ICCJ. Decizia nr. 688/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 688/2011
Dosar nr.3387/99/2009
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1454/COM, pronunţată la data de 7 octombrie 2009, Secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Iaşi a admis acţiunea formulată de reclamanţii Ș.E. şi Ș.M., în contradictoriu cu SC B. SA, prin agenţia Moldova; a constatat că dispoziţiile art. 4 pct. 3 din contractul de credit de consum din 30 iulie 2008 conţin o clauză abuzivă; a dispus derularea în continuare a efectelor contractului cu eliminarea acestei clauze şi a obligat pe pârâtă să plătească reclamanţilor suma de 8,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Spre a hotărî astfel, Tribunalul a făcut aplicarea art. 6 din Legea nr. 193/2000, reţinând caracterul abuziv al clauzei prestabilite, prevăzută de art. 4 pct. 3 din contractul de credit de consum, de adeziune, care dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda lezând drepturile şi interesele consumatorului prin majorarea indirectă a dobânzii anuale efective, cu încălcarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 193/2000, în lipsa negocierii clauzelor contractului şi, de asemenea, a prevederilor art. 3 şi art. 4 din Directiva nr. 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispoziţiile legislative, reglementare şi administrative ale Statelor membre în materie de credit destinat consumului.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei Tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secţia comercială a Curţii de Apel Iaşi, prin Decizia nr. 8, pronunţată la data de 25 ianuarie 2010.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar, analizând motivele de apel în raport cu sentinţa atacată, a reţinut că, în mod corect, Tribunalul a considerat abuzivă clauza prevăzută la art. 4 pct. 3 din contractul de credit de consum, întrucât aceasta modifică unilateral dobânda şi/sau comisioanele bancare, fără a se raporta la vreun indicator precis individualizat; că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru rezilierea întregului contract, astfel cum sugerează apelanta prin criticile formulate, întrucât, potrivit art. 7 din Legea nr. 193/2000, rezilierea contractului se poate cere numai dacă contractul nu îşi mai produce efectele după înlăturarea clauzelor abuzive, or, în speţă, după constatarea caracterului abuziv al menţionatei clauze, contractul urmează să-şi producă efectele ce decurg din clauzele sale cu dobânda/comisioanele stabilite iniţial de părţi până la o nouă renegociere; că dispoziţiile art. 1 lit. a) din anexă, referitoare la posibilitatea împrumutătorului de a solicita rezilierea contractului, invocate în motivele de apel, au caracter exemplificativ astfel cum rezultă din art. 4 alin. (4) din Legea nr. 193/2000 şi că dispoziţiile art. 2 lit. m) din Legea nr. 363/2007 nu au relevanţă în cauză, întrucât clauza abuzivă vizează caracterul său prestabilit nu informarea necorespunzătoare cu privire la aceasta.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta – pârâtă SC B. SA, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a Legii nr. 193/2000, cu referire la art. 4 alin. (1) și (4) şi art. 7; a nesocotit prevederile Anexei la menţionata lege, respectiv, paragrafele 2 şi 3 art. 1 lit. a), privind posibilitatea împrumutătorului de a rezilia contractul şi a încălcat dispoziţiile art. 969 şi art. 970 C. civ. – recurenta neprecizând relevanţa criticilor aduse instanţei de fond şi a evocării aspectelor privind fondul cauzei, faţă de Decizia atacă şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Intimaţii au solicitat respingerea recursului şi menţinerea deciziei atacate ca fiind temeinică şi legală, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este nefondat.
Astfel, reţinând ca fiind întrunite cerinţele prevăzute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 pentru ca art. 4 pct. 3 din contractul de credit de consum, în litigiu, să fie considerat o clauză abuzivă, instanţa de apel a confirmat, cu justeţe, aplicarea acestor prevederi legale de către instanţa de fond, având în vedere că art. 1 alin. (3) din menţionata lege interzice comercianţilor stipularea de clauze abuzive, inclusiv în contractele standard preformulate, cazul în speţă.
Este de observat că, în mod corect, instanţa de apel a apreciat că în raport cu art. 4 alin. (4) din Legea nr. 193/2000, dispoziţiile invocate din Anexa la această lege, având caracter exemplificativ, nu-şi găsesc incidenţa în speţă, iar posibilitatea împrumutătorului de a rezilia contractul, excede obiectului cererii deduse judecăţii, iar prin evocarea în considerentele deciziei atacate a art. 7 din menţionata lege, în conformitate cu care rezilierea contractului se poate cere numai dacă acesta nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, s-a răspuns criticii apelantei referitoare la acest aspect.
Cum principiul forţei obligatorii a contractului, consacrat de art. 969 C. civ., impune condiţia ca prevederile sale să nu fie contrare dispoziţiilor prohibitive ale legii, ordinii publice şi bunelor moravuri şi cum voinţa părţilor determină în mod liber efectele contractului care trebuie să fie conforme cu intenţia lor reală, superioară formei materiale şi literale în care s-a exprimat, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 970 C. civ., nu se poate reţine critica încălcării acestor dispoziţii legale prin înlăturarea, în condiţiile legii, a clauzei considerată abuzivă, ştiut fiind că judecătorul este îndreptăţit la o astfel de intervenţie în situaţia unor cauze determinate de lege, la cererea unei părţi contractante.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC B. SA Bucureşti, împotriva deciziei Curţii de Apel Iaşi nr. 8 din 25 ianuarie 2010, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 686/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 692/2011. Comercial → |
|---|
