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin care cererea reclamantei a fost anulată ca insuficient timbrată, în mod corect a reţinut Curtea de Apel Bucureşti că cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţial în cuantum de 10.000 lei este nejustificat prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse de avocaţi.
Cum potrivit textului de lege enunţat instanţa de judecată poate să reducă onorariul avocatului în raport de valoarea litigiului, dificultatea şi complexitatea muncii depuse de avocat sau volumul de muncă care presupune pregătirea apărării, se reţine că instanţa de apel a făcut aplicarea acestui text de lege la împrejurări concrete a căror stabilire şi apreciere este la latitudinea instanţelor.
Astfel, din cuprinsul hotărârii atacate rezultă în mod clar că nu există motive contradictorii şi străine de natura pricinii, motivarea soluţiei din apel fiind succintă, dar completă, instanţa de control judiciar răspunzând tuturor motivelor de critică invocate de pârâtă, dispoziţiile de lege invocate de aceasta nefiind străine de natura pricinii, ci justificând soluţia dată.
De altfel, referitor la posibilitatea instanţei de a cenzura onorariile avocaţilor, nu este lipsit de relevanţă faptul că în ipoteza aplicării art. 274 alin. (3) C. proc. civ., se constată că instanţa judecătorească nu intervine în contractul de asistenţă juridică încheiat între părţi, adică nu stânjeneşte executarea acestuia, nici nu-l, modifică şi nici nu-l anulează.
În această situaţie, raportul juridic generat de încheierea contractului de asistenţă juridică se menţine, instanţa având doar posibilitatea să mărească sau să micşoreze cuantumul cheltuielilor de judecată la care urmează a fi obligată partea care le datorează.
Aşa fiind, Înalta Curte constatând că motivele de recurs evocate de recurenta-pârâtă sunt nefondate, în temeiul art. 312 alin. (1) şi art. 274 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., urmează să respingă recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC E.S. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 426 din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 510/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 514/2011. Comercial → |
|---|
