ICCJ. Decizia nr. 697/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 697/2011
Dosar nr. 8111/105/2005
Şedinţa publică din 16 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamanta S.S.L. a solicitat instanţei ca – în considerentele cu pârâţii R.D.B. şi R.K.B. – să se dispună rezilierea contractului de mandat de administrare pe care pârâţii, în calitate de asociaţi ai persoanei juridice SC R.I. SRL, l-au încredinţat reclamantei în calitate de administrator dobândită în condiţiile art. 70 şi următoarele din Legea nr. 31/1990.
Prin sentinţa nr. 386 din 28 octombrie 2009, Tribunalul Prahova a respins ca lipsită de interes acţiunea reclamantei, având ca obiect reziliere contract.
În considerentele sentinţei, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a acceptat numirea ca administrator al SC R.I. SRL, exercitându-şi atribuţiile în această calitate, iar în urma controlului efectuat de comisarii Gărzii Financiare (finalizat prin nota de constatare din 20 octombrie 2005) a adus la cunoştinţa pârâţilor situaţia financiară a societăţii, informându-i despre neregulile consemnate în actul menţionat.
Raportat la obiectul acţiunii deduse judecăţii s-a apreciat că potrivit dispoziţiilor art. 1552 C. civ., efectele contractului de mandat încetează prin renunţarea mandatarului în urma notificării mandantului despre renunţarea la mandat, norme ce au caracter de ordine publică, neputând fi înlăturate printr-o clauză contractuală, situaţie ce denotă faptul că reclamanta are posibilitatea de a renunţa la mandatul de administrare, iar în concluzie – aceasta nu justifică interesul său născut şi actual în promovarea acţiunii.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 75 din 11 august 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, care a reţinut că reclamanta nu justifică interesul său născut şi actual în promovarea acţiunii, în condiţiile în care, în lipsa unor stipulaţii speciale în materie comercială încetează în condiţiile şi în cazurile reglementate de art. 1552 C. civ.
S-a considerat că reclamanta are posibilitatea renunţării la mandat, iar susţinerea acesteia că nu poate comunica notificarea renunţării (neavând cunoştinţă de adresele pârâţilor) a fost înlăturată, apreciindu-se că poate fi făcută la adresele cunoscute ale pârâţilor.
Mai mult, s-a reţinut că interesul reclamantei nu mai este nici actual întrucât, în prezent societatea este dizolvată, fiind numit un lichidator ce a preluat atribuţiile reclamantei.
Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs pe care nu l-a timbrat şi nici motivat.
Întrucât la data înregistrării căii de atac recurenta nu s-a conformat obligaţiei de a timbra cererea, obligaţie instituită prin Legea nr. 146/1997, instanţa a dispus şi a pus în vedere recurentei prin menţiunile din cuprinsul citaţiei, aflate la fila 4 din dosar, ca până la primul termen de judecată – stabilit la data de 16 februarie 2011 – să achite suma de 6 lei cu titlu de taxă de timbru şi să depună timbrul judiciar de 0,15 lei.
Cum, la termenul stabilit, când procedura de citare cu recurenta a fost legal îndeplinită s-a constatat că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia stabilită în sarcina sa, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi va sancţiona cererea de recurs prin anularea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează recursul formulat de reclamanta S.S.L., împotriva deciziei Curţii de Apel Ploieşti nr. 75 din 11 august 2010, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 16 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 693/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 698/2011. Comercial → |
|---|
