ICCJ. Decizia nr. 694/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 694/2011
Dosar nr.370/39/2010
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit cererii de chemare în judecată înregistrată la 27 august 2007, pe rolul Tribunalului Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC F.C. SNC Câmpulung Moldovenesc a solicitat să se constate simulaţia contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu pârâta SC M. SRL la data de 28 august 2006 cu privire la autobuzul tip RD 112 marca Roman, să se procedeze la interpretarea contractului de închiriere încheiat la data de 1 octombrie 2006 în sensul arătat, prin acţiune şi să fie obligată pârâta la plata despăgubirilor în sumă de 105.860 lei rezultate din nerespectarea clauzelor contractuale şi la cheltuieli de judecată.
Pârâta, prin întâmpinare, a invocat excepţia prematurităţii formulării acţiunii, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile a concilierii directe prevăzută de art. 720 alin. (1) C. proc. civ.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
A arătat că bunul din litigiu a reintrat în patrimoniul reclamantei, aşa încât, capătul de cerere privind constatarea simulaţiei a rămas fără obiect, cel de-al doilea capăt de cerere privind interpretarea unor clauze contractuale este nefondat, acestea fiind clare, iar daunele nu sunt datorate, neavând nicio culpă în prejudiciul suferit de reclamantă.
Prin sentinţa nr. 3088 din 5 noiembrie 2007, Tribunalul Suceava a admis excepţia inadmisibilităţii formulării cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 105.860 lei şi a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 105.860 lei reprezentând beneficiu nerealizat.
S-a reţinut că în privinţa daunelor nu s-au îndeplinit cerinţele concilierii prealabile, conform art. 7201 C. proc. civ.
Totodată a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC F.C. SNC şi a constatat simulaţia contractului de vânzare – cumpărare încheiat între părţi la data de 28 august 2006 cu privire la autobuzul tip RD, marca Roman,în sensul că bunul mobil nu a ieşit din patrimoniul reclamantei.
S-a reţinut că părţile au încheiat un contract de vânzare - cumpărare simulat, actul secret încheiat la aceeaşi dată relevând că în realitate bunul nu a ieşit din patrimoniul reclamantei, actul aparent fiind încheiat numai în vederea unei colaborări pe traseul Izvoarele Sucevei, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile pentru existenţa simulaţiei dar, cu privire la interpretarea clauzelor contractuale s-a reţinut că nu se impune interpretarea acestora, drepturile şi obligaţiile corelative conţinute fiind clar stabilite.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel reclamanta, arătând că instanţa de fond nu a rezolvat toate capetele de cerere, respectiv repunerea părţilor în situaţia anterioară, cererea de interpretare a contractului şi cheltuielile de judecată.
Prin Decizia nr. 82 din 16 iunie 2008 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins apelul ca nefondat.
Prin Decizia nr. 398 din 4 februarie 2010, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Decizia pronunţată în apel a fost desfiinţată şi cauza a fost trimisă spre rejudecarea apelului, reţinându-se că instanţa de apel nu a motivat hotărârea, conform art. 261 C. proc. civ.
Procedând la rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat Decizia nr. 51 din 3 iunie 2010, prin care a admis apelul, declarat de reclamanta SC F.C. SNC Câmpulung Moldovenesc, prin administrator F.C., a schimbat în parte sentinţa nr. 3088 din 5 noiembrie 2007 a Tribunalului Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat capătul de cerere privind interpretarea clauzelor contractuale şi a admis cererea privind plata cheltuielilor de judecată, sens în care, a obligat pârâta să plătească reclamantei - intimate suma de 87 lei cheltuieli de judecată din toate instanţele.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că prin sentinţa atacată, instanţa de fond a reţinut excepţia invocată de pârâtă, respingând ca inadmisibilă cererea de daune şi a admis în parte acţiunea, constatând simulaţia contractului de vânzare - cumpărare din 28 august 2006, în sensul că bunul mobil nu a ieşit din patrimoniul reclamantei.
Aşadar, cum reclamanta nu a solicitat, prin petitul acţiunii repunerea în situaţia anterioară, instanţa de fond constatând, de altfel, că bunul din litigiu nu a ieşit din patrimoniul reclamantei, aceasta deţinând toate actele necesare efectuării radierii şi reînmatriculării autovehiculului, situaţie rezolvată pe parcursul judecăţii, primul motiv de apel conform căruia instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat asupra cererii de repunere în situaţia anterioară, nu poate fi primit.
Nici motivul apelantei conform căruia greşit instanţa de fond s-a pronunţat pe excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind daunele pretinse [pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7201 alin. (1) C. proc. civ.] nu a fost găsit ca întemeiat.
Astfel, excepţia prin care se invocă absenţa procedurii prealabile este o excepţie absolută care poate fi invocată de oricare dintre părţi, sau din oficiu, în orice fază procesuală.
Această excepţie peremptorie de fond, prin care se invocă lipsuri referitoare la exerciţiul dreptului la acţiune face parte din categoria inadmisibilităţilor, aşa încât soluţia instanţei de fond sub acest aspect apare ca fiind corectă.
Cu privire la critica apelantei privind nerezolvarea de către instanţa de fond a capătului de cerere privind interpretarea clauzelor contractului de închiriere din 1 octombrie 2006, instanţa de apel a constatat că interpretarea contractului constituie o operaţiune prin care instanţa de judecată învestită cu un litigiu izvorât dintr-un raport contractual, caută să determine conţinutul concret al contractului, sensul şi întinderea exactă a obligaţiilor cărora le-a dat naştere, fiind necesară şi posibilă, fie atunci când clauzele contractului supuse controlului judiciar sunt incomplete, neclare ori contradictorii, fie atunci când voinţa declarată, deşi clar şi neechivoc exprimată în clauzele contractului, nu corespunde voinţei reale a părţilor, or în speţă nu se confirmă existenţa niciuneia din situaţiile menţionate, din examinarea conţinutului contractului încheiat între părţi, rezultând că drepturile şi obligaţiile reciproce au fost clar şi neechivoc stabilite, aşa cum a reţinut şi prima instanţă.
Din analiza conţinutului cererii astfel cum a fost dezvoltată rezultă că, de fapt, reclamanta solicită modificarea conţinutului contractului cu privire la obiect, preţul acestuia şi durată – pe care le schimbă, deşi ele sunt foarte clare, neechivoce.
Cum, însă, instanţa de fond deşi a analizat şi s-a pronunţat în sensul admiterii doar în parte a acţiunii introductive nu a precizat expres că respinge acest capăt de cerere, instanţa de apel a apreciat ca întemeiat apelul în aceste limite.
Împotriva acestei hotărâri a formulat, în termenul legal, recurs reclamanta, solicitând în baza art. 299 C. proc. civ., raportat la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea parţială a deciziei atacate, în sensul admiterii capătului 2 de cerere din acţiunea introductivă, referitor la interpretarea contractului de închiriere încheiat la 1 octombrie 2006 între părţi, în sensul celor solicitate, precum şi al admiterii capătului 3 de cerere, referitor la despăgubiri, cu obligarea şi la cheltuieli de judecată.
A susţinut că instanţa de apel trebuia să interpreteze contractul raportat la voinţa reală a părţilor şi nu la sensul literal al cuvintelor folosite de către acestea, respectiv să aibă în vedere pe lângă efectele expres arătate de părţi şi alte efecte ce ţin de natura însăşi a contractului, conform art. 970 alin. (2) C. civ. sau din conţinutul art. 981 C. civ., potrivit cărora clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg deşi nu sunt exprese într-însul.
Potrivit actelor depuse s-a dovedit voinţa reală a părţilor, nefiind, deci, reală reţinerea potrivit căruia prin interpretarea dată s-ar adăuga la conţinutul contractului.
În privinţa capătului 3 de cerere, în daune, a arătat că acesta are caracter accesoriu celorlalte capete care nu au caracter patrimonial, ceea ce exclude aplicabilitatea art. 7201 alin. (1) C. proc. civ.
Totodată, şi dacă s-ar admite că era necesară concilierea prealabilă, sancţiunea neîndeplinirii obligaţiei nu este inadmisibilitatea cererii, ci prematuritatea acesteia, deoarece a reţine inadmisibilitatea înseamnă a se opune într-o altă judecată, ulterioară, autoritatea de lucru judecat.
Intimata – pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
Aşa cum rezultă din cererea introductivă, reclamantul a solicitat prin petitul 2 ca instanţa de judecată să interpreteze clauzele contractului de închiriere încheiat între părţi având ca obiect închirierea a două mijloace de transport proprietatea reclamantului şi nu a unuia singur cum s-a menţionat în conţinutul contractului, durata contractului s-a stabilit la 1 an, respectiv pe perioada 1 octombrie 2006 – 1 octombrie 2007 şi că societatea reclamantă s-a obligat să achite: contravaloarea licenţei de transport, pentru societatea pârâtă, pentru un an (2006 – 2007), contravaloarea licenţei de traseu Câmpulung Moldovenesc – Izvoarele Sucevei, contravaloarea asigurării pe societate (fiind vorba despre societatea pârâtă), asigurare risc, asigurare persoane, impozit, contravaloarea combustibilului (motorină), plata şoferului, alte drepturi de muncă ale şoferului, iar lunar, contra serviciilor puse la dispoziţie de către pârâtă (cele menţionate la punctul IV din contract), o – „chirie lunara", în sumă de 350 lei, pentru fiecare dintre cele două autobuze, deci în total, suma de 700 lei, lunar; societatea reclamantă s-a obligat să deservească traseul Câmpulung Moldovenesc – Izvoarele Sucevei, cu ore de plecare de la destinaţie – 6,45, respectiv 15,00, în fiecare zi, conform caietului de sarcini al licenţei de traseu, societatea reclamantă, urma să îşi însuşească venitul net realizat, serviciile puse la dispoziţie de către pârâtă, urmând a rămâne aceleaşi, respectiv cele menţionate la punctul IV din contractul de bază.
A invocat, faţă de cele solicitate, încălcarea de către instanţe a dispoziţiilor art. 970 alin. (2) C. civ., potrivit căruia convenţiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, ci şi la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa, respectiv a dispoziţiilor art. 981 C. civ. potrivit căruia clauzele obişnuite într-un contract se subînţeleg deşi nu sunt exprese într-însul or, aplicarea acestor reguli de interpretare nu intervine decât atunci când există neclarităţi sau aspecte contradictorii legate de voinţa reală a părţilor, ceea ce nu se poate reţine în privinţa obiectului material al convenţiei, care priveşte doar autobuzul DAC UMD şi a duratei acesteia de 1 an, cu începere de la 1 octombrie 2006, iar cât priveşte obligaţiile, părţile nu pot fi obligate decât în virtutea unor clauze exprese în ceea ce priveşte lucrurile care nu sunt nici de esenţa, nici de natura convenţiei, instanţele neputând adăuga la clauzele încheiate sub pretextul interpretării acestora, ceea ce recurenta – reclamantă de fapt solicită.
De altfel, la fond, chiar recurenta – reclamantă a recunoscut că a încheiat contractul cu conţinutul arătat deşi nu a fost de acord, astfel că, nemulţumirea părţii nu poate căpăta o rezolvare juridică, prin interpretarea clauzelor contractului altfel decât părţile s-au obligat prin acest conţinut.
Cât priveşte sancţiunea aplicată petitului 3, cererea fiind patrimonială, evaluabilă în bani, cu consecinţe juridice diferite faţă de celelalte capete ale cererii de chemare în judecată, se constată că instanţa de apel a procedat legal atunci când a menţinut hotărârea instanţei de fond şi fiind evident că sancţiunea a intervenit doar pentru neîndeplinirea cerinţelor obligatorii legate de neîndeplinirea procedurii prealabile privind rezolvarea amiabilă, impuse de art. 7201 C. proc. civ., nu are relevanţă juridică faptul că cererea a fost respinsă ca inadmisibilă, în loc de prematură, în această situaţie dată neoperând şi neputându-se opune autoritatea de lucru judecat.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta SC F.C. SNC Câmpulung Moldovenesc, împotriva deciziei Curţii de Apel Suceava nr. 51 din 3 iunie 2010, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2042/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 934/2011. Comercial → |
|---|
