ICCJ. Decizia nr. 358/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 358/2011
Dosar nr. 2911/187/2010
Şedinţa camerei de consiliu din 26 ianuarie 2011
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă.
Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamanta SC C.R.M.T. SA CONSTANŢA, în contradictoriu, cu pârâtul I.M. a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 216,95 lei, reprezentând preţul serviciilor de telefonie mobilă, penalităţi convenţionale de 0,5 %, daune interese si cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa nr. 16869 din 25 iunie 2010, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Constanţa, invocată din oficiu şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Beiuş, reţinând din probele administrate că nu există o clauză în contractul dintre părţi care să stabilească Judecătoria Constanţa ca instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea fie chiar în parte a obligaţiei contractuale.
Astfel că, în absenţa convenţiei cu privire la locul executării contractului, în cauză se aplică regula de drept comun privind competenţa teritorială prevăzută de art. 5 C. proc. civ., potrivit cu care „cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului". Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Beiuş, sub nr. 2911/187/2010, iar la termenul de judecată data de 06 octombrie 2010 instanţa, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Beiuş, sens în care a pronunţat sentinţa nr. 1248/2010 din 13 octombrie 2010, declinând competenţă de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Constanţa şi constatând existenţa conflictului negativ de competenţă ivit între Judecătoria Constanţa şi Judecătoria Beiuş, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Din motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că, obiectul cererii vizează o acţiune personală, întemeiată pe prevederile speciale cuprinse în OG nr. 5/2001 actualizată, privind procedura somaţiei de plată, prin care creditoarea SC C.R.M.T. SA urmăreşte stabilirea unui drept de creanţă în contradictoriu cu debitorul I.M. şi că, în raport de obiectul cauzei nu se poate stabili competenţa teritorială specială în favoarea unei anumite instanţe de acelaşi grad şi de la care părţile să nu poată să deroge, nefiind incidente dispoziţiile legale privind instituirea competenţei teritoriale exclusive.
Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cererii de emitere a somaţiei de plată formulată de creditoarea SC C.R.M.T. SA în contradictoriu cu debitorul I.M., în favoarea Judecătoriei Constanţa, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din OG nr. 5/2001 privind procedura somaţiei de plată, cererile privind somaţia de plată se depun la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, iar la alin. (3) se arată că judecătorul verifică din oficiu competenţa instanţei, procedând potrivit legii, aspect ce se referă la verificarea din oficiu a competenţei materiale a instanţei, iar nu la verificarea competentei teritoriale, care este reglementată prin normele dispozitive de competenţă stabilite în Codul de procedură civilă.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială a instanţei, în procedura somaţiei de plată, vor fi aplicabile dispoziţiile de drept comun C. proc. civ., constatându-se că excepţia de necompetenţă teritorială în această materie, poate fi invocată de oricare dintre părţi, procuror sau instanţa din oficiu, în oricare fază a procedurii, doar în situaţia în care ar fi vorba despre o excepţie de necompetenţă teritorială absolută.
În cazul excepţiei de necompetenţă teritorială relativă, competenţa teritorială de drept comun sau competenţa alternativă poate fi invocată numai de pârât şi numai prin întâmpinare, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, până la prima de zi de înfăţişare.
Având în vedere că normele de competenţă teritorială relativă sunt norme de ordine privată, prin care sunt ocrotite interesele particulare, instanţa, din oficiu, nu poate invoca o asemenea excepţie, dar în exercitarea rolului său activ, aceasta poate sugera părţii interesate asupra dreptului său de a invoca excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei.
În speţa de faţă, numai partea interesată, respectiv debitorul I.M., avea o astfel de posibilitate şi faţă de împrejurarea că acesta nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Constanţa, această instanţă a fost stabilită în mod definitiv cu soluţionarea cauzei, excepţie ce nu poate fi invocată de însăşi Judecătoria Constanţa, în caz contrar, s-ar încălca norma de competenţă teritorială de ordine privată.
Aşa fiind, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cererii de emitere a somaţiei de plată formulată de creditoarea SC C.R.M.T. SA în favoarea Judecătoriei Constanţa, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanta.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 ianuarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2467/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 904/2011. Comercial → |
|---|
