ICCJ. Decizia nr. 530/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 530/2011
Dosar nr. 1537/110/2009
Şedinţa publică din 3 februarie 2011
Deliberând asupra recursului comercial de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 238 din 22 iunie 2009, pronunţată în dosarul nr. 1537/110/2009, judecătorul fondului din cadrul Tribunalului Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, a respins excepţia de necompetenţă materială a tribunalului ca nefondat; a respins, totodată, ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC A.R.M.A. SRL ONEŞTI în contradictoriu cu pârâta SC O.L. SA, prin lichidator judiciar A.C.P.T.I.P.U.R.L.
În considerentele sentinţei, judecătorul fondului a reţinut că reclamanta a solicitat să se constate, în temeiul art. 111 C. proc. civ., dreptul său de proprietate asupra spaţiului comercial în suprafaţă de 144,58 mp, situat în municipiul Oneşti, imobil ce a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 5348 din 30 septembrie 1999.
Excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, a fost respinsă, reţinându-se că probele administrate au relevat că valoarea obiectului litigiului este de peste 100.000 lei.
Pe fondul cauzei, a apreciat netemeinicia cererii reclamantei, raportat la faptul că în contractul de leasing imobiliar nu s-a prevăzut că dreptul de proprietate se transmite o dată că achitarea ultimei rate de leasing şi a valorii reziduale, ci s-a menţionat că la sfârşitul perioadei pârâta se obligă să încheie un contract translativ de proprietate pentru bunul preluat în leasing. În acest context s-a reţinut că actul dintre părţi nu a dat naştere unui drept real, ci doar unui drept de creanţă în patrimoniul reclamantei, valorificat, de altfel, de aceasta prin promovarea acţiunii de obligare a pârâtei la încheierea contractului, acţiune admisă prin sentinţa civilă nr. 120/2003 a Tribunalului Bacău.
Reclamanta a formulat apel împotriva sentinţei de fond, solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei în sensul admiterii acţiunii, criticând greşita reţinere a situaţiei de fapt şi aplicarea greşită a legii.
Prin Decizia nr. 26 din 4 martie 2010, completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul reclamantei, cu următoarele considerente: s-a reţinut că reclamanta era titulara unui drept de creanţă, în raport de dispoziţiile sentinţei nr. 120/2005 şi clauzele contractului de leasing; s-a reţinut că încercările reclamantei de valorificare a dreptului său nu a avut rezultate, obligaţia de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare nefiind executată de bună-voie de pârâtă.
S-a mai reţinut respingerea de către judecătorul sindic a solicitării de încheiere a contractului de vânzare cumpărare, în urma aprecierii acestuia că solicitarea reclamantei excede atribuţiilor sale, tot judecătorul sindic a respins o contestaţiei a reclamantei de constatare a nulităţii procesului verbal de situaţie şi a măsurilor de vânzare a spaţiului, reţinând că reclamanta nu este titulara unui drept de proprietate.
S-a apreciat că dispoziţiile OG nr. 51/1997 invocate de reclamantă au fost introduse ulterior intrării în faliment a intimatei, neputând fi aplicate retroactiv. Au fost înlăturate şi apărările reclamantei bazate pe efectele novaţiei izvorâte din contractul de leasing, în sensul transformării acestuia într-un contract de vânzare cumpărare, apreciind că nu sunt aplicabile în speţă.
S-a mai apreciat că prevederile art. 27 din OG nr. 88/1997 şi ale art. 118 din HG nr. 577/2002 stabilesc doar dreptul utilizatorului de a-şi manifesta voinţa în sensul transmiterii dreptului de proprietate, fără ca această opţiune să aibă ca efect imediat transmiterea dreptului. S-a reţinut, totodată, că modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 85/2006 nu poate fi examinată în cadrul apelului.
Decizia de apel a fost recurată de reclamanta SC A.R.M.A. SRL, acesta solicitând în principal admiterea recursului şi casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificare hotărârilor pronunţate în cauză în sensul admiterii acţiunii.
Reclamanta a invocat prevederile art. 304 pct. 5, 8 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs arătând următoarele:
- greşita soluţionare a cauzei, în condiţiile în care a dovedit imposibilitatea de prezentare la termen din motive medicale;
- greşita interpretare a actului juridic dedus judecăţii, contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nefiind asimilat unei promisiuni de vânzare;
- greşita interpretare şi aplicare a legii, din perspectiva ignorării prevederilor art. 13 din OG nr. 51/1997, art. 27 din OUG nr. 88/1997 şi art. 87 din HG nr. 55/1998.
Prin întâmpinare, pârâta intimată SC O.L. SA, prin lichidator judiciar S.P.R.L.P.T.N. a solicitat respingerea recursului, apreciind că aceste este inadmisibil, motivat de faptul că criticile nu se încadrează în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că cererea de constatare este inadmisibilă, pentru că reclamanta a avut posibilitatea formulării unei acţiuni în realizare, care a fost respinsă irevocabil, a mai invocat şi faptul că reclamanta mai are de plătit un rest din valoarea imobilului.
Părţile au administrat proba cu înscrisuri.
Analizându-se actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, se reţin următoarele:
Nu poate fi reţinută apărarea pârâtei intimate în sensul inadmisibilităţii cererii de recurs, motivele invocate de reclamanta recurentă fiind încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 8 C. proc. civ.
Nu poate fi reţinută critica reclamantei întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., reţinându-se că această parte a beneficiat de mai multe termene de amânare a cauzei, completul de apel respingând în mod legal noua cererea de amânare formulată pentru termenul la care a fost soluţionat apelul.
Sunt găsite, însă, întemeiate criticile reclamantei întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. Astfel, se reţine, în primul rând greşita calificare a actului juridic dedus judecăţii, judecătorii instanţelor inferioare apreciind în mod eronat că un contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare este similar unei promisiuni de vânzare, dând naştere doar unui drept de creanţă în patrimoniul reclamantei. Contractul de leasing este un contract complex, în cadrul căruia finanţatorul nu îşi asumă doar o promisiune de vânzare, ci îşi asumă în mod irevocabil o obligaţie de încheiere a contractului de vânzare cumpărare şi de transfer a dreptului de proprietate asupra bunului dat în sistem de leasing. Această obligaţia asumată de finanţator nu poate fi ignorată sau nerespectată, în măsura în care utilizatorul şi-a manifestat dorinţa în sensul încheierii contractului de vânzare cumpărare. Se observă, deci, că singurul care îşi asumă o promisiune este utilizatorul, el fiind cel care are dreptul de opţiune între achiziţionarea irevocabilă a bunului deţinut în regim de leasing, sau încetarea contractului la termen, cu predarea bunului către finanţator. Însă, finanţatorul nu beneficiază de un asemenea drept de opţiune, el fiind obligat să se conformeze opţiunii manifestate de utilizator.
De asemenea, în mod nelegal au apreciat judecătorii instanţelor inferioare inaplicabilitatea prevederilor art. 13 din OG nr. 51/1997. Faptul că pârâta a intrat în insolvenţă anterior modificărilor aduse acestui text legal prin Legea nr. 287/2006 este nerelevant, textul art. 13 în forma modificată neprecizând că noile prevederi se aplică doar pentru proceduri deschise după modificarea adoptată. O asemenea interpretare a textului este nelegală, el fiind aplicabil în speţă, din perspectiva îndeplinirii condiţiilor premisă înscrise în normă: existenţa stării de insolvenţă a finanţatorului şi existenţa unui contract de leasing în derulare. În ce priveşte existenţa contractului de leasing, se reţine că atât timp cât acesta nu a încetat în modalităţile stipulate în contract sau prevăzute de lege (respectiv încheierea contractului de vânzare cumpărare, în urma opţiunii utilizatorului, sau încetarea contractului, în urma predării bunului, tot în urma opţiunii utilizatorului) el îşi continuă valabilitatea până la intervenirea unuia dintre cele două cazuri de încetare.
Se apreciază, totodată, greşita interpretare a prevederilor art. 27 din OG nr. 88/1997 (act normativ în baza căruia a fost încheiat şi contractul dintre părţi), coroborat cu prevederile art. 118 din HG nr. 577/2002. Aceste norme legale stabilesc, de asemenea obligaţia irevocabilă a finanţatorului de a transmite dreptul de proprietate asupra bunului dat în sistem de leasing, la momentul exprimării opţiunii utilizatorului.
Este înlăturată critica pârâtei intimate referitoare la inadmisibilitatea cererii în constatare pe considerentul formulării anterioare, în faţa judecătorului sindic, a unei acţiuni în realizare. Se observă că judecătorul sindic nu a tranşat pe fond cauza cu care a fost investit, ci a constatat că acesta depăşeşte atribuţiile sale, astfel cum sunt reglementate de dispoziţiile legale în materia insolvenţei.
Se reţine totodată, faptul că reclamanta a obţinut, prin hotărâre judecătorească irevocabilă obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare cumpărare, pârâta nerespectând hotărârea judecătorească, refuzând să o pună în aplicare. În aceste condiţii, în faţa refuzului pârâtei de aducere la îndeplinire a obligaţiei, cu caracter personal, consemnată în hotărârea judecătorească, reclamanta avea doar posibilitatea acţiunii în realizare, prin care să se suplinească consimţământul pârâtei, aspect ce a făcut obiectul acţiunii de faţă.
Raportat la considerentele hotărârii judecătoreşti nr. 120/2003 a Tribunalului Bacău, în litigiu promovat de aceeaşi reclamantă, faţă de refuzul pârâtei de încheiere a contractului de vânzare cumpărare, precum şi la dispozitivul acestei hotărâri care înscrie obligaţia irevocabilă pentru pârâtă de a încheia contractul, se apreciază ca nerelevantă susţinerea pârâtei cu privire la un rest de plată ce incumbă reclamantei. Se observă că acest rest de plată nu a fost facturat de către pârâtă, ca rată reziduală, sau cu alt titlu, ci a fost stabilit de instanţă, în urma probatoriului administrat. De asemenea, se observă că acest rest de plată nu paralizează obligaţia pârâtei de a transmite dreptul de proprietate asupra spaţiului comercial, în condiţiile în care reclamanta şi-a manifestat intenţia de a achita această sumă, prin notificare adresată lichidatorului judiciar, acesta refuzând primirea banilor. De altfel, constatarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra spaţiului comercial, nu împiedică pe pârâtă de a demara proceduri legale pentru obţinerea acestui rest de plată, pentru care deţine un titlu executoriu.
În consecinţă, pentru considerentele reţinute, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul formulat de reclamantă va fi admis. Vor fi modificate Decizia de apel şi sentinţa de fond în sensul admiterii acţiunii reclamantei şi constatării dreptului de proprietate al acesteia asupra spaţiului comercial ce a făcut obiectul contractului de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 5848 din 30 septembrie 1999 şi a actului adiţional nr. 335 din 26 septembrie 2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC A.R.M.A. SRL ONEŞTI împotriva deciziei nr. 26 din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică Decizia recurată şi sentinţa nr. 238 din 22 iunie 2009 a Tribunalului Bacău, secţia comercială şi contencios administrativ, în sensul că admite acţiunea.
Constată dreptul de proprietate al reclamantei SC A.R.M.A. SRL ONEŞTI asupra spaţiului comercial în suprafaţă de 144,58 mp, situat în Oneşti, judeţul Bacău.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 3 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 467/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 534/2011. Comercial → |
|---|
