ICCJ. Decizia nr. 617/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 617/2011
Dosar nr. 26311/2/2004
Şedinţa publică de la 10 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti a chemat-o în judecată pe pârâta SC C.T.X. SA Bucureşti pentru ca aceasta să fie obligată la achitarea sumei de 13.918.049.208 lei cu titlu de reactualizare prin aplicarea indicelui de inflaţie a sumei de 3.288.393.581 lei precum şi la plata sumei de 533.040.492 lei cu titlu de cheltuieli arbitrale până la soluţionarea acţiunii în anulare formulată de către C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti.
Odată cu cererea de chemare în judecată reclamanta a cerut şi suspendarea executării sentinţei arbitrale nr. 191 din 9 iunie 2004 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României şi a Municipiului Bucureşti, pentru soluţionarea căreia, prin încheierea de şedinţă din 5 octombrie 2004 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a stabilit o cauţiune în cuantum de 500.000.000 lei.
La data de 25 iunie 2010 C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti a solicitat restituirea cauţiunii consemnată conform recipisei depusă la dosarul nr. 1942/2004.
Prin încheierea de şedinţă de la 11 august 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca prescrisă cererea de restituire a cauţiunii formulată de C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti apreciind că în conformitate cu art. 23 din Decretul nr. 167/1958 dreptul la acţiunea privitoare la sume de bani consemnate pe seama statului se prescrie în termen de trei ani de la data consemnării şi cu toate acestea când eliberarea sumelor consemnate este condiţionată de un act al organului judecătoresc, aceste sume vor fi restituite celor în drept la prezentarea actului respectiv, dreptul la acţiune în acest caz fiind prescris într-un termen de un an de la data când se poate cere restituirea pe baza actului organului de stat, context în care instanţa a apreciat că cererea de restituire a cauţiunii - sumă consemnată la o instituţie bancară pe seama şi la dispoziţia instanţei potrivit art. 300 alin. (3) şi art. 7231 C. proc. civ., se supune dispoziţiilor amintite, parcurgând două etape: cea a solicitării restituirii adresată instanţei prescriptibilă în termenul de trei ani de la naşterea dreptului de a cere restituirea şi cea a cererii de eliberare efectivă a sumelor de bani solicitată în mod direct instanţei bancare prescriptibilă în termen de un an ce curge de la momentul eliberării încheierii de încuviinţare a restituirii de către instanţă. Totodată instanţa a considerat că în cauză nu este incidentă excepţia instituită de art. 23 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958, rolul cauţiunii neputându-se suprapune în totalitate cu cel al unei garanţii constituită în baza legii, garantarea acoperirii eventualului prejudiciu înregistrat de creditor fiind doar una dintre funcţiile instituirii cauţiunii şi că prescriptibilitatea cererii este întărită de recunoaşterea legiuitorului prin art. 1 lit. h) din Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 14/2007 aprobate prin HG nr. 731 din 4 iulie 2007, context în care a apreciat că termenul de prescripţie de trei ani s-a împlinit anterior înregistrării cererii de restituire a cauţiunii, momentul de început al acestuia fiind marcat de respingerea irevocabilă a cererii de suspendare a executării.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti invocând art. 3041 şi art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat, casarea încheierii din data de 11 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, iar pe fondul cauzei admiterea cererii de restituire a cauţiunii şi dispunerea restituirii cauţiunii.
A susţinut în recursul său că în conformitate cu art. 23 din Decretul nr. 167/1958 impozitele şi taxele datorate statului, contribuţia pentru asigurări sociale precum şi primele de asigurare datorate în temeiul asigurărilor prin efectul legii, rămân supuse dispoziţiilor privitoare la prescripţie prin legile speciale, rezultând în mod cert că rolul cauţiunii consemnate la dispoziţia instanţei de judecată se identifică în textul de lege menţionat cu cel al unei garanţii constituite în baza legii, iar în conformitate cu art. 723 C. proc. civ. cauţiunea se eliberează celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptăţit în cauză nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite, până la împlinirea termenului de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă s-a soluţionat fondul cauzei, cauţiunea putând fi eliberată de îndată în situaţia în care partea interesată declară în mod expres că nu urmăreşte obligarea părţii adverse la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate, textul acestui articol având în vedere ca scop al cauţiunii acela de a garanta eventualul prejudiciu înregistrat de creditor.
A mai învederat că în mod eronat instanţa s-a referit la aplicarea în cauză a art. 1 lit. h) din Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 14/2007 aprobate prin HG nr. 731 din 4 iulie 2007 deoarece până la data formulării cererii nu s-a dispus restituirea cauţiunii conform art. 7231 alin. (3) C. proc. civ.
Recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Recurenta a invocat în susţinerea recursului şi art. 3041 C. proc. civ. potrivit căruia recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute la art. 304 C. proc. civ. instanţa putând să examineze cauza, sub toate aspectele.
Aceste texte de lege au fost raportate la interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 23 din Decretul nr. 167/1958, a art. 1 lit. h) din Normele metodologice de aplicare a OG nr. 14/2007 şi a dispoziţiilor art. 7231 C. proc. civ., recurenta susţinând că art. 7231 alin. (3) C. proc. civ. constituie o garanţie al eventualului prejudiciu cauzat prin executare.
Analizând recursul Curtea constată că în mod greşit a interpretat instanţa de fond dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 în sensul că rolul cauţiunii nu poate fi suprapus cu cel al unei garanţii constituite în baza legii, garantarea acoperirii eventualului prejudiciu fiind doar una dintre funcţiile instituirii cauţiunii, întrucât scopul cauţiunii instituite în baza art. 7231 C. proc. civ. este, pe de-o parte, acela de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii suferite, iar pe de altă parte, prevenirea sau limitarea eventualelor abuzuri ale debitorilor rău-platnici, eliberarea cauţiunii reprezentând o garanţie a ocrotirii dreptului de proprietate aşa cum s-a statuat Curtea Constituţională prin deciziile nr. 363 din 4 mai 2006 şi nr. 15 din 15 ianuarie 2008 în interpretarea constituţionalităţii art. 7231 alin. (2) şi (3) C. proc. civ.
Ca urmare, cauţiunea fiind o garanţie pentru creditor, aceasta se încadrează în dispoziţiile art. 23 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958 care prevede că dispoziţiile alin. (1) şi (2) nu sunt aplicabile sumelor constituite drept garanţie pe baza normelor legale sau a clauzelor contractuale, context în care Curtea reţine că instanţa de fond a aplicat şi interpretat greşit art. 23 alin. (3) din Decretul nr. 167/1958.
De asemenea constată că a fost aplicat greşit şi art. 1 lit. h) din Normele Metodologice de aplicare a OG nr. 14/2007 aprobate prin HG nr. 731 din 4 iulie 2007 potrivit căruia se valorifică sumele consemnate în orice scop de către persoanele fizice sau juridice, la dispoziţia organelor judiciare, pentru care s-a dispus restituirea şi nu s-a cerut ridicarea de către cei care le-au depus sau care erau îndreptăţiţi să le ridice în termenul de prescripţie prevăzut de legiSIaţia în vigoare, în speţă fiind vorba de soluţionarea unei cereri privind restituirea cauţiunii şi nu despre o cerere prin care să se solicite ridicarea sumei în baza încheierii de restituire.
Ca urmare în mod greşit a fost soluţionată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, faţă de natura juridică a cauţiunii de garanţie legală, cauţiunea depusă în baza normelor legale fiind exceptată potrivit alin. (3) al art. 23 din Decretul nr. 167/1958 de la aplicarea dispoziţiilor alin. (1) şi (2) ale aceluiaşi articol, astfel că a reţine prescriptibilitatea cererii ar însemna că deponentul proprietar ar rămâne lipsit pentru totdeauna de suma constituită drept garanţie, soluţie inadmisibilă, lipsită de orice raţiune.
Având în vedere aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 23 din Decretul nr. 167/1958, a art. 1 lit. h) din Normele metodologice de aplicare a OG nr. 14/2007 şi a dispoziţiilor art. 7231 C. proc. civ., precum şi faptul că instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, în temeiul art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. raportat la art. 312 alin. (5) C. proc. civ. Curtea va admite recursul, va casa hotărârea atacată şi va trimite cauza spre judecarea fondului cererii, aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.N.A.D.N.R. SA Bucureşti împotriva încheierii din 11 august 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o casează şi trimite spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 10 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 616/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 618/2011. Comercial → |
|---|
