ICCJ. Decizia nr. 611/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 611/2011
Dosar nr. 1065/63/2009
Şedinţa publică de la 10 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1270 din 24 iunie 2009, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia comercială, în dosarul nr. 1065/63/2009, s-a respins ca nefondată acţiunea precizată formulată de reclamanta SC U.P. SRL Craiova împotriva pârâtelor SC G.B.I.N.V., sucursala România şi G.B.I.N.V., agenţia Craiova.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că între pârâta SC G.B.I.N.V., sucursala România, şi reclamanta SC U.P. SRL s-a încheiat contractul de credit nr. 4177 din 24 octombrie 2008, potrivit căruia facilitatea 1 privea credit acordat pentru finanţarea activităţii curente în sumă de 150.000 dolari SUA, iar facilitatea 2 era destinată emiterii de scrisori de garanţie.
Instanţa a constatat că litigiul este comercial întrucât, pe de o parte, cele două părţi din proces sunt societăţi comerciale şi între acestea au existat relaţii comerciale în baza contractului de credit. Văzând dispoziţiile art. 3, art. 4 şi art. 56 C. com. şi ţinând seama de obiectul patrimonial al acţiunii, cu o valoare peste 10.000 lei, s-a reţinut competenţa soluţionării în primă instanţă a Tribunalului Dolj, secţia comercială, potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Pe fond, s-a reţinut că solicitările reclamantei de utilizare a creditului trebuiau să fie înaintate pârâtei SC G.B.I.N.V., sucursala România, cu cel puţin o zi lucrătoare înainte de data propusă pentru utilizare, iar conform art. 2.2 cererea de utilizare trebuia să fie însoţită de documentele necesare băncii, pentru ca aceasta din urmă să se convingă că utilizarea se face în deplină concordanţă cu termenii şi condiţiile stabilite în Condiţii speciale.
Potrivit art. 2.7 din contract, părţile au convenit că pârâta SC G.B.I.N.V., sucursala România, are dreptul să refuze solicitarea reclamantei de utilizare a creditului, banca putând oricând notifica pe reclamantă în legătură cu retragerea dreptului de utilizare a creditului.
S-a mai reţinut că, din facilitatea 1, prima utilizare a creditului pentru suma de 75.275 dolari SUA, a fost acordată reclamantei pentru rambursarea creditului acordat acesteia în baza contractului de credit nr. 46 din 24 noiembrie 2006 încheiat cu C.E.B., rămânând neutilizată din plafonul acestei linii de credit suma de 74.725 dolari SUA.
Din răspunsurile la interogatorii ale reclamantei SC U.P. SRL şi pârâtei SC G.B.I.N.V., sucursala România, coroborate cu celelalte acte aflate la dosar, instanţa de fond a mai reţinut că pe data de 21 noiembrie 2008 reclamanta a formulat cerere de utilizare a sumei de 42.205,92 dolari SUA din facilitatea 1 de credit, iar pe data de 24 noiembrie 2008 această cerere a fost aprobată de pârâtă.
Prima instanţă a mai constatat că, deşi reclamantei i se aprobase cererea de utilizare a sumei, aceasta a notificat-o pe pârâta SC G.B.I.N.V., sucursala România, cu adresa nr. 205 din 25 noiembrie 2008, prin care solicita rezilierea contractului de credit nr. 4177 din 24 decembrie 2008, pentru ca la data de 26 noiembrie 2008 să se încheie actul adiţional prin care părţile au hotărât de comun acord încetarea contractului de credit începând cu data de 26 noiembrie 2008.
Potrivit art. 998 C. civ., pentru angajarea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite cumulativ patru condiţii: 1) să existe o faptă ilicită săvârşită de pârâtă, 2) să existe un prejudiciu cauzat reclamantei, 3) să existe o legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, iar ultima condiţie 4) vinovăţia pârâtei care răspunde, iar sarcina probei acestor condiţii revine reclamantului, conform dispoziţiilor art. 1169 C. civ., potrivit cărora cel care face o afirmaţie în faţa instanţei, trebuie să o dovedească.
Instanţa a constatat că nu se poate reţine în sarcina pârâtei SC G.B.I.N.V., sucursala România, comiterea vreunei fapte ilicite, întrucât cererea de utilizare a creditului pentru suma de 42.205,95 dolari SUA a fost aprobată de pârâta SC G.B.I.N.V., sucursala România, pe data de 24 noiembrie 2008, adică în termenul prevăzut de art. 2.2 din contractul de credit nr. 4177 din 24 octombrie 2008, conform adresei aflate la fila 191 dosar, iar reclamanta a avut cunoştinţă de acest lucru, aşa cum a recunoscut chiar aceasta în răspunsurile la interogatorii, cu atât mai mult, s-a constatat că încetarea contractului de credit a avut loc chiar la cererea reclamantei şi s-a materializat prin actul adiţional încheiat între părţi la data de 26 noiembrie 2008.
S-a constatat că nu sunt justificate pretenţiile reclamantei pentru suma de 495.000 lei, reprezentând echivalentul în lei a sumei de 150.000 dolari SUA, şi nici pentru suma de 6.138,8 lei, reprezentând cheltuieli suportate cu închiderea contractului de credit, întrucât încetarea acestui contract s-a făcut la cererea reclamantei, iar nu la cererea pârâtei SC G.B.I.N.V., sucursala România.
Instanţa de fond a reţinut dispoziţiile art. 43 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, constatând încheierea contractului de credit nr. 4177 din 24 octombrie 2008 cu pârâta SC G.B.I.N.V., sucursala România.
În litigiul dedus judecăţii s-a reţinut că societatea reclamantă este în culpă procesuală şi, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. datorează cheltuieli de judecată, însă potrivit art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC U.P. SRL Craiova, care a invocat nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei.
Prin Decizia civilă nr. 120 din 27 mai 2010 Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC U.P. SRL Craiova.
A obligat apelanta reclamantă SC U.P. SRL Craiova la 14.977,23 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC G.B.I.N.V., sucursala România, agenţia Craiova.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel reţine că agenţia nu stă în proces ca subiect distinct de drept, ci ca agenţie a băncii centrale.
De altfel, aşa s-a prevăzut şi în contract, că banca este G.B.I.N.V., sucursala România, reprezentată legal de B.S., în calitate de director agenţie şi de D.I. în calitate de manager relaţii cu clienţii I.M.M. ai băncii, contractul fiind parafat de G.B.I.N.V., sucursala România, agenţia Craiova.
Pe fond, Curtea reţine că seriozitatea şi conţinutul unei oferte de a contracta au relevanţă numai în etapa de negociere a contractului, negociere în timpul căreia oferta şi cererea pot suferi diverse modificări. După încheierea negocierilor şi realizarea acordului de voinţă, cererea şi oferta, cu modificările acceptate de către părţi, îşi încetează efectele juridice, drepturile şi obligaţiile fiind exclusiv cele stabilite în contract şi obligatorii potrivit principiului înscris în art. 969 C. civ.
Prin contractul examinat în cauză, banca a aprobat două servicii pentru SC U.P. SRL Craiova: facilitatea 1: credit pentru finanţarea activităţilor curente şi facilitatea 2: emiterea de scrisori de garanţie.
În condiţiile speciale ale contractului s-a prevăzut, concret, că din facilitatea 1 prima utilizare a sumei de 60.000 Euro în echivalent dolari SUA are ca destinaţie achitarea unui credit angajat de împrumutat la C.E.B., iar restul creditului se va utiliza ulterior pentru activitatea curentă. Ca urmare, suma nu a fost acordată sau pusă la dispoziţie integral, în cont, împrumutatului, pentru a fi folosită discreţionar, ci acesta trebuia să solicite utilizarea restului de credit pe bază de documente (art. 2.3. din contract â€" fila 13 din dosarul de fond).
SC U.P. SRL Craiova nu contestă conţinutul clauzei prevăzute de art. 2.2 din contract. În adresa depusă în apel, G.B.I.N.V., sucursala România, explică faptul că solicitarea clientului pentru efectuarea unei plăţi în valută poate avea regim de procesare normal sau urgent. Procesarea plăţii poate avea loc value today, data decontării fiind aceeaşi cu data plăţii, spot, în situaţia în care data decontării este situată la două zile lucrătoare de la data tranzacţiei sau value tomorrow, caz în care data decontării este ziua lucrătoare următoare datei tranzacţiei.
Din menţiunile dispoziţiei de plată externă din 21 noiembrie 2008, reiese că reclamanta a optat pentru varianta spot şi nicidecum pentru plata în regim de urgenţă. Pe dispoziţia întocmită de SC U.P. SRL Craiova este bifată rubrica spot, consemnându-se în dreptul acestei rubrici 1 day, adică plata după o zi lucrătoare de la depunerea cererii (sau, altfel spus, la două zile lucrătoare de la data tranzacţiei). Apelanta reclamantă, deşi informată de bancă referitor la posibilitatea efectuării plăţii în aceeaşi zi, a făcut alegerea procedurii standard, astfel încât nu poate decât să regrete această opţiune şi nicidecum să o impute băncii.
Întârzierea plăţii sumei de 42.205,92 dolari SUA se datorează faptului că SC U.P. SRL nu a emis dispoziţia de plată externă în timp util pentru ca plata să se realizeze în procedura standard la scadenţa de la data de 21 noiembrie 2008 şi nici nu a acceptat procedura de urgenţă pentru plata în aceeaşi zi, de 21 noiembrie 2008. Dispoziţia de plată externă a fost adresată băncii la data de 21 noiembrie 2008, într-o zi de vineri, astfel încât partea refuzând plata în regim de urgenţă, ziua lucrătoare dinaintea plăţii era ziua de luni, 24 noiembrie 2008, iar ziua plăţii cea de marţi, 25 noiembrie 2008. Deşi la data de 24 noiembrie 2008 tranzacţia a fost aprobată, aşa cum reiese din înscrisul depus la fila nr. 286 din dosarul de fond, la data de 25 noiembrie 2008, SC U.P. SRL Craiova a comunicat băncii cu adresa nr. 205 că înţelege să solicite rezilierea contractului de credit.
După aprobarea utilizării sumei, la data de 24 noiembrie 2008, au intervenit neînţelegeri şi nemulţumiri reciproc acceptate, care au atras revenirea asupra aprobării şi apoi încheierea actului adiţional nr. 1 din 26 noiembrie 2008 prin care părţile de comun acord au hotărât încetarea contractului de credit nr. 4177 din 24 octombrie 2008.
Urmare a încheierii acestui act adiţional, banca a făcut adrese de radiere a contractelor de ipotecă din cartea funciară, adresă de radiere a garanţiilor mobiliare, a eliberat din garanţie cash-ul colateral, a predat poliţele de asigurare şi biletele la ordin emise în garantarea creditului şi a restituit împrumutatului şi suma de 747,25 dolari SUA, reprezentând comision de acordare a liniei de credit.
Banca a fost de acord să restituie şi celelalte cheltuieli, în valoare de 6138,80 lei, solicitând doar dovezile corespunzătoare.
Contractul nu a fost reziliat, nu s-a reţinut nicio culpă, părţile făcând aplicarea regulii mutus dissensus, convenind inclusiv cu privire la desocotire, ce a fost condiţionată doar de depunerea dovezilor cu privire la cuantumul cheltuielilor efectuate.
Instanţa mai reţine că, întrucât piaţa serviciilor bancare este liberă şi intens concurenţială, împrumutatul poate alege între serviciile bancare existente pe cele mai avantajoase, fără a putea, însă, opune G.B.I.N.V., sucursala România, servicii oferite de alte instituţii de credit, dar neprevăzute în contractul încheiat cu această bancă şi că este lipsită de orice relevanţă dovada făcută de apelanta reclamantă cu privire la faptul că C.E.B. a dat curs unei dispoziţii de plată externă din 26 noiembrie 2008 a SC U.P. SRL către partenerul său coreean la data de 28 noiembrie 2008, chiar dacă procedura aleasă de împrumutat a fost şi în acest caz spot.
Partea nu a invocat, în concret, în ce mod a fost prejudiciată activitatea sau imaginea sa prin plata sumei datorate partenerului coreean cu o întârziere de 4 sau 7 zile de la scadenţă, respectiv la 25 noiembrie 2008 sau la 28 noiembrie 2008.
Totodată, instanţa apreciază că nu este utilă cauzei proba cu expertiză contabilă cerută de apelanta reclamantă.
În ceea ce priveşte facilitatea 2 a condiţiilor speciale ale contractului, referitoare la emiterea unei scrisori de garanţie pentru suma de 100.000 dolari SUA în favoarea P.M.C.K., Curtea reţine că în acţiunea introductivă şi în cererile depuse la fond partea a invocat doar existenţa acestei clauze, nu şi nerespectarea ei de către bancă, astfel încât se constată că nu se poate primi direct în apel [art. 294 alin. (1) C. proc. civ.] o astfel de critică şi, prin urmare, este inutilă şi examinarea apărării băncii cu privire la inexistenţa oricărei solicitări de emitere a scrisorii de garanţie conform modelului de cerere depus în apel.
Împotriva acestei decizi a declarat recurs reclamanta SC U.P. SRL Craiova, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat într-o primă teză, admiterea recursului, casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru completarea probatoriului astfel cum acesta a fost solicitat în faţa instanţei de apel întrucât, instanţa în cursul judecăţii prin respingerea probelor solicitate a lipsit recurenta de posibilitatea de a dovedi toate aspectele puse în discuţie. Pe de altă parte motivarea este contradictorie şi neclară, departe de a constitui o argumentaţie logică ce ar susţine soluţia instanţei.
În teza subsidiară, în raport de dispoziţiile art. 304, pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului, schimbarea sentinţei pronunţate de instanţa de fond şi admiterea acţiunii, cu cheltuieli de judecată.
În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, următoarele:
- Decizia conţine motive străine de natura pricinii, instanţa de apel la soluţionarea cauzei raportându-se fie la aspecte neinvocate de părţi, fie la argumente străine pricinii faţă de temeiul de drept al cererii introductive de instanţă. Prin cererea introductivă s-a invocat faptul că intimata pârâtă a lansat o ofertă mincinoasă, de natură a determina recurenta să încheie cu aceasta contractul de creditare, ofertă pe care însă nu a menţinut-o pe tot parcursul derulării raporturilor contractuale, fapt ce a prejudiciat grav recurenta în activitatea pe care o desfăşoară. Deşi recurenta nu a înţeles să invoce drept temei al cererii răspunderea contractuală, totuşi instanţa de apel, prin motivarea dată îşi întemeiază soluţia în întregime pe argumente ce ţin de derularea contractului de creditare şi îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către părţi. Nici instanţa de apel nu analizează dovedirea sau nu a faptului cauzator de prejudicii prin prisma aspectelor invocate în cererea introductivă de instanţă, ci se raportează strict la executarea obligaţiilor contractuale, aspecte ce pot fi analizate în cazul în care părţile se prevalează de convenţia existentă între acestea şi înţeleg să angajeze răspunderea contractuală şi nu în cazul răspunderii delictuale.
- Instanţa a procedat la schimbarea înţelesului vădit neîndoielnic al actului dedus judecăţii. S-a susţinut că în îndeplinirea obligaţiei de plată stipulată în art. 2.2 din convenţie instanţa nu a avut în vedere însă şi refuzul iniţial al pârâtei, care în mod nejustificat a refuzat deschiderea linie de credit, fără nici o motivare. Instanţa s-a raportat numai la adresa depusă de intimată în faţa instanţei de apel aflată la fila 68 din dosar în care se explică faptul că solicitarea de efectuare a unei plăţi poate avea regim de procesare normal sau urgent.
- Soluţia recurată este rezultatul greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv art. 998 C. civ. Nu s-a invocat răspunderea contractuală ci răspunderea delictuală constând în conduita neserioasă şi inconsecventă a intimatei.
- Încheierea contractului de creditoare a fost determinată de nevoia de finanţare sigură şi consistentă întrucât în perioada octombrie â€" noiembrie 2008 societatea recurentă a negociat şi a încheiat mai multe contracte cu parteneri externi, pentru a căror derulare era necesară finanţarea promisă prin convenţia de creditare. În susţinerea argumentelor s-au depus la dosar copii de pe toate contractele negociate precum şi acte contabile care atestă faptul că aceste contracte nu au putut fi derulate, urmare a dificultăţilor financiare generate de refuzul nejustificat al societăţii intimate de a-şi îndeplini obligaţiile conform ofertei avansate iniţial către reclamantă, valoarea totală a contractelor astfel încheiate se ridică la suma de 1.000.000 de dolari. La o astfel de cifră de afaceri, societatea reclamantă avea un beneficiu estimat de 15% deci 150.000 dolari SUA. Emiterea cu întârziere a dispoziţiei de plată externă a cărei scadenţă era pe 21 noiembrie 2008 a creat recurentei un real prejudiciu de imagine şi deteriorarea raporturilor contractuale cu partenerii externi. Instanţa de apel menţionează că nu a fost dovedit prejudiciul de imagine cauzat şi nici legătura dintre plata efectuată cu întârziere şi deteriorarea relaţiilor cu partenerii de afaceri străini, însă aceste aspecte sunt confirmate de actele contabile depuse la dosar, care reflectă o scădere a cifrei de afaceri după acest moment şi o SIăbire a raporturilor contractuale cu partenerul P.M.C.K. Pe de altă parte expertiza solicitată a fost respinsă ca nefiind utilă cauzei.
- Este nelegală Decizia recurată şi cu privire la soluţia pronunţată asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC G.B.I.N.V., agenţia Craiova.
Intimata SC G.B.I.N.V., agenţia Craiova, a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.
Motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu este fondat, întrucât Decizia recurată nu conţine motive străine de natura pricinii.
Motivarea hotărârii este clară, precisă, răspunde în fapt şi drept cererilor formulate de părţi, conducând în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv, respectând astfel prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Din considerentele deciziei rezultă că instanţa de apel a analizat motivele de apel invocate de reclamantă şi s-a pronunţat în raport de temeiul de drept al acţiunii formulate şi de situaţia de fapt descrisă.
Referindu-se la răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate în faza precontractuală instanţa de apel a analizat rolul ofertei de a contracta în contextul faptelor imputate de SC U.P. SRL Craiova intimatei, motivând în mod corect că seriozitatea şi conţinutul ofertei de a contracta au relevanţă numai în etapa de negociere a contractului, negociere în timpul căreia oferta şi cererea pot suferi diverse modificări. După încheierea negocierilor şi realizarea acordului de voinţă, cererea şi oferta, cu modificările acceptate de către părţi îşi încetează efectele juridice, drepturile şi obligaţiile fiind exclusiv cele stabilite în contract şi obligatorii potrivit principiului înscris în art. 969 C. civ. Instanţa de apel a reţinut în mod legal că în măsura în care clauzele contractuale nu corespund ofertei lansate precontractual de către bancă, înşelarea aşteptărilor clientului se datorează exclusiv unei negocieri defectuoase a clauzelor convenţiei, unei neînţelegeri exacte a clientului cu privire la drepturile şi obligaţiile sale ori comparaţiei făcute ulterior, cu serviciile oferite de alte bănci.
Instanţa a analizat şi aspectele invocate de reclamantă cu titlu de faptă ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu, vinovăţia pârâtei, în contextul argumentelor prezentate prin cererea de chemare în judecată şi prin motivele de apel, astfel că nu se poate susţine că în cuprinsul hotărârii s-ar regăsi considerente care nu au legătură cu cauza.
În cadrul expunerii consacrate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta nu arată în concret în ce ar consta schimbarea naturii sau înţelesului actului juridic, ci face aprecieri legate de probatoriul administrat cu privire la obligaţiile stipulate în art. 2.2 din convenţie.
Aspectele invocate în susţinerea motivului de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct .8 C. proc. civ. privesc o chestiune de fapt tranşată de instanţa de apel. Această chestiune se circumscrie aspectelor de netemeinicie şi nu de nelegalitate, încât nu pot fi supuse controlului instanţei de recurs.
De altfel, instanţa de apel a apreciat corect raportul juridic născut ca urmare a încheierii contractului de credit nr. 4177 din 24 octombrie 2008, neschimbând natura şi înţelesul acestuia.
Reţinând că răspunderea civilă delictuală reprezintă dreptul comun al răspunderii civile şi că din momentul încheierii de părţi a unui contract intervine răspunderea în raport cu drepturile şi obligaţiile stabilite contractual, instanţa de apel a analizat corect susţinerile reclamantei prin raportare la clauzele contractuale, astfel cum au fost invocate prin acţiune şi motivele de apel. În raport de starea de fapt stabilită necenzurabilă în recurs, instanţa de apel a reţinut legal neîndeplinirea condiţiilor pentru antrenarea răspunderii civile.
Restul criticilor tind la reaprecierea situaţiei de fapt prin reanalizarea probelor şi a concludenţei acestora, nefiind susceptibile de a fi încadrate în vreunul din cazurile prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.
Chiar şi referirile la forţa probantă ce trebuie acordată unor probe, vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii recurate.
În ce priveşte expertiza solicitată în cauză se apreciază că respingerea acestei probe nu constituie motiv de nelegalitate a hotărârii atacate, neputându-se cenzura aprecierea făcută de judecător cu privire la utilitatea, pertinenţa şi concludenţa probei.
Instanţa de apel a reţinut legal că agenţia nu stă în proces ca subiect distinct de drept, ci ca agenţie a băncii centrale împuternicită să reprezinte banca centrală în raporturile cu clienţii, fiind aplicate corect prevederile art. 43 din Legea nr. 31/1990.
Pentru considerentele expuse se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge recursul ca nefondat.
Făcând aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga recurenta să plătească intimatei SC G.B.I.N.V., agenţia Craiova, suma de 13.248,47 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge recursul declarat de reclamanta SC U.P. SRL Craiova împotriva deciziei nr. 120 din 27 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei G.B.I.N.V., sucursala România, agenţia Craiova, suma de 13248,47 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 610/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 613/2011. Comercial → |
|---|
