ICCJ. Decizia nr. 607/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 607/2011
Dosar nr. 19690/3/2008
Şedinţa publică de la 10 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 1283 din 22 ianuarie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 19690/3/2008 s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC A.T.A. SA împotriva pârâţilor SC I. SA şi D.G. şi s-a dispus obligarea în solidar a pârâţilor la plata despăgubirilor în valoare de 106.398,89 lei şi a dobânzii legale aferente în materie comercială, calculată de la data achitării despăgubirilor şi până la achitarea debitului principal, cu cheltuieli de judecată în valoare de 26.780,42 lei.
Pentru a hotărî astfel s-a reţinut că pârâtul D.G. se face vinovat de procedura accidentului rutier din data de 22 noiembrie 2001 deoarece a pierdut controlul sistemului de direcţie al autovehiculului cu numărul de înmatriculare, proprietatea SC I. SA, avariind autotractorul marca Volvo cu număr de înmatriculare proprietatea SC M.T. SRL după ce a pătruns pe contrasens (cum rezultă din cercetările efectuate de Biroul de Poliţie Rutieră Olteniţa) şi că din adresa nr. 154402 din 23 aprilie 2002 a B.P.R. a putut reieşi că este puţin probabilă situaţia în care caseta de direcţie să se fi blocat anterior coliziunii. S-a mai reţinut că probele administrate în dosar confirmă dinamica accidentului prezentată de reclamantă şi ilustrează fapta ilicită a pârâtului D.G. care deşi nu prezintă elementele unei infracţiuni, a fost de natură a produce prejudicii în patrimoniul persoanei asigurate Casco de reclamanta SC A.T.A. SA. În continuare s-a considerat că existenţa unui carosabil umed sau acoperit cu polei la data producerii accidentului nu poate fi reţinută ca situaţie de forţă majoră pentru a permite exonerarea de răspundere a pârâtului D.G. care era ţinut să conducă prudent şi să adapteze viteza autovehiculului în funcţie de condiţiile economice; în speţă fiind dovedită fapta ilicită a şoferului pârât în condiţiile art. 998â€"999 C. civ. S-a mai reţinut că reclamanta s-a adresat mai întâi asigurătorului RCA pentru acoperirea prejudiciului cum impun cerinţele art. 57 din Legea nr. 136/1995 şi că au mai rămas de achitat 106.398,89 lei din totalul contravalorii reparaţiilor necesare pentru repunerea în circulaţie a autovehiculului avariat. S-a apreciat că reclamanta este îndreptăţită să obţină repararea pagubei rămase de la pârâţi, care răspund solidar, în calitate de persoană vinovată şi respectiv comitent, conform art. 22 din Legea nr. 136/1995, art. 998â€"999 C. civ., art. 1000 alin. (3) şi art. 1003 C. civ. S-a mai avut în vedere dobânda legală aferentă datorată în materie comercială în condiţiile OG nr. 9/2000.
Împotriva acestei hotărâri au declarat în mod separat apel cei doi pârâţi care solicită admiterea apelurilor, schimbarea sentinţei atacate şi pe fond respingerea acţiunii reclamantei.
Prin Decizia comercială nr. 293 din 11 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, au fost respinse apelurile ca nefondate.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a aplicat dispoziţiile legale în materie.
Împotriva deciziei comerciale nr. 293 din 11 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs atât D.G. cât şi SC I. A Bucureşti.
Prin Decizia comercială nr.3864 din 11 noiembrie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost anulat ca netimbrat recursul declarat de D.G. împotriva deciziei comerciale nr. 293 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
În motivarea cererii de recurs recurenta SC I. SA Bucureşti a arătat că Decizia comercială nr. 293 din 11 mai 2010 este nelegală din perspectiva următoarelor considerente: 1. nu cuprinde motivele pe care se întemeiază simplele menţiuni referitoare la enumerarea motivelor de apel nu se încadrează în cuprinsul deciziei, nu răspunde în nici un caz criticilor pe care le-a formulat în apelul declarat (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.); 2. prin respingerea solicitării de a efectua expertizarea casetei de direcţie, instanţa de judecată a încălcat principiul aflării adevărului iar în speţa de faţă se poate spune că sunt incidente şi dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.; 3. calculul dobânzii legale pe care ar urma să o achite nu respectă prevederile exprese ale art. 3 alin. (3) din OG nr. 9/2000 [art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.].
Analizând actele şi lucrările dosarului Curtea reţine că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
1. motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
În argumentarea acestui motiv recurenta a susţinut că Decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar simplele menţiuni referitoare la enumerarea motivelor de apel nu se încadrează în cuprinsul deciziei şi nu răspunde în nici un caz criticilor pe care le-a formulat în apelul declarat.
Susţinerile recurentei sunt nefondate întrucât din examinarea deciziei recurate prin prisma motivelor de recurs invocate s-a constatat că hotărârea cuprinde în considerente motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină soluţia dată şi s-a bazat pe dispoziţiile legale incidente cauzei.
Nu se poate vorbi de nemotivarea deciziei recurate atât timp cât din considerentele acesteia rezultă că au fost respectate exigenţele dispoziţiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., adică au fost arătate motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de apel în vederea pronunţării hotărârii atacate.
2. În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte reţine de asemenea că este nefondat faţă de dispoziţia legală invocată şi de motivele de nelegalitate invocate de recurentă.
Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Aspectul invocat în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. în sensul că instanţa de apel a respins solicitarea de a efectua expertizarea casetei de direcţie nu se circumscrie în motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. ci reprezintă o chestiune de fapt şi nu de nelegalitate ce nu poate fi supusă instanţei de recurs.
Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia în acest context că literatura de specialitate a statuat că recurenta va trebui să arate în motivarea căii de atac în ce constă schimbarea naturii ori înţelesului actului juridic, simpla afirmaţie în acest sens nefiind suficientă pentru ca instanţa să dea curs acestui motiv şi în consecinţă să admită recursul. Mai mult, în prezenta cauză din motivarea căii de atac reiese că recurenta critică Decizia instanţei de apel în sensul că aceasta a respins solicitarea de a efectua expertizarea casetei de direcţie, or aşa cum am arătat deja această chestiune nu se circumscrie în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., ci reprezintă un aspect de netemeinicie ce nu poate fi analizat de către instanţa de recurs.
3. Referitor la al treilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reţine că este nefondat faţă de dispoziţia legală invocată şi motivele de nelegalitate arătate de recurentă.
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Doctrina a statuat că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundat cu încălcarea legii.
Din această perspectivă precum şi din criticile deciziei recurate subsumate celui de-al treilea motiv de recurs şi nu în ultimul rând din considerentele deciziei recurate Înalta Curtea apreciază că instanţa de apel a reţinut în mod corect că faţă de raportul juridic dedus judecăţii, reclamanta SC A.T.A. SA Bucureşti este îndreptăţită să obţină repararea pagubei în temeiul art. 22 din Legea nr. 136/1995, art. 998-999, art. 1000 alin. (3), art. 1003 C. civ. şi nu în ultimul rând a art. 3 din OG nr. 9/2000 dispoziţie care reglementează dobânda legală în materie comercială, de la cei doi pârâţi D.G. (vinovat de producerea accidentului) şi SC I. SA Bucureşti (în cadrul căreia D.G. îşi exercita atribuţiile conducând autoturismul implicat în accidentul rutier).
Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte apreciază că Decizia recurată nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. şi în consecinţă în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC I. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 293 din 11 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 10 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 605/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 608/2011. Comercial → |
|---|
