ICCJ. Decizia nr. 700/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 700/2011
Dosar nr.36408/3/2009
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Secţiei a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti, la data de 16 septembrie 2009, reclamanta B.I. LTD a solicitat instanţei să dispună, în contradictoriu cu pârâta SC U. SA Bucureşti, anularea hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor societăţii pârâte nr. 47 din data de 10 august 2009.
Secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti a respins cererea reclamantei, ca neîntemeiată, prin sentinţa comercială nr. 3413, pronunţată la data de 10 martie 2010.
Spre a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că sancţiunea care intervine în situaţia în care un acţionar, deşi are un interes contrar aceluia al societăţii, votează în cadrul adunării generale a acţionarilor, este, potrivit art. 127 din Legea nr. 31/1990, obligarea acţionarului la plata daunelor produse ca efect al adoptării deciziei, iar nu anularea respectivei decizii, cum susţine reclamanta; că simplul fapt că societăţile implicate în operaţiunile ratificate prin hotărârea nr. 47, adoptată la data de 10 august 2009, fac parte din acelaşi grup economic, nu dovedeşte că hotărârea atacată este contrară interesului social general fiind favorizat acţionarul majoritar în detrimentul acţionarilor minoritari şi nici că ar avea ca scop „spălarea de bani", cum afirmă reclamanta, neputând fi reţinut abuzul de majoritate invocat, iar faptul că operaţiunile ratificate prin hotărârea din 10 august 2009 nu ar fi „fundamentate din punct de vedere economic", precum şi faptul că starea financiară a fidejusorului este necunoscută reclamantei, nu pot face obiectul controlului instanţei de judecată, întrucât vizează oportunitatea adoptării măsurilor – controlul judecătoresc instituit de art. 132 din Legea nr. 31/1990 limitându-se la verificarea respectării normelor legale şi statutare de organizare şi funcţionare a societăţii comerciale.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei Tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr. 353, pronunţată la data de 23 septembrie 2010.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de control judiciar, a reţinut, examinând motivul de apel referitor la existenţa interesului contrar celui social general, din partea asociatului majoritar, prin votul căruia s-a adoptat hotărârea A.G.E.A. atacată, că operaţiunile vizând împrumutul în beneficiul SC U.T. SA, ratificate prin Hotărârea A.G.E.A. nr. 47 din 10 august 2009, nu echivalează, în sine, cu o activitate de „atragere de capital în scopul acordării de împrumuturi" şi nu au nici înţelesul la care se referă art. 1, art. 10 şi art. 109 din Legea nr. 58/1998, cum greşit susţine recurenta; că legea nu interzice acordarea unui împrumut societăţii de către acţionarul acesteia şi nici nu exclude provenienţa sumei împrumutate de la o altă societate comercială, membră a aceluiaşi grup de societăţi, astfel că nu se poate reţine efectuarea împrumutului prin fraudă la lege; că scopul împrumutului nu trebuie să fie, în mod obligatoriu, obţinerea de profit, neprezentând relevanţă valoarea acţiunilor deţinute de SC U.A.S. SA la SC U.T. SA, iar oportunitatea împrumutului în raport cu riscul insolvabilităţii societăţii împrumutate constituie un aspect care excede controlului instanţei.
Instanţa de apel a considerat, răspunzând criticilor apelantei, că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 31/1990 se referă în mod expres la atragerea răspunderii pentru daune produse societăţii asupra acţionarului cu interese contrare celor ale societăţii şi nicidecum la sancţiunea anulării; că adoptarea unei hotărâri A.G.E.A. în condiţii nelegale de cvorum şi consecinţa nulităţii hotărârii pentru acest motiv, nu constituie obiectul de reglementare al dispoziţiilor art. 127 din Legea nr. 31/1990 şi că reclamanta apelantă nu a dovedit existenţa unui interes contrar societăţii din partea acţionarului majoritar, nejustificând cererea de anulare a hotărârii A.G.E.A. în litigiu.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă B.I. LTD invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În esenţă, în dezvoltarea motivului invocat, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat că instanţele au schimbat natura şi înţelesul lămurit, vădit neîndoielnic al hotărârii A.G.E.A. atacate, iar, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că instanţele au interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 127 din Legea nr. 31/1990 şi dispoziţiile art. 1, art. 10 şi art. 109 din Legea nr. 58/1998 şi au stabilit greşit situaţia de fapt cu privire la interesele acţionarului majoritar – recurenta neprecizând relevanţa criticilor aduse instanţei de fond şi afirmaţiilor vizând fondul cauzei, faţă de Decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Recursul este nefondat.
Astfel, în susţinerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta a invocat greşita interpretare a hotărârii adunării generale extraordinare a acţionarilor SC U. SA, atacate, fără a argumenta şi dezvolta acest motiv spre a putea fi analizat.
Nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în cauză pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin hotărârea A.G.E.A. a SC U.A.S. SA nr. 47 din 10 august 2009 s-a decis:
1) ratificarea acordului de împrumut cu clauză de fidejusiune încheiat între SC B.M.I.G. SA, SC U.A.S. SA şi SC B.T.I. SRL.
2) ratificarea acordului de împrumut cu clauză de fidejusiune încheiat între SC U.A.S. SA, SC U.T. SA şi SC B.T.I. SRL.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că această hotărâre este lovită de nulitate absolută în temeiul art. 127 din Legea nr. 31/1990, întrucât a fost adoptată cu votul majoritar al SC B.T.I. SRL care trebuia să se abţină de la vot.
Potrivit alin. (1) al art. 127 din Legea societăţilor comerciale, acţionarul care într-o anumită operaţiune, are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societăţii ar trebui să se abţină de la deliberările privind acea operaţiune, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, acţionarul care contravine acestei dispoziţii este răspunzător de daunele produse societăţii, dacă fără votul său, nu s-ar fi obţinut majoritatea cerută.
Din interpretarea gramaticală şi sistematică a precitatului articol rezultă că nerespectarea interdicţiei instituite de alin. (1) nu constituie motiv de nulitate a hotărârii adunării generale luate cu votul acţionarului aflat în conflict de interese, fiind sancţionată numai prin răspunderea acţionarului pentru daunele aduse societăţii, dacă prin votul său s-a format majoritatea necesară şi societatea a fost prejudiciată, aşa încât nu poate fi primită critica greşitei interpretări şi aplicări a acestui text legal de către instanţa de apel.
Este de observat că dispoziţiile art. 1, art. 10 şi art. 109 din Legea nr. 58/1998 nu au constituit nici temeiul de drept al cererii de chemare în judecată şi nici fundamentul juridic al hotărârilor pronunţate în cauză, astfel că nu se justifică critica greşitei lor interpretări şi aplicări, instanţa de apel – răspunzând susţinerilor apelantei referitoare la existenţa interesului asociatului majoritar contrar celui social, general – a apreciat corect că operaţiunile ratificate prin hotărârea A.G.E.A. atacată nu au înţelesul la care se referă aceste prevederi din Legea privind activităţile bancare.
În ce priveşte critica vizând greşita stabilire a situaţiei de fapt ca urmare a interpretării eronate a probatoriului administrat, se constată că aceasta nu mai poate fi valorificată pe calea recursului, faţă de reglementarea art. 304 C. proc. civ., în vigoare la data pronunţării deciziei atacate.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de reclamanta B.I. LTD Nicosia, împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti nr. 353 din 23 septembrie 2010, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 933/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2069/2011. Comercial → |
|---|
