ICCJ. Decizia nr. 618/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 618/2011
Dosar nr. 1123/1259/2008
Şedinţa publică de la 10 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta B.D.I.L. Cipru a formulat cerere de chemare în judecată a pârâtei SC R. SA Piteşti pentru ca prin hotărârea ce urmează să o pronunţe instanţa să dispună anularea Hotărârii nr. 4/2008 a Adunării Generale Extraordinare a acţionarilor SC R. SA Piteşti din data de 12 august 2008, publicată în M.Of. partea a IV-a nr. 4688 din 26 august 2008 şi publicarea şi menţionarea hotărârii judecătoreşti în registrul comerţului conform art. 132 alin. (10) din Legea nr. 31/1990.
A susţinut în cererea sa că hotărârea a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 deoarece rezoluţiile adoptate referitoare la încheierea contractului de antrepriză [pct. 2 lit. e) din hotărârea adoptată] nu au figurat în mod explicit în convocatorul publicat şi că Adunarea Generală Extraordinară nu a fost constituită legal în condiţiile în care au fost încălcate dispoziţiile privind data de înregistrare, termenul de 21 august 2008 fixat ca dată de înregistrare încălcând termenul minim de 10 zile lucrătoare impus de art. 238 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, dispoziţie imperativă care atrage nulitatea hotărârii adunării generale.
Reclamanta a arătat în continuare că prin hotărârea atacată prin cererea de chemare în judecată, pârâta a încălcat norme imperative din materia societăţilor comerciale, referindu-se la art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 şi art. 15322 din Legea nr. 31/1990 întrucât adunarea generală a acţionarilor nu a dat o aprobare prealabilă pentru acte de dispoziţie şi constituirea unor garanţii în privinţa unor active precis identificate, ci un mandat general exclus de lege şi că hotărârea adunării generale din cauza de faţă este lovită de nulitate faţă de încălcarea art. 127 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind conflictul de interese, în final solicitând instanţei ca în temeiul art. 172 C. proc. civ. să pună în vedere pârâtei să depună la dosarul cauzei înscrisurile aflate în posesia sa.
Tribunalul Comercial Argeş a respins cererea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, obligând-o pe aceasta din urmă să plătească pârâtei suma de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aşa cum rezultă din sentinţa comercială nr. 59/CC din 12 mai 2010.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că încheierea unui contract de antrepriză de către societatea comercială nu reprezintă o acţiune care să conducă la modificarea actului constitutiv al SC R. SA Piteşti, ci este un simplu act de gestiune, nefiind necesară întocmirea unui act adiţional la actul constitutiv şi faptul că nu s-a nominalizat în convocare SC R.D.T. SRL ca fiind societatea comercială cu care se va încheia contractul nu este o împrejurare de natură să conducă la anularea hotărârii adoptate câtă vreme în conţinutul procesului-verbal s-a menţionat explicit faptul că între data convocării adunării şi data ţinerii ei s-au depus patru oferte pentru selectarea unui antreprenor, care au fost spuse dezbaterii iar adunarea generală a acceptat societatea mai sus menţionată, împrejurare faţă de care nu au fost încălcate dispoziţiile art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990.
Cu privire la cel de-al doilea motiv al cererii referitor la încălcarea art. 238 din Legea nr. 297/2004, instanţa de fond a reţinut că dispoziţia menţionată protejează un interes de ordine publică respectiv dreptul acţionarului unei societăţi deschise împotriva fraudelor şi abuzului, însă această protecţie vizează strict dreptul acţionarilor de a beneficia de dividende sau de alte drepturi, neputând fi extinsă şi asupra altor împrejurări, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile Regulamentului C.N.V.M. nr. 1/2006, astfel că hotărârea atacată necuprinzând nicio măsură care să se refere la plata dividendelor ori a altor drepturi de această natură nu intră sub incidenţa acestor dispoziţii.
Instanţa de fond a respins şi celelalte motive invocate de reclamantă privind încălcarea dispoziţiilor art. 241 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, art. 15322 şi art. 127 din Legea nr. 31/1990 reţinând că hotărârile adunării generale a acţionarilor, ca organ al societăţii care formează voinţa socială, constituie acte juridice din categoria aşa numitelor contracte de majoritate, hotărârile astfel adoptate de administrator în baza contractului de administrare fiind o reflecţie a mandatului comercial acordat acestora, mandantul fiind un mandat comercial special, având ca obiect tratarea de afaceri comerciale în numele, pe seama şi socoteala mandantului - art. 374 alin. (1) C. com., administratorii fiind direct şi în solidar răspunzători faţă de societate.
A mai reţinut instanţa că adunarea generală a ratificat prin hotărârea adoptată cu o majoritate de 96,82% din acţionarii prezenţi, actele juridice la care se referă conţinutul punctelor 4 şi 5 de pe ordinea de zi a adunării, respectiv modalităţile de constituire a garanţiilor în favoarea P. Bank pentru suplimentarea creditului destinat dezvoltării imobiliare a C.C.R.L. şi a aprobat împuternicirea consiliului de administraţie în vederea punerii în aplicare a hotărârilor adoptate, împrejurare faţă de care a constatat că nu s-au depăşit limitele mandatului încredinţat în încheierea actelor juridice de către administrator atâta timp cât aceştia nu au fost sancţionaţi.
În ceea ce priveşte conflictul de interese instanţa de fond a apreciat că reclamanta nu a dovedit prezumţiile pe care şi-a bazat raţionamentul referitor la constatarea nulităţii hotărârii atacate pentru acest motiv, nedovedind care ar fi interesul contrar, nici elementul obiectiv al convenţiei referitor la existenţa unei înţelegeri în sens de negotium între acţionarii care au votat şi faptul că au avut o înţelegere asupra votului şi, nici elementul subiectiv (cauza convenţiei) în scopul vicierii rezultatului votului în adunarea generală a acţionarilor, sarcina de a demonstra conflictul de interese aparţinând reclamantei ca şi sarcina de a dovedi existenţa unor daune aduse societăţii urmare conflictului de interese, astfel că şi această susţinere a fost respinsă de către instanţa de fond.
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, prin Decizia nr. 73/A-C din 22 septembrie 2010.
Instanţa de apel, examinând sentinţa prin prisma motivelor invocate, a constatat că instanţa de fond a analizat corect dispoziţiile art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990 precum şi dispoziţiile art. 117 alin. (6) din acelaşi act normativ, stabilind corect că nemenţionarea în convocator a societăţilor comerciale cu care urma să se încheie contractul de antrepriză nu afectează legalitatea şi valabilitatea convocatorului şi, referitor la art. 239 din Legea nr. 297/2004 a apreciat că instanţa de fond corect a reţinut că nu are aplicabilitate în speţă, în speţă nefiind în discuţie o hotărâre AGA ci, una AGEA în care nu s-au discutat şi nu s-au luat măsuri referitoare la dividende ori la alte drepturi ale acţionarilor, art. 239 menţionat mai sus stabilind două condiţii cumulative privitoare la fixarea datei de înregistrare, respectiv să fie acţionari care urmează a beneficia de dividende sau alte drepturi şi asupra lor să se răsfrângă efectele hotărârii AGA.
Instanţa de apel şi-a motivat soluţia dată în cauză şi în ce priveşte mandatul general dat de AGEA consiliului de administraţie şi lipsei unei aprobări prealabile date de AGEA în sensul că mandatul primit de consiliul de administraţie nu este unul general ci, este un mandat special având identificate elemente principale, acesta având semnificaţia aprobării prealabile prevăzute de art. 15322 din Legea nr. 31/1990 şi art. 241 din Legea nr. 297/2004, astfel că nu se poate susţine că AGEA din 12 august 2008 a dat un mandat general consiliului de administraţie pentru încheierea unor acte juridice în orice condiţii, în pofida dispoziţiilor imperative ale legii şi chiar dacă ar exista un astfel de mandat acesta nu poate fi superior din punct de vedere juridic normelor legale imperative, ştiut fiind că legalitatea actelor juridice este întotdeauna verificată în raport cu normele legale imperative.
A reţinut şi instanţa de apel ca şi instanţa de fond că motivul de nulitate a hotărârii care face obiectul litigiului referitor la conflictul de interese nu a fost dezvoltat, nici dovedit, rămânând la nivelul unei simple afirmaţii.
Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat recurs prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei atacate, admiterea apelului iar pe fondul cauzei admiterea acţiunii introductive.
A susţinut în recursul său că Decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii comerciale, motiv pe care l-a întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a invocat nelegalitatea convocatorului raportat la art. 117 şi art. 129 din Legea nr. 31/1990, nerespectarea de către intimata pârâtă a datei de referinţă aşa cum este reglementată de Regulamentul C.N.V.M. de aplicarea Legii nr. 297/2004, respectiv Regulamentul C.N.V.M. nr. 6/2009 art. 5 pct. 11, limitările legale ale mandatului ale administratorilor care nu au fost observate de instanţa de apel, nesocotirea interesului societăţii în raporturile juridice angajate cu terţii datorită modului de selectare şi angajare a cocontractanţilor societăţii care adeveresc încălcarea art. 1361 din Legea societăţilor comerciale în sensul că selectarea cocontractanţilor trebuia realizată pe baze concurenţiale, transparente, principiul celei mai bune oferte pentru societate, iar selectarea unui cocontractant în lipsa unei oferte concurente nu respectă interesul societăţii comerciale şi al acţionarilor acesteia.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează modificarea hotărârii, pentru motive de nelegalitate, când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Din redactarea motivelor de recurs rezultă că recurenta a atacat Decizia instanţei de apel pentru cea de-a doua ipoteză prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi anume când hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, situaţie care vizează invocarea normelor de drept substanţial incident situaţiei de fapt în cauză care sunt încălcate în litera şi spiritul lor precum şi invocarea greşită a acestora ca o consecinţă a interpretării eronate a legii şi sub acest aspect recurenta a menţionat încălcarea şi aplicarea greşită a art. 117, art. 129, art. 137 din Legea nr. 31/1990, Regulamentele C.N.V.M. de aplicare a Legii nr. 297/2004 cu privire la art. 5 pct. 11 din dezvoltarea motivului 3 rezultând şi încălcarea art. 15322 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 241 din Legea nr. 297/2004.
Analizând motivele invocate în baza temeiurilor de drept menţionate mai sus Curtea constată că hotărârea instanţei de apel este la adăpost de orice critică şi că în mod corect cele două instanţe au analizat dispoziţiile art. 117, alin. (6) şi alin. (7) precum şi art. 129 din Legea nr. 31/1990 reţinând că nemenţionarea în convocator a societăţii comerciale cu care urma să încheie contractul de antrepriză nu afectează legalitatea şi valabilitatea convocatorului, convocatorul menţionând luarea în discuţie a aprobării încheierii contractului necesar construcţiei centrului comercial în limita unui buget de 25.000 Euro, astfel că acesta a fost întocmit în conformitate cu art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, textul integral al propunerii din convocator netrebuind a fi trecut explicit faţă de împrejurarea că prin încheierea contractului de antrepriză nu se modifica actul constitutiv al pârâtei.
Astfel nu au fost încălcate dispoziţiile art. 117 alin. (6) din Legea nr. 31/1990 şi nici dispoziţiile art. 129 alin. (7) din Legea societăţilor comerciale potrivit cărora nu pot fi adoptate hotărâri asupra unor puncte de pe ordinea de zi care nu au fost publicate în conformitate cu dispoziţiile art. 117 şi art. 1171, cu excepţia cazului în care toţi acţionarii au fost prezenţi sau reprezentaţi şi niciunul dintre aceştia nu s-a opus sau nu a contestat, întrucât aşa cum s-a demonstrat mai sus dispoziţiile art. 117 din Legea societăţilor comerciale a fost respectate de către pârâtă.
Cu privire la încălcarea dispoziţiilor Regulamentului C.N.V.M. nr. 6/2009 şi Regulamentului C.N.V.M. nr. 1/2006 referitor la nerespectarea datei de referinţă invocat în cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că soluţia instanţei de apel este legală şi raportată corect la art. 239 din Legea nr. 297/2004, hotărârea atacată nevizând nicio măsură care să se refere la plata dividendelor ori altor drepturi de această natură şi având în vedere că dispoziţia este imperativă, nu poate fi extinsă altor împrejurări. Ca urmare şi acest motiv urmează a fi respins.
Prin cel de-al treilea motiv de recurs recurenta şi-a afirmat nemulţumirea faţă de neobservarea limitărilor legale ale mandatului administratorilor datorată împuternicirii consiliului de administraţie de a negocia şi contracta în numele societăţii în sensul că doar un mandat special acordat expres de adunarea generală extraordinară se încadrează în limitele legale, societatea neputând prin voinţa ei să înlăture o normă imperativă care limitează mandatul administratorilor.
Referitor la acest motiv corect au reţinut cele două instanţe că mandatul acordat administratorilor este un mandat comercial special având ca obiect tratarea de afaceri comerciale în numele şi pe seama mandantului, respectând dispoziţiile art. 11522 din Legea nr. 31/1990 şi art. 241 din Legea nr. 297/2004 raportate la art. 374 alin. (1) C. com.
Cel de-al patrulea motiv de recurs referitor la aplicarea art. 1361 din Legea societăţilor comerciale potrivit căruia acţionarii trebuie să-şi exercite drepturile cu bună credinţă, cu respectarea drepturilor şi a intereselor legitime ale societăţilor şi ale celorlalţi acţionari, invocat în susţinerea nelegalităţii hotărârii în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor referitoare la conflictul de interese, nu poate fi reţinut, faţă de împrejurarea că nefiind administrate probatorii în dovedirea afirmaţiilor, cele două instanţe corect au apreciat asupra nerespectării art. 1169 C. civ. potrivit căruia reclamanta era obligată să-şi dovedească propunerea, astfel încât Curtea constată că în mod corect a fost analizat şi soluţionat acest capăt de cerere.
Pentru considerentele de mai sus, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta B.D.I.L. Cipru împotriva deciziei nr. 73/A-C din 22 septembrie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 10 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 617/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 619/2011. Comercial → |
|---|
