ICCJ. Decizia nr. 608/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 608/2011
Dosar nr. 22478/3/2008
Şedinţa publică de la 10 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul S.C.L. a chemat-o în judecată pe pârâta SC I.R.C. SRL Bucureşti pentru ca prin hotărârea ce urma a fi pronunţată instanţa să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 472.249 lei compusă din: 27.000 lei, proporţional cu participaţia sa de 27% la capitalul social al SC I.R.C. SRL Bucureşti, 392.450 lei reprezentând 27% din suma de 1.453.520,93 lei evidenţiată ca dividende spre plată către asociaţi pentru anii 2002 â€" 2004; 5.344 lei dobânzi calculate pe baza ratei dobânzii de referinţă a B.N.R., cu începere de la data de 14 decembrie 2005 până în luna mai 2008 inclusiv, pentru suma de 27.000 lei; 47.454 lei dobânzi calculate pe baza ratei dobânzii de referinţă a B.N.R., cu începere de la 17 noiembrie 2006 până în luna mai 2008 inclusiv pentru suma de 392.450 lei, cu cheltuieli de judecată.
A precizat în continuare că s-a conformat dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. iar pe fondul litigiului a arătat că până la data de 14 decembrie 2005 a avut calitatea de asociat în SC I.R.C. SRL Bucureşti, cu o cotă de participare de 27% din capitalul social în valoare de 100.000 lei la data respectivă, că prin hotărârea AGEA de la aceeaşi dată, irevocabilă prin Decizia comercială nr. 571 din 17 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, s-a aprobat retragerea sa din cadrul societăţii şi că pârâta nu i-a achitat drepturile băneşti cuvenite pentru cota parte din capitalul social al societăţii şi nici pentru cota parte din dividendele evidenţiate spre plată asociaţilor în balanţa de verificare pe luna septembrie 2005, în cuantumurile exprimate în petitul acţiunii şi conform art. 43 Cod comercial a solicitat şi dobânda de drept din ziua când obligaţia a devenit exigibilă pentru sumele datorate.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune relativ la capetele 2 şi 4 din cerere, având ca obiect plata dividendele aferente anilor 2002 â€" 2004 în sumă de 392.450 lei şi dobânzile aferente în sumă de 47.454 lei, a respins capetele 2 şi 4 din cererea formulată de reclamantul S.C.L., admis capetele 1 şi 3 din aceeaşi cerere, obligând-o pe pârâtă la plata sumei de 27.000 lei reprezentând cota de participaţie a reclamantului la capitalul social al SC I.R.C. SRL Bucureşti precum şi suma de 8.199,17 lei reprezentând dobânda aferentă sumei de 27.000 lei; a admis cererea reconvenţională şi l-a obligat pe reclamant să predea pârâtei autoturismul Volkswagen Passat seria saşiu WVWZZZ3BZ2E401032, cu nr. de înmatriculare, cu cheltuieli de judecată în sumă de 9.000 lei către pârâtă.
Apelul declarat de către pârâta SC I.R.C. SRL Bucureşti împotriva acestei decizii a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 289 din 10 mai 2010. Prin aceeaşi decizie a fost admis apelul declarat de reclamant, desfiinţată în parte sentinţa atacată în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune a reclamantului, invocată de pârâtă cu privire la capete 2 şi 4 din cererea de chemare în judecată, cu menţinerea celorlalte dispoziţii, cauza fiind trimisă spre rejudecarea menţionatelor capete de cerere aceleiaşi instanţe.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut cu privire la apelul declarat de SC I.R.C. SRL Bucureşti că potrivit dispoziţiilor art. 67 alin. (2) teza II din Legea nr. 31/1990 dividendele se distribuie asociaţilor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel, că în temeiul acestei dispoziţii şi art. 226 alin. (3) din aceeaşi lege reclamantul avea dreptul la o acţiune de restituire a dividendelor, că susţinerea apelantei pârâte potrivit căreia reclamantului nu i s-ar fi cuvenit sume de bani cu titlu de dividende deoarece era dator unor terţi, creanţele fiind plătite de societate şi în consecinţă a operat compensaţia între aceste sume, este nejustificată urmând a fi respinsă ca nefondată în lipsa unor dovezi concrete şi a unei cereri formulate de pârâta reclamantă privind compensarea convenţională.
A mai reţinut că bilanţul contabil la sfârşitul anului 2005 încheiat la 23 martie 2006 nu-i poate fi opozabil reclamantului deoarece la acea dată nu mai deţinea părţi sociale la acea societate, nu avea dată certă (art. 1182 C. civ.) şi nu îndeplinea condiţiile art. 1183-1184 C. civ., critica referitoare la greşita acordare către reclamant a sumei de 27.00 lei cu titlu de dobânzi fiind nefondată deoarece participarea reclamantului la capitalul social cuantificată la 27.000 lei a constituit baza de calcul a dobânzii legale conform raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză iar dispoziţiile art. 68 din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente întrucât dobânzile solicitate nu se referă la aportul reclamantului la capitalul social pentru perioada de timp în care aceasta avea calitatea de asociat, ci la contravaloarea cotei părţi din capitalul social care i se cuvenea reclamantului ca urmare a retragerii sale din societate, de la data pierderii calităţii de asociat.
În ceea ce priveşte apelul declarat de reclamantul pârât instanţa de apel a reţinut că din interpretarea art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 rezultă clar că termenul de 6 luni nu se referă la perioada de timp înăuntrul căreia asociatul avea dreptul de a solicita plata dividendelor ci, la situaţia în care neplata dividendelor cel mai târziu în 6 luni de la aprobarea situaţiei financiare anuale, ar avea drept rezultat obligarea societăţii la plata unor daune interese pentru perioada de întârziere astfel că interpretarea acestui articol este eronată fiind făcută confuzie între termenul de graţie de 6 luni şi termenul general de prescripţie de 3 ani înlăuntrul căruia reclamantul putea să-şi exercite dreptul de a formula acţiunea în restituirea dividendelor şi a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, motiv pentru care a admis apelul, desfiinţând în parte sentinţa apelată şi respingând ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la capetele 2 şi 4 din cererea introductivă.
A mai reţinut instanţa că dreptul material la acţiune al reclamantului cu privire la plata dividendelor pe anii 2002-2004 s-a născut în raport de art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 şi de data desfiinţării pe cale judecătorească a Hotărârii AGEA din 13 decembrie 2005, respectiv 17 februarie 2006.
În contra acestei din urmă hotărâri pârâta SC I.R.C. SRL Bucureşti a formulat recurs solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii apelului formulat de reclamantul S.C.L. şi prin urmare, menţinerea hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantului cu privire la capetele 2 şi 4 din cererea introductivă referitoare la plata dividentelor în cuantum de 392.450 lei şi dobânzile aferente precum şi respingerea acestor capete de cerere.
De asemenea a solicitat admiterea apelului formulat de pârâta SC I.R.C. SRL Bucureşti, schimbarea sentinţei primei instanţe în sensul respingerii capetelor de cerere 1 şi 3 din cererea introductivă referitoare la plata sumei de 27% reprezentând cota de participare al reclamantului la capitalul social al SC I.R.C. SRL Bucureşti precum şi dobânda aferentă în cuantum de 8.199 lei, respingerea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată solicitate de intimatul reclamant şi obligarea intimatului reclamant la plata cheltuielilor de judecată în recurs.
După prezentarea situaţiei de fapt şi a modului de soluţionare a cauzei de către instanţele de judecată pârâta a arătat că hotărârea din apel a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce priveşte capetele de cerere 2 şi 4, instanţa în mod greşit considerând că nu a intervenit prescripţia dreptului la acţiune privind plata dividendelor pentru exerciţiile financiare pentru anii 2002, 2003 şi 2004, susţinând că art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, care se referă la restituirea de către asociaţi către societate a dividendelor plătite în mod greşit, nicidecum nu se referă la plata dividendelor către asociaţi, nefiind incidente în cauză.
De asemenea a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Decretul 167/1958, instanţa considerând că plata dividendelor era afectată de o condiţie suspensivă care consta în anularea pe cale judecătorească a Hotărârii AGA prin care fuseseră anulate hotărârile de distribuire a dividendelor pentru anii 2003 şi 2004, întrucât actul juridic Hotărârea AGA s-a născut în momentul adoptării lui, naşterea nefiind afectată de îndeplinirea niciunui eveniment viitor, iar anularea hotărârii AGA printr-o hotărâre judecătorească nu echivalează cu reglementarea unei condiţii suspensive, hotărârile adunărilor generale de distribuire a dividendelor fiind acte pure şi simple, neafectate de condiţii.
A mai arătat că nulitatea Hotărârii adunării generale de anulare a hotărârilor de distribuire a dividendelor nu afectează în niciun fel termenul de prescripţie echivalând cu inexistenţa acesteia din urmă şi nu poate fi încadrată în niciun motiv de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripţie.
În ceea ce priveşte capetele de cerere 1 şi 3 privind obligarea pârâtei la plata sumei de 27.000 lei reprezentând cota de participare a reclamantului la capitalul social al SC I.R.C. SRL Bucureşti şi dobânda aferentă, instanţei de apel nu a analizat şi răspuns în niciun fel motivelor sale din apărare, astfel că hotărârea a fost nemotivată, urmând ca în conformitate cu 304 pct. 7 C. proc. civ. să fie constatată nelegalitatea acesteia şi a învederat că în momentul retragerii asociatului reclamant societatea avea datorii ce depăşeau cu mult activul, fapt dovedit prin bilanţul contabil pentru anul 2005 (depus la dosarul cauzei) şi prin hotărârea Adunării Generale din 14 decembrie 2005 şi având în vedere că asociatul într-o societate cu răspundere limitată participă la beneficiile acesteia dar şi la pierderi în limita capitalului social subscris, este nelegal să fie restituită unuia dintre asociaţi cota de participare la capitalul social fără ca acesta să participe la pierderi, invocând incidenţa dispoziţiilor imperative ale art.18 şi 20 din statul societăţii, astfel că potrivit art. 226 alin. (3) din Legea 31/1990 asociatului i se cuveneau drepturile pentru părţile sociale pe care le deţine, nicidecum nu se face vorbire de partea exactă a capitalului social care trebuie restituită asociatului şi mai mult dispoziţiile art. 256 alin. (1) şi dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 31/1990 interzic efectuarea de plăţi către asociaţi înainte de acoperirea datoriilor societăţii.
Se vor respinge motivele de recurs invocate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în susţinerea încălcării şi aplicării greşite a legii cu privire la analiza prescripţiei dreptului la acţiune pentru plata dividendelor conform exerciţiilor financiare pentru anii 2002, 2003 şi 2004, instanţa de apel în mod corect stabilind că dreptul material la acţiune s-a născut în raport de dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 şi de data desfiinţării pe cale judecătorească a hotărârii AGEA din 13 decembrie 2005, respectiv la 17 februarie 2006, aşa cum cer dispoziţiile art. 67 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 conform căruia dreptul la acţiunea de restituire a dividendelor se prescrie în termen de trei ani de la data distribuirii lor, astfel că hotărârea este legală în ceea ce priveşte soluţionarea capetelor de cerere 2 şi 4.
În schimb este fondat recursul privitor la motivele referitoare la modul de soluţionare al capetelor de cerere 1 şi 3, potrivit cărora recurenta a invocat nemotivarea deciziei atacate în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în sensul că instanţa de apel nu a analizat şi nu a răspuns în niciun fel motivului potrivit căruia societatea nu poate fi obligată la restituirea sumei de 27.000 lei reprezentând cota de participaţie a reclamantului la capitalul social al SC I.R.C. SRL Bucureşti şi dobânda aferentă.
Art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prevede că hotărârea poate fi modificată când nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, recurenta referindu-se la prima ipoteză prevăzută de acest articol şi anume când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că acestea lipsesc cu desăvârşire, nerăspunzând tuturor cererilor şi criticilor aduse hotărârii de primă instanţă.
În acest sens, Curtea constată că în instanţa de fond pârâta, recurentă în această fază procesuală, a susţinut că apreciază că restituirea participaţiilor la capitalul social al societăţii nu poate fi admisă întrucât societatea pârâtă, în momentul retragerii reclamantului din societate, avea datorii ce depăşeau considerabil activul şi posibilitatea restituirii participaţiei la capitalul social trebuia raportată la starea societăţii din momentul retragerii adică la 14 decembrie 2005, când potrivit bilanţului contabil societatea avea datorii totale în cuantum de 6.372.006 lei şi active circulante evaluate la 5.701.687 lei iar potrivit art. 18 şi art. 20 din Statutul societăţii, asociaţii răspund în limita părţilor sociale, obligaţiile societăţii fiind garantate cu patrimoniul social, ceea ce înseamnă că nu se putea acorda nicio sumă de bani asociatului retras deoarece s-ar fi mărit insolvabilitatea societăţii.
Instanţa de fond nu a analizat şi nu a răspuns acestei apărări a pârâtei la fel cum şi instanţa de apel nu a răspuns criticii inserate în motivele de apel cu privire la nemotivarea înlăturării apărărilor pârâtei în legătură cu soluţionarea capătului de cerere referitor la restituirea participaţiei la capitalul social al societăţii în momentul în care la data retragerii reclamantului din societate, pârâta avea datorii ce depăşeau considerabil activul.
În acest context se constată că hotărârea atacată nu a răspuns motivului de apel menţionat mai sus şi întrucât nici instanţa de fond nu a analizat această apărare, urmează ca în conformitate cu art. 312 C. proc. civ. raportat la art.3 04 pct. 7 C. proc. civ., să admită în parte recursul, modificând Decizia atacată în sensul desfiinţării sentinţei instanţei de fond şi în ceea ce priveşte soluţionarea capetelor 1 şi 3 din cererea introductivă, pe care le va trimite acesteia spre soluţionare, urmând a fi examinate toate apărările formulate de pârâtă şi a dispune probatoriile ce se impun, cu menţinerea în rest a dispoziţiilor deciziei atacate.
Aşa fiind.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC I.R.C. SRL Bucureşti.
Modifică în parte Decizia nr. 289 din 10 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în sensul că:
Admite apelul declarat de SC I.R.C. SRL Bucureşti, desfiinţează în parte sentinţa nr. 11507 din 20 octombrie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI a comercială, şi trimite aceleiaşi instanţe spre rejudecare şi a capetelor 1 şi 3 din cererea principală.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 10 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 607/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 610/2011. Comercial → |
|---|
