ICCJ. Decizia nr. 717/2011. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 717/2011
Dosar nr. 3722/62/2006
Şedinţa publică de la 17 februarie 2011
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 noiembrie 2006 reclamanta RA C.A. Braşov a chemat în judecată pe pârâta SC R. SA solicitând pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 653.945,34 lei reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru neplata facturilor, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că pârâta a beneficiat de serviciile prestate constând în servicii de alimentare cu apă şi canalizare în baza contractelor numărul 472 din 20 martie 1993 şi 474 din 10 octombrie 1995 şi nu a achitat contravaloarea acestora cu respectarea termenelor contractuale. Faţă de nerespectarea prevederilor art. 5 şi art. 7 din contract pentru plăţile efectuate după împlinirea termenului scadent de plată s-au calculat penalităţi conform prevederilor legale.
Se arată că debitul reprezintă diferenţa de penalitate ce a făcut obiectul Convenţiei de eşalonare încheiată conform OUG nr. 57/2002 iar potrivit acestui act normativ pârâta ar fi trebuit să beneficieze de scutirea la plata penalităţilor de întârziere autorizată de Consiliul Concurenţei însă acesta nu a finalizat investigaţia în ceea ce priveşte SC R. SA.
În drept au fost invocate prevederile art. 969, art. 1073 şi urm., art. 1082 C. civ. şi cele ale art. 43 C. com.
Pârâta a formulat întâmpinare invocând excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei în conformitate cu prevederile art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958 arătând că la data scadenţei ultimei facturi şi până la data promovării acţiunii au trecut 4 ani şi 10 luni, cursul prescripţiei nefiind suspendat sau întrerupt.
Tribunalul Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 1143 din 14 mai 2008 a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 514.427,55 lei reprezentând penalităţi de întârziere precum şi 8.330,80 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că între părţi s-au încheiat pe perioadă nedeterminată contractele nr. 472 din 20 martie 1993 şi 474 din 10 octombrie 1995 având ca obiect livrarea de apă potabilă şi industrială şi evacuarea apelor uzate menajere, termenul de plată al facturilor fiind de 30 zile de la data avizării, iar nerespectarea termenului de plată atrage plata de penalităţi de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere.
Debitul restant solicitat prin prezenta acţiune a făcut obiectul Convenţiei de eşalonare nr. 7597 din 18 decembrie 2002 încheiată de părţi conform OUG nr. 57/2002. Conform art. 16 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripţie se întrerupe prin recunoaşterea dreptului a cărei acţiune se prescrie.
Cum încheierea acestei convenţii reprezintă o recunoaştere a debitului restant la data de 31 decembrie 2001 urmează a se respinge ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză şi a răspunsului la obiecţiuni la debitul restant de 715.252,78 lei cuantumul penalităţilor de întârziere este de 514.427,55 lei.
Ca urmare, se constată că acţiunea reclamantei este întemeiată urmând a fi admisă în parte, în limita acestei sume potrivit prevederilor art. 969, art. 1073, art. 1082 C. civ., art. 43 C. com.
Împotriva sentinţei civile susmenţionate au declarat apel reclamanta C.A. RA Braşov şi pârâta SC R. SA Braşov, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelanta reclamantă nu a indicat în cuprinsul cererii sale de apel motivele de fapt şi de drept pentru care a înţeles să atace hotărârea primei instanţe.
Apelanta pârâtă SC R. SA Braşov arată în cuprinsul cererii sale de apel că hotărârea tribunalului este nelegală şi netemeinică întrucât pe fond cererea de chemare în judecată trebuia respinsă în integralitatea ei, având în vedere ca în cauză nu au fost respectate prevederile art. 720 indice 1 C. proc. civ., referitoare la procedura prealabilă a concilierii, dispoziţii care sunt de strictă interpretare şi a căror încălcare atrage inadmisibilitatea oricărei acţiuni ulterioare de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei apelanta pârâtă susţine că prima instanţă nu a avut în vedere convenţia de eşalonare încheiată între cele doua părţi în litigiu ci şi-a întemeiat soluţia pe contractele de furnizare a apei şi raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză ce a fost astfel ridicat la rangul de regină a probelor.
Susţine apelanta pârâtă că instanţa de fond a avut un minim de rol activ şi nu a observat că societatea pârâta şi-a îndeplinit în integralitate obligaţiile asumate prin convenţia de eşalonare cu nr. 7597 din 18 decembrie 2002 încheiată între reclamantă şi pârâta, astfel încât obligarea acesteia din urmă la plata penalităţilor este nelegală.
Mai arată apelanta pârâtă că obiectul cererii de chemare în judecată nu a fost clar precizat de către reclamanta C.A. RA Braşov, ceea ce rezultă din răspunsul dat la interogatoriu de către această parte la întrebarea cu nr. 1, astfel încât soluţia pronunţată în cauză este netemeinică.
Ultimul motiv de apel vizează faptul că hotărârea atacată a fost pronunţată de către un judecător specializat în materia contenciosului administrativ şi nu în materie comercială.
În sfârşit, în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar apelanta pârâtă a susţinut că în speţă beneficiază de scutirea de la plată a penalităţilor de întârziere conform OUG nr. 57/2002 întrucât scutirea respectivă reprezintă în realitate un ajutor de stat aplicabil în condiţiile art. 9 din Legea nr. 143/1999, aspect ce nu a fost avut în vedere de către prima instanţă şi care a determinat nelegalitatea sentinţei atacate.
Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, prin Decizia nr. 5 din 23 ianuarie 2009 a respins apelurile ca nefondate.
În fundamentarea soluţiei pronunţate, instanţa de control judiciar a reţinut că au fost respectate dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., referitoare la procedura concilierii prealabile, existând dovada convocării şi confirmării de primire, iar faptul că la acel sediu se află şi alte societăţi şi nu rezultă cine a semnat nu conduce la respingerea ca inadmisibilă a acţiunii atâta timp cât nu a făcut dovada producerii vreunei vătămări.
Dimpotrivă, din actele aflate la fil.189-191 dosar tribunal, rezultă că ulterior emiterii actului de convocare la conciliere între societatea reclamantă C.A. RA şi Consiliul Concurenţei s-a purtat o corespondenţă scrisă având ca scop analiza posibilităţilor legale de autorizare a ajutorului de stat pentru beneficiara SC R. SA Braşov, pentru suma de 654.845,28 lei RON. Această sumă este cea pretinsă de către reclamantă în cererea de chemare în judecată şi este cea care rezultă din convenţia de eşalonare - invocată în apărare de către apelanta pârâtă SC R. SA Braşov. Deci existenţa ulterioară a demersurilor legale făcute de către reclamantă în beneficiul apelantei pârâte exclude ideea vătămării acesteia din urmă.
În plus, în speţă este dovedit că reclamanta apelantă C.A. RA Braşov a făcut convocarea la conciliere cu respectarea termenului prevăzut de alin. (3) al textului legal susmenţionat, fiind făcută totodată şi dovada îndeplinirii termenului de 30 de zile cuprins în alin. ultim al art. 7201 C. proc. civ. (act fila 1 dosar tribunal).
Referitor la motivul privind încălcarea de către reclamantă a dispoziţiilor, art. 112 pct. 3 C. proc. civ., s-a considerat că reclamanta (apelanta) C.A. RA Braşov a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată obiectul acesteia, arătând că solicită obligarea pârâtei SC R. SA Braşov la plata sumei de 653.945 lei reprezentând penalităţi de întârziere şi a cheltuielilor de judecată. Penalităţile de întârziere au fost solicitate de către reclamantă în baza contractelor de furnizare apă potabilă şi industrială şi de evacuare a apelor uzate menajere având nr. 472/1993 şi respectiv nr. 474/1995, pentru plata cu întârziere a facturilor emise de către apelanta reclamanta, astfel încât nu se poate susţine că cererea introductivă de instanţă nu are un obiect clar definit cum susţine în mod neîntemeiat apelanta pârâtă.
În cauză au fost propuse probe de către ambele părţi în litigiu, iar în raport de concluziile expertizei contabile efectuate în faţa primei instanţe judecătorul i-a pus în vedere reclamantei să îşi precizeze acţiunea, solicitare la care reclamanta (apelanta) C.A. RA Braşov a indicat în mod expres că înţelege să îi pretindă pârâtei suma indicată în cuprinsul cererii de chemare în judecată (act fila 339 dosar tribunal).
Aşadar, şi cea de-a doua critică adusă sentinţei atacate a fost înlăturată.
Referitor la motivul vizând greşita apreciere a probelor de către prima instanţă şi lipsa rolului activ al acesteia Curtea reţine, de asemenea că este nefondat.
Suma solicitată de către reclamantă (apelanta) în prezentul litigiu reprezintă în fapt o diferenţă de penalităţi calculată ulterior pronunţării titlurilor executorii şi a făcut obiectul convenţiei de eşalonare cu nr. 7597 din 18 decembrie 2002 (fila 166 dosar tribunal).
Referitor la aceasta convenţie, apelanta pârâtă SC R. SA Braşov invocă în apel faptul că a beneficiat de scutire la plata penalităţilor în temeiul OUG nr. 57/2002 şi că beneficiază totodată de ajutor de stat în condiţiile Legii nr. 143/1999, astfel încât obligarea sa la plata acestor penalităţi este nelegală.
Aceste susţineri nu pot fi reţinute.
Din conţinutul convenţiei invocate în apărare de către apelanta pârâtă rezultă fără echivoc că debitul iniţial restant (datorie scadentă la data de 31 decembrie 2001 şi penalităţi de întârziere aferente) a fost în cuantum de 699.931,60 lei RON plus 2.167.315,13 lei RON la care s-a solicitat a fi aplicată ulterior reducerea de 50% în condiţiile OUG nr. 57/2002, rezultând un debit final de 10.893.328.128 lei ROL (108.933,28 lei RON). Deci scutirea în cuantum de 50% de la plata debitelor a fost iniţial avută în vedere de către cele doua părţi în litigiu atunci când au încheiat convenţia în discuţie (Hotărârea cu nr. 127 din 4 decembrie 2002 emisă de Consiliul de Administraţie al C.A. - act fila 30 dosar tribunal).
În speţă nu s-a făcut însă dovada că ulterior convenţiei invocate de către apelanta pârâtă aceasta din urma a beneficiat efectiv de ajutor de stat în condiţiile Legii nr. 143/1999, aşa cum eronat se susţine.
Deci s-a făcut aplicarea de către Consiliul Concurenţei a dispoziţiilor art. 17 alin. (4) din Legea nr. 143/1999 republicată.
Nu poate fi reţinută teza potrivit căreia în cauză ajutorul de stat operează ope legis" întrucât chiar dacă Decizia finală pe care trebuia să o emită Consiliul Concurenţei în termenul legal prevăzut de dispoziţiile art. 18 alin. (2) din actul normativ susmenţionat nu a fost dată (adresa nr. 979 din 11 februarie 2008 fila 334 dosar tribunal) este de menţionat că acordarea acestui ajutor de stat era condiţionată de înştiinţarea prealabilă,, a aceluiaşi Consiliu al Concurenţei, situaţie în care el devenea ajutor existent potrivit art. 3 lit. c) din Legea nr. 143/1999.
Ori reclamanta apelantă C.A. Braşov nu a înţeles să îi acorde apelantei pârâte SC R. SA Braşov nici o înlesnire sau scutire la plata în acest sens, astfel încât obligaţiile financiare ale pârâtei rezultând din achitarea cu întârziere a facturilor emise în baza contractelor de furnizare a apei potabile şi industrială şi de evacuare a apelor menajere subzistă.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs în termen şi legal timbrat SC R. SA criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 304 pct. 3, 5 şi 9 C. proc. civ.
Astfel, recurenta a reluat criticile formulate în apel cu privire la faptul că hotărârile atacate au fost pronunţate de către judecătorii specializaţi în materia contenciosului administrativ, că nu s-au respectat întocmai dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. privind procedura concilierii prealabile, şi interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 143/1999 în vigoare la acel moment care considera ca şi acordat ajutorul de stat dacă nu era emis în termen de 40 zile.
Recursul este nefondat.
Litigiul dedus judecăţii are caracter comercial, iar cauza a fost soluţionată atât la fond cât şi în apel de complete specializate în materie critică privind compunerea nelegală a completului urmând a fi înlăturată.
Cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ., critica este nejustificată atâta timp cât din înscrisurile anexate acţiunii rezultă că reclamanta-intimată a procedat la convocarea în termen util fiindu-i trimisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
Nu poate fi reţinută nici teza potrivit căreia în cauză ajutorul de stat operează ope legis întrucât chiar dacă Decizia finală pe care trebuia să o emită Consiliul Concurenţei în termenul legal prevăzut de dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 143/1999 nu a fost dată (adresa nr. 979 din 11 februarie 2008 fil.334 dosar fond) este de menţionat că acordarea acestui ajutor de stat este condiţionată de înştiinţarea prealabilă a aceluiaşi Consiliu al Concurenţei, situaţie în care el devenea ajutor existent potrivit art. 3 lit. c) din legea precitată.
Cum nu s-a făcut dovada că ulterior convenţiei invocate de către recurenta-pârâtă că a beneficiat efectiv de ajutor de stat în condiţiile legii şi având în vedere şi cele expuse anterior cât şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC R. SA Braşov împotriva deciziei nr. 5/Ap de la 23 ianuarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 17 februarie 2011.
| ← ICCJ. Decizia nr. 644/2011. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 722/2011. Comercial → |
|---|
